12 motive sa-l iubim pe Saturn in Scorpion

Cu surle si trambite, Saturn a facut pasul in zodia Scorpionului pe 5 spre 6 octombrie 2012. El va zabovi aici cam doi ani si jumatate, in doua etape: pana pe 23 decembrie 2014, iar apoi intre 15 iunie si 17 septembrie 2015.
La urma urmei, un eveniment care se repeta la aproximativ 28 de ani, adevarat, insotit de data aceasta si de mersul Nodului Nord prin Scorpion pana in februarie 2014.

Sa ne concentram pe darurile acestui tranzit:

1.    “La bine”, dar si “la greu”

Poate principalul merit al trecerii lui Saturn in Scorpon este acela de a fi eliberat ringul din Balanta. Trei ani de zile planeta s-a aflat in exaltare si a turnat gaz pe foc in toate relatiile. A pus sare pe rana, a apasat cu degetul acolo unde durea mai tare, a adus gustul dezbinarii, a exagerat reactiile si a anihilat autocontrolul, sporind rata divorturilor. Cine a trecut cu bine testul relatiilor din ultimii trei ani de zile, atunci poate sa rasufle usurat. Acolo unde oamenii au ramas pe pozitie, fie ca e vorba de partener, parinti sau prieteni, inseamna ca relatia s-a dovedit a fi scrisa in stele.
Cu Saturn in Scorpion, pornim la drum cu oamenii care ne reprezinta cu adevarat. In majoritatea cazurilor, s-a produs deja o curatenie generala in viata noastra, iar anturajul a fost reformat total. Nodul Nord ajuta si el in continuare la definitivarea acestei faze. Saturn in Scorpion ne ajuta sa punem oameni in locurile ramase goale in viata noastra. De acum inainte, nu mai atragem langa noi persoane dispuse sa ne faca pe plac sau pe care dorim noi sa le impresionam, sa le ademenim si sa le tinem aproape ca sa avem niste avantaje. Saturn in Balanta a aratat fata celor care ne-au fost alaturi numai “la bine”. Saturn in Scorpion ii va aduce langa sufletul nostru pe cei dispusi sa ne insoteasca in calatorie “la bine si la greu”.

2.    Iertam sau suferim

Revista de astrologie AstroGlob, nr.16

In octombrie, zodia Scorpionului ajunge la putere! Saturn iese din Balanta si urmeaza calea Nodului Nord, aflat deja in aceasta zodie. ASTRO-EVENIMENTUL este analizat de Sorin Bratoveanu.

Si, pentru a marca cum se cuvine aceasta mutare de forte astrale, INTERVIURILE ASTROGLOB citeaza, de data aceasta, mai multi astrologi, pentru a avea o viziune de ansamblu asupra perioadei ample pe care o traversam.

Rubrica ASTRO SPECIAL este prezenta in continuare in paginile revistei, cu un subiect inedit. Gabriela Apostol raspunde la intrebarea: “De ce barbatii ocolesc astrologul?”

Articolele semnate de mine:
La rubrica de ISTORIA ASTROLOGIEI, facem “Astrologie apocaliptica” si mergem pe firul timpului pentru a urmari datele la care astrologii au prezis sfarsitul lumii.
Rubrica ASTRO-BEBE pune accentul pe Balante, Scorpioni si pe copiii nascuti in luna octombrie a acestui an. Dedicatia speciala a acestui numar este pentru parintii copiilor Scorpion.

Seminar de ASTROLOGIE MEDICALĂ, online, 13 și 20 noiembrie 2024

Miercuri 13 noiembrie și miercuri 20 noiembrie 2024, între orele 20:00 și 23:00 (ale României), reiau seminarul de astrologie medicală. Ulti...