Cum retrogradăm regulamentar cu Mercur în Pești?

Ce urmează după ce nu mai urmează nimic? Numai Mercur retrograd în Pești ar putea da răspunsul la o asemenea întrebare. Iar între 17 februarie (înainte de zori ) și 4 martie (la prânz) 2020 avem parte de acest tranzit, care are puterea de a da peste cap socoteli și de a redeschide capitole considerate închise. Mercur își continuă pe urmă pentru alte câteva zile retrogradarea, în Vărsător, până în dimineața zilei de 10 martie, dar asta e altă mâncare de pește. 

Cine s-a născut cu Mercur retrograd știe: când credeai că ceva are o formă finală și că nu mai intervine nicio schimbare, surpriză! Celor născuți sub această configurație așa li se întâmplă lucurile, dar acum tratamentul astral se administrează tuturor. Când credeai că ceva s-a terminat, când te bucurai că ai atins o țintă, că te-ai așezat într-o poziție sigură, fixă, că ai ajuns la capătul de linie, bang! Big bang! Viața decolează de pe o nouă pistă. Când credeai că totul se termină, șoc și groază! Acela era doar începutul.

Credeai că ești într-un film și deja trăiai deznodământul? Ceea ce credeai că e sfârșitul era punctul culminant. Filmul era serial. Urmează o serie de episoade. Erai, de fapt, în episodul pilot, nu într-un film artistic. Când credeai că ești la ultimul nivel al jocului și ai luat trofel, ce să vezi? Producătorii tocmai au scos pe piață încă o parte a jocului, în care ultimul nivel la care erai e doar primul nivel spre o nouă aventură.

Jocul vieții se mută în altă dimensiune. Crește nivelul de dificultate, se schimbă decorul și scenariul. Regizorul suprem se joacă cu personajele și le împinge dincolo de limitele imaginației. Totul pare acum ireal, imposibil, și totuși e adevărat. Mercur retrograd atinge un nou nivel al irealului care devine realitate. Ficțiunea este trăită acum ca adevărul despre propria viață. Și totuși nu e nici film, nici roman, nici piesă de teatru. Chiar se întâmplă! Viața capătă accente de Hollywood. Wow! Nu se poate! Ba se poate! Ca într-un dialog absurd între un profesor de limba franceză și un elev perplex, dar creativ:
- N’est-ce pas? (în traducere – ‘Nu-i așa?’) întreabă profesorul.
- Ba se pa! Răspunde în româno-franceză elevul.

Între 17 februarie și 4 martie 2020 se redeschid dosare clasate. Ceea ce părea că a atins un apogeu continuă. Revenind la filme și scenarii, putem retrăi scene din alte etape ale vieții. Putem identifica tipare prin inventarierea ultimelor dăți când Mercur a retrogradat în Pești, și anume: 5-28 martie 2019; 7-13 februarie 2014; 23 februarie – 18 martie 2013; 23 martie – 3 aprilie 2012; 2 – 25 martie 2006. Sună un clopoțel în calendar pentru aceste date? Se aude din nou un clinchet de zurgălăi ce bate un gong de început dintr-un film cunoscut.

Mercur retrograd în Pești ne teleportează în alt timp și alt spațiu, dincolo de limitările minții noastre. Viața trece pe pilot automat conectat la Univers ca să aducă o corecție a cursului. Mintea umană predă comanda minții cosmice, pregătită de un salt cu viteza luminii. Mintea mercuriană, rațională, e paralizată. Ce vine e căzut din cer, ca dar divin sau plan divin. Suntem ghidați, călăuziți, luați pe sus, aparent fără să existe o explicație plauzibilă pentru anumite acțiuni.

Credeai că ai terminat? Totul abia începe. Când credeai că ai tot, mai era ceva pe deasupra. Tot ce pare de nezdruncinat declanșează un torent de evenimente. Tot ce credeai că s-a încheiat o ia de la capăt. Nu mai întreba de ce! Cea mai inutilă întrebare a perioadei este DE CE? Bate din aripi și ne duce în zbor însăși inspirația divină.

Mai era ceva dincolo de maxim! Dincolo de vârf e doar cerul, din care coboară acum o scară de lumină la picioarele noastre. Poate fi chiar un covor roșu. Ceea ce se întâmplă este supralumesc, supraomenesc, și nici nu este dat oricui. Este pentru cei Aleși, recompensați pentru contribuția lor, sau pentru cei cărora le-a sunat ceasul să li se întoarcă ceea ce au dat, cu plus sau cu minus.

Mercur retrograd în Pești pogoară pe Pământ un spațiu de miracole. Iar semnele sunt peste tot. Totul se confirmă, totul se dublează. Dovezile sunt clare, la vedere. Sincronicitățile sunt palpabile! Ori ne uităm la ceas la ore simetrice (11:11, 23: 23 etc.), ori ni se arată simboluri ce confirmă acțiunile. Mintea lui Mercur în Pești funcționează oricum în imagini, simboluri și metafore, această poziție fiind de exil, blocând logica lucrurilor, mai precis redirecționând-o spre conexiuni specifice mentalului superior, acordat pe intuiție. Iar mintea lui Mercur retrograd în Pești este cel mai puțin ancorată în gândirea terestră dintre toate pozițiile lui Mercur în zodiac, topindu-se mai degrabă în mintea cosmică, fiind interesată prioritar de legile spiritului, din care decurg și cele ale materiei.

Tranzitul seamănă cu evoluția numerelor de la 12 la 13. 12 simbolizează Universul, tot ceea ce există, iar 13 o nouă ordine care transformă vechiul Univers, creând unul nou. Apariția elementului surpriză dă peste cap tot ceea ce părea stabil și echilibrat, generând o nouă lume în căutarea unui nou echilibru. Dincolo de tot mai era ceva, un deasupra care devine vizibil, un pământ ce coboară din cer, o lume cu alte reguli care ne primește și ne hipnotizează. 

Când credeai că ești perfect instalat într-un scaun și un salariu, apare altceva la orizont. Când luaseși o hotărâre definitivă, dintr-o dată ea nu mai pare definitivă. Când credeai că te-ai așezat perfect confortabil la locul tău, apare alt loc. Chiar dacă teoretic nu ne lipsește nimic și nu avem motive logice să curgem în altă direcție, totuși e ceva acolo. There’s something out there! (cum auzim în filme) E o voce, o chemare pe care o auzim. Întrebarea e dacă o și ascultăm.

Mercur retrograd în Pești pentru fiecare zodie și Ascendent:

Berbec: intuiție, clarviziune, vise premonitorii, închidere neașteptată a unui drum care părea că nu se mai termină.

Taur: integrare într-o echipă nouă, planuri de viitor neașteptate, susținători ce par îngeri pământeni.

Gemeni: reinventare personală, noi începuturi socio-profesionale, acțiuni care atrag atenția publică, părăsirea unui mediu care nu permite creșterea și evoluția.

Rac: acceptarea unor adevăruri greu de acceptat, decizii legate de drumuri, distanțe, străinătate, deschiderea către condiții de viață diferite, experiențe dincolo de puterea de acceptare a minții.

Leu: ieșire miraculoasă dintr-un impas financiar, încheiere a unui ciclu de suferință, trăiri mistice.

Fecioară: revelații despre viața în doi, parteneriate inedite, noi asocieri, reorientare bruscă în relația cu partenerul sau împreună cu el, legalizarea unor decizii.

Balanță: ieșire din rutină, schimbări profesionale, atenție acordată stării de sănăte, renunțarea la un stil de viață și adoptarea unor măsuri de creștere a calității vieții.

Scorpion: apariția unei idei sau a unei persoane care deschide sufletul, decizii neașteptate privind relația cu copiii, afirmare la scenă deschisă, creativitate maximă și chiar fertilitate.

Săgetător: decizii legate de casă și patrimoniu, schimbări în obiceiurile de viață, reorganziarea vieții de familie, apariția unor situații nerezolvate din trecut.

Capricorn: schimbare de mentalitate, accesul la o nouă rețea de oameni și de cunoștințe, răsturnări în relația cu frații și rudele de gradul întâi, comunicare la alt nivel.

Vărsător: activarea unor talente, îndrăzneală financiară, un nou teritoriu ce apare la orizont, decizii extreme legate de spațiul și de mediul în care trăiește, orientare spre un mediu ce permite posibilități mai mari de exprimare.

Pești: decizii care întorc din drum niște hotărâri anterioare, începuturi acolo unde altă dată nu s-ar fi avântat, înfruntarea cu protecție divină a unor obstacole care nu dau mari șanse de câștig, curaj și spirit întreprinzător.

21 de comentarii:

  1. Multumesc taur sunt.Este valabil si de la ascendent? !

    RăspundețiȘtergere
  2. Super! Mulțumesc! Fecioara cu ascendent in pești.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sincronicități? În perioada 5-25 martie 2019 eram exact în aceeași stare ca acum. Aceeasi situatie si aceesi stare psihica. Si mereu, când priveam ceasul, atunci, era și 43 min. Azi, am trimis un mesaj. În acest context, aceleiași persoane, în aceeasi stare sufletească. Atunci când am privit ora era 21.43.

    RăspundețiȘtergere
  4. Minunat articol! Interpretarea lui Mercur retrograd este prezentata intr-un mod neantalnit de mine pana acum. Sincronocitati? Da! Semne ? Da! Chiar ieri , plimbandu-ma pe langa raul Olanesti,ma gandeam ce sa fac mai departe cu viata mea . Zaresc o pasare , asezata pe o piatra cu aripile larg deschise. Am crezut ca-si scutura aripile , dar spre surprindrea mea, a stat asa mai mult de 1 min. Am inteles! E momentul sa-mi deschid si eu aripile!

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt capricorn, 5 ianuarie.Nu cunosc ascendentul.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cum am reușit să mă stabilesc cu soțul meu, cu ajutorul doctorului Ajayi, casterul vrăjitor, am 47 de ani cu trei copii, într-o dimineață în urmă cu aproximativ 8 luni, soțul meu tocmai s-a trezit din pat și următorul lucru a spus că a fost că ar trebui să divorțăm că nu mai este interesat de căsătoria noastră, acele cuvinte m-au echilibrat și aproape că am leșinat, am pledat cu el și m-a întrebat ce nu a mers, dar a refuzat să spună ceva, în aceeași lună a părăsit casa și m-a lăsat singur cu copiii și, ca să fiu sincer, nu mi-a fost ușor, chiar i-a spus surorii sale să mă ajute să-l rog să mă ierte dacă l-am greșit fără să știe și toate pledoariile cad pe o ureche surdă. Am căutat ajutor de pe o platformă diferită, dar toate nu au reușit până când am citit un articol despre un om spiritual, un caster vrăjitor, numit Dr. Ajayi, i-am explicat problema mea și mi-a spus să ofer câteva informații pe care i le-am dat, mi-a spus că soțul nu se află în dreptul său de minte, că este manipulat de o altă femeie, de aceea este în căutarea divorțului, dar mi-a spus să nu fiu îngrijorat că peste trei zile toate grijile mele vor fi terminate și spre marea mea surpriză după vraja a fost aruncată de Marele Dr Ajayi, soțul meu a sunat că se îndreaptă înapoi acasă și chiar m-a întrebat cât timp a fost departe de casă, chiar sunt fericit că mariajul meu este salvat de marele vrăjitor caster numit Dr. Ajayi, divorțul nu se întâmplă niciodată, am primit o promoție la locul de muncă, totul în viața mea se îndreaptă spre bine, iar marele vrăjitor, Dr. Ajayi, trebuie să mulțumesc pentru toate acestea. Dacă aveți o problemă conjugală, dacă sunteți în căutarea fructelor pântecelui, dacă doriți să vă întoarceți fostul iubit, dacă doriți numere norocoase pentru loterie, dacă aveți nevoie de o vrajă de protecție, vraja pentru bogății etc ... Sunteți liber să-l contactați pe dr. Ajayi pentru orice fel de lucrare de vrajă și veți fi pentru totdeauna minunat pentru că toate dorințele inimii dvs. vor fi îndeplinite. Îl puteți contacta pe e-mail: drajayi1990@gmail.com sau Whatsapp +2347084887094.

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumim mult Valeriu.

    RăspundețiȘtergere
  8. Sunt aici să mulțumesc dr. Ajayi pentru salvarea relației mele. Întâlnesc un tip de patru ani acum, are 39 de ani și are 32 de ani. Iubitul meu a fost întotdeauna atât de grijuliu și iubitor, mi-a prezentat toți membrii și prietenii săi ca logodnica lui, după ce ne-am logodit acum câteva luni. Ne fixasem deja data nunții până când visurile mele s-au transformat dintr-o dată într-un coșmar. La doar câteva săptămâni până la nunta noastră, logodnica mea s-a schimbat, în măsura în care a spus că nu mai este interesat de relație, pur și simplu pentru că era obosit de mine, știam că asta a fost rezultatul fostei sale prietene care i-a cerut să vină în tot acest timp, dar el a spus că nu va cădea pentru capcana ei, dar când a spus că s-a terminat am știut că ea este cauza. Toată noaptea și-am plâns din inimă, implorându-mi logodnica să revină pentru că deja ne-am fixat nunta, dar el a refuzat până când am auzit de dr. Ajayi casterul vrăjitor, l-am contactat și mi-a spus ce să fac, că va arunca ceva vrăji și logodnica mea vor reveni în 3 zile după vraja. Câteva zile mai târziu după vraja, așa cum a promis Dr. Ajayi, logodnica mea a fost la locul meu implorându-mă în genunchi să-l ierte că-i pare rău și nu știe ce a venit peste el ... totul mulțumesc dr. Ajayi pentru salvarea relației mele, ne-am căsătorit acum câteva zile. dacă aveți nevoie de o cască vrăjitoare pentru orice fel de lucrare de vrajă, contactați puternicul om spiritual Dr Ajayi pe Viber / Whtasapp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  9. Mulțumesc dr. Ajayi am reușit să-mi recâștig soțul, totul pare un vis când s-a întâmplat pentru că am fost despărțiți aproape un an, iar perioada respectivă a fost printre cele mai grave momente din viață pentru că îmi place foarte mult soțul meu. L-am bagat să se întoarcă acasă să fie cu mine și cu copiii mei, dar el a refuzat. Prietena mea Doris mi-a povestit cum a reușit să-și recâștige soțul cu ajutorul casterului vrăjitor Dr. Ajayi pentru că treceau prin divorț, ea a spus că a ajutat-o ​​să readucă pacea în casa ei nu am altă opțiune decât să dau i-a încercat dr. Ajayi, l-am scris pe numărul său de WhatsApp: +2347084887094 și i-am explicat lucrurile. Mi-a spus să fiu calm și că anumite lucruri care trebuiau făcute pentru a-mi recâștiga locuința i-am urmat instrucțiunile, după trei zile de la vraja soțul meu a venit acasă ținând un ursuleț mare și mi-a cerut să-l iert pentru toate greșelile sale și din asta în ziua de azi chiar familia mea s-a umplut de dragoste. Luați legătura cu dr Ajayi, care are soluții la toate problemele de viață, nu vă fie timizi de problemele dvs., ar trebui să-l contactați pe WhatsApp: +2347084887094 sau pe e-mail: drajayi1990@gmail.com pentru o soluție de durată.

    RăspundețiȘtergere
  10. Ce problemă treci în viață și ai nevoie de o soluție rapidă, îți voi sugera să-l contactezi pe dr. Ajayi, el este un vrăjitor care este binecuvântat de zeii săi pentru a ajuta oamenii cu diferitele lor probleme de viață, îl împărtășesc ca beneficiar al lui o mare putere pentru că m-a ajutat să-mi revin coaja după ce el a lăsat eu și copiii să fiu cu o altă femeie care l-a încurajat să rămână cu ea, sunt foarte fericit că soțul meu se întoarce acasă, deoarece va trăi în dragoste și pace . Contactați astăzi marele vrăjitor și nu veți mai plânge, deoarece el trebuie să găsească o soluție la problema dvs. contacte Viber sau WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  11. FACEȚI ORICE TIP DE DIFICULTATE ÎN VIAȚĂ ȘI DORIȚI O ULTIMĂ SOLUȚIE DE CONTACT DR AJAYI ESTE UN PUTERNIC CASTER DE VÂNZARE PE Viber sau WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com

    Soțul meu plănuia să divorțeze spunând că s-a săturat de unirea noastră, am fost surprins, deoarece asta a venit dintr-o dată și instinctul meu mi-a spus că ceva nu merge bine, ulterior am aflat că soțul meu are o femeie afară, l-am întrebat despre asta , s-a enervat într-adevăr și a spus că de aceea vrea să divorțăm, a plecat de acasă timp de 6 luni, când am văzut contactul doctorului Ajayi, războiul vrăjitor, o femeie a explicat cu cine a putut să rămână însărcinată și să aibă un copil cu un medicament pe bază de plante după 9 ani de căsătorie, i-am luat contactul și i-am explicat situația cu soțul meu, mi-a spus că soțul meu a fost manipulat de forța întunecată, mi-a spus câteva lucruri de făcut și să fac o vrajă pentru mine, după șapte zile de vraja soțul meu a venit acasă și a rupt hârtia de divorț, acum trăim fericiți, mulțumită dr. Ajayi. Nu vă fie rușine de problemele dvs., căutați ajutor și rezolvați.

    RăspundețiȘtergere
  12. De ce ați retrimis via email un articol vechi?

    RăspundețiȘtergere
  13. Sunt foarte mândră și fericită că sunt aici pentru a împărtăși această mărturie minunată, minunată, extraordinară, acum nu-mi vine să cred că fostul meu soț este aici cu mine și implor pentru toate nelegiuirile, spunând cât de gol s-a simțit. . tot timpul înainte de a fi fost, m-a părăsit și m-a rănit foarte mult după divorțul de acum 5 luni. Și toate aceste minuni s-au întâmplat imediat după ce m-am adresat doctorului Egwali pentru ajutor. Astăzi sunt cea mai fericită femeie din lume, ar spune că o va avea din nou alături. Este un miracol pentru mine și familia mea și veșnică plăcere și distracție. Acum sunt atât de fericit și nu știu cât să mulțumesc și să-i mulțumesc dr. Egwali. Îl recomand cu tărie dacă are nevoie de ajutor urgent, deoarece este garantat.
    Trimite-i un e-mail azi Trimite un e-mail la /dregwalispellhome@gmail.com sau
    WhatsApp: +2348122948392

    RăspundețiȘtergere
  14. Bună ziua tuturor, Mulți oameni au scris articole despre modul în care au fost ajutați de Dr. Fayosa, dar îi sunt foarte recunoscător acestui mare om care mi-a adus fostul soț înapoi la mine săptămâna trecută. Această mărturie este o adevărată poveste de viață, sunt Juan Când am venit contactați cu o mărturie scrisă de alte persoane despre modul în care Dr. Fayosa îi ajută să-și restabilească căsătoriile și relațiile rupte și el a ajutat atât de mulți oameni să-și recapete foștii iubiți cum doresc, sunt un părinte singur de doi băieți de peste 6 ani fostul meu soț m-a părăsit și am continuat cu o altă femeie. Am fost singură cu copiii, dar în adâncul inimii îmi doresc încă o dată să se întoarcă la mine pentru că îl iubesc atât de mult. În căutarea de ajutor online întâlnesc un doctor știu în timp ce doctorul Fayosa și cu mine l-am contactat și i-am explicat toată problema mea și mi-a spus toate lucrurile necesare pentru a-l recupera pe fostul meu soț în 48 de ore, am făcut tot ce mi-a spus și iată că după 24 de ore sună fostul meu soț și faceți pace cu mine chiar acum trăim împreună fericiți și îl iubesc atât de mult, dacă doriți să vă întoarceți cu succes cu fostul dvs. sau care se confruntă cu o problemă de infertilitate, contactați acest mare om Dr Fayosa la adresa de e-mail este (Fayosasolusionhome@gmail.com) sau direct pe WhatsApp +2348151918774

    RăspundețiȘtergere
  15. Nu m-am văzut niciodată făcând asta cu luni în urmă, dar pentru că sunt fericit și vreau ca alții să-și găsească liniștea sufletească în casele lor matrimoniale sau în relația lor, am decis să împărtășesc întâlnirea mea cu Dr. Ajayi. Sunt căsătorită și am trei copii de 13 ani și lucrurile au fost foarte grozave cu soțul meu. Acum vreo 3 ani, soțul meu a început să mintă, să înșele, să se afemeieze în afara căsniciei noastre și eu nu mă simțeam confortabil, așa că am stat o noapte gândindu-mă fără somn. Mi-am luat telefonul și mergeam pe internet când am văzut un articol intitulat. PROBLEME PE CARE CELE MAI MULTĂ OAMENI ÎN CĂSĂTORIE AU FOST REZOLVATE DE DOCTORUL AJAYI. L-am contactat și am discutat despre problemele mele de căsătorie și a concluzionat că o vrajă a fost făcută asupra soțului meu de o altă femeie" al cărei soț nu mai este, așa că am trecut prin procese și s-a făcut o incantație pentru a-mi elibera soțul și asta l-a făcut pe soțul meu să se oprească. conduita lui greșită în căsnicia noastră și acum soțul meu a fost pe sine, această mărturie este de a sfătui oamenii de acolo să nu se despartă niciodată de căsnicia lor, ci să caute soluții în locurile potrivite. Puteți contacta Dr. Ajayi pe Whatsapp / Viber :+2347084887094 Sau e-mail: drajayi1990@gmail.com pentru o soluție de durată.

    RăspundețiȘtergere
  16. I got married to my lovely husband for the past 12 years without conceiving and fibroid was the issue I took different prescribed medication but could not cure it but my husband was so confident in me and kept encouraging me that one day someone would call me mother we did not rest searching for solution from different doctors all they could see was surgery and I was afraid of that, a friend in my office introduced me to doctor DAWN ACUNA, she said dawn acuna helped her when she had blocked tube and she also helped so many of her friends to conceive,
    I wrote to her on Whatsapp immediately, she promised to help me after I explained everything to her, she gave me some instructions which I did everything perfectly as instructed, 3 week's after everything I went to the hospital and doctor confirmed me 1 week pregnant but right now I have my beautiful baby.
    *If you want to treat infertility.
    *If you want to quickly conceive.
    *If you want to return your lover.
    *If you want peaceful marriage.
    *If you want to treat cancer sickness.
    And many others contact Dr dawn acuna on Whatsapp:+2348032246310
    Email: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  17. După căsătorie, viața mea a fost atât de grea, încât soțul meu a început să urmărească alte femei pentru că nu i-am dat un copil după ce am așteptat câțiva ani. Mi-am văzut căsnicia dispărând. Am făcut tot posibilul pentru a schimba situația, dar nimic nu a funcționat până l-am întâlnit pe Dr. DAWN, un vindecător spiritual. Dr DAWN mi-a salvat viața și căsnicia. acum am 3 copii. Sunt recunoscător Dr. DAWN și de aceea îmi las mărturia oricărei persoane care suferă de probleme conjugale și de fertilitate. E-mail de contact: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp:+2349046229159

    RăspundețiȘtergere

Seminar de ASTROLOGIE MEDICALĂ, online, 13 și 20 noiembrie 2024

Miercuri 13 noiembrie și miercuri 20 noiembrie 2024, între orele 20:00 și 23:00 (ale României), reiau seminarul de astrologie medicală. Ulti...