Conjugarea verbului „a face” în cele 12 zodii

Marte simbolizează în astrologie acțiunea, motivația care împinge la faptă și modul în care energia este împinsă către atingerea scopului. Pe scurt, a vorbi despre Marte înseamnă a vorbi despre verbul „ a face”. Ceea ce vom și face, într-un breviar anecdotic:

    Marte în Berbec: face doar ce vrea, face mai mult decât trebuie și face el primul ca să le arate celorlalți cine este eroul care salvează, ca de fiecare dată, ziua, face ca să aibă un avans, face ca să-i mobilizeze pe alții, să îi învețe cum se face și să-i tragă după el.

    Marte în Taur: face doar ce îi place, doar cu cine îi place, doar în ritmul lui și când are chef, face numai dacă iese ceva, face pentru avantaje și pentru bani, face ca să-și urmeze interesul, face dacă nu are încotro.

    Marte în Gemeni: face cum vrea el, pentru că el știe mai bine și crede că face cel mai bine ceea ce face, de aceea ajunge să facă de mai multe ori până nimerește varianta cea mai bună pe care nici nu voia să o găsească de prima dată pentru că pierdea toată distracția și joaca.

    Marte în Rac: face ca să fie bine toată lumea, ca să-i ajute pe cei care puteau, de altfel, să se ajute și singuri, face preventiv, face dinainte pentru că nu se știe niciodată, face pentru că frica păzește bostănăria, face pentru că se gândește la consecințe, face ceea ce s-a obișnuit să facă.

În 2023, pregătiți-vă să stați înghesuiți! N-avem loc de Lilith în Leu!

N-ați avut stare în ultimele 9 luni? Nu v-ați găsit locul? Vă venea să vă duceți unde oți vedea cu ochii, dar noroc că n-ați avut unde, că altfel nu vă mai întorceați? Perfect! Ați trăit ce trebuia. Dar acum gata cu tranzitul lui Lilith în Rac. Dânsa a pârjolit rădăcinile, situații stabile au fost zădărnicite, multe familii a dat peste cap, ba pe mulți i-a luat de pe lumea asta și i-a condus acasă. Pentru că mulți nu s-au mai simțit acasă în lumea asta, iar dorința sufletului le-a fost ascultată.

Lilith în Leu ne găsește mai puțini, cu dor de oameni care nu mai sunt fizic printre noi, cu regrete și nostalgii, cu acte ratate, cu linii ale destinului care ar fi putut să se întâmple, dar n-a fost să fie. În familie am avut cel mai mult de lucru și nu doar în familia clasică. Foarte mulți au trăit sentimentul că nu mai aparțin unui loc, unui loc de muncă, unui grup, unei echipe, unei țări. Foarte mulți au experimentat sentimente de nesiguranță, de incertitudine și de instabilitate. Foarte mulți au ezitat și au amânat, mergând înainte din inerție.

Dar a venit Lilith în Leu, draga de ea, pe 8 ianuarie 2023, unde își face rondul de 9 luni până pe 3 octombrie 2023. Tema de lucru se schimbă, la nivel colectiv accentul se mută pe cursa pentru afirmarea personală. Așa că ies din vizuinile lor toți cei care nu-și mai încap de importanță în propria piele, toți cei care sunt cineva în viață și au drepturi asupra altora, toți cei pătrunși de atotputernicia lor. Faceți loc pentru narcisiști, ei nu au loc de noi, darămite unii de alții. Așa că, în 2023, pregătiți-vă să stați înghesuiți! Peste tot bântuie oameni importanți, care vorbesc cu emfază, care au putere asupra altora, care au relații, care te rezolvă dintr-un telefon la cineva de la poliție, de la minister sau de la servicii.

Dă-i bătaie! Jupiter în Berbec (20 decembrie 2022 – 16 mai 2023)

2023 are demaraj. Anul începe cu restanțe de anul trecut, pe care trebuie să le aducem la zi. Marte a fost retrograd în Gemeni din 25 octombrie 2022 până pe 12 ianuarie 2023 și ne obligă să spunem ce n-am apucat să spunem, să facem ce am vrut să facem și nu am reușit, să finalizăm ceea ce nu am putut în lunile anterioare. Din public ridică cineva mâna și întreabă: „Bine, bine, și cum putem face noi toate astea?” Jupiter se oferă să dea răspunsul: „Repede! Dintr-o lovitură! În forță!”

De ce Marte și Jupiter stau la aceeași masă la început de 2023 și de ce tatăl (Jupiter) îi dă o mână de ajutor fiului (Marte)? Pentru că Jupiter ia în stăpânire semnul Berbecului, deci vine acasă la Marte cel neputincios, care s-a dus în vizită la Gemeni și s-a agățat într-o pânză de păianjen din care este eliberat pe 12 ianuarie 2023. Jupiter parcurge o zodie într-un an. În 2022 și-a efectual 50% din traseul prin Berbec între 10 mai și 28 octombrie, restul de 50% al parcursului prin cel dintâi semn al zodiacului a început pe 20 decembrie 2022 și se încheie pe 16 mai 2023.

Jupiter revine practic în Berbec ca să-i redea fiului său mitologic superputerile. Deloc întâmplător, tranzitul se asociază cu șansa de reabilitare a relațiilor tată-fiu la orice vârstă: timp petrecut împreună, comunicare cu sinceritate, vindecare a trecutului, iar dacă tatăl nu mai este în viață, cinstirea memoriei, acceptarea, iertarea de către fiu. Desigur, șansa nu înseamnă că în toate cazurile se fac progrese semnificative, ci doar acolo unde există voință și reciprocitate.

Unul dintre beneficiile astrologiei este înțelegerea culoarelor energetice pe care ne mișcăm cu cea mai mare ușurință și eficiență, fără a lupta împotriva curentului. Jupiter în Berbec nu deschide un drum, un culoar sau o cale. El ne cheamă într-un parc de divertisment unde ne-a pregătit tobogane, cascade și aterizări forțate cu plonjon de la înălțime. Adrenalina e specialitatea Berbecului, așa că Jupiter crește viteza de acțiune în orice plan. Gândirea noastră devine mai ageră, emoțiile galopează, corpul își intensifică arderile.

Horoscop de dragoste 2023

Am zis că în 2023 nu discutăm despre dragoste. Nu într-un an de vibrație numerologică 7 (2+0+2+3=7) și în niciun caz într-un an în care Saturn trece în Pești începând cu luna martie. Care dragoste? Poate iubirea față de Dumnezeu. Relațiile interumane sunt mult prea ocupate cu afinitățile spirituale, intelectuale sau materiale ca să exploreze romantismul.

Iar dacă tot am zis că nu discutăm de dragoste, haideți să nu facem asta. Scopul este să ne lămurim asupra cazurilor particulare și asupra termenului „dragoste” în sine. Într-un an de apă atât numerologic, cât și după zodiacul chinezesc, anul 2022 a decretat mobilizarea generală în relații. Numeroase cupluri și familii s-au reorganizat, fie a apărut un copil, fie s-a dat divorț, fie s-a săvârșit în sfârșit căsătoria cu dezlegare după restricțiile de pandemie. Sau măcar s-a planificat nunta. Ceea ce s-a stabilit dinainte pentru anul 2023 rămâne valabil. Însă ceea ce se planifică în relațiile de dragoste și de familie în 2023 este complet în afara controlului.

Anul 2023 nu le este favorabil decât celor care deja au planurile făcute, cuplurile și familiile consolidate. Dar mai există o minoritate: cei la care vine „săptămâna oarbă”. Cei cărora le pică din cer partenerul sau partenera, care intră în relații fulgerător, care fac rapid pașii spre uniune și oficializare. La începutul anului e Jupiter în Berbec, iar de la jumătate încolo Nodul Nord. Deci totul se întâmplă în viteză, peste noapte, din senin, mai ales ca lovitură de teatru pentru cei ce nu mai credeau că vor întâlni pe cineva sau nici nu mai voiau să intre într-o relație. Pentru cei ce din răsputeri se străduiesc să aibă o relație, merg la astrolog să întrebe când apare alesul sau aleasa, dau acatiste, țin post negru și practică abstinența, fac cursuri de feminitate ca să atragă masculul alfa, ghinion. Răspunsul nu șade în 2023. Pentru că asta înseamnă dorință, luptă, control. Iar despre toate astea nu e vorba neam anul acesta. 

Seminar de ASTROLOGIE MEDICALĂ, online, 13 și 20 noiembrie 2024

Miercuri 13 noiembrie și miercuri 20 noiembrie 2024, între orele 20:00 și 23:00 (ale României), reiau seminarul de astrologie medicală. Ulti...