Peștele e bun, dar numai pentru cine știe să-l mănânce. Unora nici nu le place gustul, în timp ce pentru alții e de-a dreptul periculos. Câte cazuri nu s-au înregistrat cu persoane care și-au dat sufletul de la un os de pește?!
Tranzitul lui Neptun în Pești, între 2011 și 2026, unora le alunecă ușor pe laringe, în timp ce altora le stă în gât. Neptun, de când se află în domiciliu, dă bătăi de cap și astrologilor, care au nevoie de foarte multă vigilență în interpretare. L-am văzut pe Neptun în foarte multe erori de interpretare, indiferent că e vorba de studiul hărții natale, al tranzitelor sau al compatibilității. Alunecosul de el solicită la maxim și pune în dificultate comunitatea astrologică, care este neputincioasă și perplexă în fața vechilor abordări de manual.
Neptun bate din trident, cutremură dogmele astrologilor și își cere drepturile. La urma urmelor, a fost plecat de acasă încă de la jumătatea secolului XIX. Ultimul tranzit prin Pești s-a înregistrat între 1848 și 1862. El a revenit pe teritoriul unde se simte cel mai bine, dar într-o lume nouă și într-o astrologie în care fatalitatea și distincția bine/rău au fost depășite.
Neptun este acum planeta care îi păcălește cel mai mult pe astrologi și care joacă cele mai mari feste oricui. El ne amintește că nimic nu este ceea ce pare și că apele liniștite s-ar putea să fie adânci. Neptun ne face să ne lăsăm duși de val: unii se întorc la mal, alții naufragiază, alții dispar fără urmă.
Recunoscută drept planeta iluziilor și a fanteziei, a mirajului și a jocului de impresii, Neptun a fost cenzurat între 1984 și 2011, când a tranzitat zodiile Capricorn și Vărsător. Acestea sunt zodii de detriment (cădere) pentru el, forța lui fiind legată de mâini și de picioare de Saturn, care stăpânește atât Capricornul, cât și Vărsătorul. Neptun în vizită pe teritoriul lui Saturn a fost deconspirat rapid, iluziile pe care le-a țesut au putut să se destrame curând, marcând o etapă de pragmatism, de realism, ba chiar de materialism. Omenirea a fost mai puțin cu capul în nori și mai mult cu picioarele pe pământ.