HOROSCOP 2012


Horoscopul pe anul 2012
 este creat pentru
(el a fost publicat in numarul din decembrie 2011)
si pentru

Berbec
2012 în ansamblu: Tu o să mai auzi vreo 7 ani de acum înainte acelaşi refren: Uranus în zodia ta. Cam atât durează perioada de redefinire a personalităţii tale. Eşti într-o etapă de continuă căutare a ceva, de multe ori nu ştii nici tu precis ce. Şi chiar dacă ai parte de perioade în care ţi se pare că nu se întâmplă nimic notabil în viaţa ta, apar evenimente care te dau cu totul peste cap. Din senin, lucrurile pot lua întorsături la care nu te aşteptai cât de puţin. Tot anul eşti plin de curaj, de iniţiativă, de planuri măreţe şi îndrăzneţe, pe care le pui în practică în salturi. În viaţa ta, lucrurile se petrec spontan, apar momente de explozie personală urmate de o schimbare de direcţie imposibil de anticipat.
Taur
2012 în ansamblu: Tu eşti în continuare răsfăţat de prezenţa lui Jupiter în zodia ta până pe 11 iunie, care îţi asigură o protecţie divină şi o predispoziţie spre succes pe toate liniile. Numai că tu te afli în faţa unei mese îmbelşugate şi, din prea multă comoditate (să fim respectuoşi şi să nu zicem “delăsare”), nu îţi vine nici să întinzi mâna ca să te înfrupţi, aşteptând toul de-a gata. Aşadar, prima jumătate de an te cam pune faţă în faţă cu reversul răsfăţului. Îţi poate merge bine atâta timp cât nu laşi pe altul ce poţi face chiar tu şi cât nu laşi pe mâine ce puteai face încă de ieri. Cel mai mare duşman al tău este confortul, locul călduţ din care nu vrei să te mişti. În luna martie, când este activ trigonul Jupiter-Pluto, ai cele mai mari şanse să schimbi ceva, să ieşi din stagnare, să nu te mai complaci. De putut poţi, mai rămâne să şi vrei să faci ceva pentru tine.
Gemeni
2012 în ansamblu: Până pe 11 iunie, cât timp Jupiter îşi continuă mersul prin Taur, te poţi confrunta cu o serie de privaţiuni sau de blocaje. Şi nu e ceva ce ţine de tine, ci de circumstanţe, de situaţii care nu depind de tine, de încercările altora care te afectează indirect şi pe tine. Cu toate acestea, ai un noroc providenţial, pentru că momentele în care te simţi descoperit sunt urmate de ajutoare care îţi vin de unde nici nu te aştepţi. Din 11 iunie şi până la finalul anului, Jupiter te face să îţi depăşeşti orice limite. Ajuns în zodia ta, Marele Benefic îţi readuce definitiv zâmbetul pe buze şi îţi dă forţa de a-ţi fixa obiective pe care să le urmezi. Astrologic, începe anul tău, iar mijloacele prin care ai puterea de a obţine tot ce vrei sunt comunicarea, schimburile, drumurile, absolvirea unor examene, arta de a convinge, tranzacţiile, afirmarea de sine, lucrul cu publicul. Vei putea privi viaţa ca pe un joc, în care vei reuşi să-i atragi şi pe ceilalţi. Tu dai tonul. Nimic nu mai pare exagerat de serios sau de rigid şi totul devine posibil. Te adaptezi la orice fel de condiţii şi de oameni.
Rac
2012 în ansamblu: Până la începutul lunii iunie, cu Jupiter în Taur, tu îţi reconfigurezi viitorul. Tot ce faci are parcă legătură cu ziua de mâine sau cu perspectivele pe termen lung. Atenţie foarte mare să nu pierzi din vedere singurul moment care contează cu adevărat, clipa de acum. Cu gândurile mereu departe, să nu cumva să uiţi să te bucuri de prezent! În prima parte a anului, atragi uşor persoane care te pot ajuta sau care pot să-ţi deschidă uşi. Contează pe prieteni şi pe oamenii cu influenţă! Până pe 5 octombrie, se pot redeschide capitole din trecutul tău, aşa că e bine să extragi maximul de înţelepciune din fiecare experienţă. Altfel, nu vei face decât să repeţi lecţii fără să înveţi nimic. Ai timp să ieşi din nişte tipare de comportament, să nu mai calci pe urme pe care ai mai fost sau, mai grav, să nu mai repeţi greşeli pe care le-au făcut şi părinţii tăi.
Click AICI pentru HOROSCOP RAC 2012 integral!   
Leu
2012 în ansamblu: Anul acesta pare a fi unul dual pentru tine. Dificultatea va consta în reconcilierea contrariilor, pentru că îţi poate fi destul de greu să mulţumeşti pe toată lumea în acelaşi timp. Nu prea reuşeşti să trăieşti în totalitate, să reuneşti toate aspectele vieţii simultan, sub aceaşi cupolă. Practic, va trebui să faci alegeri şi să-ţi stabileşti priorităţi, numai că vei fi nevoit să renunţi la o parte din tine. Periodic, viaţa de familie te va face să dai un pas înapoi în carieră, iar ascensiunea profesională te va forţa să-i neglijezi pe cei dragi. Lucrurile vin pentru tine pe rând, în rate, de aceea e bine să conştientizezi şi să accepţi că, pentru a dezvolta o latură a personalităţii tale, trebuie să laşi pe locul al doilea o altă parte din tine la fel de importantă.
Fecioară
2012 în ansamblu: Prima jumătate de an te face să te lupţi cu tine, mai precis, cu limitele pe care ţi le impui singur. Marte în zodia ta până pe 3 iulie îţi pune la încercare încrederea în forţele proprii. Perfecţionismul devine o barieră peste care trebuie să treci, e cazul să conştientizezi că eşti deja suficient de bun, de frumos şi de capabil pentru a trece la acţiune. De câte ori eziţi sau amâni ceva ce puteai să faci de mult, îţi dai singur cu stângul în dreptul. Nu mai aştepta confirmări din exterior! E timpul să vezi în tine frumuseţe şi perfecţiune fără ca altcineva să te încurajeze! Mai ales pe retrogradarea lui Marte, între 23 ianuarie şi 13 aprilie, va trebui să tragi de tine, să îţi înfrângi teama şi timiditatea, să ieşi în faţă! Dacă într-adevăr crezi că poţi, poţi. Nu încerca să demonstrezi nimănui nimic! E treaba ta cu tine! A doua jumătate a anului te poate recompensa pentru depăşirea propriilor blocaje.
Balanţă
2012 în ansamblu: La tine durează şi anul acesta procesul descoperirii de sine. Întrebarea “Cine sunt eu?” ţi-o tot pui de vreo doi ani încoace, iar până pe 5 octombrie încă mai ai timp să găseşti răspunsul. Atât mai stă Saturn în zodia ta, iar toate provocările la care te supune au rolul de a te face să conştientizezi unde te afli, dacă eşti pe drumul cel bun, dacă ceea ce faci ţi se potriveşte. Chiar dacă eşti înclinat să vezi latura serioasă a lucrurilor şi, deseori, să priveşti lumea în culori mai sumbre, ai trei sferturi de an la dispoziţie să îţi priveşti în faţă fricile şi să îţi conştientizezi valoarea. Te vezi poate mai mic şi mai puţin important decât eşti, dar asta nu face decât să-ţi tempereze orgoliul. La finalul acestui tranzit, te vei putea simţi mai stăpân pe tine, vei fi mai dispus să cedezi controlul asupra celorlalţi şi vei scăpa de stările melancolice în care mai cazi. Ultimele luni ale anului pot demonstra că, în cazul tău, a avut loc o schimbare la faţă.
Click AICI pentru HOROSCOP BALANTA 2012 integral!  
Scorpion
2012 în ansamblu: Tu ai un respiro astral până în vară, când cel mai indicat este să laşi lucrurile să se întâmple de la sine şi să accepţi tot ce vine spre tine. Din 23 august încolo, devine imperativ să iei frâiele în mâini. O să simţi din nou pe propria piele gustul puterii personale, al deciziilor care îi afectează şi pe cei din jurul tău, dar şi al asumării răspunderii ce decurge din iniţiativele tale. Între 23 august şi 7 octombrie, Marte în zodia ta face din tine o bombă de energie. Eşti hotărât să-ţi răstorni viaţa cu susul în jos dacă e nevoie. Ai forţă, curaj, energie, toate ingredientele. Puţină răbdare şi cumpătare îţi mai lipsesc… Iar cum din 30 august vine Nodul Nord la tine acasă, chiar că va trebui să te bazezi doar pe tine dacă vrei să dai lovitura. Acţiunile pe cont propriu vor fi cele care contează. Puterea de a te transforma şi de a pune lumea în mişcare e în tine. Depinde dacă o foloseşti constructiv sau distructiv. Saturn în Scorpion, din 5 octombrie, îţi mai pune câte o frână şi vine cu piedici absolut necesare, pentru că altfel, dacă ai rămâne cu piciorul doar pe acceleraţie, drumurile tale ar sfârşi prea des în câte o prăpastie.
Click AICI pentru HOROSCOP SCORPION 2012 integral!
Săgetător
2012 în ansamblu: Nodul Nord aflat în continuare în zodia ta până pe 30 august îţi indică direcţia de urmat: renunţarea la stările de dependenţă şi la ataşamente. Nu e deloc timpul să te bazezi pe ceilalţi, să aştepţi marea cu sarea din partea lor, să stai la mâna altcuiva, indiferent că e vorba de partener de viaţă, părinţi, copii etc. Până la finalul verii, starea ta generală de bine pe toate planurile (relaţii, carieră, sănătate) depinde de capacitatea ta de a te mobiliza şi de a privi viaţa ca pe o problemă personală pe care nu ţi-o poate rezolva nimeni în afară de tine. Chiar dacă te sprijini pe ceilalţi, important e să nu ajungi să depinzi de ei, să te complaci cu confortul care îţi vine de la altul. Dacă trece şi vara iar tu tot te scalzi în apele altora, între 7 octombrie şi 17 noiembrie, cu Marte în zodia ta, nu mai ai nicio scuză dacă nu iei decizii care să îţi mişte viaţa din loc!
Capricorn
2012 în ansamblu: Continuă pentru tine şi anul acesta o perioadă paradoxală a vieţii tale. De când a intrat Nodul Nord în Săgetător, ţi se petrec tot felul de lucruri misterioase, de evenimente al căror sens îţi scapă şi pe care cu greu le pui cap la cap. Viaţa pare un mister, iar pe alocuri, chiar o nebuloasă. Până pe 30 august, de fapt, ţi se oferă prijelul astral de a te întoarce la credinţă, la Dumnezeu, prin revelarea legilor subtile după care funcţionează întregul Univers. Tot ce ţi se întâmplă are acum rolul de a-ţi trezi conştiinţa, de a-ţi accelera evoluţia spirituală. Plata este renunţarea la ego, la vanitate, la dorinţa de a deţine puterea, controlul. Cu cât te opui, cu atât eşti lovit mai puternic. Cu cât accepţi tot ce ţi se întâmplă şi iei totul aşa cum vine, cu atât eşti împins mai repede înainte. Iar în asta constă paradoxul. Toate blocajele, provocările, şuturile, dar şi darurile, oamenii, surprizele de care ai parte au menirea de a te scoate dintr-o atitudine rigidă şi de a te face să retrăieşti trecutul într-o lumină nouă, care să te vindece de greşeli repetate şi de obişnuinţe. În 2012, eşti ca un pui căruia i-a venit vremea să iasă din coaja oului!
Click AICI pentru HOROSCOP CAPRICORN 2012 integral!
Vărsător
2012 în ansamblu: O singură lună pe anul acesta te simţi mai debusolat, chiar prima la rând, cât Neptun mai stă în zodia ta. Te mai laşi purtat de vânt şi ai nevoie de altcineva să vezi direcţia corectă, deoarece te cam împrăştii în prea multe direcţii. Numai că ianuarie trece repede şi face uitată bâjbâiala. Ai mână liberă să-ţi croieşti viitorul cum îţi place ţie.  Până pe 30 august, cu Nodul Nord în Săgetător, atragi oamenii de care ai nevoie pentru a putea să-ţi concretizezi proiectele. Visurile şi aspiraţiile tale sunt cu un pas mai aproape de tine. Implicarea ta în grupuri, asociaţii sau organizaţii este de bun augur, pentru că ceilalţi te împing de la spate şi te ridică. Ai şansa de a deveni un lider de opinie, un reprezentant de seamă al categoriei sociale sau profesionale cu care te identifici, un vârf de lance, un etalon. Te bucuri de popularitate, ai susţinători şi tot ce trebuie să faci este să te păstrezi la cel mai înalt nivel al tău, mai ales că, din toamnă, sunt semne de confirmare socială, iar pretenţiile de la tine vor fi din ce în ce mai mari.
Click AICI pentru HOROSCOP VARSATOR 2012 integral!
Peşti
2012 în ansamblu: Pentru tine, anul 2012 înseamnă întoarcerea ta la o serie de calităţi pe care le-ai avut încă de la naştere, dar pe care le-ai ignorat sau nu te-ai străduit să le dezvolţi. Dar, pe undeva, ai ştiut mereu că eşti mai special şi că ai o deschidere mai mare decât alţii spre realitatea care nu se vede, spre transcendent, spre lumea fenomenelor subtile. Pe 4 februarie, Neptun, stăpânul modern al zodiei tale, se întoarce acasă. El îţi ascute progresiv al şaselea simţ, intuiţia, clarvederea, capacitatea de a anticipa, premoniţiile, laturi ale personalităţii tale pe care tot vei avea ocazia să ţi le explorezi şi în anii care vor veni. Deocamdată, anul acesta faci primii paşi către o formă de putere pe care la început e normal să nu ştii exact cum s-o foloseşti. Încetul cu încetul, te convingi că lumea e mult mai mult decât poţi vedea cu ochii sau atinge cu mâna şi vrei să investighezi ce se ascunde în spatele formelor. Dacă la început ţi se poate părea că visezi, că eşti confuz, pe parcurs vei constata că, de fapt, abia începi să te trezeşti şi să descoperi adevărata faţă a Universului, invizibilă până acum.
Click AICI pentru HOROSCOP PESTI 2012 integral!

Consiliere transpersonala si indrumare spirituala. De acum si ONLINE, cu Nicoleta Svârlefus!


Alegerea cea mai importanta pe care o ai de facut in viata este: vrei sau nu sa fii fericit? Esti dispus sau nu, sa dai drumul nefericirii? Esti gata sa afli cine esti?

Iata cum te poate sprijini Nicoleta Svârlefus:

1. Curs individual + consiliere online "Traieste viata pentru care ai fost creat"

Acest program este unul complex, consta in 10 lectii pe care le primesti pe email, si se intinde pe o perioada de aproximativ 30 zile. Pentru fiecare lectie, timpul alocat pentru asimilare si integrare, practica si exercitiu, este de 3-4 zile. La finalul fiecarei lectii, primesti antrenament si consiliere.
Optional, programul poate cuprinde si sedinte de consiliere la tefefon.
Pentru detalii despre acest program: dr_n_svarlefus@yahoo.com

*Acesta este un curs de baza, un demers eficient, pentru oricine vrea sa-si cunoasca adevaratul sine, potentialul real, mai ales daca se afla la inceput de drum in acest sens. Poate fi o alegere inspirata si pentru cei care vor sa integreze si sa aplice cu adevarat ce au citit, aflat, cunoscut pe alte cai.
Este o alternativa excelenta pentru cei care-si doresc sa participe la workshop-ul cu acelasi titlu, dar nu au posibilitatea sa participe din cauza distantei.

2. Indrumare spirituala si consiliere transpersonala individuala online.
Pentru detalii: dr_n_svarlefus@yahoo.com
In functie de necesitatile tale, vom stabili impreuna durata consilierii, care sunt pasii de parcurs si modalitatea/etapele de comunicare.
Acest program cuprinde 1-5 sedinte de consiliere pe email. Numarul sedintelor va fi stabilit in functie de necesitati si de comun acord.
Dupa solicitarea scrisa a acestui gen de consiliere, vei primi un email cu cateva intrebari, esentiale pentru a identifica punctul in care te afli, angajamentul tau de a lucra cu tine, precum si disponibilitatea de a te lasa indrumat. 
Tariful este personalizat.

* Acest program este recomandat in special celor care au mai facut demersuri in sensul autocunoasterii si transformarii personale, iar acum au nevoie de antrenament specific.

3. Indrumare spirituala si consiliere transpersonala de grup (workshop-uri).



Pretul succesului! Marte in Fecioara (11 noiembrie 2011 – 3 iulie 2012)!


Aproape 8 luni de zile, tranzitul lui Marte prin zodia Fecioarei ne dirijeaza atentia spre obiective profesionale si spre realizari concrete sau de natura intelectuala.

Munca devine valoarea suprema, iar eforturile noastre nu vor ramane nerasplatite.


Care sunt insa costurile acestui tranzit?

Ce riscam sa pierdem castigand pe alta parte?

Care sunt oportunitatile si provocarile majore ale acestui context astral?

Ce culoare se deschid pentru fiecare zodie in parte?

Raspunsurile si analiza completa AICI!

Articol scris pentru AstroCafe.

Ce-si spun zodiile cand se privesc in oglinda?


O intrebare pusa in numarul 5 al revistei AstroGlob (revista apare in noiembrie, deocamdata "dam din casa").

Oglinda, locul de intalnire cu propria persoana, declanseaza reactii in fiecare dintre noi.

Un articol dedicat celor
care si-ar fi dorit sa se nasca
in oricare alta zodie.
Acum au ocazia sa vada ce-ar fi fost in mintea lor daca s-ar fi trezit fata in fata cu ei insisi.

Zodiile intre succes si esec


Din punct de vedere astrologic, definitia succesului este cum nu se poate mai relativa. Corect ar fi sa dam 12 definitii, cate una pentru fiecare zodie in parte. Esecul este umbra succesului, iar cele doua notiuni nu pot fi separate.

Care sunt semnele purtatoare de succes pentru fiecare zodie?

Cum recunoastem semnele esecului?

Cum este traita absenta succesului?


Despre astrologie la radio!


in dialog cu
Anca Florea
la emisiunea
Realitatea Romaneasca
27 septembrie 2011).


Inregistrarea emisiunii
este disponibila




Subiecte abordate:

- astrologie si astrologi
- revista de astrologie AstroGlob
- horoscoapele comerciale
- astrologia si dezvoltarea personala
- contextul astral si previziuni
- anul 2012
si nu numai...

Astroglob nr.4: octombrie 2011

Numarul 4 al revistei AstroGlob este deja pe piata.
Va asteapta un interviu minunat cu oaspetele special al revistei:

La rubrica de ISTORIA ASTROLOGIEI: Egiptenii, precursorii grecilor - cum a ajuns astrologia din Babilon in Grecia trecand prin Egipt.

La rubrica ASTRO-BEBE, in centrul atentiei sunt Balantele, Scorpionii, parintii copiilor Scorpion si bebelusii care se nasc luna aceasta.

La rubrica in premiera ASTRO-DIVERTISMENT, aflati despre Sarutul zodiilor.

Multumiri Editurii Herald pentru volumul–cadou Casele astrologice de Dane Rudhyar. Au fost desemnati cei 5 castigatori care s-au abonat pe 12 luni.

Intra pe www.astroglob.ro.


Sarutul zodiilor


Berbecul
Specialist în mecanica relaţiilor, Berbecul are impresia că un simplu sărut poate repara orice şi e cheia din contact care porneşte motorul. Sărutul este un gest demonstrativ, spontan, al afecţiunii sale. Dacă ne-am sărutat nu înseamnă că suntem împreună? Cum adică? Mai e nevoie şi de alte dovezi? Ne-am sărutat o dată, gata, mergem mai departe, trecem la nivelul următor. E timpul să schimbam viteza. Preludiu? Care preludiu?

Taur
Cineva mai reticent sau mai pudic ar putea avea impresia, cel puţin la început, că sărută o caracatiţă. Asta pentru că Taurului nu-i ajung buzele! El sărută cu mâinile, care se mişcă ritmic, inhalează cu totul mirosul partenerului/ partenerei, îşi dă ochii peste cap (nu de tot, ci de plăcere), ascultă muzica trupurilor împreunate şi gustă din plin dansul în doi. Cu puţin noroc, scapi cu viaţă din capcana tentaculelor, unde îţi cam place să cazi şi a doua oară.

Gemeni
Exemplul clasic de individ care îţi cere un deget şi îţi ia toată mâna. Mai grav este că te face să îţi pierzi şi minţile pentru că, odată intrat în ghearele sale, nu îţi mai dă drumul. Cu mobilitatea şi curiozitatea lui, te explorează din cap până în picioare. De la el primeşti sărutul păianjenului din moment ce, ţesător priceput şi neîntrecut, îţi înfăşoară corpul cu buzele într-o plasă din care nici n-ai vrea să mai ieşi.

Rac
Cu acest nativ, mai complicat e pe linia de start. Pentru el s-au scris versurile “mai nu vrea, mai se lasă”. Dacă nu iei tu iniţiativa, eşti tăntălău. Dacă o iei prea repede, eşti o brută. Ori aşa, ori aşa, găseşte el scuze să dea înapoi. E mult până îi intri în graţii. Din acel punct, îşi zice în sinea lui “Te-am prins!”. Şi face ce el vrea cu tine, preia conducerea. Sărutul îi pune fantezia la treabă şi devine de neoprit.

Leu
Domnia sa aşteaptă cu nerăbdare să îşi primească trofeele. Iar sărutul e unul dintre ele. Deşi se face că nu-i place, în sinea lui înfloreşte cu totul şi se deschide ca o floare. Dacă nu reacţionează la început, înseamnă doar că are impresia că nu a primit destul. Insistă! Sărutul e pentru el o formă de atenţie totală! Când va simţi că rezervorul lui este plin, va începe să te copleşească la rândul lui. Atunci să te ţii!

Fecioară
Deşi mai pudică de fel, Fecioara apreciază magia sărutului în registru personal. Ei îi place să compare, să analizeze, să vadă cum e, să încerce cât mai multe variante, să experimenteze, să înveţe. De la Fecioară ai parte de sărutul contabilului care îşi foloseşte mintea să ţină evidenţa: cum, unde, de câte ori, ce trebuie îmbunătăţit. Pentru Fecioară, exerciţiul e cheia perfecţiunii. Nu e de mirare că va dori întotdeauna mai mult.

Balanţă
Pentru aceşti nativi, sărutul este o armă în războiul diplomaţiei. Balanţa este conciliantă, ştie să te tempereze, aşa că sărutul este o formă de a ajunge la un numitor comun. Şi cum poţi închide mai bine gura cuiva decât cu propriile buze? Decât să vorbim prostii, nu mai bine cădem la pace şi punem sigiliu pe gură? Cu cât provoci o Balanţă mental şi mai ales verbal, cu atât va apela mai des la acest argument. E suficient să nu taci.

Scorpion
Acest luptător de gherilă câştigă de fiecare dată prin tactica învăluirii. Ţi-a distras atenţia, te-a dus (adică te-a sedus) cu mintea, undeva departe şi, până să te dezmeticeşti bine, nici nu ştii ce te-a lovit. Cu Scorpionul, sărutul e ceva ce tocmai ţi s-a întâmplat. Cum, nu mai are nicio importanţă. Păstrează misterul şi fii pe fază data viitoare! Dacă reuşeşti, intensitatea cu care primeşti sărutul te face să-ţi dai sufletul. În braţele lui, desigur.

Săgetător
Vânător feroce, dacă te-a fixat, îşi urmăreşte ţinta şi nu se lasă până nu o doboară. Pentru el, sărutul e un trofeu, care nu-i place să-i vină însă de-a gata. Vrea să şi-l ia singur. Aşa că, dacă vrei să te sărute şi a doua oară, să nu fii pradă uşoară! Aleargă cât poţi, fără să te împiedici! Joacă-te cu el, dar nu fugi nici prea tare! S-ar putea să-şi piardă interesul pentru tine şi să îşi muşte buzele cu ochii după altă captură.

Capricorn
De la el, ai parte de sărutul preotului. Sărutul îl primeşti numai în zi de sărbătoare şi numai după ce ţi-ai demonstrat buna credinţă prin suficiente fapte bune. Iar dacă tu eşti la fel de sfânt ca şi sărutul pe care ţi-l dă el, îl primeşti tocmai la Sfântul Aşteaptă. Păcat! Dar primeşte mai rar, când ţi se oferă, dacă vrei să nu închizi de tot robinetul! Lângă Capricorn,  sărutul e ceva ce-ţi vine de sus, aşa că roagă-te să-l meriţi!

Vărsător
Probabil zodia care a inventat sărutul. Şi dacă adevărul este altul, Vărsătorul reinventează de fiecare dată, aplică tehnici şi metode noi de abordare. Întotdeauna e altfel cu el. Cu buzele, cu dinţii, o dată tandru, altă dată sălbatic, în alte cazuri deloc. Ce răspunde Vărsătorul la întâlnirea “Cum a fost aseară?”. Invariabil “Genial!”. Poate partenerul/ partenera nici n-a venit, dar ce contează? Data viitoare va fi şi mai bine pentru el.

Peşti
Spune “Bună!” sărutului de lipitoare. Peştele se lipeşte de tine şi simte imediat ce, cum cât, când şi de câte ori trebuie să îţi ofere. Este alomorf, adică ia forma ta. Prin urmare, e ca un căţeluş care, dacă l-ai  băgat în seamă şi te-ai jucat cu el, şi-a înfipt colţii în pantalonii tăi. Degeaba te scuturi! Ventuza e bine fixată şi pregătită să îţi îndeplinească toate dorinţele. Cum să refuzi buzele duhului din lampa lui Aladin?

Astroglob nr.3: septembrie 2011

Revista AstroGlob este deja la a treia aparitie.

La rubrica de ISTORIA ASTROLOGIEI am scris despre Primele horoscoape din lume, cu un comentariu si referinte biblice despre "intaia cadere a astrologiei".

La rubrica ASTRO-BEBE, am luat in vizor Fecioarele, Balantele, parintii copiilor Balanta si bebelusii care se nasc luna aceasta.

Multumiri Editurii Herald pentru volumul–cadou Astrologia si sexul de Vivian E. Robson. Au fost desemnati cei 5 castigatori care s-au abonat pe 12 luni.

Intra pe www.astroglob.ro.


Cum ne construim Destinul?

In momentul in care suntem pregatiti sa traim o anume experienta, fiecare dintre noi ne cream singuri evenimentele de care avem nevoie si atragem oamenii potriviti pentru a trai ceea ce alegem sa traim. Intre 3 martie 2011 si 29 august 2012, Nodul Nord (semnificatorul astrologic al Destinului) sta in semnul Sagetatorului si ne provoaca sa identificam noi directii de afirmare si de exprimare.

Anumite domenii si aspecte din viata noastra capata greutate in aceasta perioada de mai bine de un an si contribuie la dezvoltarea noastra pe termen lung. Pentru a fi siguri ca suntem pe drumul cel bun catre o viata implinita, deci ca ne urmam destinul, e foarte important pentru fiecare zodie sa asculte mesajul transmis de Nodul Nord din Sagetator.

Sfaturile pentru fiecare zodie fac parte dintr-o lista de recomandari intocmita pentru www.feminis.ro, impreuna cu alti 3 astrologi: Andreea Talmazan, Minerva si Veres Zoltan.

Rasfoiti pagina cu pagina pentru a ajunge la zodia care va intereseaza. Sfaturile mele sunt valabile asadar pana in iunie 2012 si se concentreaza pe raspunsul la intrebarea "Cum de construim Destinul?".

Articolul complet: AICI!


Introducere in astro-lingvistica


Avem impresia uneori ca planetele si zodiile sunt undeva acolo, sus pe cer, si ca isi fac treaba lor in timp ce noi ne vedem de ale noastre. Adevarul este ca noi lucram cu ele, le interiorizam, ba mai mult, le exteriorizam inconstient. Nici nu ne dam seama. Cum facem asta? Prin vorbire. De fapt, prin comunicarea in orice forma, fie ea scrisa ori verbala. Mai pe scurt, prin cuvinte!

Sub influenta lui Mercur

Chiar daca specialistii in comunicare ne spun ca vorbele propriu-zise, mai ales in cazul comunicarii fata in fata, transmit doar aproximativ 10% din limbaj (restul mesajului fiind transmis prin impactul vocii – cat de inalta, joasa, fluenta, rapida, ritmica si prin limbajul corpului – gesturi, atitudine, tinuta), orice forma de comunicare, de transmitere a unei informatii face parte din aria limbajului. Tot ce tine de comunicare se afla, din punct de vedere astrologic, sub patronajul lui Mercur. Gestica, mimica, lucrurul cu mainile are legatura tot cu Mercur, cu capacitatea de a influenta audienta prin modulatii, jonglerii, disimulari, crearea unor efecte voite. Acestea tin tot de abilitatile mercuriene. Asadar,limbajul, atat verbal, cat si non-verbal, este patronat de acelasi Mercur.

Astfel, am constientizat ca, de fapt, insasi prezenta cuiva in fata unei audiente, in calitate de vorbitor, de om care are de transmis un mesaj, este de fapt o aplicare a principiului de functionare a lui Mercur. In orice situatie de comunicare, de ascultare, de lectura, il avem, de fapt, pe Mercur in actiune!

De altfel, prin comunicare punem in miscare, facem sa lucreze toate influentele planetare! Iar Mercur este liantul, canalul de transmisie.

Citeste ARTICOLUL INTREG AICI! (via www.astrele.ro)

*Articolul dezvolta prezentarea sustinuta la Craiova, pe 25 iunie 2011, in cadrul evenimentului astrologic al sezonului, Astro-Festival.*

Zodiac sau horoscop?


Multe notiuni de astrologie sunt gresit intelese, astfel incat am simtit nevoia unor clarificari.
Vom vedea care este
diferenta intre
ZODIAC si HOROSCOP,
ca sa intelegem de ce citim
"horoscopul zilnic" si nu "zodiacul zilnic".
De asemenea, vom introduce in ecuatie termenul ASTROGRAMA
si il vom pune in legatura cu horoscopul.
Intrebarile "Cand imi faci si mie astrograma?" sau "Cand imi faci si mie horoscopul?" vor putea fi puse in deplina cunostinta de cauza.

Articol scris pentru www.astrocafe.ro.

Eu de ce nu pot sa fac copii?

Am scris pentru Feminis un articol cu revelatii despre asumarea sarcinii si despre maternitate.

Adevarurile pot fi destul de incomode, insa abordarea este din perspectiva spirituala. Interiorizarea lor sper sa fie prilej de reflectie mai ales pentru femeile care isi pun intrebarea existentiala care da si numele articolului.

Tema abordata are insa si un caracter general, pe adresa tuturor celor preocupati de autocunoastere si dezvoltare personala.

Citeste articolul complet AICI!


Horoscopul lunii IULIE

Luna iulie este, intr-un fel, cea mai speciala din tot anul. Este singura din 2011 in care avem parte de doua lunatii.

Asadar, asistam pe 1 iulie la fenomenul de Luna Noua in Rac si la repetarea configuratiei pe data de 30 (Luna Noua in Leu). Luna Plina se produce pe 15 iulie.

Asadar, iulie este impartita in trei etape distincte:
- in primele zile, asistam la incheierea unor capitole din viata noastra
- urmeaza mai bine de 3 saptamani in care se dezvolta interesul pentru o noua directie, timp in care lucrurile evolueaza si se apropie de deznodamant
- ultimele zile, in care se consuma interesul pentru segmentul de viata pe care l-am privilegiat si in care viram, din nou, spre alt centru de interes.

Daca ar fi sa gasim un titlu pentru luna aceasta, el ar fi:

Iulie: ŞANSE DUBLE

Avem ocazia sa traim pe doua niveluri. Doua usi se deschid in fata noastra, dar consecutiv si nu simultan. Nu avem de ales una dintre ele, le deschidem pe amandoua. Suntem intr-un apartament semidecomandat: iesim din hol, intram in sufragerie, stam acolo aproape toata luna dupa care, pentru ca am facut tot ce se putea face acolo, trecem in dormitor si ne facem acolo cuib.

Sa vedem si mersul planetelor:

Soarele: pana pe 23 dimineata sta in Rac, dupa care se muta in Leu.

Mercur: parcurge 3 zodii – Rac (1 si 2 iulie), Leu (intre 2 si 28 iulie), Fecioara (28-31 iulie).

Venus: il imita pe Mercur prin tripla trecere, in cazul ei prin Gemeni (1-4 iulie), Rac (4-28 iulie), Fecioara (28-31 iulie).

Celelalte zodii stau toata luna la locul lor, acolo unde se gaseau si la sfarsit de iunie: Marte in Gemeni, Jupiter in Taur, Saturn in Balanta, Uranus in Berbec, Neptun in Pesti, Pluto in Capricorn, Nodul Nord in Sagetator.

Horoscopul pentru fiecare zodie


VIDEO: Revista de astrologie AstroGlob!

AstroGlob! Revista de astrologie pentru toti

Sunt foarte fericit sa impartasesc vestea aparitiei revistei AstroGlob, pe care am bucuria si responsabilitatea sa o coordonez.

Proiectul este un act de curaj si de pasiune pentru astrologie din partea Adinei Binder si coalizeaza in jurul ideii de a oferi informatii autentice si de valoare nume "grele" din astrologia romaneasca (vezi mai jos pagina redactiei).

Revista AstroGlob este disponibila prin abonament (www.astroglob.ro), la centrele de difuzare a presei si, in special, in reteaua Inmedio din toata tara (magazinele Inmedio din incinta lanturilor de supermarketuri - Auchan, Cora, Carrefour, Kaufland, Real - dar si mall-uri etc.) , indepand cu prima zi a fiecarei luni.

In cadrul revistei, ca activitate publicistica, mi-am asumat paginile de ISTORIA ASTROLOGIEI si de ASTRO-BEBE :)

Prezentarea revistei (pagina Despre AstroGlob pe www.astroglob.ro):

Misiune:

Singura revistă tipărită cu conţinut editorial exclusiv astrologic din România, adresată publicului larg.

AstroGlob se doreşte a fi o sursă de informare pertinentă, accesibilă tuturor celor pasionaţi de acest domeniu al cunoaşterii.

AstroGlob este o revistă:

  • pentru oamenii deschişi (care nu resping din start idei fără să ştie despre ce e vorba, doar în baza unor prejudecăţi)
  • pentru toţi cei care folosesc deja astrologia ca pe un ghid de evoluţie personală
  • pentru specialiştii în domeniu, care pot privi mesajele autorilorAstroGlob în contextul unui schimb de experienţă.

Apariţie:

O dată pe lună, disponibilă prin abonament şi la centrele de difuzare a presei începând cu prima zi a lunii.

Descriere:

Este nevoie de o revistă de astrologie autentică pe piaţa media din România, pentru că este nevoie de puncte de reper. Ne propunem să abandonăm conţinutul lejer, comercial, în favoarea unor informaţii de valoare.

AstroGlob invită pe oricine să privească astrologia prin ochii astrologilor profesionişti, adică ai unor “oameni care lucrează cu oamenii”. Scopul nostru este de a oferi oricui posibilitatea să descopere puterea astrologiei ca artă de consiliere personală şi ca instrument de dezvoltare şi transformare personală.

Rolul autorilor este şi cel de formatori de opinie, însă revista nu doreşte să impună o anumită linie de interpretare,
accepând alteritatea opiniilor şi respingând orice formă de atitudine dogmatică.

Suntem conştienţi că, în momentul în care cineva rezonează cu un anumit tip de informaţie, va veni singur spre ea. Tot ce putem face noi este să oferim dreptul la această informaţie. Dacă cineva e pregătit să o primească, acum are de unde.

Ai dreptul să te informezi şi abia apoi să judeci!

Respectăm libertatea de opinie, convingerile şi credinţele tuturor. Nu ne dorim să demonstrăm nimic, nici să convingem pe cineva de ceva.Este suficient ca, oricine doreşte să înţeleagă ce este cu adevărat astrologia şi cum poate ea să ne ajute, să urmeze aceşti 3 paşi:

Este suficient

  1. Citeşte!
  2. Află!
  3. Convinge-te singur!

    Poate funcţionează.

Conţinut:

Revista AstroGlob îşi propune să ofere cititorilor articole foarte bine argumentate astrologic, cu un pronunţat caracter practic.

Analizele sunt scrise la un nivel accesibil, dar cu înaltă ţinută profesionistă, fiind semnate cu maximă responsabilitate de specialişti care îşi asumă punctele de vedere exprimate.

Materialele prezentate sunt structurate pe rubrici de specialitate, de interes general sau actual. Există rubrici permanente (horoscopul lunar, de pildă) şi altele variabile de la număr la număr, în funcţie şi de gradul de actualitate sau de generalitate al subiectelor abordate.

Ce puteţi citi în AstroGlob:

- horoscopul lunar pentru nativii fiecărei zodii (dragoste şi cuplu, profesie şi finanţe, sănătate şi dispoziţie), însoţit de analiza relaţiei dintre zodii pe luna în curs (cum interacţionază fiecare nativ cu reprezentanţii tuturor zodiilor)

- lecţia de astrologie, în care conceptele, instrumentele şi metodele explicate au deschidere către aplicaţiile practice

- istoria astrologiei, unde se prezintă evoluţia în timp a acestui limbaj al cunoaşterii, rolul său în conştiinţa

umană, împreună cu dimensiunea sa individuală şi socială

- astro-eveniment, o rubrică în care se comentează şi se interpretează evenimente de actualitate cu impact individual şi colectiv

- astrologie mundană (astrologia ţărilor), în care sunt analizate diferite ţări din punct de vedere energetic şi

vibraţional, ca posibile destinaţii turistice pentru români

- interviu cu o personalitate (de obicei din lumea astrologiei)

- astro-bebe, o rubrică destinată nativilor născuţi în luna curentă, dar îndeosebi părinţilor, ce-şi propune să analizeze profilul de personalitate al copiilor care se nasc chiar în luna pe care o acoperă fiecare număr al revistei

- portret astrologic, respectiv un medalion în care este prezentată o celebritate născută în luna respectivă

- astro-finaciar, analize şi prognoze economico-finaciare cu ajutorul instrumentelor puse la dispoziţie de astrologie

- astrologie relaţională, unde raportul eu-ceilalţi este abordat din perspective multiple (relaţii de familie, viaţă

afectivă, relaţii profesionale etc.)

- astrologie medicală, unde influenţa astrelor asupra stării de sănătate este ilustrată prin studii de caz

- astro plus, care aduce în prim plan diferite tipuri de zodiac, precum şi relaţia cu cei mai buni prieteni ai omului – animalele de companie (de exemplu, horoscopul câinilor)

- pagina cititorilor: răspunsuri la întrebările celor care vor să se descopere prin intermediul astrologiei.

Astro-evenimentul anului 2011: Jupiter in Taur din 4 iunie!

Pe 4 iunie 2011, Jupiter paraseste semnul Berbecului si isi incepe mersul prin Taur, tranzit care va dura pana pe 11 iunie 2012.

Este de departe cea mai palpabila schimbare de vibratie pe care o resimtim de la inceputul lui 2011 incoace si care nu se va modifica inca un an de zile de acum inainte.

Traim cu totii o stare de usurare, tragem aer in piept. Lucrurile se asaza incetul cu incetul. Turbulenta planetelor din Berbec ne-a provocat sa ne cautam identitatea, sa descoperim cine vrem sa fim.

Suntem tot mai constienti de calitatile noastre. Acum, Jupiter ne creeaza contextele sa le punem in aplicare daca vrem sa progresam material.

Care sunt capcanele si oportunitatile pentru urmatorul an de zile?

Cum suntem influentati fiecare dintre noi?

Citeste AICI articolul complet,

Ce ne enerveaza la zodia ta

Am scos de la naftalina un exercitiu mai vechi de divertisment astrologic publicat pe www.feminis.ro.

"Macar cu un lucru sa fim cu totii de acord: nimeni nu-i perfect.
Vestea buna este ca suntem cu totii perfectibili.

Daca facem un mic slalom umoristic printre defectele zodiilor, sa ramanem totusi detasati si lucizi.

Sa nu judecam!
Cel mult, sa privim, sa analizam si sa luam aminte. Sau sa luam totul ca pe un exercitiu de astrologie distractiva."

Click AICI pentru portretul fiecarei zodii.

Fault!

Cum va suna urmatoarea relatare: “Nici n-am intrat bine in birou si m-a luat seful la 11 metri.” ? Iata cum fotbalul, in amploarea lui sociala, produce efecte la nivelul limbii. Mai precis, tiparele fotbalistice sunt atat de inradacinate in subconstientul colectiv incat produc metafore conceptuale (*figura de stil prin care termeni si modele de gandire dintr-un domeniu sunt transpuse in alt domeniu, total diferit).

Nu trebuie sa cautam prea mult exemple pentru a demonstra ca

VIATA E UN MECI DE FOTBAL.

Sa dam un exemplu absolut banal. In fotbal, daca jucatorul loveste adversarul, accidental sau fara intentia de a juca mingea, se cheama ca “da la oase”, in varianta populara “da la geoale”. Termenul literar este “fault”.

Si ce le mai place romanilor sa dea la oase fara sa loveasca mingea!!! Cum ne mai place (intru si eu in echipa, ca doar toti pentru unul, unul pentru toti) sa imbrancim, sa agresam, sa ne luam la tranta ca sa demonstram cata putere avem! Cat de mari si tari “e” unii, ce cocosi de rasa cucurigesc in noi! De fapt, imi e din ce mai evident ca nu fotbalul e sportul national.

SPORTUL NATIONAL AL ROMANILOR ESTE FAULTUL!

Cum se ridica unul mai sus decat tine, cum i se da la cap. Cum indrazneste altul sa mearga inainte, cum aruncam lasoul si-l tragem inapoi. De ce sa fie altul mai presus decat mine? De ce sa primeasca el laurii si nu eu? Cine e ala care incearca sa faca sau sa schimbe ceva? Il aranjez eu! Ii arat eu unde e locul lui! Il pun eu la punct! Eu stiu cel mai bine! Daca eram eu in locul lui, eram departe!

Eu mai presus de ceilalti! Totul pana la egoul meu!

Problema romanilor e ca, desi jucam in aceeasi echipa, ne faultam intre noi! Din teren, situatia pare dramatica. Din tribune, cred ca e chiar amuzant. Daca n-am muri de durere, am muri cu siguranta de ras.

Mi s-a cerut sa fac predictii despre evolutia lui Razvan Lucescu la echipa nationala si despre posibila sa demitere. Dar ne invartim doar in jurul cozii. Calcam pe minge. Buba e in alta parte. Dar tot in careul nostru.

Am facut greseala sa-mi arunc ochii pe niste comentarii ale cititorilor pe marginea articolelor despre antrenorul Nationalei in presa sportiva. Numai capete (in gura), numai lovituri (peste picioare), numai piedici. Acte de huliganism verbal, de negare, de neincredere. Se arunca de pe margine numai cu noroi.

Ce criza la echipa nationala? Ce criza morala? Ce criza financiara?

ADEVARATA CRIZA ESTE CEA DE MENTALITATE!

Atata timp cat credem si spunem ca nu suntem in stare, ca suntem incapabili, ca nu meritam, ca suntem la pamant, ca nu avem nicio sansa, asa ni se va demonstra ca este. Doar suntem ceea ce gandim! Si suntem ceea ce vorbim! Inseamna ca intr-adevar suntem… buni de nimic (era sa ma dezlantui si sa folosesc acel cuvant), ca nu facem doi bani, ca nu meritam sa ne calificam, ca suntem niste invinsi, ciuca batailor si rasul curcilor. Si una e sa spuna asta una, doua, trei persoane ocazional pe la televizor. Dar alta e sa se formeze un curent national.

Iar constiinta colectiva este cea care face sa se manifeste fenomenele la nivel macro. Nu are legatura cu numele antrenorului. Are legatura cu cine suntem. Iar cine suntem, aratam prin ceea ce gandim si spunem, prin comportament si atitudine.

De aici ni se trage, oameni buni! Nu antrenorul Razvan Lucescu e de vina. El e pus acolo doar ca sa ne confirme noua ca avem dreptate sa gandim asa cum gandim.

Vreau sa va spun acum si cum arata Romania mea. Ce spune romanul din mine:

SUNT INVINGATOR!
MERIT SA CASTIG!
SUNT CEL MAI BINE REPREZENTAT LA NIVEL INALT!
SUNT CEL MAI BUN!
SUNT TALENTAT!
SUNT PERFORMANT!
SUNT MANDRU CA SUNT ROMAN!

Inlocuiti in lista “roman” cu “american” sau orice alta natie care domina sportul mondial daca vreti sa vedeti ce au ei in plus fata de noi.

Dati-mi voie sa inchei cu vesti proaste. Atata timp cat la stiri se vorbeste numai despre cutremur, vom avea cutremur! Inclusiv in fotbal! Atata timp cat credem ca oricine altcineva in afara de mine e un dobitoc (pardon, iertati, n-am putut sa mai tin in mine, riscam sa ma ia tusea), mi se va confirma ca asa e. Atata timp cat afirmam ca antrenor mai prost nu poate sa existe, ni se va demonstra din nou ca avem dreptate! Si ca se poate de fiecare data si mai rau. Atata timp cat ne consideram invinsi, sa nu avem pretentii sa invingem!

Grupul decide! Constiinta nationala a hotarat deja! Pana nu ne schimbam atitudinea si nu ne vom simti invingatori, demni de respect si bine reprezentati, nu vom avea rezultate.

Iar pentru a face astfel de previziuni, nici nu e nevoie de analize astrologice.

Destinul in Sagetator! Esti ceea ce crezi!


Suntem cu totii de acord ca traim
vremuri transformatoare.
Se vorbeste din ce in ce mai mult despre asta. Accesul la informatie este nelimitat, oricine se angajeaza pe o cale de de autocunoastere si dezvoltare personala poate primi accesul la sursele de inspiratie. Dar asta nu e destul. Nu e suficient sa stii. Conteaza ceea ce faci cu ceea ce stii.

Nodul Nord in Sagetator ne arata calea de urmat. El a intrat in aceasta zodie pe 3 martie 2011 si va ramane aici pana pe 29 august 2012. Automat Nodul Sud tranziteaza in tot acest timp zodia Gemenilor.

Citeste mai jos esenta mesajului pe care ni-l aduce acest tranzit astral:

Luni, 21 martie 2011: Zodia Berbecului la "Harta vietii", Antena 2

Echinoctiul de primavara se produce anul acesta pe 21 martie, la scurt timp dupa miezul noptii. Asadar, din 21 martie suntem oficial in ZODIA BERBECULUI.

Berbecul este oricum cea mai influenta zodie a momentului (o aglomerare de planete l-a luat cu asalt), cu toate transformarile spectaculoase care se produc, cu trairi la viteza luminii si cu actiuni in forta.

In stilul direct al acestor nativi,

si

spun lucrurilor pe nume despre

ZODIA BERBECULUI


Luni, 21 martie, Antena 2. De la 5 dupa-masa fix.

Va asteptam cu drag!

Seminar de ASTROLOGIE MEDICALĂ, online, 13 și 20 noiembrie 2024

Miercuri 13 noiembrie și miercuri 20 noiembrie 2024, între orele 20:00 și 23:00 (ale României), reiau seminarul de astrologie medicală. Ulti...