Treceți la conținutul principal

Vrei să fii eroul meu?

''- Fii gata, stăpâne, că iată se apropie zgripțoroaica de Scorpie.
Scorpia, cu o falcă în cer și cu alta în pământ și vărsând flăcări, se apropia ca vântul de iute; iară calul se urcă repede ca săgeata până cam deasupra și se lăsă asupra ei cam pe deoparte. Făt-Frumos o săgetă și îi zbură un cap...'' (Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, basm popular)

Basmele nu sunt doar pentru copii. Personajele din poveștile folclorice sunt arhetipuri,  deci prototipuri, mai pe înțeles roluri pe care le jucăm și le întâlnim în relații.
Scorpia, de pildă, este prototipul pentru femeia rea. În basme, Scorpia este o ființă supranaturală, un monstru feminin cu mai multe capete care scoate flăcări pe nări. Corespondentul masculin din basme este Zmeul, căruia i se spune cel rău, deși sună a pleonasm, întrucât Zmeu bun nu există, el întruchipând însăși forța răului. În limbajul curent, despre o femeie rea se vorbește ca despre Scorpia aia..., însă Zmeul exercită o fascinație care îi conferă putere de atracție, așa că termenul zmeu a intrat în vocabular ca o ispită interzisă, ceea ce nu e neapărat doar negativ... Pentru a descalifica un bărbat, i se spune Căpcăunul ăla... Căpcăunul are atributul de devorator, el fiind o amenințare la adresa copiilor pe care vrea să-i mănânce, un monstru cu formă de om a cărui diformitate îl face respingător și a cărui cruzime stârnește panică.

În relațiile personale, ca și în basme, răului i se opune o forță egală venită din tabăra binelui. Cineva trebuie să salveze un bărbat bun de o Scorpie și cineva trebuie să salveze de un Căpcăun o femeie aflată la ananghie. Astfel, multe femei și mulți bărbați au în sfârșit ocazia să devină cineva...

Sunt cazuri în care, în timp, partenerii își arată atât de bine umbra și scot tot ce e mai rău și din ei și din celălalt încât asocierea cu Scorpia sau Căpcăunul reprezintă o atitudine jignitoare chiar și la adresa celor două ființe fabuloase. Însă de nenumărate ori femeia devine pentru partener o Scorpie din cauză că îl provoacă să iasă din confortul lui, iar bărbatul se transformă în Căpcăun pentru partenera care nu ține pasul cu ritmul lui de evoluție.

În momentul în care bărbatul Scorpiei sau femeia Căpcăunului ajung la capătul puterilor, se deschide ușa pe care să intre în viața lor un EROU! O eroină sau un erou, mai precis. Un salvator care să-i susțină prin greaua lor încercare, devenindu-le confesor și complice. Partenerul Scorpiei și partenera Căpcăunului sunt în fapt niște VICTIME, care se plâng constant și care caută din exterior susținere, înțelegere și atenție. Relația lor începe ca una terapeutică, în care pacientul se plânge continuu de chinurile îndurate, numai că sfârșește dramatic prin îndrăgostire. Victima se îndrăgostește de erou, iar eroul confundă salvarea cu iubirea. Apare triunghiul amoros, în care se reciclează neputința de a face alegeri. Și, totuși, se mai întâmplă ca victima-pacient să se elibereze și să rămână doar cu eroul-salvator.

Când scapă de Scorpie sau de Căpcăun și începe o relație cu eroul, fosta victimă schimbă oficial rolurile. Iar orice cuplu se formează dintr-o anume energie care stă la baza întregii relații viitoare. De exemplu, când un bărbat și o femeie au fost doar iubiți, dacă se despart, nu mai poate fi altceva între ei, o relație între ei nu mai este posibilă sau justificată dacă nu mai există nimic care să-i lege indirect (copii, anturaj). În noul cuplu, format din erou și victima fostului sau a fostei, circulă inevitabil permanent o energie de victimizare! Iar cel salvat, care se plângea de fosta relație, devine agresorul celui care l-a salvat. Victima salvată își distruge eroul pentru că, în relația de cuplu, nu poate suporta pe cineva aflat deasupra lui sau inaccesibil.

Între erou și victima pe care a salvat-o din brațele Scorpiei sau Căpcăunului se stabilește de la început o relație de putere, nu de iubire! Eroul este cel puternic, care automat se poziționează în competiție cu fosta/fostul, deci cu Scorpia/Căpcăunul. El este diferit, se compară și oferă ce nu a oferit fostul sau fosta ani de zile, umple goluri, pansează răni. Chipurile face asta din altruism sau dăruire necondiționață. Ar fi întocmai dacă s-ar opri să salveze fără să intre într-o relație amoroasă și să-și primească beneficiile sexuale. Pentru că nu se oprește la timp, el face de fapt o etalare nu de forțe ale iubirii, ci de orgoliu în toată splendoarea lui. Eu, eroul, sunt mai bun! Nu sunt ca ăla/aia! Ia uite câte fac eu! 

Comparația și competiția cu fostul/fosta subminează întodeauna cuplul nou format. Puterea manifestată de erou se întoarce ca un bumerang împotriva sa. Salvatorul devine întotdeauna victima propriei victime, fiind agresat de ea. Acesta este prețul eroismului pentru orgoliul de a lua puterea drept iubire.  

Când te trezești în relație cu cel ce te-a salvat dintr-o relație anterioară, în scurt timp constați că doar ai schimbat stăpânul. Ai plecat de unde erai pentru că te simțeai victimă, dar îți dai seama că ești în continuare prizonierul iluziei despre libertatea pe care credeai că ai câștigat-o. Te simți dator celui care te-a salvat și asta ajunge să te înfurie, întrucât abia scăpaseși de niște obligații și ai din nou sentimentul că ești dator altcuiva. Efectul este revolta, trădarea, părăsirea, fuga de eroul tău.

Eroismul nu clădește o relație sănătoasă. Numai tu poți să fii propriul erou! Dacă intri într-o relație ca să te salvezi, intri pe picior de victimă. Mai devreme sau mai târziu vei simți că salvatorul îți este superior, ceea ce te va stârni să devii agresorul propriului erou. Salvarea vine numai prin tine! Dacă nu reușești să te salvezi singur de Scorpie sau Căpcăun și te îndrăgostești de eroul tău, rămâi o victimă. Și pentru că nu ai putut să-ți iei puterea înapoi de la Scorpie sau de la Căpcăun, ți-o recuperezi de la erou. În clipa în care ți s-a dat cu totul, ți-a pus sufletul în brațe, a lăsat de tot garda jos, ești pregătit să-i dai lovitura de grație...

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/dragon-fantezie-monstru-3d-2228454/

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Păcatul care distruge viața în numele iubirii

Există oameni care pot face mai mult rău într-o relație decât egoiștii și narcisiștii? Sigur că da. Cei ce nu se gândesc deloc la ei și îi pun doar pe ceilalți pe primul loc, ajungând să trăiască viața oricui altcuiva, mai puțin pe a lor. Altruismul lor atinge deseori culmile sacrificiului și anunță doar prăbușirea de sine. Pentru că cel ce se dă renunțând la el practică autoflagelarea, negarea, anularea propriei personalități, renunțarea la propria putere personală. Iar aceste forțe puse în mișcare indică o lipsă a iubirii de sine ce conduce inevitabil la resentimente, regrete, frustrare, boală. Acestea sunt vibrațiile pe care ajung să le împrăștie în jurul lor ‘martirii’ ce-și fac un titlu de glorie din modul greșit în care înțeleg ei iubirea. Cum ar putea cineva care se îngroapă în el însuși să întindă mâna altora ce vor să se ridice?
Iubirea începe întotdeauna cu iubirea de sine, pe care majoritatea o condamnă, întrucât o confundă cu egoismul. Pentru egoist, lumea se învârte în jur…

9 semne că ești sau nu într-o relație karmică

Relațiile karmice aduc întotdeauna creștere prin suferință. Cei doi parteneri se întâlnesc pentru a arăta cu degetul unul către celălalt aspecte nerezolvate ale personalității sau pentru a testa limitele personale, inclusiv stima de sine. O relație karmică se materializează într-un moment de evoluție în care îți e imposibil să vezi singur la tine ceea ce te blochează. Atunci, atragi fie pe cineva care te oglindește, fie pe cineva care te provoacă să manifești, deci care scoate din tine, exact fricile tale cele mai adânci.
Cum identificăm o relație karmică și care sunt semnele unei relații care nu este karmică?
1. Relația karmică este bazată pe nevoi. Ai impresia că partenerul îți umple un gol. Într-o relație care nu este karmică, declarația de iubire sună așa: ‘Te iubesc tocmai pentru că nu am nevoie de tine!’.
2. Relația karmică apare într-un moment de suferință nevindecată sau într-un moment în care sufletul vrea să evadeze cu orice preț din realitate, să fugă din corpul său în corpul.…

Cea mai mare greșeală în relații!

Dumnezeu este Iubire, iar noi suntem Iubire. Nimic mai adevărat. Însă iubirea nu înseamnă să fii doar bun, ci înseamnă să impui limite. A iubi nu înseamnă a te lăsa călcat în picioare. În momentul în care spațiul personal încetează să mai existe și voința este anulată, deja vorbim despre încălcarea dreptului la libertatea personală.
Dacă te lași invadat în numele iubirii și le permiți celorlalți să te vampirizeze, ai alunecat, fără să-ți da seama, într-un joc de roluri: ai devenit victimă! Când lași un agresor să-și facă de cap, nu te aperi și nu iei măsuri, dovedești că nu te iubești pe tine! Ori dacă iubirea nu pleacă de la iubirea de sine, ea este greșit înțeleasă. A-l iubi pe altul, deci a-i permite să fie cum vrea el, nu trebuie să conducă la renunțare de sine sau la sacrificiu. Bunătatea și toleranța manifestate față de altcineva se opresc acolo unde accepți să-ți faci rău singur neluând atitudine. A da șansă după șansă conduce doar la pierdere de suflet și uzură nervoasă.
A vedea…