Capricornul este o
zodie a organizațiilor, a grupurilor de interese, a structurilor, a sistemelor
și, implicit, a instituțiilor. Tranzitul lui Pluto a isterizat masele în goana
după progres, îndeosebi pe segmentul guvernat de Capricorn, cel profesional. Obsesia
ascensiunii în carieră, goana după o poziție din care să ai și tu un
subordonat, măcar unul căruia să-i dai ordine și pe care să-l privești de sus
cu dispreț, construirea unei identități sociale sunt tot atâtea fețe ale
ultimilor 15 ani.
Impresia generală este că planeta comunică în engleză. La o privire mai atentă, e vorba despre contagiunea limbajului corporatist. Odată cu Pluto în Capricorn au venit peste noi PROCEDURILE. Am început să funcționăm după manuale, cu reguli foarte clare și pași ordonați. Direcțiile, obiectivele și scopurile au devenit esența vieții.
În registru NEW AGE, care ne vinde iluzia unei spiritualități socialiste, în care oricine merită să materializeze ceea ce merită, dar, mai ales, ceea ce nu merită, e foarte simplu: vizualizăm, repetăm niște cuvinte și și pac! Pică din cer ceea ce îți dorești. Nici nu mai trebuie să faci altceva. Căci, nu-i așa? A fi spiritual înseamnă a-ți îndeplini orice dorință! Trebuie doar să urmezi codul de proceduri! Și, mai ales, să participi la cursuri de dezvoltare personală care te învață să faci bani, dar din care se îmbogățesc numai cei care le susțin.
Nu mai trăim pur și simplu, așa la voia întâmplării, ca înainte! Am fost învățați că avem treabă și că succesul este performanța. În acest sens, s-au publicat milioane de manuale și ghiduri: 50 de metode prin care să fii fericit, 100 de tehnici pentru fericire, 13 secrete să devii bogat etc. De fapt, nici scopuri n-am mai avut. Prin corporatizarea societății, am ajuns să avem TASK-uri, însoțite de TO-DO LISTS. Și, desigur, celebrele TARGET-uri. Ai bifat sau n-ai bifat? Ai punctat sau n-ai punctat? Ai înscris sau n-ai înscris? Ca la întâlnirile romantice.