Saturn în Capricorn: Efectul de maioneză

Mai mare e mai bine și mai multă e mai bună! a zis Saturn în Săgetător. E bună și mică. Merge mai încet, dar te ține mai mult. Cam așa gândește Saturn în Capricorn, acasă la el. Așa a început dialogul astral pe 19 decembrie 2017. Saturn a luat bagheta de dirijor sever și nu mai avem decât o singură variantă: să ascultăm!

Perioada 2015-2017, marcată de tranzitul lui Saturn prin Săgetător, a deschis posibilități nelimitate. Lumea a căzut în capcana tuturor posibilităților și a libertății prin care avem numai drepturi, dar nu și obligații. Cu Saturn în Săgetător am avut de unde alege. Și nu ne-am mulțumit cu puțin. Principiul a fost foarte simplu: cu cât mai mult, cu atât mai bine! Ni s-au deshis uși de ne-a tras curentul, am circulat pe străduțe lăturalnice unde nu ne-a văzut nimeni, ni s-au oferit oportunități și am luat cu două mâini. De ce nu?! Dacă se poate?! Ispitele au pândit seducătoare și majoritatea s-au repezit să se înfrupte. Să fie primit! Simțul măsurii a fost atotprezent, adică a lipsit cu desăvârșire.

A venit însă acum Saturn în Capricorn și a zis: Domnul a dat, Domnul a luat! Ce e mult nu e și bun. Ca să ne convingem de asta ni se dau aproape 3 ani la dispoziție, cât Saturn trece prin Capricorn, în două trepte: 19 decembrie 2017 – 21 martie 2020 și 1 iulie 2020 – 17 decembrie 2020. Ca să ne băgăm mințile în cap, în lunile lipsă de mai sus din 2020, în 2021, 2022 și până pe 7 martie 2023, Saturn merge prin Vărsător, care este de asemenea semn de domiciliu, ca și Capricornul. Ceea ce însumează peste 5 ani de Saturn aflat la putere.

Ordinea, disciplina și locul corect pentru fiecare dintre noi în propria viață și în viața altora. Aceasta este aria de acoperire a lui Saturn prin Capricorn și Vărsător. Dar deocamdată ne ocupăm doar de faza 1, în Capricorn, până la final de 2020.

Nu prea mai avem de unde alege. Se îngustează câmpul posibilităților, mai ales la cei ce au întrecut măsura, nu au avut limite și nu au știut să se oprească la timp. Dacă Saturn în Săgetător a fost ca un copil pofticios la raftul cu dulciuri, neștiind de unde să aleagă și gustând din cât mai multe, Saturn în Capricorn e un adult care știe ce vrea, care are un buget fix, scopuri și obiective de la care nu se abate. Saturn în Săgetător se ducea la cofetărie după  un cozonac și venea acasă cu 2 cozonaci în loc de unul, cu fursecuri, pricomigdale și niște minitarte. De poftă! Nici nu avea destui bani la el, dar plătea cu cardul. Saturn în Capricorn se duce la cofetărie cu bani ficși pentru un cozonac, cumpără un cozonac, nu pierde timpul și se întoarce acasă că mai are și altă treabă.

Cine a spus că restricțiile nu sunt bune?! Saturn în Capricorn ne educă prin limite, constrângeri și lipsuri. 

Cu Saturn în Săgetător tot timpul am vrut mai mult, tot timpul am vrut altceva. Cotele de nemulțumire au fost alarmante. Saturn în Capricorn ne paște cu 3 ani în care nu mai contează cantitatea, ci calitatea! Nu mult și prost, ci puțin și bun. Indiferent cât de mult a fost, tot n-a fost destul. Așa s-a pus problema din 2015 până în 2017. Între 2018 și 2020 începem să ne bucurăm de ce avem și să ne dăm seama că satisfacțiile vin din lucrurile simple și de valoare. Învățăm să facem mult cu puțin. Ne spornim viața prin efectul de maioneză: adăugăm ulei puțin câte puțin peste gălbenuș, învârtim într-o singură direcție, atent, fără grabă, turnăm cu grijă, avansăm pas cu pas. Altfel ni se taie.

Până să intre Saturn în Capricorn, deci până pe 19 decembrie 2017, câțiva ani am avut parte de experiențe pe alese. Și de cele mai multe ori am ales până am cules. Am încercat să vedem cum e și, de cele mai multe ori, n-a fost bine. Dar am preferat să încercăm și să ne ardem decât să regretăm că n-am pus mâna sau n-am băgat în gură. Saturn în Capricorn nici nu ne mai dă voie să greșim! Nu prea mai avem de unde alege, în primul rând. 2 variante au fost până acum prea multe, pentru că a trebuit să mergem în paralel cu amândouă, de unde expozia de indecizie, vieți duble și dificultate de a alege. Saturn în Capricorn ne dă forță să ne asumăm alegerile pe care le-am făcut fără să mai privim în altă parte. Nu! Altceva nu era mai bun! Ne hotărâm în sfârșit să scoatem tot ce putem din orice situație care ne este dată fără să ne dorim să fim în altă parte, eventual cu altcineva mai bun, și fără să ne oprim la jumătatea drumului.

Saturn în Capricorn ne dezvoltă o conștiință a timpului. Nu ne mai uităm atât de des peste umăr, peste gard, la ce are altul. Mai bun nu găsim în altă parte. Exploatăm 100% resursele ce ne sunt date și abia după ce am epuizat subiectul trecem la următorul pas. Nu ne mai oprim ca până acum ca să o luăm pe altă pistă, apoi iar să revenim pentru că mai era ceva de consumat. Se termină și epoca de relații din trecut, mai precis de fantezii neconsumate, care vin iar și iar peste noi. Ce a fost în trecut rămâne îngropat la locul lui. Ne întoarcem aici și acum! Încetăm cu acel du-te-vino între trecut și prezent, între aici și acolo, între ce ar fi putut să fie și ce este. Dacă ar fi putut să fie, ar fi fost. Apreciem în sfârșit ceea ce este!

Saturn în Capricorn închide epoca de experimentare fără direcție și fără măsură. Exteriorul reprezenta până acum o atracție foarte puternică. Motivarea venea prin ceilalți: să avem ce au ceilalți sau să schimbăm tot ce este în afară!

Anii 2015 - 2017 au întreținut mitul salvatorului. Am fost atrași de oameni pe care să-i putem ajuta, la care să avem ce schimba, cu care să ne luptăm, pe care să-i modelăm. Ori am preferat situațiile în care să avem pe cine împinge de la spate ori, la polul opus, am căutat oameni sau parteneri care să ne împingă pe noi de la spate. Salvatori și victime care s-au agresat reciproc. Cea mai rudimentară panoramă a acestor 3 ani rămași în spate.

Anii 2018 – 2020 aduc în prim-plan puterea de afirmare personală și automotivarea! Ne punem mai mult în valoare și nu mai facem asta comparându-ne cu alții. Nu mai avem timp de pierdut ca să salvăm ce sau pe cine nu vrea să evolueze. Dimpotrivă! Îi lăsăm pe alții în pace! Pe fiecare în ritmul lui. Învățăm să respectăm limitele și alegerile fiecăruia. Dacă omul nu vrea sau nu poate, nu îl mai luăm noi pe sus! Nu mai ajutăm cu forța, nu mai salvăm pe nimeni! Iar asta ne redă energia de viață, bucuria și interesul față de ceea ce ceea ce contează cu adevărat, e important și durabil.

Saturn în Capricorn restabilește echilibrul după excesele dorințelor, fanteziilor și încercărilor din ultimii ani. Saturn în Săgetător a mers pe încercate. Am trăit intens și mult ca să ne convingem că nu pierdeam nimic dacă nu trăiam una sau alta. Dar dacă nu trăiam, nu ne scoteam iluziile din cap. Ca să nu zicem prostia. Acum ne băgăm mințile la loc. Trecem de la tentative la certitudini. Nu mai mergem pe bâjbâite, ci dăm tot înainte încet, dar sigur.

Marea revelație pe care ne-a pus-o Moș Crăciun sub brad în 2017 este că nu tot ce zboară se mănâncă. Și ne va ține mai bine de 5 ani.

Între 2018 și 2020 fericirea nu mai e în altă parte. Construim, nu doar consumăm. 

Saturn în Capricorn pentru fiecare zodie. Ce responsabilități ne asumăm. Unde dobândim stabilitate pe termen lung prin eforturi, valorificarea corectă a resurselor și perseverență. Pe ce drum tragem la căruța vieții?

Berbec: o etapă de 3 ani de muncă, afirmare socială, reconstrucție, imagine publică, noi roluri în familie și societate; încheierea tuturor acelor zone unde există plafonare și unde nu mai e nimic de învățat; finalul ciclurilor de viață care nu mai aduc niciun plus, ci doar stagnare sau erodare; promovare, orientare spre schimbare și progres.

Taur: experiențe noi, contacte cu oameni de la care învață prin diferențe; lecții de toleranță; călătorii lungi, aventuri ale spiritului sau în planul fizic; studii înalte, revelații și idealuri; situații inedite 

Gemeni: investiții și presiuni financiare; angajamente durabile pe termen lung; succes în acțiunile întreprinse la comun cu altcineva; reușită prin partener sau împreună cu el/ea; 3 ani macați de eticheta ‘împreună cu...’.

Rac: relațiile în prim-plan; consolidare a parteneriatelor; adevărul despre fiecare om în parte; construcție în cuplu; responsabilități față de alții; direcții de viață influențate de partener, asociat, clienți, colaboratori; succes în cuplu, în doi.

Leu: muncă asiduă și afirmare personală; posiblitate de etalare a talentelor; servicii în folosul altora; detoxifiere și curățenie a tot ce îi ține pe loc; eliminarea a tot ceea ce nu funcționa corect; îndreptare, corectare și deblocare.

Fecioară: capacitate de a influența orice om pe care îl iubește; rol de educator și formator; rescrierea definițiilor date iubirii și relațiilor; romantismul perceput ca pe o etapă de construcție, nu ca pe fluturii din stomac; succes prin copii și activități creative; afirmare publică.

Balanță: construcție durabilă acasă; orientare spre viața domestică; identificarea locului în propria viață; interes față de pământ, proprietăți, titluri de proprietate: trazacții imobiliare; grijă față de părinți și rudele în vârstă.

Scorpion: perioadă intensă de studii, comunicare, examene; concentrare pe mijloacele de transport și comunicare; drumuri dese; duplicitate, viață trăită în două locuri în același timp; nevoia de a împăca și capra și varza; situații de mediere, de intermediere; rol de canal, mesager, element de legătură.

Săgetător: talente valorificate prin bani; creșterea veniturilor; îmbunătățirea generală a nivelului de trai prin efort și muncă dedicată; debarasarea de tot ceea ce îi trăgea în spate; definitvarea unor acțiuni care consumau timp și alte resurse; stabilirea corectă de priorități; selecția a ceea ce este important și valoros.

Capricorn: înțelegere a locului pe care îl ocupă în propria viață și în viața altora; concentrare pe interesele personale; individualizare și detașare de luptele care nu îi aparțin; retragere din viețile altora; stabilizare generală; capacitate de asumare a deciziilor; alegeri ferme care îl poziționează pe drumul său; concentrare pe propriile scopuri și obiective; succes în acțiunile pe cont propriu. 

Vărsător: 3 ani de finalizare, în care se atinge capătul unor așteptări vechi; reușite atât de muncite încât, la final, nu mai există nici energie pentru a se bucura; protecție divină; creștere a nivelului de empatie; rezolvarea unor situații imposibile; oameni providențiali în viața lor și rol de oameni providențiali pentru ei; miracole care vin când totul părea pierdut; sentiment de ușurare că anumite eforturi în sfârșit prind formă.

Pești: avansare prin protecția unor oameni infuenți: selecția drastică a anturajului; muncă în echipă, dar pe cont propriu și, uneori, împotriva tuturor; obiective de viitor urmărite pas cu pas; construcție pe termen lung; planificare, strategie, direcție și scopuri; tot ce se construiește dă roadele depline după acești 3 ani; intuiții, premoniții, acțiuni inexplicabile dictate din altă lume; călăuzire divină.

Sursa foto: https://www.mediavillage.com/article/when-less-is-more-and-more-is-less-tv-big-data-measurement-part-1/

(Video) Previziuni 2018 la emisiunea ''Miezul problemei'', Național TV, 22 decembrie

Emisiunea "Miezul problemei", pe Național TV, 22 decembrie 2017.

Tema: Previziuni 2018.

Click aici pentru a viziona înregistrarea.

Denis Ciulinaru, realizatorul emisiunii, mi-a facut 2 surprize peste așteptările mele:

1. O discuție dincolo de horoscopul obișnuit pentru fiecare zodie, ce atinge aspecte sociale, economice, politice și general umane. Recunosc că Denis mi-a oferit un cadru de exprimare pe care nu l-am mai avut la televizor și m-a provocat să dau informații care nu se dau de obicei într-un asemena spațiu public. A reușit și îi mulțumesc!



2. Întâlnirea cu prof. Mircea Coșea, care a făcut o pledoarie fără drept de apel în favoarea astrologiei, validând-o din perspectiva cunoașterii și a științei și cofirmându-i locul și rolul.
Analiza socio-economică s-a sincronizat uimitor și previzibil de fidel cu circulația energiei pe care o traduce astrologia.

Iubirea în cuplu și dulcea otravă a vieții duble

Dualitatea este natura vieții. Forțele opuse aspiră permanent spre o reconciliere care să le scoată din separare și să le înalțe din nou în unitatea din care au coborât. Soarele se fugărește cu Luna în basme, Binele înfruntă răul de când lumea și pământul, masculinul este permanent atras de contopirea cu femininul pentru ca ambele energii să se reîntregească.

În relațiile interumane, dualitatea se manifestă deseori prin duplicitate. Individul ajunge să se dividă, să se scindeze, să trăiască două vieți paralele. Se întâmplă atunci când cineva implicat într-o relație intră în paralel într-o a doua relație. Din moment ce dualitatea aspiră spre unitate, duplicitatea pe termen lung obosește, frustrează, otrăvește, conduce la epuizare psihică și fizică. Scopul relației este resorbirea în întreg, 2 entități separate în planul fizic ce redevin 1. Când există 2 parteneri, care puțin probabil știu unul despre altul, se nasc rivalitatea și conflictul, adică lupta pentru supremație, deci pentru putere. Iar acolo unde jocul de putere intră pe ușă, iubirea iese pe geam. Iar minciuna și trădarea fac parte din mecanismele de putere prin minciună, control și manipulare. Când ascunzi ceva de partener, mai ales un flirt sau o a doua relație, tu știi ceva ce partenerul/soțul/soția nu știe, așadar deții puterea în cuplu. De multe ori această experiență este necesară tocmai pentru a înțelege că iubirea exclude rolurile de putere în cuplu.

Probabil cea mai importantă lecție de viață pentru orice om este să facă alegeri. În fiecare moment apar două posibilități, două opțuni, două drumuri. La răscruce, numai una dintre cele 2 variante ne face să mergem din nou pe o singură cale. Prin orice decizie, din 2 facem din nou 1. Tot ce nu alegi, te alege. Atunci când nu știi ce vrei pentru tine, creezi un gol pe care Universul îl umple imediat cu voința altcuiva. O să vrei ce vrea altcineva. Când nu te organizezi singur și nu știi ce să faci cu timpul tău, se găsește întotdeauna cineva să-ți planifice timpul și viața. 

A face alegeri unice ne dă forța de a merge pe drumul nostru și de a fi noi înșine, de a avea la noi întreaga putere personală. A alege ne permite să trăim la diateza activă. Eu aleg. Lipsa alegerii, persistența în indecizie și trăirea unor situații duble de viață ne trec la diateza pasivă. Eu sunt ales/aleasă. Posesorul este, în fapt, obiect posedat.

Unic înseamnă special, deci principal. A alege iubirea înseamnă a-ți da rolul principal în propria viață. Doi înseamnă secundar, deci al doilea. Al doilea atrage puterea în locul iubirii. Când oscilezi între doi parteneri, este clar că joci un rol secundar, atât în propria ta viață, cât și în viața celor doi. Ai, în schimb, două personaje principale care ți-au luat locul. Între ele, te împarți pe tine în două. Până și Dumnezeu a zis în Biblie Creşteţi şi vă înmulţiţi! (Facerea, 1, 28), nicidecum Creșteți și vă împărțiți!

Oriunde există al doilea în relația de iubire, sufletul se divide, se fragmentează în două jumătăți. Puterea înlocuiește iubirea. Cine trăiește relații paralele cu 2 parteneri, de fapt nu-și trăiește propria viață, ci trăiește viața celor 2, ajungând un trofeu pentru ambii, o manieră elegantă de a spune că este folosit în timp ce se iluzionează că îi iubește pe amândoi. Iubirea în cuplu presupune o alegere, adică o direcție unică, hotărâre și perseverență în acea alegere.

Iubirea este în primul rând o alegere! Alegerea de a te îndrăgosti în fiecare zi de același bărbat sau de aceeași femeie, de a fi numai cu el/ea și de a-i fi devotat/ă.

Sursa foto: https://breckenreid.com/double-life/

Marte în Scorpion: Luptă și dă-i, și dă-i și luptă!

Într-o lume intoxicată de concepte spirituale comerciale ni se spune să ne ascultăm sufletul, să facem doar ce ne place, să acceptăm doar ce este ușor. Chiar dacă am promis că facem ceva și ne-am asumat un angajament, ni se spune că e în regulă să ne răzgândim și să anulăm în ultimul moment dacă nu avem chef, pentru a nu stârni cumva vreun conflict interior care să amenințe starea de bine. I-auzi! Serios? Marte în Scorpion nu e deloc de acord! Așa că vine peste noi între 9 decembrie 2017 și 26 ianuarie 2018 ca să ne explice el nouă cum stă treaba.

Cu toții suntem unici și senzaționali, dar ce suntem dispuși să facem pentru a ne transforma potențialul în realitate? Marte în Scorpion ne aduce aminte că ne diferențiază MUNCA și EFORTUL, iar calea ușoară aduce plăceri de moment, nicidecum stabilitate și siguranță pe termen lung.

Tranzitul marțian prin domiciliul său de apă ne reamintește că viața pe Pământ nu este doar iubire, armonie și plăcere. Departe de hedonismul pe care ni-l propune Venus, Marte ne ține în tensiune. Pentru că și Universul este ținut laolaltă de dualitatea extremelor care se atrag și se resping. Există mereu opoziție între două capete, iar contrariile și paradoxurile sunt esența vieții: yin și yang, plus și minus, sus și jos. Deci e normal! Marte în Scorpion aduce la suprafață situații conflictuale care ne provoacă să ne transformăm. Evoluția presupune obstacole, provocări, dificultăți, suferință. Iar tranzitul astral curent le amplifică tocmai pentru a regăsi forțele și a face un salt în înțelegerea rolului conflictului, luptei și agresivității în viața noastră.

Marte în Scorpion îl citează Jung, care ne spunea că UN CONFLICT NU ESTE NICIODATĂ REZOLVAT, CI DOAR DEPĂȘIT!

Mintea noastră caută soluții la probleme, încearcă să câștige bătăliile personale, să obțină victoria prin argumente care să-l convingă pe adversar. În fapt, în situațiile de adversitate din viețile noastre, fiecare rămâne cu dreptatea lui, își întărește poziția și e convins că celălalt greșește. Luptele personale nu conduc nicăieri, decât la mai multă luptă, conducând spre agresivitate și chiar violență. 

Suntem chemați acum să ne revizuim luptele personale. Facem bilanțul războaielor pe care le ducem, al rezistențelor și opozițiilor, al încrâncenărilor și ambițiilor. Poate înțelege tot mai multă lume că agresivitatea, ura și războiul îi hrănesc și îi fac mai puternici tocmai pe cei cu care lupți. Lupta nu generează decât luptă! Rezistența amplifică doar tensiunea. Tot ce respingi te slăbește, te epuizează, te îmbolnăvește și te macină până te distruge. Iisus știa el ce știa când ne-a îndemnat să ne iubim vrăjmașii. Dacă ne opunem, le dăm toată puterea noastră.

Când cei cu care te lupți sunt mulți, ei se coalizează împotriva ta. Întotdeauna se formează alianțe între cei ce dețin putere și privilegii împotriva unei amenințări exterioare. Dacă te lupți împotriva unui grup ce se unește împotriva ta, ei te vor bate cu propriile tale arme, ca în artele marțiale, care folosesc forța adversarului. Dacă renunți și nu mai alimentezi opoziția, starea de conflict se mută în tabăra cu care te luptai până atunci. Așa le-ai băgat mortul în casă. Ai făcut ce era în avantajul tău cu pisica moartă de la popa de la poartă. Hrănindu-se cu conflict, nemaiprimindu-l din exterior, încep să se saboteze între ei. 

Energia lui Marte în Scorpion ne învață să acceptăm și să abordăm corect conflictul, ca pe un motor de transformare. Un cuplu care atrage multe controverse și împotriviri se întărește și devine indestructibil tocmai prin forța celor ce vor să nu-i mai vadă împreună. Un grup, ca să-și întărească puterea, va atrage nemulțumiri, frustrări și reacții ostile. Dezbină și stăpânește...

Când te pui împotrivă, dai întotdeauna puterea adversarului. Ai câștigat când nu te mai opui celui cu care te lupți, deci când te ridici deasupra luptei. Nu poți câștiga niciodată un conflict rămânând în starea conflictuală.

Marte în Scorpion vorbește pentru fiecare zodie despre problemele, conflictele și luptele din care ieșim. În ce domeniu depunem eforturi și începem să considerăm că ceea ce ne provoacă reprezintă, de fapt, nu o problemă, ci o etapă necesară? Unde reușim prin muncă și înțelegere să depășim situații de criză între 9 decembrie 2017 și 26 ianuarie 2018?

Berbec: datorii, relații cu băncile afaceri, banii partenerului, moșteniri, partaje, viața celorlalți.
Taur: relații, căsnicie, cuplu, asocieri, procese, colaborări, clientelă.
Gemeni: sănătate, muncă, profesie, alimentație, vindecare, rutină zilnică.
Rac: dragoste, relația cu copiii, viață publică, imagine, creativitate, timp liber, hobbyuri.
Leu: casă, familie, viață domestică, patrimoniu, relația cu părinții și cu trecutul.
Fecioară: acte, studii, documente, comunicare, transporturi, deplasări, drumuri, relația cu frații, vecinii și rudele apropiate.
Balanță: bani, valoare personală, stimă de sine, posesiuni, sănătate, timpul în care se întâmplă lucrurile, încheierea unor situații amânate.
Scorpion: decizii radicale, răsturnări de situație, renunțare la încrâncenare, hotărâre, fermitate, individualism, acțiuni pe cont propriu.
Săgtător: împăcare, acceptare, protecție divină, curgere odată cu viața, călăuzire prin intuiție, depășirea unor frici și blocaje.
Capricorn: noi perspective, planurile de viitor, relația cu anturajul și oamenii sus-puși, idealuri, dorințe, aspirații.
Vărsător: viață socială, statut, imagine publică, stare civilă, carieră, vizibilitate, ieșire la rampă, final de ciclu și noi începuturi socio-profesionale.
Pești: înțelepciune, relația cu străinii și străinătatea, aventură a cunoașterii sau prin călătorii lungi, schimbarea convingerilor, depășirea limitelor și a orizonturilor, încălcarea unor principii sau tabuuri.

Sursa foto: https://politikus.ru/events/89597-voyna-na-ukraine-protiv-russkogo-yazyka.html

Cele 4 elemente

*Din cartea Astrologia de la Cer la Pământ, Valeriu Pănoiu, Editura For You, București, 2015, pag. 69-79)*

Zodiile sunt rezultatul unor fluxuri de energie primordială. Iar această energie primordială poartă denumiri diferite, în funcţie de tradiţile culturale: prana, chi, forţă vitală, suflul vieţii etc.
Energia primordială vibrează şi se transformă în materie prin patru canale, denumite elemente:

FOCUL, PĂMÂNTUL, AERUL ŞI APA

Elementele sunt împărţite în două grupe:

FOCUL ŞI AERUL sunt principii active, care se exprimă (masculine, yang).
Cele 6 zodii de foc și de aer sunt zodii-emițător.

PĂMÂNTUL ŞI APA sunt principii pasive, care se reprimă (feminine, yin).
Cele 6 zodii de pământ și de apă sunt zodii-receptor.

În cazul primelor două categorii de elemente predomină inițiativa, impulsul, exteriorizarea, celelalte două preferând replierea, securitatea spațiului personal, interiorizarea. 

Focul şi Aerul îşi revarsă energia vitală fără prea multă ezitare, fiind programate să premediteze mai puțin faptele în care se avântă sau cuvintele pe care le emit și să tragă concluzii după ce au trăit experiența în loc să pregătească terenul dinainte.
Semnele de Foc (zodiile Berbec, Leu, Săgetător) acționează, se exprimă direct, public, ies în față, au nevoie să atragă atenția asupra lor, să fie văzute, să se facă remarcate.
Semnele de Aer (Gemeni, Balanţă, Vărsător) sunt cele mai active din punct de vedere social, sunt gregare, au nevoie de asociere, combat singurătatea prin orice mijloace, având nevoie să se exprime verbal și să facă schimb de idei. 

Pământul şi Apa însuflețesc nativi care trăiesc foarte mult în interiorul lor şi nu se proiectează în exterior decât după ce își iau măsuri de precauţie, fiind și mult mai selective decât zodiile active:
Semnele de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) consumă energie în timp ce planifică şi organizează, urmărind stabilitatea, confortul și tatonând dinainte orice teren pe care urmează să pună piciorul, făcând calcule, grafice și socoteli. Deși sceptice din fire, persoanele născute în zodii de Pământ se numără printre cei mai mari consumatori de horoscoape comerciale, dar și de interpretări personalizate, datorită nevoii lor de a anticipa ceea ce urmează să li se întâmple, ca să nu plonjeze în incertitudine.  
Semnele de Apă (Rac, Scorpion, Peşti) se consumă la nivelul corpului emoţional (fie manifestându-și, fie controlându-și până la suprimare emoțiile) și își pun permanent imaginația la treabă. Acești nativi trăiesc în cel puțin o lume paralelă cu realitatea, în care scenariile, ficțiunea și personajele sunt de multe ori mai veridice decât în viața concretă. Nativii din zodiile de Apă își au, practic, rădăcile în această lume creeată de mintea lor. Forța apei le dă cea mai mare putere de luptă, agresivitate și încrâncenare din zodiac, apa fiind cel mai puternic dintre elemente: dacă întâlnește obstacole în cale, le ocolește, dacă este oprită din curgere, se evaporă, dacă se schimbă condițiile de mediu, se întoarce din stare gazoasă în stare lichidă prin condensare. De fapt, în timp, apa își schimbă doar forma și își conservă esența, în timp ce totul în jur se transformă. Renumele de “zodii adaptabile” asociat semnelor de Apă, se cere pus într-o lumină mai clară: zodiilor de Apă le este mai greu să se adapteze la exterior, făcând schimbări de suprafață, nu de conținut, așa să își folosesc la maxim abilitatea de a-i adapta pe ceilalți la nevoile și cerințele lor. 

Elementele descriu natura realității în care trăiesc reprezentanți zodiilor. 

Pentru semnele de Foc, nimic nu este mai real ca exprimarea de sine, acești nativi identificându-se cu acțiunile și cu faptele lor, cu tot ceea ce poate aduce capital de imagine.
Zodiile de Aer locuiesc în lumea conceptelor. Ele sunt foarte bune la teorie, concepând planuri, idei mărețe, având viziuni, dar niciodată suficient timp să le pună pe toate în aplicare.
Zodiile de Pământ trăiesc în lumea formelor. Dacă ceva nu este palpabil concret, măsurabil, cuantificabil, pentru o zodie de Pământ nu are valoare, deci nu există.
Pentru zodiile de Apă, realitatea o reprezintă emoţiile. Emoțiile sunt reacții afective de scurtă durată și intensitate (a nu se confunda cu sentimentele) și alcătuiesc un sistem de apărare. De aceea, zodiile de Apă excelează la capitole precum concentrarea (atenția trează susținută într-o direcție) și viteza de reacție (inclusiv verbală). Fizic, corpul lor suportă cele mai mari fluctuații de temperatură și cel mai larg spectru de expresii faciale sau tonalități vocale, ceea ce face din ei actori talentați sau măcar imitatori înnăscuți.

Zodiile masculine sunt compatibile între ele, la fel și zodiile feminine. Când vorbim despre compatibilitatea elementelor, vorbim despre ritmul de viață, abordarea lucrurilor, atitudinea ofensivă sau defensivă în fața stimulilor externi. 

Zodiile de Foc

pun accentul pe acțiune, se identifică cu faptele lor, care le alimentează mândria.
au o abordare impersonală a vieţii, ignorând emoțiile și sentimentele celorlalți.
au dorințe foarte mari, pe care și le urmăresc.
dispun de o voință foarte puternică.
au marele dar de a-i pune pe ceilalți la treabă în beneficiul lor personal, le place să primească și găsesc întotdeauna persoane care să-i servească.
nu ezită să-și impună condițiile, să domine, să dicteze.
sunt ființe sociale, spirite vesele, entuziaste și directe.
folosesc atacul, preiau inițiativa și, dacă nu li se oferă, își iau singuri ceea ce consideră că li se cuvine.
au un magnetism aparte pentru situații conflictuale și pentru obstacole greu de depășit.
acceptă greu înfrângerile, renunță greu și luptă până la capăt atunci când își propun ceva.
au nevoie de expimare fizică, de aceea forțează deseori limitele corpului până la epuizare.
se aruncă înainte cu hotărâre, iau decizii pe care au nevoie să le corecteze din mers.
trec peste sentimentele, nevoile și interesele celorlalţi, uneori chiar fără să îşi dea seama.
fac întotdeauna ceea ce le place, găsind metode și scuze să-i lase pe alții să ducă la îndeplinire ceea ce nu le face plăcere.
sunt zodiile care funcționează bine sub presiune, fiind cele mai apte să ia decizii la minut.
sunt lipsite deseori de autocontrol, manifestând indiferență față de ceilalți și trecând foarte greu peste orgoliu, mai ales dacă s-au simțit umilite, ironizate sau dacă imaginea lor a fost prejudiciată.
sunt competitive, iar în relații au un aer superior, urmărind să epateze întotdeauna printr-un talent care nu are valoare dacă nu este recunoscut și de ceilalți.
sunt cuceritoare, curtenitoare, galante și extrem de insistente.
dau dovadă de o nerăbdare primordială, care le transformă în cotropitori ce dau năvală, acaparează și iau cu forța ceea ce poftesc.
depind de starea de spirit de moment, de dispoziție și de chef.
adoră atențiile, darurile și se entuziamează doar atunci când sunt puse pe un loc unic, fiind foarte sensibile la admirație, la recunoașterea meritelor și la flatare.
au, de asemenea, deficiențe de comunicare cu semnele de Pământ din cauza nerăbdării și a vitezei cu care își trăiesc viața.
relaționează cu zodiile de Apă, care se simt vulnerabile în preajma lor, de pe poziții de agresivitate.
stabilesc raporturi spontane de simpatie cu zodiile de Aer.

Zodiile de Pământ

sunt în contact cu senzațiile fizice și cu realitatea cuantificabilă.
trăiesc cel mai ușor în prezent, se ancorează în tot ceea ce li se pare familiar, pentru că pun mai presus de orice sentimentul de siguranță.
se atașează ușor (de oameni, idei, muncă, statut) și au nevoie de o rutină a vieții din care să nu fie scoase.
au o frică nativă de schimbare, orice ieșire din zona de confort îi destabilizează, confortul putând fi uneori un viciu care știu prea bine că le face rău, un tratament abuziv din partea unei persoane sau o situație de viață care îi nemulțumește.
din întreg zodiacul, au cea mai mare capacitate de a îndura.
chiar dacă ceva nu le place, atâta timp cât trăiesc guvernați de puterea obișnuinței, se acomodează inclusiv cu condițiile vitrege, fiindu-le foarte comod să știe dinainte la ce să se aștepte.
au nevoie să clacheze psihic sau fizic pentru a-și lua forța de a ieși din situații de viață nesănătoase.
sunt și zodiile candidate cu cel mai mult succes la o viață dublă sau la o formă de evadare din realitate, dar au întotdeauna nevoie de stimuli externi ca să iasă de tot din toxicitate.
în cuplu, dacă sunt nefericite, chiar dacă se angajează în povești paralele, pleacă definitiv doar dacă partenerul preia inițiativa; chiar și după ruptura definitivă, trec greu peste trecut și se agață, uneori de suferință.
sunt zodiile care dau cele mai dese cazuri de adicție, dependență sau viciu, ca formă de compensație pentru neîmplinirile din viața reală.
vânează întotdeauna rezultatele și performanțele, fiind teritoriali și suportând foarte greu concurența; se așază singuri deasupra celorlalți, în postura de  inegalabili.
sunt atât de rezistente la schimbare, încât orice cumpănă sau succes al partenerului le scoate din certitudinile lor, putând să dezvolte o frică de a nu fi mai prejos, cu urme de inferioritate.
în orice fel de relație, pe termen lung, pierderea linearității le face suspicioase, provocatoare, ajungând să-l testeze permanent pe celălalt, să-l verifice sau să-i pândească minusurile, împingându-l să greșească pentru a primi confirmări și provocând ruptura sau separarea.
sunt dependente de previzibil, vor să fie mereu pregătite dinainte, altfel au impresia că le fuge pământul de sub picioare.
înţeleg cel mai bine modul în care funcţionează lumea materială și gestionează cel mai bine resursele.
dau dovadă de răbdare şi autodisciplină.
se bazează pe forţele proprii.
sunt eficiente şi hotărâte să-şi apere teritoriul, au cel mai pronunțat instinct de conservare.
au nevoie de rădăcini, de un loc în care să se simtă în siguranță, unde să-și clădească un confort care să crească exponențial, locul putând fi de muncă, o relație sau o locuință.
sunt suspicioase cu semnele de Aer, care le câștigă cu greu încrederea, întrucât li se par cu capul în nori.
au dificultăți de adaptare la ritmul alert al zodiilor de Foc, stabilind de asemenea mai greu cu ele relații bazate pe încredere.
dezvoltă legături armonioase cu zodiile de Apă, datorită unui set comun de valori, bazat pe conservatorism, autoprotecție și precauție.

Zodiile de Aer

se pierd în idei, mintea lor fiind un vulcan de gânduri pregătite să erupă.
au privirea orientată către viitor și către schimbările pe care le pot aduce pentru a-și îmbunătăți condițiile de trai sau calitatea relațiilor.
rămân deseori agățate în teorii, devenind adeptele unor păreri fixe ce se transformă în convingeri, pe care încearcă să le impună și celorlalți.
urmăresc întotdeauna mai multe scopuri și planuri de acțiune, de aceea nu ajung să pună în practică tot ce gândesc sau spun.
promit întotdeauna mai mult decât pot face.
văd întotdeauna planul de ansamblu al unui proiect și au o răbdare infinită până când se creează contextul pentru ca ideile lor să fie puse în practică.
sunt maestre ale așteptării atunci când au ideal sau un țel suprem, pândesc, hărțuiesc, provoacă și întrec des măsura, ca să testeze limitele celorlalți și să tatoneze până unde pot să se întindă.
se răzgândesc ușor, se reorientează și dau înapoi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
sunt firi independente și iubitoare de libertate prin excelență, un fel elegant de a spune că fac mai mereu ce vor, după capul lor.
se revoltă dacă se simt constrânse ori inhibate în exprimare.
schimbă ușor locul sau anturajul, renunță la oameni sau la familie, dar nu la valorile lor fundamentale și la obiectivele supreme în viață. 
dintre toate zodile, sunt cele mai detașate și obiective, oferind cele mai imparțiale puncte de vedere, cu condiția să se detașeze și de propriile convingeri, pentru că altfel judecă foarte mult și aplică cele mai aspre șabloane de gândire.
sunt cele mai neobosite în încercarea de a-i modela pe ceilalți după chipul și asemănarea lor.
dau cei mai sociabili nativi, care au și cea mai vastă rețea de prieteni și cunoștințe.
adoră provocările intelectuale și dialogurile, fiind capabile să accepte punctele de vedere ale altora fără să fie de acord cu ele. 
suferă cel mai mult dacă opiniile lor nu sunt luate în seamnă și ripostează sau luptă să demonstreze contrariul ori de câte ori capacitățile lor intelectuale sunt puse la îndoială.
manifestă o lipsă de profunzime emoțională și o inconsecvență care creează stări incomode de incertitudine și lipsă de încredere zodiilor de Apă.
lipsa simțului practic sau tendința lor de a face foarte multe în același timp, atingând mai multe ținte odată, le pune răbdarea la încercare chiar și zodiilor de Pământ, care preferă dovezi concrete mai mici, dar într-un timp mai scurt.
se conectează ușor cu ceilalți, sunt spontane și se aprind repede, de unde afinitatea deosebită cu semnele de Foc.

Zodiile de Apă

trăiesc la nivelul emoțiilor, având reacții verbale sau fizice prompte.
au cea mai bogată zestre de agresivitate dintre toate semnele, fiind permanent în gardă, gata de luptă, pregătite de contraatac.
sunt maestre ale defensivei, preferând să nu atace, ci să provoace, să ațâțe, să întărâte, până când celălalt inițiază conflictul și îl pune în poziție de legitimă apărare.
atrag rivalități, se opun, contestă, neagă.  
au o profunzime a sentimentelor care îi face să persiste în atitudinea față de oameni, să nu dea înapoi ușor, să se răzgândească greu.
sunt zodiile cele mai intuitive, imaginative şi deschise la stimuli paranormali.
au o empatie care le dă claritate despre ceea ce simt, gândesc sau cred cu adevărat cei din jurul lor.
dau nativi care, fiind atât de capabili să facă incursiuni în mintea, sufletul și viața altora, au o frică fundamentală de a nu se pierde pe ei înșiși, deci de a nu se dizolva, de a nu-și pierde integritatea structurală.
se mulează ușor după oameni și situații dacă este în interesul lor, au ceva de obținut sau nu se simt amenințați.
sunt cele mai conservatoare zodii, își modifică numai forma, dar nu-și schimbă niciodată esența, felul de a fi sau caracterul.
creează impresii, iluzii și așteptări, interpretează roluri, dar întotdeauna conduc jocul și își urmăresc propriile dorințe.
sunt discrete, secretoase, țes o pânză de mister în jurul lor și al vieții lor private.
incită și atrag, având cea mai mare forță de seducție din zodiac și, implicit, cei mai mulți admiratori.
stârnesc pasiuni, gelozii, obsesii, duplicitate și drame personale.
trăiesc simultan mai multe vieți, având permanent cel puțin o lume paralelă în care evadează din realitate prin imaginație, credință sau viciu.
își securizează un spațiu personal unde nu are acces oricine, preferă să se expună și să se deschidă numai dacă aleg ele.
sunt reticente la personalitățile agresive, puternice, dominatoare din zodiile de Foc, care le amenință teritoriul și îi constrâng să se adapteze, ceea ce îi scoate din confort.
simt foarte multă instabilitate lângă semnele de Aer, care nu au deloc aceeași constanță și care le pun în dificultate din cauza extrovertirii, a lipsei de discreție și a interferenței dintre spațiul public și cel privat, care le caracterizează.
știu ce vor și nu renunță niciodată la scopul lor, dar spre deosebire de zodiile de Aer, care schimbă mereu direcția ca să-și atingă scopul, ele nu-și modifică nici măcar direcția, fiind mult mai inflexibile.
relaționează pe teren sigur cu zodiile de Pământ, pe care simt că se pot baza și în care pot avea încredere.

Sursa foto: http://www.playbuzz.com/alexst12/which-element-are-you

Târgu Jiu, 16 decembrie: conferință TREZIREA DIVINULUI FEMININ ȘI MASCULIN

Pe 16 decembrie, la ora 19:00, ne vedem la Târgu Jiu pentru conferința pe tema TREZIREA DIVINULUI FEMININ ȘI MASCULIN, prima care are loc în țară, în afara Bucureștiului.


Inițiatoarea acestui demers, pe care îl consider magic prin puterea lui de transformare și accesul la divinul din noi îi aparține unuia din cei mai buni, pragmatici și vizionari terapeuți cu care am avut onoarea să lucrez: Dana Lupean.


Așadar, prezentatori: Dana Lupean și Valeriu Pănoiu


Dana are cabinet de terapie de mai bine de 10 ani în Sibiu și este timpul să-și împărtășească unui pubic mult mai larg înțelepciunea, experiența și cunoașterea. Maestru Reiki, Dana Lupean este după meseria lumească profesor de filosofie și are ca pasiune cercetarea Bibliei, a evangheliilor apocrife și a textelor cenzurate de Biserică, având o finețe a cunoașterii teologice pe care nu am mai întâlnit-o. 


Suntem în anul Cocoșului, an de vibrație generală 1, și am inaugurat suita de întâlniri pe o temă probabil ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA. Nici în Europa nu există o răspândire prea mare a cunoașterii pe acest teren, doar americanii fiind puțin mai activi în domeniu. Tema nu putea fi susținută decât de un cuplu de lectori, pentru a asigura echilibrul feminin-masculin ce se dorește a fi transmis.


Dana și cu mine suntem amândoi născuți în an de Cocoș (de Pământ, respectiv Metal), iar în materie de transmitere a informației, probabil vom avea nevoie de un ceas ca la partidele de șah la câtă energie de Gemeni va exista la vorbitor: Dana este Gemeni cu Acendent în Pești, născută pe Lună Nouă (deci și Luna în Gemeni), iar Valeriu este Vărsător cu Ascendent Gemeni și stăpânul hărții, Mercur retrograd, în Pești. La locul potrivit credem: comunicare despre cele de sus aplicate pe Pământ. Cum coboră divinul în lumesc.


Conferința se dorește a fi o introducere pentru cursurile ulterioare. Conținutul este PRACTIC. Trecem prin istorie să vedem ce este DIVINUL FEMININ, cum a evoluat, de ce este atât de mare nevoie acum. Dana are pregătite TEHNICI DE LUCRU pentru trezirea energiei divine feminine și masculine. Printre altele, treaba lui Valeriu este să prezinte cu zâmbetul pe buze acele adevăruri pe care nici femeile și nici bărbații nu vor să le audă. INFORMAȚIA ESTE CONCRETĂ, DE PUS ÎN PRACTICĂ DUPĂ CONFERINȚĂ, CU TEME PENTRU ACASĂ.


Până la urmă, pentru asta ne mobilizăm: să muncim cu noi și să lucrăm cu energia divină  feminină și masculină pentru a ne simți permanent întregi și fericiți. Trezirea divinului feminin și a celui masculin conduce desigur la manifestarea DIVINULUI ÎN RELAȚII, în special în RELAȚIA DE CUPLU. La acest nivel au avut de lucru intensiv ambii prezentatori de-a lungul vieții. Conferința pe această temă se naște la momentul în care amândoi sunt așezați la locul lor și pe deplin împliniți, fiecare în relația sa de cuplu, care-i confirmă total ca femeie, respectiv bărbat. Iar această energie care îi recomandă este de dat mai departe.


Locația va fi comunicată participanților. Intervalul orar: 19:00-22:00.


Investiție: 111 lei.


Înscrieri: Mirela Melencu 0723472208

Târgu Jiu, 16 decembrie: consultații

***Info: Toate locurile la consultații sunt ocupate, mulțumesc!***

Pe 16 decembrie 2017, sâmbăta, consultații la Târgu Jiu.

Seara, conferință TREZIREA DIVINULUI FEMININ ȘI MASCULIN împreună cu Dana Lupean.

Programări și înscrieri: Mirela Melencu 0723472208

Mercur retrograd în Săgetător. Greu de acceptat: Nu era mai bine altfel!

Anul 2017 stă să-și dea duhul după un început care conținea în el însuși sămânța sfârșitului. Revelionul 2017 s-a făcut pe Mercur retrograd, care a imprimat întregului an o energie instabilă, iar luna decembrie aduce din nou un ciclu de retrogradare mercuriană. Deși retrogradarea propriu-zisă are loc între 3 și 23 decembrie, efectele se construiesc și se stabilizeză între 14 noiembrie 2017 și 10 ianuarie 2018.

Revenind la începutul lui 2017, Mercur s-a aflat atunci retrograd în Capricorn, numai că între 4 și 8 ianuarie el a atins în retrogradare și gradele 28 și 29 din Săgetător. Cum totul este ciclic, între 3 și 7 decembrie Mercur retrograd trece din nou exact prin gradele 28 și 29 Săgetător, la fel ca în prima săptămână a lunii ianuarie. Practic, începutul lunii decembrie fixează deznodământul a tot ceea ce am gândit, simțit, făcut în primele zile din ianuarie, când anul abia se dezmeticea.

Deciziile de la începutul anului, mai ales din intervalul 4-8 ianuarie, se întorc peste noi. Pentru mulți s-au deschis uși și oportunități nebănuite, iar acum rămâne doar să facem socoteala și să vedem ce s-a ales.

Retrogradarea lui Mercur între 3 și 23 decembrie aduce o formă bine definită, solidă, concretă pentru tot ceea ce am demarat în iauarie. În Săgetător, Mercur este nemăsurat și este adeptul tuturor posibilităților. El ne trage mintea în toate direcțiile, făcându-ne să ne risipim energia pe canale care ne îndepărtează de la scopul inițial. Delta Dunării în capul nostru pe Mercur în Săgetător, plutind pe ape ce ne poartă dincolo de granițele realității. Totul pare nelimitat, nesfârșit, infinit, posibil, fără orizont. Slavă Domnului că Mercur este acum retrograd, pentru că ne ajută mintea să arunce ancora și să stea pe loc. Ajungem la mal după o plutire într-un larg plin de fantezii sau de satisfacții efemere. Ce rămâne acum, pe final de an, este stabil, clar, sigur. Mercur retrograd ne face să simțim din nou pământul sub picioare. 

Bonusul astral vine din conjuncția pe care Mercur retrograd o face cu Saturn pe 6 decembrie. Pe 28 noiembrie am avut aceeași conjuncție, pe când Mercur era direct. În plus, Marte face sextil cu Mercur retrograd până pe 10 decembrie, iar în rest, până pe 23, Uranus și Nodul Nord fac trigoane cu aceeași vedetă retrogradă. 

Nu mai trăim în fantezii și în mintea noastră, scenariile pălesc în fața realității. Controlul mental este acum cel mai mare dar al lui Mercur retrograd. Nu mai contează ce ar fi putut să fie, reușim să ne concentrăm pe ceea ce este și să trăim în prezent. Mai mult, aspectele ne mută atenția dinspre trecut, dinspre ceea ce ar fi putut să fie și nu va fi niciodată, spre un viitor care depășește imaginația de moment. 

Circumstanțele actuale ale lui Mercur retrograd pot fi frustrante, constrângătoare, pline de obligații. Dar ele fac parte din procesul de concentrare, de adunare a forțelor vieții într-un punct fix. Ne scuturăm de iluzii, de dorințe fără șanse de materalizare, privim în față realitatea propriei vieți. Alegerile pe care le-am făcut la început de an au acum o formă palpabilă, rezistentă, trainică. Posibilitățile nelimitate s-au resorbit într-o singură direcție. Infinitul a devenit unu. Mercur retrograd nu ne mai lasă să fugim, să evadăm, să ne ascundem, să fentăm. Apele minții s-au resorbit în albia principală. Curgem pe canalul central al vieții noastre. Totul are direcție, sens și perspectivă.

Am făcut alegeri la începutul anului. Și din tot ce ar fi putut să fie, din toate încercările și căutările anului 2017, am rămas cu cea mai potrivită formă pentru noi și pentru viața noastră. Mercur retrograd aduce acum structură și ordine în tot ceea ce trăim, ne dă încredere și confirmări că suntem pe drumul vieții noastre. Acest drum exclude alte drumuri și ne scufundăm total în alegerile pe care le-am făcut. 

Mercur retrograd în Săgetător ne învață luna aceasta arta de a face alegeri. Mai precis, arta de a ne asuma total alegerile și de a trăi cu ele, investind tot ce suntem noi în ceea ce am ales în plan fizic, concret, material. Nu era mai bine nici invers și nici altfel. Cel mai bine este exct ceea ce este. Am rămas cu tot ce putea fi mai bun pentru noi. Suntem pe drumul nostru, care chiar dacă presupune plăți, sacrificii, renunțări, pe termen lung are cele mai înalte recompense și satisfacții. NU PUTEAM FI ÎN ALTĂ PARTE! SUNTEM LA LOCUL CEL MAI POTRIVIT! Aceasta este replica lui Mercur retrograd pentru finalul de an 2017. Greu de acceptat, așa-i?

Din lutul începutului de ianuarie 2017, Mercur modelează în decembrie cel mai frumos și sublim rezultat. Te mai doare, te murdărești pe mâini și depui efort dublu, pentru că lutul se bagă la cuptor, la temperaturi considerabile, se mai jupoaie de straturile superficiale, se mai ajustează și se mai coace din nou, dar finalul merită. Calitatea vieții noastre presupune o cantitate deloc neglijabilă de restricții, renunțări, dorințe înăbușite, dar cine trece acum testul coacerii în cuptorul de foc pășește în 2018 în propria viață rafinată într-o operă de artă. Și, din moment ce Mercur retrograd ne confirmă că mai bine de atât nu se putea, se pare că, oricât de greu ni s-ar părea și oricât de imposibil ar fi de acceptat, personajul Candid al lui Voltaire avea dreptate: trăim în cea mai bună dintre toate lumile posibile. Cel puțin, muncim acum la realitatea care pentru noi are cel mai mult sens și cele mai multe sensuri.

Mercur retrograd pentru fiecare zodie.
Ce consolidăm prin efort, renunțare, acceptare și muncă? În ce domenii alegerile noastre se rafinează în forma cea mai înaltă posibilă?

Berbec: idealuri, convingeri, relații cu străinii și străinătatea, chestiuni judiridice, studii.

Taur: relația cu banii, afaceri, investiții, relația cu instituții finaciare sau ale statului, sponsorizări, resurse ale partenerului, moșteniri.

Gemeni: relația de cuplu, parteneriate, colaborări, clientelă, demersuri în doi, asocieri, procese.

Rac: viață profesională, rutină, stil de viață, muncă, starea de sănătate, prestare de servicii.

Leu: iubire, pasiuni, hobbyuri, plăceri, timp liber, relația cu copiii, rol pe scenă, apreciere și recunoaștere publică.

Fecioară: familie, casă, locuiță, chestiuni patrimoniale, acte de proprietate, amenajări interioare, grijă și protecție, relația cu părinții, vindecarea tiparelor din trecut.

Balanță: studii, călătorii, navetă, comunicare, corespondență, relația cu oameni noi, relația cu persoanele mai tinere, cu frații, cu vecinii și rudele apropiate.

Scorpion: relația cu banii, capacitatea de a produce, administrare și organizare, stabilizare și siguranță materială, punerea la treabă a talentelor.

Săgetător: încredere în sine, hotărâre, fermitate, asumare a deciziilor, renunțări definitive, stare de sănătate, grijă față de propria persoană, inițiative, rol de locomotivă.

Capricorn: încheiere de etape, acceptarea situațiilor ca atare, renunțarea la impunerea deciziilor asupra altora, lipsă de control, inspirație și protecție divină, vindecarea unor frici.

Vărsător: acțiuni în perspectivă, prezent ce contruiește viitorul, împlinirea unor idealuri, capacitate de anticipare, concentrare pe obiective, relația cu anturajul, sprijin de la persoane influente.

Pești: carieră, imagine socială, reputație, vizibilitate, relația cu șefii și autoritățile, încheierea unor etape de viață care nu mai aduc creștere, ieșirea din punctul mort.

Sursa foto: http://www.ncca-artsplace.org/event/introduction-to-the-potters-wheel-with-whitney-korstange/

Moartea relației. Principalul motiv de divorț

Pe bună dreptate, se spune că natura unui om se revelează în două circumstanțe: când ajunge într-o poziție de putere și când iese dintr-o relație. În prima situație, beția puterii asupra altora îl face deseori să uite de unde a plecat. În a doua situație, despărțirea scoate la suprafață cele mai profunde trăsături de caracter. Gelozia, posesivitatea, lăcomia, răzbunarea, agresivitatea, minciuna, manipularea, șantajul pândesc din adâncuri și erup vulcanic. Toți copiii mamei-frică.

Despărțirea pune la încercare stăpânirea de sine, capacitatea de a lua decizii și de a fi consecvent, asumarea alegerilor, cinstea, corectitudinea, credința, încrederea în sine și în viitor. Proba supremă a despărțirii este ACCEPTAREA. Pentru cel ce ia decizia, acceptarea că nu se mai află la locul potrivit și s-a terminat misiunea lor împreună. Pentru cel ce este pus în fața faptului împlinit, acceptarea celui mai dezarmant adevăr: dacă celălalt spune că nu mai poate sau că nu mai vrea, e simplu. N-ai ce să mai faci! 

Marile daruri ale despărțirii sunt libertatea și independența. Bine, bine, și ce fac eu cu ele? se întreabă cel aflat în situația cu pricina. Ce face cineva cu atașamentele față de fricile sale? Ce faci când te-ai obișnuit cu răul? Adică ce faci cu dependența de suferință și nefericire? Și mai vin două întrebări fundamentale pentru cel/cea care care se opune despărțirii până la limita dezintegrării de sine.

1. Cine va mai fi de vină pentru viața mea de acum înainte?
2. Ce motiv o să am de acum înainte să mă mai plâng și să-mi mai plâng de milă? Cum o să mai fiu eu victimă sau erou?

Atașamentul, siguranța materială, dependența de suferință și nefericire, învinovățirea altuia, victimizarea și mila de sine sunt principalele beneficii la care nu vor să renunțe cei ce nu dau drumul partenerilor la finalul relației. Și mai este un beneficiu, poate cel mai odios: MILA. Cum să-l/să o las? Ce face el/ea fără mine? Cum o să se descurce? O să moară fără mine! Toată această enumerație conține atribute ale ORGOLIULUI. 

De multe ori despărțirea neacceptată prelungește agonia pe termen nelimitat, mai ales dacă se aruncă vina sau apare autoculpabilizarea. Dacă nu greșeam? Dacă puteam să fac mai mult? Dacă e totul din vina mea? Iar dacă celălalt este de vină și nu se trece peste, atunci relația între cei doi continuă de fapt, la nivel energetic. Partenerii sunt în continuare legați prin cel mai puternic string care ține doi oameni împreună: NEIERTAREA. Neiertarea unui fost partener sabotează orice relație ulterioară și trage înapoi orice cuplu nou întemeiat de cel ce nu îngroapă resentimentele.

O altă greșeală la despărțire, care de fapt nici nu este despărțire, este lipsa actului de limbaj declarativ. Ca să fie perfectată, o despărție corectă se face prin cuvinte! Că doar la început a fost cuvântul, așa că la final tot puterea lui instituie noua ordine a lucrurilor. Declarația consfințește o stare de lucruri prin corespondența directă dintre cuvinte și realitate, exact așa cum ofițerul de stare civilă pronunță: Vă declar căsătoriți! Finalul fără actul declarativ rămâne suspendat, anticipând episodul unui serial cu va urma... De atâtea ori unul dintre parteneri dispare fără urmă, fără preaviz și fără niciun cuvânt, iar cel/cea rămas/ă cu ochii în soare își trăiește mai departe în minte scenariul despre ceea ce ar fi putut să fie, pășind pe tărâmul anxietății.

Timpul întotdeauna se întoarce. Ceva lăsat netermint continuă să viețuiască și se manifestă atunci când găsește o supapă. Uneori, ceea ce a rămas neterminat cu cineva se continuă peste un timp cu altă persoană, pentru a consuma definitiv lecția neînsușită data trecută. Alteori apare în prim-plan exact persoana care a dispărut în ceață la un moment dat în trecut. După ani de zile, cei doi se reîntâlnesc pentru că intenția lor de a fi împreună din nou a fost atât de puternică încât și-au trăit viața creând contextul reîntâlnirii. Rostul este ca amândoi să-și răspundă la întrebarea Cum ar fi fost dacă? Cum ar fi fost dacă am fi fost împreună atunci sau cum ar fi fost dacă nu ne-am fi despărțit atunci? Ca la matematică: socoteala dăduse cu un rest care trebuia cheltuit. 

Adesea am mărturisit că mi-au luat 30 de ani să înțeleg ce-mi spunea mama de mic: dacă nu e la început, nu e pe urmă. Mult mai târziu am filtrat acest adevăr prin proverbul De unde nu e, nici Dumnezeu nu dă. Relațiile se cunosc din capul locului, iar direcțiile sunt evidente de la bun început. Lucrurile ori sunt, ori nu sunt. Orice relație se dezoltă din energia inițială a celor doi împreună, ca un copil ce se naște din cei doi părinți. Zestrea genetică a relației se conturează într-un timp care pare a respecta vibrația numărului 3 – unitatea Sfintei Treimi sau, în plan teresru, mama, tata și copilul. În 3 zile se pun bazele, în 3 săptămâni deja sunt evidente tiparele de comportament în cuplu, după 3-6 luni deja îndrăgostirea crește în iubire sau dă deja semne de involuție. Că noi ne mințim frumos și că nu ascultăm sufletul, ci mintea, e altceva. Dar întotdeauna știm de la început. Sufletul ne spune tot în 3 secunde. 

Există relații care se termină înainte de a începe, numai că oamenii nu acceptă asta nici după ce se termină propriu-zis. Și culmea e că tocmai asta era lecția pe care o preda sufletul permițând această experiență. Unii se chinuie până la sfârșitul vieții să întoarcă mortul de la groapă, hotărâți să meargă tot înainte. Că înainte era mai bine. Paradoxal, sunt oameni pentru care pare mai simplu să-și conducă volanul vieții uitându-se în oglinda retrovizoare.

Trecem peste cum se termină, când și dacă se temină sau nu se termină, mai rămâne să atingem cauza. Până la urmă, de ce se termină? Ce se întâmplă când doi oameni nu mai au nimic de împărtășit, nu se mai regăsesc unul lângă celălalt, nu mai cresc unul lângă celălalt, nu se mai înțeleg, nu mai suportă nici să împartă același spațiu? Răspunsul este cât se poate de evident: NIMIC. 

Tocmai acesta este răspunsul cel mai frecvent la întrebarea de ce se despart oamenii. DIN NIMIC. Cum bine a sintetizat o prietenă după primul său divorț. E adevărat, nu bea, nu mă bătea, nu mi-o trăgea... Nu se mai întâmpla nimic între noi. Doi străini în propria relație, ca un monstru cu două capete răpus de lanțul de la gât care-i leagă de cușcă.

Sensul vieții este curgerea, creșterea, expansiunea. Aceasta este direcția iubirii. Când sensul devine contrasens, nu mai rămâne nimic. Iar acest nimic, dacă este întreținut de cei doi, nu face decât să nimicească totul în jur. Nu mai bine vai de unul decât vai de doi? Altel, e vai de toți cei implicați în poveste.

Sursa foto: https://pro.psychcentral.com/exhausted-woman/2017/10/how-to-survive-a-divorce-with-a-narcissist/

Seminar de ASTROLOGIE MEDICALĂ, online, 13 și 20 noiembrie 2024

Miercuri 13 noiembrie și miercuri 20 noiembrie 2024, între orele 20:00 și 23:00 (ale României), reiau seminarul de astrologie medicală. Ulti...