Iubirea în cuplu și dulcea otravă a vieții duble

Dualitatea este natura vieții. Forțele opuse aspiră permanent spre o reconciliere care să le scoată din separare și să le înalțe din nou în unitatea din care au coborât. Soarele se fugărește cu Luna în basme, Binele înfruntă răul de când lumea și pământul, masculinul este permanent atras de contopirea cu femininul pentru ca ambele energii să se reîntregească.

În relațiile interumane, dualitatea se manifestă deseori prin duplicitate. Individul ajunge să se dividă, să se scindeze, să trăiască două vieți paralele. Se întâmplă atunci când cineva implicat într-o relație intră în paralel într-o a doua relație. Din moment ce dualitatea aspiră spre unitate, duplicitatea pe termen lung obosește, frustrează, otrăvește, conduce la epuizare psihică și fizică. Scopul relației este resorbirea în întreg, 2 entități separate în planul fizic ce redevin 1. Când există 2 parteneri, care puțin probabil știu unul despre altul, se nasc rivalitatea și conflictul, adică lupta pentru supremație, deci pentru putere. Iar acolo unde jocul de putere intră pe ușă, iubirea iese pe geam. Iar minciuna și trădarea fac parte din mecanismele de putere prin minciună, control și manipulare. Când ascunzi ceva de partener, mai ales un flirt sau o a doua relație, tu știi ceva ce partenerul/soțul/soția nu știe, așadar deții puterea în cuplu. De multe ori această experiență este necesară tocmai pentru a înțelege că iubirea exclude rolurile de putere în cuplu.

Probabil cea mai importantă lecție de viață pentru orice om este să facă alegeri. În fiecare moment apar două posibilități, două opțuni, două drumuri. La răscruce, numai una dintre cele 2 variante ne face să mergem din nou pe o singură cale. Prin orice decizie, din 2 facem din nou 1. Tot ce nu alegi, te alege. Atunci când nu știi ce vrei pentru tine, creezi un gol pe care Universul îl umple imediat cu voința altcuiva. O să vrei ce vrea altcineva. Când nu te organizezi singur și nu știi ce să faci cu timpul tău, se găsește întotdeauna cineva să-ți planifice timpul și viața. 

A face alegeri unice ne dă forța de a merge pe drumul nostru și de a fi noi înșine, de a avea la noi întreaga putere personală. A alege ne permite să trăim la diateza activă. Eu aleg. Lipsa alegerii, persistența în indecizie și trăirea unor situații duble de viață ne trec la diateza pasivă. Eu sunt ales/aleasă. Posesorul este, în fapt, obiect posedat.

Unic înseamnă special, deci principal. A alege iubirea înseamnă a-ți da rolul principal în propria viață. Doi înseamnă secundar, deci al doilea. Al doilea atrage puterea în locul iubirii. Când oscilezi între doi parteneri, este clar că joci un rol secundar, atât în propria ta viață, cât și în viața celor doi. Ai, în schimb, două personaje principale care ți-au luat locul. Între ele, te împarți pe tine în două. Până și Dumnezeu a zis în Biblie Creşteţi şi vă înmulţiţi! (Facerea, 1, 28), nicidecum Creșteți și vă împărțiți!

Oriunde există al doilea în relația de iubire, sufletul se divide, se fragmentează în două jumătăți. Puterea înlocuiește iubirea. Cine trăiește relații paralele cu 2 parteneri, de fapt nu-și trăiește propria viață, ci trăiește viața celor 2, ajungând un trofeu pentru ambii, o manieră elegantă de a spune că este folosit în timp ce se iluzionează că îi iubește pe amândoi. Iubirea în cuplu presupune o alegere, adică o direcție unică, hotărâre și perseverență în acea alegere.

Iubirea este în primul rând o alegere! Alegerea de a te îndrăgosti în fiecare zi de același bărbat sau de aceeași femeie, de a fi numai cu el/ea și de a-i fi devotat/ă.

Sursa foto: https://breckenreid.com/double-life/

Păcatul care distruge viața în numele iubirii

Există oameni care pot face mai mult rău într-o relație decât egoiștii și narcisiștii? Sigur că da. Cei ce nu se gândesc deloc la ei și îi pun doar pe ceilalți pe primul loc, ajungând să trăiască viața oricui altcuiva, mai puțin pe a lor. Altruismul lor atinge deseori culmile sacrificiului și anunță doar prăbușirea de sine. Pentru că cel ce se dă renunțând la el practică autoflagelarea, negarea, anularea propriei personalități, renunțarea la propria putere personală. Iar aceste forțe puse în mișcare indică o lipsă a iubirii de sine ce conduce inevitabil la resentimente, regrete, frustrare, boală. Acestea sunt vibrațiile pe care ajung să le împrăștie în jurul lor ‘martirii’ ce-și fac un titlu de glorie din modul greșit în care înțeleg ei iubirea. Cum ar putea cineva care se îngroapă în el însuși să întindă mâna altora ce vor să se ridice?

Iubirea începe întotdeauna cu iubirea de sine, pe care majoritatea o condamnă, întrucât o confundă cu egoismul. Pentru egoist, lumea se învârte în jurul lui, în timp ce el deține abilitatea de a se învârti după cei ce dețin puterea, ca să dobândească privilegii. Egoistul este întrecut doar de narcisist, cel ce se iubește doar pe el și care se înconjoară în special de persoane inferioare lui pe care poate să le manipuleze și să le exploateze. Cel ce se iubește pe el înțelege că nu poți să dai de unde nu ai. Dăruirea se face din preaplin, nu poți împărtăși cu nimeni ceva ce nu ai. Dăruim întotdeauna ceea ce suntem: un om mulțumit de el, încrezător, optimist ridică starea de spirit a celorlalți pe oriunde trece. 

Poți face rău în numele iubirii? Bineînțeles, în toate circumstanțele în care binele este făcut cu forța.

Mai periculos este excesul decât lipsa! Majoritatea relațiilor disfuncționale între părinți și copii, de exemplu, au drept cauză generozitatea fără măsură a părinților. Mai pregătiți pentru viață sunt copiii ce au trăit în lipsuri decât cei ce au primit crezând că li se cuvine, fără să fie modelați, structurați și limitați. Orice exces creează un dezechilibru și conduce la un gol, acestea fiind cele două capete ale aceleiași balanțe. Tot ce dai peste măsură, chipurile în numele iubirii, se întoarce împotriva ta sub formă de lipsă! Lipsă de recunoștință, dezamăgire, suferință. Da, părinții care își tratează copiii cu frica de a nu îi pierde, cu dorința de a le câștiga dragostea (deseori în dauna celuilalt părinte, ca să fie preferat și să demonstreze cine e cel mai iubit) și cu nevoia de a-i ține dependenți de ei își merită soarta, care într-o bună zi se întoarce împotriva lor. Abia atunci acești părinți își dau seama că au ajuns victimele unei relații de parazitare pe care au întreținut-o, dăruind societății niște pseudo-adulți iresponsabili.

Deși dragostea cu de-a sila zice și proverbul că nu se poate, aplicabilitatea sa în viața de zi cu zi este impresonantă mai ales în cupluri. Uneori, iubirea între doi oameni pur și simplu se termină fără ca vreunul din ei să greșească sau să fie de vină. Relația și-a jucat rolul, fieare a crescut lângă celălalt până în punctul în care cei doi nu mai au nimic de învățat sau de experimentat împreună. Rare sunt cazurile în care ambii acceptă finalul de comun acord. De obicei, unul dintre parteneri este sincer cu el însuși, apoi îi declară și partenerului: ‘Dragul meu/Draga mea, știi ceva? Eu nu te mai iubesc! Hai să ne despărțim și fiecare să-și vadă de drumul lui!’. Nuuu! Nu se poate așa ceva! ‘Dar eu te iubesc! Eu nu pot să trăiesc fără tine! Eu nu ți-am greșit cu nimic. Cum poți să-mi faci așa ceva după atâța ani?’ Și, din remușcare, din vinovăție, dacă nu chiar din milă, relația se prelungește. Întrucât ea nu mai deservește același scop pentru ambii parteneri, normal că este o relație dezechilibrată. 

De obicei, partenerul care a simțit că locul său nu mai este în acea relație deja caută împlinirea în exterior. De multe ori își găsește pe altcineva, deși nu s-a despărțit dintr-un motiv sau altul. Partenerul era la pândă, tocmai asta aștepta, să-l prindă asupra faptului ca să-l/s-o aibă la mână, deci să fie deasupra lui/ei, să dețină puterea ‘El/ea a greșit! E un curvar/o curvă! El/ea e de vină!’. Abia acum poate să-i dea drumul! În sfârșit s-a terminat și pentru el/ea. Dar uneori tot nu e destul ca să se termine. 

Iubirea fiind inepuizabilă, de fapt nu se termină niciodată. Se termină misiunea noastră cu un om și dispare locul pe care îl aveam în viața cuiva. Iubirea își caută permanent noi direcții de exprimare, ea se proiectează asupra altei persoane sau asupra unui obiect (muncă, pasiune, hobby). Acesta este și motivul pentru care două persoane care nu se mai iubesc nu se pot despărți decât după ce apare un copil (sau chiar doi, trei), pentru ca iubirea stragulată ce nu mai era împărtășită cu partenerul să se reverse asupra noului suflet distribuit în rolul principal. Paradoxul este că mintea umană interpretează că un copil apare ca să-i unească pe părinți, deși ei nu mai au nimic în comun la nivel de inimă. În fapt, adevărul este întocmai pe dos...

IUBIREA OFERĂ LIBERTATE ȘI DĂ DRUMUL! Când susții că iubești pe cineva care îți spune că nu mai are sentimente pentru tine, te dai la o parte ca să-și caute un nou drum și să fie fericit. A-l ține legat pentru a-i demonstra cât îl iubești și a salva căsnicia pentru copii nu face decât să transforme iubirea în atașament, dependență, posesiune, obsesie și, în ultimă instanță, tulburare psihică. Adică boală.

Care este cel mai mare păcat? Adică cea mai mare greșeală spirituală pe care o poate face un om? ÎNCĂLCAREA LIBERULUI ARBITRU! Atunci când cineva zice NU, iar tu zici DA, pentru că știi tu mai bine și ești sigur că celălalt are doar un moment de rătăcire, deși el/ea ți-a spus în deplină cunoștință de cauză și în deplinătatea facultăților sale mintale (excludem cazurile în care lucrurile stau altfel) care este decizia sufletului său. Un moment care durează ani de zile, dar cine mai stă să țină socoteala?! Ani de hărțuire, de încălcare a teritoriului, de abuz. Asortați uneori și cu martiriul celui ce renunță de tot la el ca să ducă singur relația sau căsnicia în spate, ca să-i arate el/ea celuilalt și lumii întregi că e buricul Universului și că mai bine nu găsește nicăieri.

Care este principala cauză a suferinței oamenilor? Care este principalul factor de boală? Tocmai această încălcare a liberului arbitru! Ori de câte ori facem lucruri împotriva altora, ori de câte ori ne luptăm să obținem de la celălalt ceva ce el nu mai vrea, folosind forța, manipularea, șantajul, ne jucăm cu viața altuia și cu propria noastră viață. Schimbăm prin voința noastră cursul lucrurilor. Toți abuzatorii care fac din partener sau din alți membri ai familiei sau din orice alt om un prizonier al său asupra căruia consideră că are drepturi își atrag experiența prizonieratului în propriul corp sau, mai rău, transmit lecția mai departe copiilor, care se aleg ei cu probleme sufletești, materiale, fizice.

Iubirea nu conferă nimănui drepturi asupra altcuiva. Iubirea nu curge niciodată ‘împotriva’ nimănui. Iubirea este expansivă, crește, își vede locul și limitele. Dacă și-a terminat treaba într-un loc, se reorientează. Nu forțează, se retrage elegant de unde nu este primită și caută permament noi canale de exprimare. Iubirea este afirmarea vieții! Ea respectă alegerile celorlalți și nu luptă niciodată să demonstreze. Ea doar este, nu face. Curge, nu împiedică pe nimeni, nu sufocă, nu posedă. Iubirea acceptă și dă voie, nu demonstrează și nu împiedică.

Orice altă manifestare este din FRICĂ, nicidecum din iubire. Orice demonstrație de forță este atât instrumentul egoistului, cât și al martirului, care la nivel subtil sunt identici. Amândoi plusează ca să nu piardă, dau ca să primească, leagă ca să le fie lor bine. Căci cine iubește pe altul mai presus de el însuși la fel de mult rău face altora și lui însuși precum cel se iubește numai pe el.

De ce ține cineva legat de el un om care susține că nu-l mai iubește? De ce-l manipulează să nu plece, adesea prin copii, prin bani sau prin sex? Desigur, din dragoste! Adică din frică. Deci din egoism!

Sursa foto:

http://www.istockphoto.com/photos/devil?excludenudity=true&sort=mostpopular&mediatype=photography&phrase=devil

Da! Femeia să se teamă de bărbat!

Că Dumnezeu este iubire și că dogma religioasă este misogină sunt dincolo de orice demonstrație. Mesajele incluse în Biblie sunt trunchiate, susținând superioritatea masculinului și inferioritatea femininului. Fără să dorească întemeierea unei religii, nici măcar Iisus nu a putut împiedica folosirea tendențioasă a puterii cuvintelor sale ca temelie pentru oficializarea patriarhatului: dictatura bărbaților asupra femeilor. Citind Biblia printre cuvinte, Adevărul iese oricum la suprafață, pentru că nu poate fi ascuns. Sau poate fi ascuns cu intenție acolo unde este cel mai greu de găsit și de crezut: la vedere.

Slujba de cununie conține pasaje extinse din Epistola către Efeseni a Sf. Apostol Pavel. Femeilor li se recomandă să se supună bărbaților (5.22), pentru că bărbatul este cap femeii (5.23) iar, ca un apogeu, femeia să se teamă de bărbat (5.33). Aceste fragmente aparent îl absolvă pe bărbat de orice responsabilitate și îl instaurează pe tronul de domn și stăpân al femeii. Iar dacă 'așa a zis Dumnezeu', bărbatul are toate drepturile asupra femeii, când vrea el, indiferent de voința ei, căci doar 'i se cuvine'.

Se trece cu vederea că Sf. Aposol Pavel confirmă că iubirea necondiționată nu există! Prin urmare, cadrul unei căsnicii și durata ei sunt condiționate de legea schimbului, de ceea ce oferă femeia ca răspuns la stimulii bărbatului. Se omite de obicei în interpretările misogine fișa postului pentru bărbat. În aceeași epistolă citată în slujba de cununie apare lista cu obligații ale bărbatului:

• (...) precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul. (5.24)

Și dacă bărbatul nu i se supune lui Hristos? Dacă bărbatul ia decizii și face alegeri care nu sunt în Hristos? Dacă a rătăcit calea? Ascultarea femeii se face cu discernământ, nu cu ochii închiși. Un bărbat orgolios peste fire, nestăpânit în viciile sale ori dereglat psihic este clar că nu-l urmează pe Dumnezeu, că nu trăiește în planul divin, că nu aspiră spre înalt. După cum spune textul biblic, întru totul femeia e datoare să se supună bărbatului numai dacă el îl manifestă pe Dumnezeu prin el. 

• Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea. (5.25)

Bărbatul care se pune doar pe el în centrul propriei vieți nu este bărbat. Este doar om. Energia masculină este energia dăruirii. Când bărbatul face din propriul bine și confort scopul vieții sale, el nu este demn de o viață de familie. Tot ce este și are bărbatul mai bun și mai frumos devine al femeii cu care se însoțește. Cuplul este un spațiu al împărtășirii și al simbiozei. Tu și noi îl sfințesc pe eu. Și nu, iubirea nu este sacrificiu! Nu înseamnă să renunți la tine ca să-i fie bine doar celuilalt! Iubirea înseamnă să sacrifici tot ce este lumesc, să păstrezi și să dăruiești tot divinul din tine. Ce avem de sacrificat? Orgoliul, mândria, egosimul, lăcomia, minciuna, trădarea, ignoranța, neiertarea, răzbunarea, ura, răutatea. Tot ceea ce ne trage în jos în loc să ne apropie de chipul nostru divin. Bărbatul care muncește permanent cu el, îngrijindu-și lumina interioară, își face și femeia să strălucească. 

• (...) bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. (5.28); (...) fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi. (5.33)

Nu poți iubi pe cineva decât în măsura în care te iubești pe tine. Iubirea de sine să măsura iubirii pe care o poți primi și dărui. Bărbatul are datoria să se iubească, să se respecte, să fie mulțumit de el și așa cum își hrănește zilnic trupul, deci așa cum consumă și își rafinează gusturile și plăcerile, este responsabil să producă, să muncească, să creeze, să evolueze și să împărtășească totul cu femeia sa. În plus, după cum bărbatul își respectă nevoile personale, este dator să asculte de nevoile femeii și să le pună chiar mai presus de ale sale. 

Atunci când condițiile de mai sus nu sunt respectate, cuplul își încheie misiunea, respectiv căsnicia devine nulă. Este binecunoscută o pildă din viața părintelui Arsenie Boca. La o slujbă de cununie, toată asistența a râs la textul care vorbea despre supunerea femeii, mireasa plecând capul umilită. Părintele a așteptat predica de final pentru a îndrepta neînțelegerile, adresându-se tinerei căsătorite: Dacă nu te iubește, să nu-l asculți! 

Iubirea nu este un joc de putere. Supunerea și ascultarea în cuplu trebuie să vină din iubire, nu din frică. Bărbatul este dator să-și iubească femeia, nu să-și folosească puterea asupra ei. Căsnicia întemeiată pe o relație de putere, dominare, control, interese materiale, sabotaj nu este binecuvântată de Dumnezeu. 

Singurul aspect în care bărbatului i se permite să fie mai mare decât femeia lui este în iubire! Se spune în popor că o căsnicie fericită și trainică este aceea în care, la început, bărbatul este acela care își iubește mai mult femeia. Fetelor li se recomandă să aleagă de soț un bărbat care aleagă el după ele, nu invers. Biblia confirmă această vorbă de duh. Bărbatul să-i fie cap femeii. El înainte, ea după el. Femeia își urmează bărbatul, îl ascultă, i se supune. Bărbatul dă direcția, vede primul, croiește drumul, iar femeia vine după el, îl ghidează, în temperează, se identifică cu el în armonie și echilibru, îl desăvârșește pe măsură ce se se desăvârșește pe ea prin cuplu. 

Frica este absența iubirii. O femeie știe că bărbatul ei este acela pentru care e dispusă să-și lepede toate fricile și să-și pună viața și sufletul în mâinile lui. Dar cum se scapă de o frică? Doar manifestând-o! Prin urmare, întâlnirea cu ‘bărbatul ei’ va aduce atâta lumină în viața unei femei încât ea va manifesta mai întâi umbra, ca să o vindece. Energia bărbatului care întregește femeia la nivel divin este atât de copleșitoare încât ea nu face față și nu găsește altă soluție decât să fugă ori să se întoarcă la ce a mai trăit. Dar dacă el o iubește, stă pe loc și o așteaptă, îi dă un timp, îi oferă spațiu, îi permite să se manifeste, o însoțește în călătoria de recunoaștere și vindecare, o ține de suflet. Iar dacă ea îl recunoaște, știe că nu are oricum nicio șansă și că el este el. Iar dacă binecuvântarea este de Sus, iar iubirea lui este mai mare decât frica ei și se trezește și ea, atunci pune Dumnezeu mâna. Dacă e nevoie, face și o minune.

Când femeia se teme de bărbat, iar frica ei nu are nicio putere în fața iubirii lui, cei doi formează un întreg, devenind amândoi un trup (aceeași epistolă, 5.31). Unde sunt 2 apare și 3, iar treimea este o altă unitate. Sfântă. Totul este de acum între el, ea și Dumnezeu (2+1), care este mereu cu ei, cei doi nefiind niciodată singuri, ci având toată puterea vieții de partea lor prin singura putere adevărată în orice relație: iubirea împărtășită. Bărbatul își dizolvă egoul în Dumnezeu, devenind Lumina și Iubirea în care femeia își dizolvă fricile.

Pentru orice femeie, bărbatul ei este acela care are puterea de a o conține ca un vas, cu tot ce este ea. Un vas din care ea se străduiește să scape, nevenindu-i să creadă că el este atât de mare, peste ea și peste tot. Iubirea și dăruirea totală sperie. Dar dacă și ea îl iubește și se trezește, recunoaște în cele din urmă în el bărbatul care o cuprinde atât în lumina, cât și întunericul său. După ce îl neagă și se revoltă, îl acceptă și se abandonează, devenind egala lui în toate și în Dumnezeu. Pentru o femeie, bărbatul de la Dumnezeu are leac de orice frică. 

Sursa foto: http://augureye.blogspot.ro/2013/06/twin-flame-soulmates.html

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de nebunie

Venim pe această lume să experimentăm la nivel individual, să fim unici, să reducem toate posibilitățile la una singură. În corpul fizic, infinitul devine 1. Poate cea mai grea lecție pentru noi ca indivizi este să facem alegeri și să luăm decizii. Din alegerile multiple pe care le putem face în orice clipă avem de învățat să rămânem la una singură, iar odată luată decizia, să ne-o asumăm definitiv. Numai când alegerea respectă principiul numărului 1 suntem în acord cu Divinitatea, respectăm legile Universului, căci 1 este numărul lui Dumnezeu, din care decurg toate celelalte numere și puterile lor, deci tot ceea ce există.

Fiecare dintre noi are calea lui, care este de asemenea unică. Una singură. Pe calea noastră, cel mai important este să cerem și să păstrăm numai ceea ce este al nostru. Iată din nou exclusivitatea ca forță! Nu putem păstra mult timp ce nu ne aparține. În funcție de alegerile pe care le facem însă, dacă intrăm pe teritoriul altcuiva și trăim prea mult în dualitate, calea noastră începe să ocolească și ajungem să pierdem chiar și ce era al nostru până atunci. Dumnezeu redistribuie întotdeauna ceea ce este al nostru dar nu folosim. Simplu, îi găsește alt loc, îl ia și-l dă altuia.

Cât timp ne păstrăm în legea lui 1, în alegerile ferme, în deciziile asumate față de noi înșine și față de ceilalți, în exclusivitate, în integritate, toată puterea este la noi. Cu prima minciună față de noi înșine și față de alții intrăm în dualitate, sufletul ni se împrăștie, ieșind de pe drumul nostru. Unde ajungem? Pe drumul altuia! Ajungem să trăim viața altcuiva.

Cel mai evident transfer de putere se face la nivelul energiei sexuale. Sexul este cea mai mare putere din Univers, forța creatoare, prin care masculinul se unește cu femininul. Sexualitatea manifestată în iubire într-un cuplu asumat îl coboară pe Dumnezeu pe Pământ.

Ce se întâmplă când, în afara cuplului, unul dintre parteneri întreține relații sexuale cu altcineva? Sexul este desprins, în primul rând, de iubire și devine o manifestare a puterii. Partenerul care înșală face ceva pe ascuns, la adăpstul întunericului, deci scoate Lumina din cuplu, intrând într-un joc de putere pe care-l joacă cu ambii parteneri. Este evident că la mijloc există o neasumare, o lipsă de poziționare clară. Cel ce înșală pune în scenă un comportament evitant, deci fuge de asumarea unei decizii ferme. El/ea nu se confruntă cu alegerea, ajungând să fie prins/ă între două planuri. Din unicitate, plonjează în dualitate, separând sufletul de trup și ajungând să-și scadă puterea.

Ce nu stăpânești, te stăpânește. Atunci când cineva are de ales între doi parteneri de care se leagă sexual (să nu amintim cazurile în care vorbim de cel puțin doi parteneri), deja persoana cedează altcuiva puterea asupra sa. Altcineva e stăpân pe el/ea, de fapt ambii parteneri au drepturi asupra lui/ei. În relația paralelă în care nu dragostea este liantul, infidelul/infidela se conectează la toată Umbra partenerului, care ajunge să-l domine până la obsesie. 

Relația sexualizată în afara cuplului este de înțeles și ea în anumite cazuri, de pildă cele medicale, în care unul dintre parteneri este inapt fizic pentru mai mult timp, producând dezechilibre hormonale și psihice în partenerul complet funcțional. Dar în situația în care unul dintre partenerii unui cuplu leagă o relație paralelă, el ajunge să-și dea valoare doar pentru o parte din el/ea, lăsându-se folosit ca pe un obiect, reducându-se la o simplă bucată de carne, devenind pradă.

Asemenea situații apar în momente de testare a capacității de a lua decizii, asociate lecției iubirii! Pentru că cineva care se iubește nu acceptă să se împuțineze, să se facă mai mic decât este, să se rupă în bucăți! Sunt frecvente cazurile în care cineva care nu se iubește, care s-a complăcut îndelung în rolul de victimă/sclav/servitor și care n-a știut să-și descopere valoarea personală ca individ, în momentul în care întâlnește iubirea adevărată, care-i deschide tot sufletul și îi modifică automat vibrația corpului, se sperie și fuge! Și unde se duce? Înapoi în relația pe care chipurile o încheiase, dar care îl pune la adăpost de Iubirea care îl orbește cu Lumina sa. E mai bine în confortul lipsei stimei de sine, căci pe aceea o cunoaște cel mai bine.

De ce să te înalți când poți să cobori? De ce să te faci mare când poți fi și mic? De ce să fii neprețuit când poți să te dai așa ieftin?

Alegerea neasumată îl/o face pe cel/cea care merge pe două căi (sau mai multe) să aleagă de fapt împotriva sufletului. Sufletul se desprinde de trup, care devine incapabil să mai primească iubirea și ajunge să se degradeze, atrăgând suferințe mentale, emoționale, fizice.

Da, efectul Iubirii poate fi schizoid! S-a demonstrat clinic că, atunci când ne îndrăgostim, se activează în creier aceleași procese care au loc în cazul dereglărilor psihice. Pentru cineva care învață pentru prima oară să iubească și să se lase iubit/ă, dragostea poate să ducă la nebunie, la manifestări iraționale, la schimbări de dispoziție, insomnii, dureri de cap, reacții alergice, impulsivitate, gânduri obsesive. S-a ajuns ca OMS (Organizația Mondială a Sănătății) să clasifice dragostea drept boală psihică, sindromul 63.9. Impactul poate fi atât de mare pentru partenerul care își deschide pentru prima dată inima și se întâlnește cu sinele și cu Dumnezeu în corp, încât poate să o ia razna la propriu. 

În nomenclatorul bolilor psihice, la sindromul menționat se inventariază printre manfestări și stima de sine hipertrofiată. Pentru cineva care nu s-a simțit o viață iubit și validat să fie pus de sufletul său pereche în rolul de Rege sau Regină înseamnă trecerea de la o extremă la cealaltă. Tranziția aceasta bruscă induce un comportament bipolar. În asemenea cazuri, deschiderea totală a inimii aduce conectarea la propria sexualitate, în potențialul său maxim. Lipsa de până atunci devenită dintr-o dată exces împinge partenerul care se descoperă în dimensiunea sa divină să acopere lipsa de care a avut parte în trecut. Așa se face că, înțelegând acum natura sexualității sale divine, el/ea se întoarce la fosta relație pentru o demonstrație sexuală de forță, înlocuind iubirea cu puterea ce creează dependență, control, dominare, obsesie.

Iată că ‘nebun din dragoste’ nu e doar o imagine poetică, ci o realitate medicală. Dacă nebunia poate lua naștere din dragoste, ce anume împiedică vindecarea? Lipsa unei alegeri care să dizolve dualitatea într-o direcție unică.

Alegerea corectă este întotdeauna cea a inimii! Este de regulă alegerea care te sperie! Care te face să-ți înfrunți cea mai mare frică! Nimic nu dă mai multă dependență ca Iubirea, iar odată ce ai cunoscut-o, e imposibil să-ți mai dorești altceva și să renunți la ea. E imposibil să vrei să mai fii vreodată mai mic decât ai descoperit că ești cu adevărat! Numai această alegere poate aduce din nou sufletul în trup și îl poate chema pe Dumnezeu înapoi. Căci el se manifestă întotdeauna acolo unde există integritate și asumare la lumina zilei. După chipul și asemănarea Lui, noi suntem creați să aducem în planul fizic Adevărul, Lumina și Iubirea!

Nimic și nimeni nu este de condamnat, cu atât mai puțin cei ce au nevoie să experimenteze dualitatea ca să înțeleagă că puterea stă în alegerea unei singure căi. Aici, pe planeta noastră, totul este de trăit, de rezolvat, de vindecat, de rafinat, de transformat, de sublimat. Alegerile corecte sunt cele prin care lăsăm viața să curgă într-o formă tot mai armonioasă, într-o experiență tot mai înaltă, într-o trăire tot mai curată, mai pură, mai luminoasă.

Sursa foto: http://www.punjabigraphics.com/pg/good-night/page/33/

Ghidul relațiilor: Ce face dragostea din om?

Ca să fim romantici, ‘Dacă dragoste nu e, nimic nu e...’. Nevoia de a dărui și de a primi iubire este combustibilul vieții. În esență, orice poveste de viață este o poveste de iubire, care pornește de la iubirea de sine și continuă cu iubirea față de aproapele, față de o profesie, față de un ideal etc.

Iubirea romantică este însă aura care încununează și sfințește prezența noastră în lume. În faza de îndrăgostire, amorul scoate tot ce avem mai bun din noi, ne transfigurează, ne înalță. Dar îndrăgostirea este numai faza hormonală a unei relații de iubire, care durează în medie 6 luni, producând reacții chimice la nivelul creierului, dovedite științific. 

Ce rămâne însă după ce vraja îndrăgostirii se rupe? Abia apoi putem vorbi despre o relație propriu-zisă. Ca povestea să dureze, nu contează neapărat ce aduce partenerii unul lângă altul (jocul seducției, atracția fizică, fascinația); important este ce-i ține împreună.

Astrograma natală conține indici despre condimentele care întrețin povestea de iubire. Putem vedea ce pune gaz pe focul iubirii. Ce întreține arderea? Ce menține vie flacăra?

Secretele unei iubiri care să conducă la o relație împlinită sunt dezvăluite de guvernatorul casei a 5-a. De data aceasta, pentru a înțelege, e nevoie de cunoașterea hărții natale și de puțină știință într-ale astrologiei. Sau, ca de fiecare dată, e suficient să cunoști pe cineva care știe și pe care să-l întrebi.

Iubirea este cel mai puternic halucinogen, inducând o stare de euforie de care vrem să devenim dependenți. Dar ce ne facem dacă nu durează? Când luăm un medicament, ne așteptăm să ne treacă o durere. Cum ne dăm seama dacă o poveste de iubire, care începe ca o anestezie generală, este medicamentul care ne vindecă pe tot restul vieții sau este doar un analgezic al cărui efect va dispărea?

Planeta care guvernează casa iubirii în astrogramă (casa a 5-a) ne spune ce anume ne ține în relație după ce s-a deschis sufletul și îndrăgostirea și-a încetat funcția, trecând în iubire statornică. Urmărim ce efecte secundare trebuie să producă în timp întâlnirea partenerului romantic ca să ne dăm seama că el/ea este Alesul/Aleasa?

Guvernatorul casei a 5-a în casa 1

Iubirea ‘Selfie’. Pentru ca iubirea să reziste, partenerul trebuie să știe să te pună pe locul 1. A fi ‘Number One’ este cheia succesului în povestea de iubire. De regulă, alegi un partener curtat, vânat, cu fan club în rândul sexului opus, care știi că te preferă pe tine. Adică tinzi spre rolul de ‘trofeu’. Partenerul trebuie să fie un furnizor de servicii și un maestru al jocului seducției, să te răsfețe, să te admire, să fie foarte activ sexual și să aibă grijă de imaginea și corpul său. Exprimarea fizică este condiție de bază în funcționarea cuplului. El trebuie să știe să nu intre în competiție cu tine (să-ți respecte supremația, la care ții enorm, să nu încerce să facă mai bine decât tine ceea ce tu știi că faci cel mai bine). Povestea este susținută de fascinația pe care ți-o arată! Nu poți sta decât lângă un partener exclusivist, care să știe să-ți dea atenție și să te pună pe un loc pe care nu mai așază pe nimeni altcineva. Cum ar veni, în această poveste ‘amândoi ne iubim foarte mult... pe mine’ (ca să-mi citez nevasta).