Se afișează postările cu eticheta 2013 valeriu panoiu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2013 valeriu panoiu. Afișați toate postările

2020 a început deja! Cele 10 porunci ale lui Marte în Scorpion


Din 19 noiembrie 2019 se trag deja clopotele pentru Anul Nou. Tranzitul lui Marte prin Scorpion, în domiciliu, care începe la data amintită și se încheie pe 3 ianuarie, nici nu putea să prefațeze mai bine vibrația anului 2020, an de vibrație 4, acordat chiar pe frecvența acestei planete. Din punct de vedere practic, deja intrăm de pe acum în energia pe care o așteptăm de obicei abia după Revelion.

Marte în Scorpion vine cu directive clare, care seamănă cu o tablă de legi astrală. Iată care ar fi acestea în versiunea celor 10 porunci:

  1. Ia deciziile pe care le-ai tot amânat!
Tot ceea ce era necesar să faci de ceva timp vine acum peste tine cu titlu obligatoriu. Ce nu ai făcut de voie, te trage acum de mânecă să faci de nevoie sau te pune în fața faptului împlinit.

  1. Fii hotărât și mergi până la capăt!
Exclus să te apuci de ceva și să lași neterminat. Ce nu termini o să te termine pe tine, căci te va consuma până la insomnie. Este timpul să nu te mulțumești cu jumătățile de măsură, ci să acționezi pe principiul totul sau nimic. Crezi în tine și în ceea ce faci? Nu renunța! 

Toamna lui Mercur, dupa 80 de ani...

Putine sunt cazurile in care o planeta rapida preia prim-planul evenimentelor astrale pentru o perioada mai lunga de timp. De data aceasta, exceptia confirma din nou regula. Planeta Mercur aspira in mod justificat spre statutul de “vedeta toamnei”. Intre 29 septembrie si 5 decembrie 2013, Mercur tranziteaza vreme de mai bine de doua luni semnul Scorpionului.

Si poate n-ar fi nimic neobisnuit in aceasta calatorie a lui Mercur daca nu am remarca un tipar istoric repetat. Mersul curent al lui Mercur este tras la xerox dupa anul 1934. Acum aproape 80 de ani (79 cu exactitate), Mercur retrograda, pe parcursul anului, in cele trei semne de Apa. Stim ca Mercur retrogradeaza de trei ori pe an. In 2013, retrogradarile s-au petrecut de asemenea pe semnele de Apa, ultima retrograre pe acest an fiind programata intre 21 octombrie si 10 noiembrie. In 1934, Mercur a stat la fel de mult in Scorpion, cu o marja de o singura zi: atunci, a intrat in Scorpion pe 30 septembrie si a iesit pe 6 decembrie.

Daca luam grila evenimentelor petrecute in toamna anului 1934 si o suprapunem peste fisa toamnei 2013, remarcam o serie de spirale care se propaga in timp:
- miscari ale maselor marcate de proteste pe marginea unor controverse politice si sociale.
- industria mineritului ca mar al discordiei: in 1934  aveau loc in lume explozii in subteran, acum se pune problema exploatarii de zacaminte. De mentionat ca activitatile in subteran sunt de natura plutoniana, deci guvernate de Scorpion. Lunile octombrie si noiembrie nu anunta mai multa liniste, ci mai degraba intensificare a nemultumirilor. Pe langa stirile din minerit care atrag atentia, e posibil sa se raporteze situatii ciudate sau dramatice care sa vizeze pesterile, puturile sau canalele. De asemenea, circulatia in metrou sau constructia noilor linii de metrou ar putea ajunge sa tina capul de afis.
- presiunea maxima pusa pe viata politica. In 1934 aveau loc asasinate care au reconfigurat aliantele politice la nivel international. E posibil ca si in toamna lui 2013, in lume, sa aiba loc rebeliuni sau riposte care sa justifice actiuni in forta din partea structurilor de ordine. In Romania, cel mai bun exeplu este aplicarea legii care prevede eutanasierea cainilor fara stapan.
- evenimente meteorologice extreme care predispun la pagube consistente (nu neaparat in Romania): inundatii, tornade, cutremure, eruptii vulcanice.
- activitatea intensa a serviciilor secrete, a politiei si a justitiei: arestari spectaculoase ale unor persoane care au comis abuzuri in urma unor afaceri pe picior mare, in urma carora Statul a avut numai de pierdut. 

Când Peștii se retrag: Mulți chemați, puțini aleși

Să cităm repede din Eminescu până nu este retras din programa școlară și dat jos de pe postament de către adevărații dușmani ai poporului, c...