Lilith în Taur: Banii vorbesc!

Data de 21 octombrie 2020 a marcat trecerea lui Lilith din zodia Berbecului în cea a Taurului. Știm că Lilith este singurul corp ceresc (virtual) al cărui tranzit printr-o zodie este egal cu perioada de viață intrauterină, 9 luni, așa că din Taur ea pleacă pe 18 iulie 2021.

Lilith este butonul roșu din panoul de comandă pe care scrie ”Nu apăsați!”. Și cum orice interdicție incită la încălcare, Lilith apasă de fiecare dată butoanele sensibile. Spune-mi ce te doare, spune-mi ce nu-ți place, spune-mi de ce ți-e frică, dacă vrei să-ți spun ce scoate Lilith la suprafață. Ea are o reputație îndoielnică tocmai pentru că nu menajează pe nimeni și ne face să ne confruntăm cu ceea ce nu mai funcționează și trebuie schimbat. În plus, ea lucrează pe ascuns, la puterea întunericului, deci noaptea ca hoții, și ne trece prin bezna minții, adică a fricilor.

Lilith în Berbec ne-a adus în prim plan de la sfârșitul lunii ianuarie până pe 21 octombrie o frică generală care a amenințat însăși viața: frica de supraviețuire dublată de frica de moarte. Berbecul răspunde de corpul fizic, iar Lilith în tranzit prin primul semn al zodiacului a amenințat corpul fizic. De asemenea, aceeași combinație zodie – corp ceresc a adus o explozie de individualitate, Chiron tot în Berbec contribuind la spargerea grupurilor și la crearea unui cult al indivizilor separați prin distanțare socială.

Lilith în Taur mătură frica de supraviețuire și de moarte, de fapt o înlocuiește cu alte teme existențiale. Insecuritatea materială devine prioritară. Dacă tot scăpăm cu viață, cei care scăpăm, trebuie să ne ducem mai departe ritualurile zilnice, trebuie să ne hrănim, să avem adăpost, să ne îmbrăcăm, deci să ne asigurăm baza piramidei nevoilor lui Maslow. Lilith în Taur ne educă să ne valorificăm resursele și să căutăm surse alternative de venituri. Dinamica pieței muncii e de așteptat să se resusciteze, tot mai mulți oameni vor dori să-și schimbe jobul sau chiar domeniul, ca să se reorienteze spre o zonă pentru care există cerere.

În continuare este de așteptat o prudență generală, o rezervă în privința cheltuielilor și a investițiilor, un nivel minim al riscurilor. Lilith se întâlnește în Taur cu Uranus și contribuie la crearea unei atmosfere generale definită printr-o CRIZĂ DE VALORI. Fiecare dintre noi se întreabă dacă ceea ce era important înainte mai este important și acum. În plus, fricile Berbecului sunt înlocuite de cele ale Taurului, între care la loc de cinste stă FRICA DE PIERDERE: frica de a nu pierde un loc de muncă, frica de a nu pierde pe cineva, frica de a nu pierde o funcție etc. Deciziile se iau acum într-un registru mai pragmatic. S-a terminat și cu impulsivitatea și cu agresivitatea în limbaj p care le-au adus Lilith în Berbec. Scenariul cel mai plauzibil este să ne simțim mai puțin amenințați pentru că învățăm să conviețuim cu coviduț (ca să citez un alint). Prin urmare, inclusiv la nivelul puterii este de așteptat protejarea locurilor de muncă și a salariilor să fie prioritare, așa că un lockdown care să amenințe cu falimentul s-ar întoarce împotriva celor ce l-ar iniția.

Lilith în Taur crește dorința de a avea mai mult, de a acumula, de a depozita. Iese la suprafață lăcomia, posesivitatea și gelozia multora. Relațiile se triază în funcție de interesele materiale. Frate, frate, dar brânza e pe bani!

9 luni, deciziile se iau datorită sau din cauza banilor.

Insuficiența este în schimb marele dușman al celor care au frici legate de bani. Unii, oricât ar avea, au impresia că tot nu au destul. Recunoștința este salvatoare pe acest tranzit, care actualizează relația cu banii pentru fiecare dintre noi. Cei ce se tem să nu rămână fără bani chiar vor pierde și nu vor mai avea, în timp ce aceia care nu au convingeri limitative legate de bani vor putea să prospere.

Relația cu banii și cu posesiunile stă în centrul tranzitului lui Lilith prin Taur.

Preocuparea pentru creșterea calității vieții de zi cu zi se traduce și în alte atitudini de consum. Calitatea devine mai importantă decât cantitatea. Poate învățăm să apreciem mai mult valoarea lucrurilor și serviciilor care ne aduc plusvaloare. De asemenea, respectăm și ținem aproape oamenii de calitate. Pentru ceea ce ne place s-ar putea să nu facem economie, ceea ce denotă o relansare a articolelor și a serviciilor din gama de lux. Lilith în Taur sporește senzualitatea, așa că gusturile, parfumurile, muzica, tot ceea ce stârnește simțurile și creează un cadru intim ne dezleagă buzunarul. Prioritățile noastre financiare se orientează doar în funcție de ceea ce noi credem că merită cu adevărat.

 Ceea ce este important trebuie să fie și valoros, ne spune Lilith în Taur.

 Lilith în Taur pentru zodii și Ascendent:

Berbec: independență financiară, autocontrol, sfârșitul risipei, impunere de limite, refuzuri la adresa celor care cer prea mult.

Taur: ieșire din situații de dependență, noi orizonturi, decizii radicale, eliberare.

Gemeni: renunțarea la rolul de victimă, sfârșitul unei ciclu, izolare, descoperirea unor secrete.

Rac: noi planuri de viitor, sfârșituri de prietenii, noi protectori, idealuri proaspete.

Leu: un nou drum socio-profesional, creștere în reputație, ieșire din plafonare, schimbare de statut.

Fecioară: falimentul unor convingeri, adevăruri imposibil de evitat, idealuri și studii noi.

Balanță: despărțire sau pierdere, transformare, moșteniri, eliberare de presiuni financiare.

Scorpion: autonomie în cuplu, separare, distanță față de partener, relații ce funcționează după alte criterii.

Săgetător: vindecare, schimbarea stilului de viață și a alimentației, atenție acordată sănătății, schimbări profesionale.

Capricorn: entuziasm, îndrăgostire, priorități legate de copii, exprimare la scenă deschisă, creativitate maximă.

Vărsător: schimbarea condițiilor de locuit, extinderea spațiului, ruperea dependențelor de părinți.

Pești: pasiune pentru studiu, citit sau scris, comunicare, contracte și destinații noi.

Sursa foto: https://www.bursa.ro/bani-multi-pentru-nimic-40732732

19 comentarii:

  1. Multumesc cu recunostinta🙏🌺

    RăspundețiȘtergere
  2. Super! Multumesc, cu recunostinta!

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte interesant si binevenit. Multumesc frumos.

    RăspundețiȘtergere
  4. Super tot ceea ce scrie interesant va multumim!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc! ��❤️��

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs.
    1) Vraji de dragoste
    2) Vraji de dragoste pierdute
    3) Vraji de divor?
    4) Vraji de casatorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vraji de rupere
    7) Alunga un iubit trecut
    8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
    9) dori?i sa va satisface?i iubitul
    Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  7. Aceasta este o mărturie pe care o voi spune tuturor să o audă. sunt căsătorit de 4 ani și în al cincilea an de căsătorie, o altă femeie a avut o vrajă pentru a-mi lua iubitul de la mine și soțul meu m-a părăsit pe mine și pe copii și am suferit de 2 ani până când am vrut să spun o postare în care acest lucru om Dr.Wealthy am ajutat pe cineva și am decis să încerc să mă ajute să-mi aduc soțul iubit acasă și crede-mă, i-am trimis fotografia lui și a soțului meu și după 48 de ore așa cum mi-a spus, am văzut o mașină a intrat în casă și iată că era soțul meu și el a venit la mine și la copii și de aceea sunt fericit să vă fac pe toți dintre voi în probleme similare să se întâlnească cu acest bărbat și să-l revină pe iubitul vostru e-mail: wealthylovespell@gmail.com sau îl puteți contacta sau whatsapp la acest +2348105150446 Blog: https: //wealthylovespell.blogspot.com ..... mulțumesc mult Dr.Wealthy. ...

    RăspundețiȘtergere
  8. Numele meu este Lilian N. Aceasta este o zi foarte plină de bucurie din viața mea, datorită ajutorului pe care mi l-a dat Dr.saguru, ajutându-mă să-l recuperez pe fostul meu soț cu vraja lui magică și de dragoste. Am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de groaznic, deoarece soțul meu mă înșela cu adevărat și căuta un divorț, dar când am dat peste e-mailul Dr.saguru pe internet despre cum a ajutat atât de mulți oameni să-și recupereze fosta și ajuta la fixarea relației. și să îi facă pe oameni să fie fericiți în relația lor. I-am explicat situația mea și apoi îi cer ajutorul, dar spre surprinderea mea, el mi-a spus că mă va ajuta cu cazul meu și aici sărbătoresc acum pentru că soțul meu s-a schimbat total definitiv. El vrea întotdeauna să fie lângă mine și nu poate face nimic fără prezentul meu. Îmi place foarte mult căsnicia mea, ce mare sărbătoare. Voi continua să depun mărturie pe internet pentru că Dr.saguru este cu adevărat un adevărat jucător de vrăji. AI NEVOIE DE AJUTOR APLICĂ ACUM CONTACT CU DOCTORUL SAGURU ACUM VIA E-MAIL: drsagurusolutions@gmail.com sau WhatsApp +12098373537 El este singurul răspuns la problema ta și te face să te simți fericit în relația ta. și este, de asemenea, perfect în
    1 VRAIE DE IUBIRE
    2 CÂȘTIGĂ EX BACK
    3 FROTUL MIEREI
    4 PROMOVAREA VRAJELOR
    5 PROTECȚIA VRAJELOR
    6 VRAJA DE AFACERE
    7 VRAJA MUNCĂ BUNĂ
    8 VRAJA LOTERIEI ȘI VRAJEA CAZULUI CURȚII

    RăspundețiȘtergere
  9. Astăzi este cea mai fericită zi din viața mea, am încercat toate mijloacele posibile pentru a rămâne însărcinată timp de peste 8 ani după ce m-am căsătorit cu soțul meu iubitor, dar nimic nu a funcționat pentru mine până când am întâlnit un prieten foarte bun de-al meu care m-a îndrumat către Dr Dawn acuna. , i-am scris Dr. Dawn acuna pe Whatsapp și i-am explicat situația mea, mi-a dat lumile ei și mi-a promis că mă va ajuta, am făcut tot ce mi-a cerut, am fost la spital la 4 săptămâni după vrajă și doctorul a spus că sunt însărcinată, asta a adus bucurie gospodăriei mele, în sfârșit am copilul meu frumos, acum sunt o femeie căsătorită fericită, toate mulțumesc Dr. Dawn acuna, contactați-o pentru orice fel de soluție,
    * Daca vrei sa ramai insarcinata.
    * Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    * Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    * Dacă vrei să ai o casă fericită.
    * Dacă vrei noroc sub orice aspect.
    * Dacă aveți probleme cu vaginul/penisul.
    Ea te va ajuta imediat.
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere
  10. După căsătorie, viața mea a fost atât de grea, încât soțul meu a început să urmărească alte femei pentru că nu i-am dat un copil după ce am așteptat câțiva ani. Mi-am văzut căsnicia dispărând. Am făcut tot posibilul pentru a schimba situația, dar nimic nu a funcționat până l-am întâlnit pe Dr. DAWN, un vindecător spiritual. Dr DAWN mi-a salvat viața și căsnicia. acum am 3 copii. Sunt recunoscător Dr. DAWN și de aceea îmi las mărturia oricărei persoane care suferă de probleme conjugale și de fertilitate. E-mail de contact: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp:+2349046229159

    RăspundețiȘtergere
  11. Salutare tuturor, ma numesc Gisela din Grecia, vreau sa ii multumesc minunatei Dr. Dawn pentru ca m-a ajutat si mi-a restabilit casnicia rupta, nu am crezut niciodata ca dupa ce ma despartim timp de 2 ani voi putea sa-mi recuperez sotul. încercând toate mijloacele mele să-l recuperez, ceea ce am eșuat de multe ori și am decis să nu mai încerc, ci doar după ce am dat peste cum acest bărbat minunat pe nume Dr. Dawn a restabilit căsnicia ruptă de 7 ani a altcuiva și a fost uimit pentru că a mea avea doar 2 ani. vechi. Așa că a trebuit să încerc dacă mă poate ajuta și pe mine, ceea ce a făcut cu puterile lui și, pe scurt, acum îl am pe soțul meu acasă și trăim fericiți împreună ca niciodată. Vreau să apreciez și să-l recomand pe Dr. Dawn tuturor celor care au nevoie de ajutor în orice domeniu al căsătoriei sau relației și vă pot asigura că Dr. Dawn va restabili unitatea în casa voastră distrusă. Îl poți contacta pe e-mail: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp:+2349046229159

    RăspundețiȘtergere

Atelier astro: Hărțile invalidării, 29 martie, online

Cum te simți când ți se pare că ești greșit, că nu aparții, că ești sărit când era să-ți vină rândul? Când tu ești cu munca și altul cu prem...