Semnele începutului de sfârșit în cuplu

Da, iubitul meu! Da, iubita mea! Facem cum vrei tu! Acestea sunt propoziții care, spuse în mod repetat, ascund o frică și ne pun puterea personală în brațele partenerului. Inconștient, motivația poate fi teama de a nu fi respins sau părăsit. De asemenea, această nevoie de a face pe plac partenerului se manifestă de la început sau apare pe parcurs ca semn al unui comportament evitant, specific celor care preferă să fugă de confruntare sau de rezolvare, preferând să se retragă, să fugă, să se ascundă.

Una din cele mai mari lecții pe care oamenii le învață în relații este delimitarea spațiului personal. Stabilirea limitelor pentru sine și pentru ceilalți este un proces de negociere permanent. Cu prima limită pe care nu o impunem facem loc abuzului! Primul pas pe care partenerul îl face în teritoriul nostru și ne lasă indiferenți conduce la agresivitate sau umilință. Iar dacă iubești nu înseamnă că poți tolera orice comportament din partea partenerului! A fi iubit nu înseamnă a te lăsa umilit! Nu înseamnă să permiți orice așteptând ca celălalt să se prindă că îți face rău și să se schimbe, pentru că nu o va face. Nu se va opri. Cu cât nu vrei să superi ca să nu-l pierzi, cu atât începi să nu mai trăiești iubirea în care credeai că te afli, ci POVESTEA TA DESPRE IUBIRE! Iubirea e mai mult în capul tău! Iar majoritatea oamenilor se iluzionează că iubesc și că sunt iubiți! Lasă, așa e el/ea... Îl/O iubesc așa cum e... Poate se schimbă... DEPENDENȚA DE ILUZII ne face să nu vedem realitatea și să ne mințin singuri că lucrurile sunt în regulă când, de fapt, ceea ce considerăm normal, pentru că așa ne-am obișnuit, este aluat de suferință. 

Ei trăiesc O POVESTE DE IUBIRE pe care și-o spun singuri și de care încearcă să se convingă atât pe ei, cât și pe alții. Când nu taxezi comportamente abuzive și renunți la tine, ți-ai cedat puterea și ai rămas în cuplu să-ți iubești partenerul cu toată slăbiciunea ta.

Ție îți plac oamenii slabi? Ție ți-ar plăcea să fii în relație cu cineva moale, modelabil,  care să te aprobe numai, care să nu-ți facă față, de care să-ți fie rușine? Află că nici partenerului tău! Când ești cu cineva inferior, care nu îți este egal și nu te completează, te simți și tu mai mic. Ori noi căutăm un partener lângă care să fim mai mult decât am fi fost fără el, nicidecum să ne simțim inferiori.

În momentul în care îi dai voie partenerului să comită un abuz asupra ta, să te rănească, să te umilească, fără ca tu să reacționezi sau să comunici despre efectul faptelor tale asupra ta și să iei atitudine, în momentul în care te faci mic, renunți la tine, iei decizii astfel încât să-i fie bine doar lui, faci orice ca să fie bine, te frustrezi din cauza compromisurilor și orice a-i face nu e destul sau nu e bine înseamnă că ȚI-AI PIERDUT RESPECTUL DE SINE! Înseamnă că nu-ți dai valoare și că stima ta de sine este la pământ! Acela este momentul în care relația devine exclusiv o luptă pentru putere între un dominator și victima sa! Acolo iubirea este doar o mască sau este adând îngropată sub măștile puterii.

Iar renunțarea totală la propria putere în fața partenerului vine prin abandonul de sine și resemnare: N-am ce să fac! Replica preferată a celor ce dau vina pe soartă ca să nu-și privească respingerea, dependența sau masochismul în ochi.

NU POȚI IUBI PE CINEVA PE CARE NU POȚI SĂ-L RESPECȚI!

Iar cineva care nu se respectă pe el se umilește, lasă de la el, se târăște în fața partenerului, imploră, îi pierde complet demnitatea! Renunțarea la sine se face și prin preluarea unor responsabilități care te depășesc, făcând lucruri în locul partenerului, muncind în exces, făcându-l iresponsabil și handicapându-i pe toți ai casei, care ajung să nu se mai descurce fără tine. Orice limită prost gestionată subminează cuplul, indiferent că-i permiți partenerului să-ți invadeze teritoriul și să-ți spună ce să faci, să-ți impună interdicții, să te controleze, sau că intri tu în teritoriul lui și faci prea mult pentru el sau în locul lui. În ambele cazuri renunți la tine, deci nu te iubești, așa că nu te respecți.

Comportamentele autodistructive și distructive în cuplu au în spate o rană care se cere vindecată. Inducem o suferință partenerului tocmai pentru ca să declanșăm un proces de vindecare. De aceea, ORICE RELAȚIE ESTE ÎN ESENȚĂ TERAPEUTICĂ, MAI ALES RELAȚIA DE CUPLU.

Rolul unei relații este de a ne susține cu energie, dar și de a ne ajuta să ne recuperăm o parte a sufletului prin care să devenim noi înșine și să fim întregi.

Adesea ne pedepsim inconștient partenerul tocmai pentru ca el să ia atitudine și să ne ajute să ne stăpânim pornirile care ne fac rău! Dominatorul vrea să fie dominat ca să scape de fricile lui! Bineînțeles că se va hrăni cu victime, dar el își urăște victimele tocmai pentru că ele nu sunt în stare să înțeleagă că tot ce așteaptă de la ele este să-i țină piept! Partenerii duplicitari, care au permanent ceva de ascuns, vor căuta parteneri pe care să-i tragă pe sfoară. Dar, inconștient, ei își doresc să fie deconspirați, cu cât au mai mult de ascuns cu atât își doresc să fie prinși, pentru ca cineva să-i ajute să-și stăpânească excesele și să înlocuiască stresul minciunii și al vinovăției cu adevărul.

Las de la mine! Când lași de la tine mai mult decât e cazul, amintește-ți că partenerul, de fapt, nu vrea să-l lași, pentru că nu-l scoți din durerea lui! Excesele sau comportamentele deviante sunt strigăte de ajutor! El vrea să fie condus spre autocontrol, adică spre echilibrul și armonia cu el și cu tine!

Orice pornire fără control, orice exces, orice depășire a limitelor își caută stăpânul! Asta știm și din psihologie, de la Jung. Pe acela o să-l respingi și o să-l urăști, cu el o să te lupți, dar dacă îți cedează ați pierdut amândoi. Când partenerul își manifestă umbra, el este un cal sălbatic nărăvaș care vrea să fie strunit, nu lăsat în pace să zburde fără direcție! Învățăm să ne stăpânim pornirile sado-masochiste în timp ce stăm călare pe umbra partenerului. 

Partenerul care te face să suferi îți spune că ai nevoie de această experiență tocmai pentru a-ți vedea din nou valoarea, a te elibera de suferință și de constrângeri. Căci ne-am născut să trăim propria viață, nu viața altcuiva. Și nu poți respecta pe cineva care vrea să trăiască viața ta, pentru că te simți tu invadat, colonizat, sufocat, posedat, intoxicat și vrei să-l dai jos de pe tine! Iar tu te scuturi tocmai ca să te eliberezi pe tine și să-l trezești pe el. Ajutorul este întotdeauna reciproc, deși cel ce se consideră victimă acceptă foarte greu acest adevăr.

Cum ai început să trăiești viața partenerului, cum ai început să-l pierzi!

Partenerul ne provoacă pentru ca noi să ne asumăm puterea personală și să nu acceptăm să fim supuși, să capitulăm, să ne predăm necondiționat. Când cineva observă că umba lui nu are adversar pe măsură în partenerul său, care să-l stăpânească și să-l ajute să se vindece, când vede că partenerul a cedat sau face orice ca să-i fie pe plac, a obținut o victorie facilă care nu i-a adus de fapt niciun câștig, iar meciul nu-l mai interesează, așa că fie se reorientează, fie își torturează în continuare sistematic victima. Speranța lui/ei este ca, într-o bună zi, partenerul să se ridice de jos, să-și recupereze sufletul și să se ridice la înălțimea sa.

Sursa foto: https://www.powerofpositivity.com/10-signs-its-time-to-end-your-relationship/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un trigon pe cer care ne doare. Când adevărul crapă capul minciunii

Lumea nu este ce credem noi că este. Cu atât mai puțin este ceea ce ne spun alții că ar fi, mai ales instituțiile, religia, dogma, prejudec...