(Info) Ateliere de astrologie: Aspectele în tranzit ale planetelor. Din 9 octombrie, online

Pas cu pas, planetă cu planetă, facem „n” combinații luate câte „k” și trecem fiecare planetă peste fiecare planetă peste hărțile natale cu potențialul său de activare a evenimentelor.

O temă sugerată de mult, căreia acum îi vine timpul. Despre trecerea fiecărei planete prin zodii și case am atins de fiecare dată subiectul când am vorbit și despre hărțile natale.

Acum, aprofundăm aspectele din perspectiva tranzitelor, respectiv aprofundăm tranzitele din perspectiva aspectelor. Fiecare cum preferă.

Ne ocupăm de cele 10 planete: Soare, Lună, Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun și Pluto, unele peste altele.

Restul punctelor importante (Noduri, Chiron, Lilith, unghiuri etc.) rămân pe o eventuală a doua parte. Deocamdată luăm pe îndelete și pe rând.

(Info) Curs de numerologie pentru avansați, din 16 octombrie, online

Cui se adresează?
Cursul se adresează celor inițiați în numerologie, indiferent de sistemul învățat, măcar până în punctul în care cunosc simbolistica numerelor și pot calcula numerele principale dintr-o dată de naștere și un nume.

Titlul cursului:
Numerologie avansată

Structura:

Lectia 1: Numerologie medicală

Chakre si numere. Structura energetica a numerelor. Cauzele subtile ale bolilor in numerologie. Anatomia numerelor. Patologia numerelor.

Apocalipsa după Lilith în Capricorn! Septembrie 2026 - iunie 2027

Oare e chiar așa de mult să ceri ca la muncă să ai un șef mai capabil decât tine, iar în relațiile interpersonale să nu trăiești cu oameni care vor să fie numai ca ei și, măcar din când în când, părerea ta să conteze?!

Cu aceste întrebări pe buze au început cele 9 luni de tranzit ale rebelei Lilith prin semnul Capricornului, în intervalul 14 septembrie 2026 – 11 iunie 2027. 

Istoria ne arată că acest tranzit, care are loc o dată la 9 ani, este devastator prin loviturile sale de putere. Pe de o parte consemnăm de-a lungul timpului decesul unor lideri aflați în funcție, pe de altă parte notăm prăbușirea cu zgomot a unor conducători, iar pe mijloc, între cele două părți, urmărim ascensiunea unor conducători care instaurează regimuri autoritariste. În prim-plan au stat de fiecare dată în ultimele decenii evenimentele socio-politice ale marilor țărilor cu putere economică, demografică și militară, lista cuprinzând Rusia, China, India, Iranul, Germania, Marea Britanie, Israelul și, cum altfel, Unitele State ale Americii. 

Nu zicea Corneliu Vadim Tudor: „decât o democrație bolnavă mai bine o dictatură sănătoasă”? În anul 2000 el pierdea alegerile în fața lui Ion Iliescu tot pe tranzitul lui Lilith în Capricorn, după capotarea lui Emil Constantinescu, care se declara înfrânt de sistemul incurabil. 

Lilith vine în viețile noastre cu forța judecătorului. Numai că ea nu-i judecă pe lideri, după cum ar putea spera omul normal. Nicidecum. Ea vine să judece poporul! Energia colectivă din care se ridică liderii pe care orice țară îi merită. Ca orice nație, și România are în frunte conducătorii pe care-i merită. Socotim nivelul turmei, al majorității, nu al indivizilor care se ridică deasupra și care învață să trăiască în propria lume ca să nu fie striviți de dictatura realității.

Declarație de dragoste pentru toți copiii români care le scot idioților PISA din cap

Mi-am pregătit unghiera ca să le tai unghiile celor care își înfig ghearele în generațiile noi. Colcăie internetul de nemulțumiri ale celor vechi și educați, care anatemizează copiii din ziua de azi, mai ales că pe vremea lor totul era superior. Să luăm ca exemplu sexualitatea. Astăzi trăim într-o societate degenerată, iar în paralel apare străbunica într-o fotografie cu cei 13 copii ai Duhului Sfânt care procrea în timp ce ea trăia cu toată familia în două încăperi separate de o ușă deschisă. 

Rezultatele testelor PISA au oripilat o întreagă țară de agitatori ipocriți, deopotrivă bunici, părinți și profesori, formatori de opinie cu mii de like-uri și mari experți în educație (experți acolo, pe diplomă, unde scrie, nu în viața reală). Noroc că avem copii mai deștepți decât toți torționarii care îi condamnă și deplâng viitorul țării. Că dacă aveam altfel de trecut, cu siguranță aveam și alt prezent construit de măreția lor. Dragi copii, vă iubesc pentru că stăpâniți KALMA SUTRA! Arta de a vi se rupe! Și de rezultatele folosite ca armă de invalidare împotriva voastră și de cei care o folosesc. 

Testele PISA reprezintă un sistem de evaluare internațională unitar, egalitar, construit din aluatul ideologic al mediilor universitare occidentale. Adică este un sistem de evaluare a competențelor și performanțelor stângist. Stânga socio-politică, vă reamintesc, susține că dacă eu am 6 lei și tu ai 10 lei, iar împreună avem 16 lei, la final fiecare are de fapt 8 lei. Conform acestui sistem de stânga, vă propun un exercițiu de imaginație: un Ilie Năstase pe bârnă în locul Nadiei Comăneci, zeița gimnasticii făcând stop pe piept ca Gheorghe Hagi, iar Usain Bolt alergând un maraton. 

Am povestit de atâtea ori un incident cu poliția. Serbare la grădiniță, lipsă de locuri de parcare, mașini așezate în șir pe prima bandă pe o stradă cu trei benzi pe sens, fără să îngreunăm circulația, dar cu semn de oprire interzisă în dreptul grădiniței. I-am spus clar și răspicat ofițerului venit să ne amendeze: „Noi am parcat corect. Indicatorul este greșit, nu are ce să caute aici. Problema nu e la noi, cei care respectăm regulile, regula este cea greșită.” Ca să respecți regulile oricărui joc, e nevoie de reguli corecte pentru toată lumea. Altfel, îmi sună în cap de la bunica mea două proverbe: 1. Peștele de la cap se împute. 2. Stăpânul învață sluga hoață. 

(Info) Atelier de astrologie: Lilith în Capricorn, 18 septembrie, online

Între 14 septembrie 2026 și 11 iunie 2027, Lilith își face turul prin semnul Capricornului.


Principala întrebare care se pune este:
CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII PUTERNIC?

Avem nevoie de mai multă ordine și structură în viețile noastre.

Avem nevoie să ne înconjurăm de oameni pe care putem să-i respectăm.

Avem nevoie de puterea exemplului.

Acestea sunt direcții majore ale tranzitului, pe care merită să îl cercetăm împreună în amănunt, aspect cu aspect, impact cu impact, influență cu influență în harta fiecăruia.

Așa că vă invit să inaugurăm noul ciclu de 9 luni al lui Lilith cu această întâlnire exploratorie.

Vineri, 18 septembrie 2026, de 20:00 la 23:00 pe Zoom.

Mercur retrograd în Scorpion: Fructe otrăvite la Festivalul Recoltei (24 octombrie - 13 noiembrie 2026)

Mercur retrograd în Scorpion este despre lucrurile care nu se spun sau despre cele care se șoptesc. Între octombrie și 13 noiembrie 2026 ne ...