Marte în Săgetător: Când visurile se împlinesc

Astrele fac ele ce fac și ne pun pe balanță raportul între cantitate și calitate. Cu Marte în Săgetător între 26 ianuarie și 17 martie 2018 ne amintim că mărimea nu contează doar dacă mărimea e mare. Dacă mărimea e mică, contează.

Marte în Săgetător pune accentul pe dimensiune, pe amploare și pe intensitate. E vreme bună de gândit pe picior mare și de ieșit din limitele convingerilor. Mintea, care este cel mai mare dușman al nostru, poate fi acum stăpânită mai ușor. Reușim să ne depășim tiparele care ne vin din spate, de la strămoși, din trecutul personal, din limitările sociale și să câștigăm teren. Marte în Săgetător încurajează depășirea limitelor, gândirea altfel, acțiunea care contrazice tot ceea ce am învățat că e posibil. Granița posibilităților noastre este împinsă din realitatea trecutului în imaginația care poate deveni acum realitatea viitorului.

De obicei, Marte aflat la fiecare doi ani în acest tranzit nu este neapărat de bun augur. În mod normal, el inflamează spiritele, aduce exagerări, excese de toate felurile, lipsă de măsură, agresivitate, inflamare, situații explozive de viață, așa cum a făcut ultima oară în martie, aprilie, mai, august și septembrie 2016. Nu și de data aceasta! Binecuvântarea astrală poartă semnătura unei recepții mutuale. Marte și Jupiter au făcut schimb de domicilii; practic fiecare locuiește în casa celuilalt. Marte, guvernator al Scorpionului, trece prin Săgetător, unde este casa lui Jupiter, iar Jupiter, stăpânul Săgetătorului, este mutat acasă la Marte, în Scorpion. În astrologie, recepția mutuală are rang de conjuncție între cele două planete, care nu au încotro și colaborează.

Cu Jupiter aliat, Marte în Săgetător ne pune două condiții simple dacă vrem să materializăm ceea ce ne dorim:
  1. Să fie corect.
  2. Să fie moral.
Corectitudinea se evaluează însă în ecuația propriei vieți, nu după standardele justiției. Ceea ce pare drept nu este neapărat drept. Lucrurile se măsoară după spiritul legii, nu după litera legii, iar Cerul ține socoteli care țin de drumul nostru în viață, de ce avem de făcut, ca să nu mai vorbim de karmă și de ce avem de plătit sau, după caz, de primit. Cu alte cuvinte, avem șansa de a realiza acum ceea ce este bun și corect și drept pentru noi, nu ceea ce credem noi să ar trebui să realizăm! Dacă ne dorim ceva și nu ne reprezintă, nu este pentru noi sau este în plus și mai mult ne încurcă decât să ne împlinească, piedicile pe care le primim acum se vor dovedi în ceva timp adevărate protecții divine. M-a ferit Dumnezeu!

Moralitatea nu se contabilizează nici ea după criterii externe, după standardele sociale, după gura lumii sau după canoanele religioase. Moralitatea presupune relația cu propria conștiință, cu care trebuie să fim împăcați. Căci ceea ce pare greșit sau imoral, dar nu este un abuz, poate fi pe termen lung benefic. 

Să ne imaginăm o scenă în care, în magazin, un părinte refuză să îi cumpere copilului o ciocolată, în ciuda insistențelor lacrimogene ale micuțului. Din punctul de vedere al copilului, tatăl sau mama lui greșește. El se simte nedreptățit, mai ales că știe că părintele își permite, dar nu vrea, considerându-l un dictator care îi impune o interdicție pentru a-l domina și a-l face să se simtă mic. Din exterior, un alt client din magazin care privește scena ar putea condamna părintele că este zgârcit cu copilul său ori l-ar putea compătimi, suspectând că poate nu-și permite să cumpere ciocolata aceea. Ce tată imoral! Ăsta nici nu merita să aibă copii! Se aude în eter judecata spectatorului. În realitate, părintele ar putea să-i ofere copilului o simplă lecție de fermitate și stăpânire de sine, învățându-l să se țină de cuvânt și să-și impună limite, fără să risipească. Poate încă înainte de a pleca de acasă părintele negociase cu copilul că el își va cumpăra de la magazin doar o gogoașă, care era pusă deja în coșul de cumpărături la momentul dezbaterii despre ciocolată. Nu putem ști întotdeauna ce este în spatele a ceea ce se vede, de aceea aparențele ne pot induce în această perioadă într-o mare nebuloasă.

Nu tot ce pare corect este corect și nu tot ce pare imoral este imoral. Prejudecățile și standardele sociale își pierd puterile sub tranzitul lui Marte prin Săgetător. Ne revizuim cu mai multă indulgență atitudinea față de alegerile unor oameni pe care i-am judecat. Ne dăm seama că, în spatele a ceea ce am judecat, se ascundeau adevăruri pe care nu le-am văzut de la început. Judecăm mai puțin și înțelegem mai mult! Acceptăm ceea ce ne era greu să acceptăm altă dată.

Saltul în gândire pe care-l facem este un salt de conștiință. Marte în Săgetător răsplătește integritatea, cinstea și onoarea. Se deschid cerurile pentru cei ce nu s-au abătut de la valorile lor ce reflectă binele, adevărul și frumosul. Pentru cei ce au făcut bine fără să-și facă nici lor rău pentru asta. Ei pot avea sentimentul că li se face dreptate, că li se întorc drepturi pierdute sau că intră în posesia unor drepturi ce li se cuveneau. Invers, în colaborarea sa cu Marte, Jupiter din Scopion demască acțiuni imorale și ilegale. Abuzuri de putere, fapte scandaloase, incompatibilități, conflicte de interese țin capul de afiș. Se demască jocuri de culise, prejudicii, acte de infracționalitate organizată.

Până pe 17 martie 2018, cei ce au furat visurile altora încep să se trezească. Nici cei ce au uitat să viseze și au uitat că viața este un zbor nu pot aspira spre mai mult și spre mai sus dacă nu și-au crescut aripi și n-au dat din ele. Dar cei ce au visat rămânând fideli lor înșiși, principiilor și valorilor proprii, fără să trăiască la înălțimea dorințelor și așteptărilor altora, cei au visat să obțină ceea ce este al lor de drept, cei ce au și muncit pentru visul lor pot să transforme realitatea în acest vis.

Sursa foto: imagine din filmul Inception.

6 comentarii:

  1. Prima frază ... 26 ianuarie şi 17 martie 2018 iar NU 2017

    RăspundețiȘtergere
  2. MUltumimmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm!

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumi mult Valeriu.Te pupam

    RăspundețiȘtergere
  4. Când l-am găsit pe Dr Wealthy, am avut nevoie disperată de a-mi aduce înapoi pe fostul meu iubit. Mi-a lăsat o altă femeie. Sa intamplat atat de repede si nu am avut nici un fel de spus in situatia asta. El ma scos după trei ani fără explicații. Îl contactez pe dr. Wealthy prin intermediul site-ului său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte de a mă putea ajuta și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vrajă de dragoste pentru a ne ajuta să ne întoarcem împreună. La puțin timp după ce și-a făcut vraja, prietenul meu a început să mă mai trimită din nou și sa simțit oribil pentru ceea ce tocmai mi-a pus. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și el știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis față de mine decât înainte și apoi a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când dr. Wealthy ma ajutat, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Îi recomand foarte mult pe Dr Wealthy pentru oricine care are nevoie de ajutor. E-mail: wealthylovespell@gmail.com, sunați-l sau adăugați-l pe ceapre prin: +2348105150446

    RăspundețiȘtergere

Atelier astro: Hărțile invalidării, 29 martie, online

Cum te simți când ți se pare că ești greșit, că nu aparții, că ești sărit când era să-ți vină rândul? Când tu ești cu munca și altul cu prem...