Info: Decizii, renunțări, priorități pe termen lung

Pentru că am nevoie de o mai bună organizare a timpului, am cântărit prioritățile și am luat niște decizii. Mă aflu în situația în care trebuie să aplic un principiu călăuzitor pe care îl și predic, de altfel: ”Unul dintre secretele înțelepciunii este SĂ ȘTII LA CE SĂ RENUNȚI!”

În lumina acestui criteriu de evaluare, de pe lista mea am tăiat orice invitație la tv. Nu mai simt nevoia să mă expun public pe vreun canal media, nici înregistrările pe YouTube nu mă mai tentează. Sigur, e întotdeauna drăguț să fii înjurat și să te știe lumea, mai ales că doar 3-5 % din cei ce dau cu ochii de tine pricep și despre ce e vorba. Nu exclud televiziunea de pe o poziție absolut rigidă, desigur, cine știe, în următorii ani poate voi fi compatibil chiar cu o emisiune pe care să o realizez (demersuri și oferte au mai existat, fără finalizare).

Nimeni nu este indispensabil! E destulă informație video în eter, e timpul să revin la obiceiuri care mă definesc și mă împlinesc și pe mine. În primul rând, intenționez să mă întorc serios la scris. E vorba despre lumea științelor intuitive, cu care mă ocup vocațional, dar și despre sfera de cercetare științifică. În al doilea rând, cursurile îmi ordonează tot timpul: programul de formare spirituală ocupă un weekend pe lună timp de un an, în fiecare joi am seară de curs online (ba astrologie, ba numerologie), sâmbăta la anumite intervale curs de radiestezie, uneori miercurea dimineața mai programez alte seminarii. În al treilea rând, am atât de puțin timp pentru consultații încât abia dacă apuc să răspund măcar din politețe solicitărilor; oricum nu reușesc, așa că cer mereu ca cine își dorește chiar să insiste. Apropo: consultațiile numai online, ca și cursurile. La clasă - doar grupul de formare spirituală și, sporadic, câte un seminar. Vizitele de lucru în orice alt loc din țară în afară de București sunt excluse.

Pe lângă munca mea propriu-zisă există două aspecte: viața de familie și alte proiecte personale. Știți, sau nu, că  deocamdată (și alți câțiva ani de aici înainte) sunt în principal al copiilor, împreună cu soția, acesta fiind postul cu normă întreagă. Orice altceva vine pe lângă. Proiectele personale sunt de natură educativă. Mi-e dor să învăț și să mai cresc în alte direcții, așa că mă pregătesc pentru participarea la o formare a unei școli de psihoterapie, dar și la un program de studii foarte înalte în specialitatea mea de bază, filologia.

Ca să-mi pot face misiunile personale, deci ca să scriu și să-i învăț pe alții, trebuie să mă întregesc pe mine. Așa că aleg să fiu aproape doar de familia mea și de cei cu care împărtășesc aceleași limbaje (familia de suflete), printre care se numără toți cei ce mă urmăriți și mă citiți, cu toată recunoștința pe care v-o datorez.

Să ne întâlnim cu bine și cu folos în spațiul virtual și în cel fizic!
Valeriu

P.S. Am extras special o carte oracol ca să ilustrez cele scrise, este întocmai cea care se vede.

17 comentarii:

  1. Va urmaresc cu mare interés din Spania!

    RăspundețiȘtergere
  2. E atât de sincer acest mesaj. Cred că e ca un strigat, asumat, înțeles și mai presus de toate împărtășit. Vă doresc ca toate proiectele să vă fie așa cum va doriți și să vă bucurați cu tot sufletul de familia dvs. Aveți gândul meu bun și mulțumirile mele pentru tot ce învăț și am învățat de la dvs.

    RăspundețiȘtergere
  3. Minunata concluzie si inspirata decizie.Este timpul potrivit pentru lectia cunoasterii 3,intr un an al libertatii de alegere 5.Multumim pentru invatarura!

    RăspundețiȘtergere
  4. Apreciez decizia ta. Înțeleg că pt consultații va trebui sa insist. Să ne vedem cu bine!

    RăspundețiȘtergere
  5. Bine faceti! Va doresc multa putere si implinire in ce v-ati propus!

    RăspundețiȘtergere
  6. "uneori faci alegeri in viata si, alteori, alegerile te definesc pe tine "....numai bine !

    RăspundețiȘtergere
  7. Frumoase priorități, să fie cu folos 🙃

    RăspundețiȘtergere
  8. Promit să împărtășesc această mărturie în întreaga lume, când iubitul meu se întoarce la mine și astăzi îi mulțumesc sincer lui DR WHITE, pentru că a adus bucurie și fericire relației mele și familiei mele. Vreau să vă informez că există un vrăjitor adevărat. Nu am crezut niciodată în toate aceste lucruri până nu mi-am pierdut iubitul, am avut nevoie de ajutor până când l-am găsit pe Dr. WHITE, un mare jucător de vrăji, iar el a aruncat o vraja de dragoste asupra mea și m-a asigurat că îl voi recupera pe iubitul meu în 2 zile după aruncând vraja, 2 zile mai târziu, telefonul meu a sunat și atât de șocant iubitul meu nu m-a sunat în ultimele 3 luni. Și-a cerut scuze pentru inima frântă și a spus că este gata să fie coloana mea vertebrală pentru tot restul vieții sale alături de mine. Dr. WHITE l-a eliberat pentru a ști cât de mult îl iubesc și cât de mult îl vreau. Și a deschis ochii pentru a-și imagina cât de mult împărțim împreună. În timp ce scriu această mărturie acum, sunt cea mai fericită fată de pe pământ. Dr. WHITE vă poate ajuta, de asemenea. Trimite-i un e-mail la: (wightmagicmaster@gmail.com) sau WhatsApp-ul său la +17168691327

    RăspundețiȘtergere
  9. Căutați liniștea în viața voastră, v-ați săturat să treceți prin traume nedorite în viața conjugală. Dr. Egwali este aici doar pentru a ajuta la rezolvarea haosului și a readuce pacea nesfârșită în casa ta. Totul depinde de nivelul tău de pozitivitate și, de asemenea, de cât de hotărât ești să aduci schimbări în viața ta, pentru că amândoi contează în această linie de datorie, el a salvat o mulțime și eu sunt unul dintre ei .. Vorbește cu el astăzi și ai nenumărate motive să zâmbesc din nou .. Whatsapp / +2348122948392
    Trimiteți un e-mail / dregwalispellbinder@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  10. O decizie înțeleapta și curajoasa .

    RăspundețiȘtergere
  11. Astăzi este cea mai fericită zi din viața mea, am încercat toate mijloacele posibile pentru a rămâne însărcinată timp de peste 8 ani după ce m-am căsătorit cu soțul meu iubitor, dar nimic nu a funcționat pentru mine până când am întâlnit un prieten foarte bun de-al meu care m-a îndrumat către Dr Dawn acuna. , i-am scris Dr. Dawn acuna pe Whatsapp și i-am explicat situația mea, mi-a dat lumile ei și mi-a promis că mă va ajuta, am făcut tot ce mi-a cerut, am fost la spital la 4 săptămâni după vrajă și doctorul a spus că sunt însărcinată, asta a adus bucurie gospodăriei mele, în sfârșit am copilul meu frumos, acum sunt o femeie căsătorită fericită, toate mulțumesc Dr. Dawn acuna, contactați-o pentru orice fel de soluție,
    * Daca vrei sa ramai insarcinata.
    * Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    * Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    * Dacă vrei să ai o casă fericită.
    * Dacă vrei noroc sub orice aspect.
    * Dacă aveți probleme cu vaginul/penisul.
    Ea te va ajuta imediat.
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere
  12. Sunt foarte fericită în această zi pentru că tocmai mi s-a întâmplat o minune, nu mă așteptam să mai fiu alături de iubitul meu, dar datorită lui DR DAWN, un magician puternic care a făcut-o posibil. Căutam online pe 15 aprilie 2022 pentru a vedea cum îmi pot restabili viața amoroasă și am dat peste multe mărturii despre DR DAWN. Mă apropii de ea și sunt recunoscătoare pentru ajutorul ei, acum iubitul meu s-a întors cu mine. Mulțumesc DR DAWN Voi continua să depun mărturie pentru tine. puteți avea încredere în DR DAWN pentru a vă rezolva problemele %100, contactați sincer e-mail, dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp:+2349046229159

    RăspundețiȘtergere
  13. Salutare tuturor, ma numesc Gisela din Grecia, vreau sa ii multumesc minunatei Dr. Dawn pentru ca m-a ajutat si mi-a restabilit casnicia rupta, nu am crezut niciodata ca dupa ce ma despartim timp de 2 ani voi putea sa-mi recuperez sotul. încercând toate mijloacele mele să-l recuperez, ceea ce am eșuat de multe ori și am decis să nu mai încerc, ci doar după ce am dat peste cum acest bărbat minunat pe nume Dr. Dawn a restabilit căsnicia ruptă de 7 ani a altcuiva și a fost uimit pentru că a mea avea doar 2 ani. vechi. Așa că a trebuit să încerc dacă mă poate ajuta și pe mine, ceea ce a făcut cu puterile lui și, pe scurt, acum îl am pe soțul meu acasă și trăim fericiți împreună ca niciodată. Vreau să apreciez și să-l recomand pe Dr. Dawn tuturor celor care au nevoie de ajutor în orice domeniu al căsătoriei sau relației și vă pot asigura că Dr. Dawn va restabili unitatea în casa voastră distrusă. Îl poți contacta pe e-mail: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp:+2349046229159

    RăspundețiȘtergere
  14. Sotul meu s-a intors!!! După 1 an de căsnicie ruptă, soțul meu m-a lăsat cu doi copii și viața mea a fost spulberată. Am vrut să termin, aproape m-am sinucis pentru că ne-a lăsat fără nimic. Am fost rupt emoțional în tot acest timp și viața pare fără sens. Într-o zi fidelă, în timp ce navigam pe internet, am dat peste câteva mărturii despre Dr DAWN. Unii au mărturisit că și-a adus înapoi fostul, alții au mărturisit că restaurează uterul și vindecă afecțiunile cu ierburi. Pe mine m-a interesat mai mult împăcarea cu soțul meu, pe care dr. DAWN a făcut posibilă aducerea soțului meu înapoi în 3 zile. Acum soțul meu s-a întors și de atunci trăim fericiți. Toate mulțumim Dr. DAWN. Aici, las contactul lui pentru toată lumea. Căci are orice fel de provocări,
    E-mail ( dawnacuna314@gmail.com )
    Whatsapp: +2349046229159

    RăspundețiȘtergere

Atelier astro: Hărțile invalidării, 29 martie, online

Cum te simți când ți se pare că ești greșit, că nu aparții, că ești sărit când era să-ți vină rândul? Când tu ești cu munca și altul cu prem...