7 semne ale unei relații toxice

În plină criză a unei relații între doi adulți, indiferent că relația este între doi iubiți sau soți, între un părinte sau un copil, între frați sau între prieteni, între doi colegi sau între un șef și un subaltern, eticheta la modă a ajuns să fie ‘Relație karmică’. ‘N-ai ce să faci! Stai acolo, înseamnă că ai ceva de plătit față de celălalt.’ Zău? Chiar așa să fie?

Până una alta trăim în lumea formelor, iar forma are un caracter finit, deci limite foarte clare, inclusiv un început și un sfârșit. Relațiile se subordonează acestor principii, prin urmare se termină la un moment dat. La fel și chinul, dacă balanța între doi oameni a ajuns să incline spre minus. Sistemele de credințe și convingeri pot ține însă doi oameni împreună din frică (de supraviețuire, frica de a pierde, frica de eșec), din standarde sociale (așa e bine, așa se face, așa e frumos) sau din promisiuni de campanie electorală religioasă (“Ți-a dat Dumnezeu bărbat/femeie spre mîntuire. N-ai cum să-l/s-o lași, așa vrea Dumnezeu.’). Nici societatea și nici Biserica nu ne vor fericiți și liberi, ci plini de frică, suferinzi și dependenți. Instituțiile luptă împotriva binelui suprem al individului, în ciuda scopurilor declarate. Dacă indivizii ar trăi cu toții bucuroși, împliniți, prosperi, nu ar mai fi nevoie de sisteme care să îi ghideze și nici de puterea și privilegiile celor ce lucrează în aceste sisteme.

Orice relație, indiferent ce spun tradiția, lumea sau Biserica, în momentul în care ne face mai mult rău decât bine, devine TOXICĂ. Primul pas spre eliberare este CONȘTIENTIZAREA, când ne dăm seama cum stau lucrurile și începem să nu ne mai mințim, întrezărind frânturi de adevăr. Vedem lucrurile așa cum sunt, nu cum ne-am dori noi să fie. Dar până la desprinderea din închisoarea toxică, cea mai lungă este CALEA ACCEPTĂRII. Vedem cine este celălalt și ce am devenit noi lângă el/ea, dar avem nevoie să ne învingem toate fricile ca să punem punct. Efortul de voință atrage deseori un sprijin din exterior de care ne agățăm ca să facem marele salt. Abia atunci putem să ne uităm înainte și doar după o perioadă de doliu, de vindecare, avem puterea să nu mai tragem cu ochiul înapoi. În funcție de nivelul de autocunoaștere și de gradul de evoluție al fiecăruia, încheierea unei relații toxice poate dura între câteva săptămâni și câțiva ani, exceptându-i pe cei ce rămân legați prin convingerile întărite de jurămîntul ‘până ce moartea ne va despărți’.

Care sunt semnele unei relații toxice? Luăm ca punct de reper relația de iubire, fără să ne limităm la aceasta.

1. Partenerul este atât de ‘evoluat’ încât a devenit autosuficient. El deja se cunoaște perfect, iar singurul care are de făcut schimbări radicale ești tu. Tu e cazul să te modelezi, pentru că el nu are ce să schimbe și numai tu ai probleme. Comunicarea nu atinge stadiul de dialog, devenind unidirecțională: îți spune el/ea ce să faci, pentru că numai ca el/ea e bine. El/ea știe deja tot, iar când știi tot nu mai ai ce să mai înveți. Partenerul a atins un nivel de la care nu dorește să mai facă niciun fel de schimbare cu el însuși. Aproape s-a mântuit, în cel mai scurt timp îi vor crește aripi și va deveni înger păzitor. (Sper că nu al nostru!) Reacția sa este, de fapt, o fugă de propria persoană. Un asemenea partener manifestă un comportament evitant, mascând rănile sale profunde pe care, în loc să și le vindece, preferă să le proiecteze asupra celuilalt. De ce? Pentru că aceasta este calea ușoară, a confortului și a fricii de schimbare. Un partener care nu vrea să evolueze și să facă schimbări care să-l facă mai bun și mai prosper, mai echilibrat și mai mulțumit de el și de viața sa, poate să devină un vampir energetic sau chiar un abuzator cu accente de psihopat.

2. Te înlocuiește, dar nu te părăsește sau nici tu nu-i dai drumul. Poate să nu fie vorba de o persoană, ci de un hobby sau un grup de prieteni/prietene care îi consumă atât de multă energie și atenție încât nu mai are timp de tine. Munca poate fi un substitut, o scuză perfectă și foarte răspândită. Și astfel, te trezești ușor-ușor singur în doi, căci el are altceva mai bun de făcut decât să fie cu tine. În cazul în care te înlocuiește cu altă persoană, automat celălalt/cealaltă e mai bun/mai bună decât tine. El/ea nu va ezita să te compare ca să te umilească, chipurile să te motiveze. Întotdeauna va exista în afară ceva mai bun și mai satisfăcător decât în relație. Sadismul său este completat perfect de masochismul celui ce suportă. 

3. Îți distruge sistematic stima de sine. Te face mic/mică, te jignește, îți spune că nu poți și că nu ești în stare, te compară și îți arată locul, care întotdeauna este sub el și sub alții. Numai cineva care nu își dă valoare, nu se consideră suficient de bun și acceptă să fie pus pe alt loc decât locul întâi poate să prelungească această relație. Se spune că repetiția este mama învățăturii și că orice minciună repetată devine adevăr. De aceea, nici nu-ți dai seama că, auzind de atâtea și atâtea ori aceste programe ce ți-au fost implementate, ai ajuns să le crezi și să te comporți ca și cum ele ar fi adevărul tău personal. Încetul cu încetul, observi că partenerul tău crește, în timp ce tu regrezsezi, îți pierzi pofta de viață, sănătatea, prietenii, oportunitățile. De fapt, ești victima unei manipulări psihice pe care ai permis-o din cauză că ai ales să joci rolul de victimă. Victima propriei neputințe, prin care ai ajuns, fără să-ți dai seama, să-i cedezi partenerului tău toată puterea ta personală, devenind instrumentul de care se folosește. Acesta e momentul în care ți-ai pierdut de tot respectul lui/ei; nu mai dă doi bani pe tine, te tratează cu inferioritatea pe care chiar ai ajuns și tu să o afișezi. Iată că a avut dreptate de la bun început! Și, în sfârșit, ai ajuns să-i dai și tu dreptate: ești mic și slab, tu nu ești în stare, doar el/ea poate. 

4. Ești de vină! Să ne înțelegem, numai tu ești de vină. Tot ce nu merge e din cauza ta! Orice realizare în cuplu se întemeiază pe geniul său, în timp ce eșecurile sunt ale tale. Tu ești cel ce îl/o trage în jos, dacă nu erai tu, el/ea era departe acum. La cât ești de greșit/ă, îi ești dator că stă cu tine și nu te părăsește. Tu cum să-l/s-o părăsești? Nu mai există altul/alta ca el/ea. El e singurul bărbat sau ea e singura femeie. Dacă, așa mic/mică cum ești, nu te mai vrea nimeni și rămâi singur/ă până la sfârșitul vieții? Inconștient, respiri clipă de clipă atașamentul față de cel/cea care ți-a devenit călău și frica de a nu fi părăsit/ă. Unde găsești tu ceva mai bun?! Te iartă de fiecare dată când greșești și îți acceptă toate slăbiciunile, pe care nu ezită să le scoată în evidență cu fiecare ocazie. Căci el/ea e mare, iar relația dintre voi a devenit de mult ierarhică, întemeiată pe ‘bunătatea’ lui/ei și pe vinovățiile tale. Dacă nu făceai anumite lucruri sau dacă făceai altele, amândoi o duceați mai bine. E clar că partenerul/partenera merită ceva mai bun decât tine și, cu toate astea, pe tine te iubește. Dacă pleci din relație, tot tu ești oricum de vină, mai ales că ești nerecunoscător. La câte a făcut el/ea pentru tine...

5. Ești orbit de propriul ORGOLIU! Cine mai e ca tine? Cine ar mai rezista în locul tău? Cine ar mai suporta atâtea? Victima este, de fapt, adevăratul călău. Întotdeauna le dăm altora ceea ce ne dăm nouă. Când te agresezi pe tine și celorlalți le vei face rău. Când ești propriul călău, nu poți fi decât și călăul celorlalți. Pentru că victima deține adevărata putere asupra călăului, având drepturi asupra sa. Rolul de victimă este, de fapt, rolul SUPEREROU sau de SUPEREROINĂ, care sacrifică iubirea de sine pentru a folosi, la schimb, puterea asupra celuilalt. Căci victima are tot dreptul să-și ia revanșa față de călău, pe care îl ține legat de el și pe care îl instigă. Victima își ia dreptul să dea și ea vina pe agresor, aducând astfel o stare de echilibru între cei doi. Numai că echilibrul nu se mai întemeiază pe creștere, ci pe cât de mult rău își fac unul altuia, fără să rămână vreunul mai prejos decât celălalt în a da replica și a egala scorul prin acte de sabotaj.

6. Ești drogat. Da. Ești dependent de doza zilnică de otravă care îți consumă sufletul, timpul, sănătatea mentală, emoțională și fizică, întreaga viață. Dependența aceasta de suferință manifestată prin masochism, prin plăcerea de a-ți face rău singur provine din ceea ce a devenit rutină. Cel mai mare profesor al nostru este obișnuința, iar dacă tu te-ai obișnuit cu ceea ce-ți face rău, ai scăpat și de cea mai mare frică a omului: frica de necunoscut. Știi că e rău, dar măcar poți să anticipezi și să gestionezi fiecare situație de criză. Știi totul dinainte, așa că lași viața ta să devină o bombă cu ceas până la următoarea explozie, pentru că disconfortul a devenit confortul zilnic. Totul este previzibil, ești stăpân pe situație, știi cum să reacționezi. În loc să trăiești, ai ajuns să supraviețuiești. Nici nu-ți mai imaginezi cum ar putea să fie altfel.

7. Crezi că e normal. Starea de toxicitate devine stilul tău de viață, felul tău de a fi, aerul pe care-l respiri în relație. Devii opac la orice sugestie din exterior, oricine încearcă să-ți deschidă ochii că e ceva în neregulă devine dușmanul tău. Te izolezi în lumea ta, plină de umbre, în care lumina pătrunde numai sub formă de mici compensații. Încătușat, sufletul începe să se revolte și transmite impulsuri de schimbare. Apar semnele depresiei, cedează organismul, boala coboară în corpul fizic, dispare capacitatea de materializare, pierderile sunt la ordinea zilei – pierderea locului de muncă, a banilor, a sănătății. Toate sunt semne de trezire. Nu mai ești la locul potrivit! Deschide ochii! Ridică-te și mergi mai departe!

Când nu mai avem unde să coborâm, ne rămâne o singură soluție: să urcăm. Când otrava relației toxice deja ne pune în pericol viața, înseamnă că e timpul să recunoaștem și să acceptăm semnele. Și mai e timpul să fim recunoscători! Pentru că, dacă nu ne-am fi pierdut pe noi, nu ne-am fi regăsit. Dacă n-am fi renunțat la noi și nu ne-am fi dizolvat în viața altuia, nu ne-am fi amintit cât de măreață este propria noastră viață și cât de mari suntem noi. 

Sursa foto: http://medicalplace.blogspot.ro/2016/07/lichidul-pleural-determinari-biochimie.html

4 comentarii:

  1. Excelent scris ! Ca de obicei, e o placere sa citesc ceea ce postezi, Valeriu. Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Opruta Claudia28 septembrie, 2017

    Cat adevar si cata durere sa te vezi in acest adevar! Dar,asa cum ati spus, singura cale este sa urci si sa te (re)gasesti! Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cel mai important lucru cred ca este comunicarea dintre cei 2 parteneri, care poate rezolva orice tendinta de dezechilibru, tendinta care este in natura umana ( din rutina, plictiseala, inconstienta etc). Daca exista toleranta si dispozitia la dialog si conciliere treburile se pot rezolva...daca se pleaca din start ca esti victima, sclavul relatiei, cel oropsit ...bla, bla... si nu se incearca un dialog constructiv, conciliant din partea ambilor, atunci toate relatiile ar trebui sa se rupa ( chiar daca sunt la mijloc 1, 2 ,3 copii care vor suferi). Mesajul de mai sus este transant, ori intr-o relatie, ca si in viata, e nevoie de toleranta, de iertare, de comunicare, altfel totul este in alb si negru.
    Parerea mea.

    RăspundețiȘtergere

Un trigon pe cer care ne doare. Când adevărul crapă capul minciunii

Lumea nu este ce credem noi că este. Cu atât mai puțin este ceea ce ne spun alții că ar fi, mai ales instituțiile, religia, dogma, prejudec...