Retrogradarea lui Mercur între 28 aprilie și 22 mai 2016 este mai jucăușă ca de obicei. Stăm pe mijlocul drumului vieții noastre și ne uităm înainte. De data aceasta, nu vedem vreo linie dreaptă, nu e nici vreo bifurcație și nici vreo intersecție cu sens giratoriu. Suntem în fața unui labirint!
Sufletul nostru a făcut un pod și ne-a adus înapoi la intrarea în labirint. Am mai fost aici. Am mai trecut prin ce trecem acum. Pornim într-o călătorie inițiatică în trecut, misiunea fiind aceea de a recupera bucățile de suflet rătăcite pe cărările întortocheate și de a ajunge, în sfârșit, în centru, acolo unde ne așteaptă un mare trofeu.
Ghizii noștri spirituali se uită de sus să vadă ce am înțeles din ce am trăit. Nu sunt decât două posibilități: să depășim un blocaj, asumându-ne cu infinit curaj o misiune ce pare imposibilă, ori să facem ce am mai făcut și înainte. Ni se dă șansa de a vindeca tipare, situații, reacții din trecut. Întrebarea este ce facem cu ea. Istoria pare să se repete în viața noastră, cu alți actori și alt decor. Am mai ales și altă dată cărarea pierdută. Ne-am mai rătăcit de multe ori, pentru că a fost mai simplu, mai ușor, mai comod.
Prin retrogradarea lui Mercur în Taur, astrele ne fac un dar de preț: ne dau timp! Timp să îndreptăm ce n-am făcut corect pentru noi, timp să reluăm ceva neterminat, timp să ne vindecăm. Iar căile Domnului sunt acum atât de spectaculoase, încât, pentru cei ce merită, ceea ce pare de neconceput se materializează chiar și în cele mai potrivnice condiții.

