Curs de astrologie, modulul 1, Bucuresti, din 7 mai 2014

Cui se adreseaza?

Cursurile de astrologie se adreseaza tuturor pasionatilor de astrologie aflati la inceput de drum, celor care doresc sa-si sistematizeze cunostintele in domeniu si tuturor celor care doresc sa-si refaca legatura cu propria persoana (cu sinele adevarat), cu lumea si cu Dumnezeu. Cursurile se organizeaza la clasa.
O luam de la zero, asa ca cei care au cunostinte minime de astrologie au ocazia sa ia startul. In egala masura, cursurile se adreseaza si celor mai experimentati, care doresc sa puna astrologia in perspectiva spirituala, sa isi clarifice conceptele si sa isi construiasca propriul sistem de interpretare.

Misiunea si promisiunea

Astrologia este abordata din perspectiva spiritualaca o cale de reintoarcere la sine si de redescoperire a puterii divine din interior.

Aceste cursuri nu-si propun sa ofere doar initierea in tehnici si metode de interpretare! Scopul final este acela de a-i ajuta pe cei interesati sa-si dezvolte o viziune asupra astrologiei si sa-si asume calitatea de creatori ai propriei vieti.

La finalul acestei prime serii de cursuri, participantii:

  • vor putea sa-si interiorizeze instrumentele de lucru cu care opereaza astrologia
  • vor fi capabili sa intocmeasca o astrograma (va exista inclusiv o lectie speciala in care vom invata sa desenam de mana o harta astrala, lasand deoparte softurile si tehnologia)
  • vor face primii pasi in autocunoasterea si in transformarea personala prin astrologie
  • vor putea integra astrologia in campul disciplinelor spirituale, in acord cu legile universale si cu planul Divin.
Tematica

Cursurile de astrologie reprezinta un prim modul dintr-o serie ce va fi continuata.

Oricine rezoneaza cu dimensiunea spirituala a vietii, oricine se afla in plin proces de cautare de sine, oricine se trezeste la o viata constienta, oricine este pregatit sa isi asume propriul destin, oricine aflat in cautarea unui drum este mai mult decat binevenit! Aceste cursuri sunt mai mult decat cursuri de astrologie!

Sunt de fapt cursuri de autocunoastere si transformare personala prin astrologie.

Nivel: MODULUL 1

Desfasurare: 7 mai - 25 iunie 2014

Curs de astrologie, modulul 2, Bucuresti, din 5 mai 2014

Acest curs (organizat la clasa) se adreseaza celor care cunosc deja limbajul astrologic si stapanesc notiuni precum: zodii, planete, case astrologice, astrograma, horoscop. Cursul este accesibil celor care sunt capabili sa-si intocmeasca propria astrograma si sa descifreze simbolurile codificate in ea. De la “Autocunoasterea prin astrologie” (tema primului nivel de curs) avansam catre “Transformare personala prin astrologie” (tema acestui modul de curs). Numai dupa ce ne cunoastem pe noi suntem pregatiti sa facem pasul in exterior, spre ceilalti si dinspre trecut spre viitor.

Astrograma este vazuta ca un centru energetic in care descoperim puterea de a ne schimba viata in acord cu misiunile personale.

La finalul acestei serii de lectii, participantii:

  • vor fi capabili sa identifice mesajul vietilor anterioare, potentialul din aceasta viata si blocajele asumate
  • vor putea sa identifice mesajul relatiilor si potentialul de crestere personala in urma intalnirilor cu oamenii din viata noastra
  • vor fi capabili sa incadreze experientele de viata in timp si sa intocmeasca previuni, sa inzestreze cu semnificatie fiecare experienta trecuta sau viitoare
  • sa priveasca astrograma ca pe o cale de intoarcere la esenta Divina.

Nivel: MODULUL 2

Titlu: TRANSFORMARE PERSONALĂ PRIN ASTROLOGIE

Desfasurare: 5 mai - 23 iunie 2014

Locul desfasurarii: zona Piata Iancului

Organizare: 8 lectii de cate 3 ore, in fiecare zi de luni, seara intre 18:00 si 21:00

Structura:

Lecţia 1: Astrologie karmică (I)
Karma şi reîncarnarea. Semnificaţia planetelor în astrologia karmică. Planetele în zodii. Planetele în case. Planetele retrograde.

Sambata, 19 aprilie, la 360 de grade, B1TV

Vorbim despre fenomene astronomice si astrologice in perioada curenta.

Subiecte abordate:
  • Crucea cosmica
  • Luna Plina
  • Eclipsele din aprilie 2014
Sambata, 19 aprilie, de la 13:00 la 14:00, la emisiunea Alinei Bădic, 360 de grade, pe B1TV.
Sarbatori in Lumina!

24-28 aprilie, curs de numerologie si consultatii la ARAD

Intre 24 si 28 aprilie 2014, sunt la ARAD:

Program:

24, 25, 28 aprilie - consultatii (astrologie + numerologie) - aprox. 1h30', 150 lei

26 si 27 aprilie - CURS DE NUMEROLOGIE, 250 lei

Adresa: Restaurant Gian Marco, cart. Aradul Nou, Calea Timişorii nr. 83

Pentru programari, tel. 0723633925 (Simona Muscă)

CURS DE NUMEROLOGIE, 26 - 27 APRILIE, descriere:

Cui se adreseaza?

Cursul, organizat la clasa, se adreseaza tuturor pasionatilor de numerologie (inclusiv incepatorilor), care doresc sa inteleaga si sa foloseasca in mod constructiv puterea numerelor ascunsa in data naşterii, in nume si prenume.


Participantii isi vor putea identifica profilul de personalitate si misiunea din aceasta viata, intelegand ritmurile cosmice şi caracterul ciclic al vieţii. Numerologia natala este completata de numerologia previzionala şi de compatibilitatea numerologica.

Desi se vor face conexiuni cu alte discipline spirituale (de exemplu, astrologia), nu sunt necesare cunostinte din alte domenii! Cursul se adreseaza incepatorilor, precum si celor care doresc sa-si sistematizeze cunostintele de numerologie.

Misiunea si promisiunea:

Cursul are caracter practic, urmărind aplicarea cunoştinţelor în primul rând asupra propriei persoane, dar si in viata de zi cu zi!

La finalul acestui curs, participantii vor fi capabili:

Pastele cosmic. Sa ne ducem crucea!

Pastele 2014 vine pe un val de energie cosmica deloc armonioasa. 20 aprilie, data la care sarbatorim Invierea, este incadrata de doua eclipse, una totala de luna pe 15 aprilie, iar alta inelara de Soare, pe 29 aprilie. Maximum de incordare astrala se produce pe 23 aprilie, de Sf. Gheorghe, cand pe cer se deseneaza o cruce cosmica perfecta pe semne cardinale, compusa din Uranus in Berbec, Jupiter in Rac, Marte in Balanta si Pluto in Capricorn.

Traim o perioada in care suntem pusi in fata unei alegeri cruciale pentru noi. Avem in fata doua perspective, doua drumuri, doua posibilitati. Ni se da o cruce pe care hotaram daca o ducem sau nu. Dar ce inseamna sa-ti duci crucea?

Majoritatea considera ca expresia “a-ti duce crucea” este sinonima cu sacrificiul. Si multi stau in familii in care se chinuie, in locuri de munca ce le scurteaza viata, in suferinte care-i imbolnavesc. Chipurile trebuie sa fim asemenea lui Iisus, cel care si-a dus crucea si s-a sacrificat pentru intreaga omenire. Gresit!

Ceea ce nu inteleg oamenii este ca Iisus nu s-a sacrificat! In primul rand, el nu s-a plans, nu s-a victimizat si nici nu a dat niciodata vina pe nimeni ca a fost rastignit. Ni s-a indus acest cult al sacrificiului pentru a putea fi manipulati. Adevarul este ca ce moartea pe cruce a fost un episod din misiunea personala a lui Iisus. El a venit ca Mantuitor al oamenilor, a fost trimis sa ia asupra lui pacatele tuturor si sa ridice vibratia pe Pamant. I s-a dat si puterea sa le duca pe toate, deci in niciun caz nu putem vorbi despre un spirit slab care, vai de el saracul ce a patit, a fost impuns si batut in cuie pe cruce!

Inca odata: a fost o MISIUNE PERSONALA PE CARE IISUS A ACCEPTAT-O SI A DUS-O LA INDEPLINIRE. El nu a avut nicio clipa impresia ca se sacrifica! A-l considera pe Iisus un sacrificat echivaleaza cu a-i atribui o vocatie de victima! De personaj pe care-l comemoram la fiecare Paste ca sa-i plangem de mila. Bietul de el!

Anunt: cursuri si consultatii la Focsani in aprilie

11-13 aprilie: Focşani

11 aprilie - consultatii

12 si 13 aprilie (orele 10:00-18:00) curs de astrologie, modulul 1, partea a doua (continuarea cursului inceput pe 22-23 februarie). Tarif: 200 lei.

Organizator: Vali Ştefan, tel. 0751142455

Structura cursului:

Horoscopul lunii APRILIE

Luna aceasta spune povestea “Capra cu trei iezi”.

Capra (luna aprilie), avea trei iezi (3 perioade), dintre care cei doi mari erau mai neascultatori si mai problematici. Primele doua etape ale lunii sunt mai provocatoare, iar a treia da semne de reechilibrare, mai ales ca coincide si cu Pastele.

Dupa ce lupul (testele si lectiile de viata) mananca iezii, la sfarsit capra organizeaza un praznic la care invinge fortele raului si readuce in viata ei randuiala de odinioara. Acesta este si efectul sfarsitului de luna: unul de armonizare a energiilor.

Mersul planetelor in aprilie 2014:

Soarele: pana pe 20, dimineata, in Berbec, apoi in Taur
Pe 15 aprilie martie - Luna Plina in Balanta, cu eclipsa totala, pe 30 martie – Luna Noua in Taur
Mercur:  in Pesti pana pe 7, in Berbec intre 7 si 23, apoi in Taur
Venus: in Varsator  intre 1 si 5, din 6 aprilie in Pesti

Toate celelalte planete stau toata luna la locul lor, acolo unde se gaseau si la sfarsitul lunii februarie: Marte in Balanta, Jupiter in Rac, Saturn in Scorpion, Uranus in Berbec, Neptun in Pesti, Pluto in Capricorn, Nodul Nord in Balanta.

Horoscopul pentru fiecare zodie:

Berbec

Seminar de ASTROLOGIE MEDICALĂ, online, 13 și 20 noiembrie 2024

Miercuri 13 noiembrie și miercuri 20 noiembrie 2024, între orele 20:00 și 23:00 (ale României), reiau seminarul de astrologie medicală. Ulti...