Cursul se desfășoară la distanță, în sistem videoconferință, pe Zoom.
Fiecare modul de curs are 4 întâlniri. Ne vedem online miercurea seara, începând cu ora 20:00 (ora României). Ca resurse, e nevoie de un laptop sau de un calculator cu cameră (chiar și un telefon poate fi suficient), precum si de o conexiune bună la internet.
Primele două module vor fi consecutive, cu doar o săptămână de pauză între ele. Primul modul începe în data de 21 ianuarie 2026 (cu final pe 10 februarie), cel de-al doilea pe 24 februarie (ultima sesiune pe 17 martie). Celelalte urmează să fie programate în lunile mai-iunie, septembrie, noiembrie și decembrie.
Cursul are loc in timp real si este interactiv. Ne aflăm cu toții într-o clasă virtuală.
Fiecare lecție se poate înregistra și aprofunda ulterior, ceea ce este avantajos și dacă cineva lipsește de la o întâlnire, pe care astfel o recuperează. Toate întâlnirile se înregistrează, iar înregistrarea se transmite a doua zi.
Alte avantaje majore: participanții se pot afla oriunde, iar timpul de deplasare dispare, cursul putând fi urmat de acasă.
Participare se confirmă prin achitarea taxei primului modul de curs pana pe data de 20 ianuarie 2026. Pe 21 ianuarie, la ora 20:00 (a României), avem prima întâlnire pe Zoom. În ziua cursului, după-amiaza, se primește linkul de participare pe mail.
Cui se adresează?
O luăm de la zero, așa că cei care au cunoștințe minime de astrologie au ocazia să ia startul. În egală măsură, cursurile se adresează și celor mai experimentați, care doresc să pună astrologia în perspectivă spirituală, să își completeze lacune, să își clarifice conceptele și să își construiască propriul sistem de interpretare.
Misiunea si promisiunea


