Nu! Nu ți se cuvine!

Luna Nouă în Capricorn și-a pus în gând să nu mă lase să dorm până nu spun ce am de spus, la finalul unuia din cei mai grei ani din viața mea. Mai înghițisem o dată în sec, sperând că-mi trece, abandonez ideile, până vine Delia Mureșan cu o postare săgeată drept în ochii mei: 
‘2017
Inițial am simțit energia acestui an, una blândă, dar este blândă și fermă, ca a unui TATĂ care s-a săturat ca copiii lui să facă prostii și a venit timpul să îi aducă pe calea cea bună.’

Așa că mai întâi e cazul să dăm tribut lui 2016 chiar înainte de numărătoarea inversă.

Oamenii sunt iubire și trebuie acceptați așa cum sunt! Dar eu cred că oamenii trebuie educați! Mai bine zis dresați! Povestesc la cursuri cum fiecare are părinții, copiii, partenerii și prietenii așa cum și-i dresează! 

Și eu m-am săturat! Am revoltele mele în care nu ezit să-i cer socoteală lui Dumnezeu pentru prostie, neseriozitate, nesimțire și nerecunoștință din partea oamenilor! M-am săturat de oameni care uită să vină la curs sau la programare! M-am săturat de oameni care dimineața confirmă și după-amiaza nu apar! M-am săturat de oameni care doar critică! Ooo, mă scuzați, nu veniți cu replica ‘Ești ce atragi!’. La nivel de lucru cu masele, problema se pune altfel, dar nu dezbatem aici. Gândiți-vă ce a atras Iisus și cum a fost linșat!

Te-ai săturat? Mai primești! Marte în Pești

Plimbarea lui Marte prin Pești durează cât postul Crăciunului. Turneul marțian prin ultima zodie începe chiar în post, pe 19 decembrie 2016, și se termină în dulce, pe 28 ianuarie. Deși nu e chiar o dulceață de tranzit, sentimentul general e că ni se apleacă, de la preaplin.

Preaplinul care se revarsă e compus din tot ce nu mai putem duce, pentru că ne apasă, ne presează, ne consumă. Laitmotivul sfârșitului de an 2016 este replica ‘M-am săturat!’. Și știm că omului i se urăște și cu binele și cu răul. Unii au o viață atât de așezată și de liniștită, trăită în armonie și abundență, încât nu le lipsește nimic, ci le prisosește lipsa de variație. Ei au nevoie să forțeze nota, să riște, să încalce regulile, să creeze un dezechilibru, să secrete adrenalină, să aibă ceva de ascuns. Pentru această categorie de indivizi, Marte în Pești crește apetitul de diversitate. Foamea de secrete, de viață dublă, de trăire la limita suspansului, cu respirația tăiată și riscul de a fi deconspirat, aduce relații interzise, acțiuni la limita judecăților și prejudecăților sociale.

Marte în Pești ne ademenește pe tărâmuri interzise. Suntem atrași de locurile clar-obscure, de cadrele romantice, de nuanțele incerte. Ajungem sub imperiul relativității, că doar și Einstein își trăgea puterea din energia Peștilor. Inexplicabilul, inefabilul, imposibilul sunt atracțiile de sezon. Timp de 40 de zile, găsim foarte greu explicații raționale pentru alegerile sufletului. Cine încearcă să-și explice pornirile, trăirile, deciziile, se îneacă în tot mai multe întrebări fără răspuns. 

Lansare de carte: ''NUMEROLOGIE ȘI DESTIN'', 23 decembrie 2016

''După succesul cărții Astrologia de la Cer la Pământ, Valeriu Pănoiu, unul din cei mai cunoscuți și apreciați astrologi ai României, revine la Editura For You cu un alt veritabil manual de autocunoaștere, de data aceasta prin numerologie.


Convins că genialitatea constă în simplitate și că întrebările existențiale își conțin răspunsul în simboluri aflate la vedere, cum ar fi numerele, autorul realizează conexiuni ingenioase și reușește să găsească cel mai accesibil limbaj pentru a explica pe înțelesul tuturor informații pline de sens ce cuprind însuși sensul vieții.

Seminar de numerologie relațională, 14 decembrie 2016, București

Ultimul seminar/curs din acest an este dedicat compatibilității.

Folosim numerologia ca să înțelegem:

- de ce ne-am născut în familia în care ne-am născut;
- ce fel de oameni atragem în viața noastră;
- atracția sexuală;
- compatibilitatea în dragoste;
- lecțiile și darurile pe care le primim în relații.

Facem socoteli, întocmim numerograme și diagrame, analizăm, comparăm și tragem concluzii.

Miercuri, 14 decembrie, de la 19:00 la 21:00.

Seminar de radiestezie, București, 7 decembrie 2016

ÎNSCRIERILE S-AU ÎNCHIS, TOATE LOCURILE SUNT OCUPATE, MULȚUMESC!

Scopul acestui seminar este familiarizarea cu măsurătorile radiestezice. Nu se pune problema de inițieri și grade, ci doar de un cadru general, în care aducem în principal claritate asupra unor concepte controversate sau greșit înțelese, pe care să știm să le folosim în conformitate cu Planul Divin.

Ne întâlnim ca să practicăm:
-    punem în mână ansa și raportorul (folosim ansa mea, vă îndrum pe urmă de unde să le procurați), învățăm ce facem cu ele și începem să le programăm și să le folosim
-      învățăm să intrăm în stare alfa
-      facem o meditație sau o rugăciune
-      stabilim niște parametri care se măsoară
-     Ce putem măsura și când putem măsura?
-     explicăm proprietatea unor termeni asupra cărora aducem un nou nivel de înțelegere

(Video) Horoscop 3-10 decembrie la ''360 de grade'', B1TV

Înregistrarea emisiunii ''360 de grade'', B1TV, din 2 decembrie 2016, cu previziunile pentru prima parte a lunii decembrie.


Pe lângă ingresurile lui Mercur în Capricorn și Venus în Vărsător, săptămână a aspectelor armonioase.
Triunghi minor Marte-Jupiter-Saturn (Marte și Jupiter fac un trigon, iar Saturn face sextile cu amândouă).
Marte din Vărsător face sextil cu Uranus. Viteză, revelații, anticipare, acțiuni fulgerătoare. 
Spontaneitate. Momente de grație. Oportunități în relații (Jupiter în trigon cu Marte, sextil cu Saturn, dar și cu Soarele).

Chiron în mers direct în Pești, după retrogradarea din perioada 26 iunie-1 decembrie: recuperare, convalescență, revenire. Vindecare profundă. Trăim cu sentimentul să se astupă niște găuri, că dispare noțiunea de lipsă. Regretele nu-și mai au rostul. Ceea ce ne tortura, ne lasă în pace.

Berbec

Impulsuri ce răstoarnă deciziile deja luate
Berbecii sunt convinși că au dreptate și chiar au
Berbecii mobilizează întregul anturaj
Chiron direct: Renunțare la furie și revoltă

Coeficientul de fericire: Iunona în Săgetător

Între 6 noiembrie 2016 și 2 februarie 2017, asteroidul Iunona joacă un rol principal într-un episod din călătoria astrelor. Ieșită din Scorpion, ea a pus capăt unor lupte pentru putere, unor manipulări, șantaje emoționale și unor conflicte ireconciliabile, presărând praf magic de înțelegere, reconciliere, iertare, împăcare, liniștire.

La trecerea dintre ani, Iunona în Săgetător calmează spiritele și ne indică modul în care fiecare dintre noi poate să se încarce cu o stare de bine. Iunona vorbește despre energia care ne completează și ne împlinește. În Săgetător, ea vine peste noi cu un îndreptar al vieții.

Pentru că există IQ (coeficientul de inteligență) și EQ (coeficientul de inteligență emoțională), inventăm și un HQ (coeficientul de fericire, 'H' provenind de la numele fericirii în engleză - happiness.) Trecem în revistă fiecare zodie, pentru a vedea în ce constă coeficientul de fericire între noiembrie 2016 și februarie 2017, deci ce ne readuce în echilibru cu noi înșine, din ce ne tragem forța de viață și ce ne ajută să ne simțim compleți și întregi.

Berbec

Îndrăgostire generală de viață. Berbecilor le revine cheful de a călători, se reiau contacte cu străinătatea și se poate pune problema relocării în afara granițelor sau a învățării unor limbi străine. Studiile, diplomele, întâlnirea unui mentor sau o aventură nepremeditată reprezintă un maxim din ce și-ar putea dori Berbecii în această perioadă.

Seminar de ASTROLOGIE MEDICALĂ, online, 13 și 20 noiembrie 2024

Miercuri 13 noiembrie și miercuri 20 noiembrie 2024, între orele 20:00 și 23:00 (ale României), reiau seminarul de astrologie medicală. Ulti...