Se ofuscară niște cucoane! Să facem oleacă de educație spirituală!

Val de caniculă afară și de părerologie pe Facebook. După bunul obicei al cazurilor care merită împărtășite spre reflectare și destindere, n-avusei de lucru și mă apucai să povestesc un dialog cu tonuri și toane de absurd dintr-o consultație. Cazul clasic, de altfel, al femeii înșelate, a revelat încă o dată mecanismele de scindare a minții într-o atare situație de criză, precum și umorul involuntar al dialogului cu astrologul.

Am zis că vă mai redau scene din consiliere. Un dialog din foiletonul "De vorbă cu femeia înșelată", ca să vedem la treabă mecanismele minții, dar și ale comunicării:

Valeriu P: Ce v-a deranjat, de fapt, cel mai mult?

Doamna X: Că soțul mi-a ascuns, că m-am simțit exclusă.

Valeriu P: Și cum ați fi preferat să fiți inclusă? Voiați să fi fost acolo, cu ei, în timp ce erau împreună? Voiați în 3?

Doamna X: M-a durut că nu am știut, că nu mi-a spus.

Valeriu P: Și cam cum ați fi vrut să vă spună? "Vezi că deseară întârzii, să nu mă aștepți. Mă duc să mă simt bărbat* cu alta"? Asta voiați să auziți?

*adevărul e că aici am folosit o expresie mai directă... nu chiar atât de directă pe cât v-a trecut acum prin cap!

De pe margine dădură cu piatra atâtea voci de se făcură grindină: nu e etic ce fac, cică râd de clienți. Exemplul era confidențial, o simplă documentare a unui caz anonim. Freud și Jung au înregistrat ședințele de terapie și le-au dat mai departe lumii întregi, că doar așa se face, din studii de caz se învață. În fine, pentru mulțimea sensibilă, prilej de corectitudine politică rănită. Pentru mine, operațiune de rutină de curățenie generală în lista celor care au acces la postările mele. În paranteză fie spus, a fost a doua curățenie generală în decurs de o săptămână, după ce anunțasem că ne-a fătat pisica și avem pui pentru doritori. Potop de inepții și de replici psihopate: suntem de vină, din cauza noastră se umplu străzile de pisici, în condițiile în care puteam să adoptăm pisici ale străzii în loc să ne fete pisica, așa că la foc încrucișat am primit sentința: Castrați pisica! Păi eu de asta am făcut postarea? Ideea era să împărtășesc bucuria apariției unor forme de viață drăgălașe forte, nu să mă plâng. Știu și eu ce avem de făcut, că trebuie să o castrăm, numai că Tigroaica apucase să rămână din nou gravidă și am refuzat să o ducem la avort. La așa lipsă de empatie un block pe Facebook a fost soluția elegantă, prin care m-am asigurat că tai comunicarea la timp, înainte de a le întreba pe toate narcisistele comentatoare (de notat că numai femeile, de bună seamă feministe, au fost de părerea obligativității castrării) când au de gând să-și lege trompele.