Iubirea în cuplu și dulcea otravă a vieții duble

Dualitatea este natura vieții. Forțele opuse aspiră permanent spre o reconciliere care să le scoată din separare și să le înalțe din nou în unitatea din care au coborât. Soarele se fugărește cu Luna în basme, Binele înfruntă răul de când lumea și pământul, masculinul este permanent atras de contopirea cu femininul pentru ca ambele energii să se reîntregească.

În relațiile interumane, dualitatea se manifestă deseori prin duplicitate. Individul ajunge să se dividă, să se scindeze, să trăiască două vieți paralele. Se întâmplă atunci când cineva implicat într-o relație intră în paralel într-o a doua relație. Din moment ce dualitatea aspiră spre unitate, duplicitatea pe termen lung obosește, frustrează, otrăvește, conduce la epuizare psihică și fizică. Scopul relației este resorbirea în întreg, 2 entități separate în planul fizic ce redevin 1. Când există 2 parteneri, care puțin probabil știu unul despre altul, se nasc rivalitatea și conflictul, adică lupta pentru supremație, deci pentru putere. Iar acolo unde jocul de putere intră pe ușă, iubirea iese pe geam. Iar minciuna și trădarea fac parte din mecanismele de putere prin minciună, control și manipulare. Când ascunzi ceva de partener, mai ales un flirt sau o a doua relație, tu știi ceva ce partenerul/soțul/soția nu știe, așadar deții puterea în cuplu. De multe ori această experiență este necesară tocmai pentru a înțelege că iubirea exclude rolurile de putere în cuplu.

Probabil cea mai importantă lecție de viață pentru orice om este să facă alegeri. În fiecare moment apar două posibilități, două opțuni, două drumuri. La răscruce, numai una dintre cele 2 variante ne face să mergem din nou pe o singură cale. Prin orice decizie, din 2 facem din nou 1. Tot ce nu alegi, te alege. Atunci când nu știi ce vrei pentru tine, creezi un gol pe care Universul îl umple imediat cu voința altcuiva. O să vrei ce vrea altcineva. Când nu te organizezi singur și nu știi ce să faci cu timpul tău, se găsește întotdeauna cineva să-ți planifice timpul și viața. 

A face alegeri unice ne dă forța de a merge pe drumul nostru și de a fi noi înșine, de a avea la noi întreaga putere personală. A alege ne permite să trăim la diateza activă. Eu aleg. Lipsa alegerii, persistența în indecizie și trăirea unor situații duble de viață ne trec la diateza pasivă. Eu sunt ales/aleasă. Posesorul este, în fapt, obiect posedat.

Unic înseamnă special, deci principal. A alege iubirea înseamnă a-ți da rolul principal în propria viață. Doi înseamnă secundar, deci al doilea. Al doilea atrage puterea în locul iubirii. Când oscilezi între doi parteneri, este clar că joci un rol secundar, atât în propria ta viață, cât și în viața celor doi. Ai, în schimb, două personaje principale care ți-au luat locul. Între ele, te împarți pe tine în două. Până și Dumnezeu a zis în Biblie Creşteţi şi vă înmulţiţi! (Facerea, 1, 28), nicidecum Creșteți și vă împărțiți!

Oriunde există al doilea în relația de iubire, sufletul se divide, se fragmentează în două jumătăți. Puterea înlocuiește iubirea. Cine trăiește relații paralele cu 2 parteneri, de fapt nu-și trăiește propria viață, ci trăiește viața celor 2, ajungând un trofeu pentru ambii, o manieră elegantă de a spune că este folosit în timp ce se iluzionează că îi iubește pe amândoi. Iubirea în cuplu presupune o alegere, adică o direcție unică, hotărâre și perseverență în acea alegere.

Iubirea este în primul rând o alegere! Alegerea de a te îndrăgosti în fiecare zi de același bărbat sau de aceeași femeie, de a fi numai cu el/ea și de a-i fi devotat/ă.

Sursa foto: https://breckenreid.com/double-life/