În prima zi de Mercur retrograd (26 februarie 2026), la ora prânzului, traversez strada la birou și intru pentru prima dată în Mesopotamia dintr-un nou complex comercial care ne-a scos zona din noroaie și bălării. Comand o salată cu celebrele fâșii de carne de curcan si sunt acostat cu aplomb de un tânăr aproape firav din ceata de 10-12 dregători din spatele tejghelei restaurantului.
- Astrolog, da? Cu degetul îndreptat spre mine din spatele domnișoarei care încasa banii și care nu mai avea loc de el.
Dacă m-a prins, era prea târziu să mă eschivez, căzusem deja în ambuscadă. Peste 20 de ochi erau atenți la mine, alți clienți nu erau nici în față și nici în spate, așa că niciunul dintre angajați n-avea altă treabă decât să mă cântărească pe mine din priviri. Dacă lucrezi în restaurant, să cântărești omul e oricum defect profesional. Fix atenția de care oricine are nevoie când ți-e foame și vrei să fii singur cu o furculiță înfiptă în ceva alunecos pe gât.
Să nu credeți că omul s-a lăsat, iar ce urmează m-a săturat de bucurie de mi-a potolit apetitul. Atacă decisiv și mă lasă mască:
- Ce fac eu cu Jupiterul meu exaltat în casa a doua?
Cu gura întredeschisă, mi-a căzut o plombă.


