Rezultatele testelor PISA au oripilat o întreagă țară de agitatori ipocriți, deopotrivă bunici, părinți și profesori, formatori de opinie cu mii de like-uri și mari experți în educație (experți acolo, pe diplomă, unde scrie, nu în viața reală). Noroc că avem copii mai deștepți decât toți torționarii care îi condamnă și deplâng viitorul țării. Că dacă aveam altfel de trecut, cu siguranță aveam și alt prezent construit de măreția lor. Dragi copii, vă iubesc pentru că stăpâniți KALMA SUTRA! Arta de a vi se rupe! Și de rezultatele folosite ca armă de invalidare împotriva voastră și de cei care o folosesc.
Testele PISA reprezintă un sistem de evaluare internațională unitar, egalitar, construit din aluatul ideologic al mediilor universitare occidentale. Adică este un sistem de evaluare a competențelor și performanțelor stângist. Stânga socio-politică, vă reamintesc, susține că dacă eu am 6 lei și tu ai 10 lei, iar împreună avem 16 lei, la final fiecare are de fapt 8 lei. Conform acestui sistem de stânga, vă propun un exercițiu de imaginație: un Ilie Năstase pe bârnă în locul Nadiei Comăneci, zeița gimnasticii făcând stop pe piept ca Gheorghe Hagi, iar Usain Bolt alergând un maraton.
Am povestit de atâtea ori un incident cu poliția. Serbare la grădiniță, lipsă de locuri de parcare, mașini așezate în șir pe prima bandă pe o stradă cu trei benzi pe sens, fără să îngreunăm circulația, dar cu semn de oprire interzisă în dreptul grădiniței. I-am spus clar și răspicat ofițerului venit să ne amendeze: „Noi am parcat corect. Indicatorul este greșit, nu are ce să caute aici. Problema nu e la noi, cei care respectăm regulile, regula este cea greșită.” Ca să respecți regulile oricărui joc, e nevoie de reguli corecte pentru toată lumea. Altfel, îmi sună în cap de la bunica mea două proverbe: 1. Peștele de la cap se împute. 2. Stăpânul învață sluga hoață.
Evaluarea competențelor PISA se adresează numai copiilor care au o structură de personalitate capabilă să se adapteze competențelor vizate. Pentru o evaluare adecvată care să reflecte realitatea educațională și intelectuală universală, elevii talentați la tenis ar trebui să fie dați jos de pe bârnă. Un etalon mai echitabil ar fi un posibil sistem de evaluare WALDORF, bazat de încurajarea unicității fiecărui copil.
Iar aici intervine genialitatea copiilor români! Ei demonstrează tocmai că problema nu este la ei, ci la:
- ce se evaluează;
- cum se evaluează;
- cine evaluează.
România nu este problema! România este soluția! Elevii români demonstrează irelevanța acestui sistem de evaluare tendențios, care anulează individualitatea și talentele specifice. Copiii români evaluați nu sunt proștii Europei și ai lumii. Idioți sunt toți cei care cred asta. Copiii noștri sunt peste cei ce evaluează și deasupra sistemului de evaluare.
Caz concret: să comparăm doi copii de 6 ani care intră la școală. Într-unul părinții au pompat deja sute de ore de activități, știe să scrie și să citească, are deja diplome la pian și engleză, spre mândria umflată în pene de înger a părintelui care și-a pregătit micul Iisus pentru scoruri maxime. Al doilea copil a fost lăsat să se dezvolte în ritmul lui, să se joace liber și să facă ce vrea când vrea în niște limite, desigur, cunoaște literele învățate la grădiniță, dar nu vrea să citească, mai ales că are un frate mai mare și îl pune pe el de fiecare dată să citească ceva dacă e nevoie, e mai ușor să-ți atingi scopurile dacă faci lucrurile când te prinzi că funcționează strategiile, ca să nu zicem manipularea, și că ai rezultate mai bune dacă face altcineva în locul tău. Cei doi copii se întâlnesc la magazin și fiecare primește câte o înghețată pe băț ambalată.
Primul, geniul PISA în devenire, citește în gura mare cu emfază și ego moștenit de la părinți numele înghețatei și ingredientele. Cel de-al doilea copil deja știa ce conține înghețata din poza cu fructele de pe ambalaj și se dovedește că nici nu avea nevoie să știe să citească la 6 ani. Important este să afle, iar acum știe de la lăudărosul care a oferit informația în gura mare. Dar acum sosește punctul culminant, consumul înghețatei, din moment ce amândouă odraslele trăiesc deja în societatea de consum. Primul apucă înghețata de la un capăt, nu poate să o desfacă, o roagă pe mami să i-o deschidă, mami, la rândul ei model PISA 100%, greșește capătul, bagă mâna în înghețată, îi alunecă ambalajul, iar obraznica dulce pică pe jos și rămâne înfiptă cu bățul în sus. O gheară simte mama că i se înfige în capul pieptului de-i vine să-și bage unghia în gât, în timp ce copilul își roade unghiile. Copilul numărul 2 pipăie bine cele două capete ale ambalajului, verifică tactil unde este bățul, trage de ambalaj și rupe de la capătul corect, apoi aruncă și ambalajul la coșul de gunoi, nu face nici mizerie și se mai și satură de plăcere, lingându-se pe degete.
Cerință: Să se argumenteze care dintre cei doi copii are competențe superioare.
Între sistemul de evaluare a competențelor în serie PISA și un alt sistem posibil de dreapta, după rețete precum Waldorf sau Montessori, centrat cu adevărat pe valoarea elevului, diferența este cea dintre rosul unghiilor și suptul degetelor. Rezultatele acestor teste uniforme arată un singur lucru: copiii români nu sunt copii de serie. De aceea avem vârfurile pe care le avem la orice olimpiade, specialiști vânați peste tot în lume și modele pe care ar fi vrut străinii să le aibă. La testele PISA excelează țările în care educația este strategie națională, iar copiii sunt încurajați, susținuți, îmbuibați cu facilități. Țări în care copiii reușesc DATORITĂ sprijinului sistemului de învățământ. Copiii români reușesc dintotdeauna să exceleze tocmai ÎMPOTRIVA sistemului.
Iar pentru o evaluare și mai pertinentă a ta, a celui ce citești acest text, îți dau acum un subiect cu grad maxim de dificultate. Conjugă verbul a PISA la timpul prezent, toate numerele și persoanele, alcătuind propoziții.
Model:
Evaluatorii și evaluarea se PISA pe copiii noștri.
Copiii noștri se PISA pe evaluarea lor.
Acum treci la loc în banca ta. Te-ai descurcat foarte bine, ai știut perfect, n-am ce să-ți reproșez. Bravo! Stai jos! Nota șase!
Sursa foto: https://www.facebook.com/viatortravel/photos/its-going-down-im-yelling-timberclearly-the-leaning-tower-of-pisa-has-fallen-wer/10158911159850865/

Iată o radiografie a momentului din școala românească! ... le stăm în gât străinilor! mai trist este că sunt anumite slugi binevoitoare incearcă din răsputeri să îngroape sistemul românesc de educație! îmi sună in urechi o sintagmă a unui fost ministru al educației care a avut neobrăzarea să afirme că profesorii sunt "analfabeți funcționali" și de aceea producem elevi "analfabeți funcționali"! Copiii noștri chiar sunt cei mai buni în toate domeniile, sunt creativi, autentici, dezinvolți și sclipitori!
RăspundețiȘtergereperfect adevarat si bine exemplificat!
RăspundețiȘtergere