Se afișează postările cu eticheta conjunctia jupiter saturn. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta conjunctia jupiter saturn. Afișați toate postările

Steaua călăuzitoare. Nașterea lui Iisus și conjuncția Jupiter-Saturn

Astrologii vestesc naşterea Mântuitorului

 În jurul anului 600 î.Hr., un astrolog renumit – pe numele său El Hakim – de la curtea regelui Persiei, Hystaspes, scria o carte despre impactul conjuncţiilor dintre Jupiter şi Saturn asupra istoriei lumii. În lucrarea cu pricina, vizionarul persan anunţa două evenimente majore: naşterea unui mare lider spiritual şi ascensiunea lumii islamice. Ambele predicţii s-au dovedit a fi aievea.


Tot de la Răsărit, deci din Orient, spune Biblia că veneau şi cei trei magi care au urmat steaua ce i-a condus la ieslea din Betleem, unde Fecioara Maria a zămislit pruncul. Naşterea lui Iisus concide aşadar cu un eveniment astrologic notabil, întrucât cerul le-a vorbit celor ce ştiau să interpreteze semnele. E puţin probabil să fi fost vorba despre o singură stea călăuzitoare, mai degrabă magii au dat curs unei configuraţii astrale speciale, în care au fost implicate Jupiter şi Saturn, alături de o altă planetă.

Biserica a fost încurcată de prezenţa celor trei în Evanghelia după Matei, întrucât identitatea lor era o trimitere clară la astrologie: cei trei magi nu erau altceva decât tot atâţia astrologi. Magii se pare că au devenit regi abia în scrierile din secolul al VI-lea. Mai mult, chiar şi numărul acestor magi prezenţi la căpătâiul lui Iisus este îndoielnic, pentru că unele scrieri ar fi consemnat prezenţa a nu mai puţin de 12 astrologi (număr simbolic, echivalent cu numărul constelaţiilor prezente în zodiac).

Semnificaţia zilei de 25 decembrie

Când Peștii se retrag: Mulți chemați, puțini aleși

Să cităm repede din Eminescu până nu este retras din programa școlară și dat jos de pe postament de către adevărații dușmani ai poporului, c...