De ce este important să respectăm ciclul sărbătorilor de peste an, indiferent dacă ele sunt de natură laică ori religioasă? Pentru a fi trăi în LEGEA RITMULUI. Crăciunul urmat de Anul Nou și Paștele sunt vârfurile trăirii în acord cu respirația Universului, în care ne lăsăm atât ca indivizi, cât și ca grup, naționalitate, specie. Mișcările astrelor sunt în deplină armonie cu energiile terestre care însuflețesc omul. Tot Cerul, cu ființele sale de Lumină (ierarhii cerești, arhangheli, îngeri, sfinți), dar și cu corpurile fizice purtătoare de vibrații (stele, planete, sateliți, asteroizi) care sunt ca niște valuri de energie ce ne poartă pe marea vieții pulsează la unison cu ceea ce se întâmplă cu noi și în noi. Precum în Cer, așa și pre Pământ.
Postul Paștelui scoate din noi un joc de lumini și umbre. Coborâm în bezna proprie și în bezna celorlalți, care ne înghite uneori cu totul, ca atunci când nu mai poți înota, îți intră apă în pe nas ori chiar ajungi cu capul la fund. Săptămâna mare este cea mai încărcată din tot anul cu vibrația de întuneric ce ne lovește fizic, palpabil, din interior sau din afară. Se revarsă din noi frici, anxietăți, ezitări care, de cele mai multe ori, nici nu sunt ale celor ce participă activ la această perioadă prin post, rugăciune, recunoștință, vibrație înaltă, dăruire, muncă. Fricile sunt colective, iar cei ce urmează această perioadă de detoxifiere energetică lucrează, de fapt, cu lumină și iubire pentru înălțarea tuturor. Toți cei ce se ridică în postul celor 40 de zile (vorbim acum de cel al Paștilor) își asumă, conștient sau nu, să îi tragă după ei pe cei ce nu trudesc din motive de ei știute, care niciodată nu sunt de condamnat, fie din indiferență, fie din ignoranță, fie din comoditate, care și ele fac parte din experiența pe această planetă și sunt în planul Creatorului.
Lucrătorii întru Lumină, toți cei ce trăiesc în credință adevărată și își trag resursele din forța Binelui de obicei sunt copleșiți tocmai în Săptămâna Mare, a Patimilor, care culminează cu Răstignirea. Câți nu se simt răstigniți, îngenuncheați, zdrobiți înainte de Paște? Răul și răutatea umană vin spre fiecare în măsura în care poate să ducă, fiecăruia i se dă după puteri, astfel încât, per total, echilibrul între Lumină și Întuneric să fie asigurat. Cei puțini duc suferința celor mulți, care acum prind puteri și se agață precum muștele de felinar. Acolo unde este mai multă Lumină, acolo vine mai mult Întuneric din toate părțile ca să o acopere.
Învierea lui Iisus în noi marchează însă triumful Luminii asupra Întunericului. Triumful vieții asupra Morții. Triumful Binelui asupra Răului.
Dar Spiritul caută înălțimile din care a venit pe Pământ, nu se mulțumește doar să fie din nou viu. Destinația este ascensiunea, deci evoluția, marcată prin Înălțarea lui Iisus la Cer la 40 de zile după Înviere. În acest interval de 40 de zile după Paște, Universul împarte miracole. Vin bonusurile de sus pentru cei ce și-au rafinat strălucirea aici jos. Cerurile sunt deschise începând cu Săptămâna Luminată, prima după sărbătoarea Paștelui. Energiile cosmice reflectă, prin mișcarea astrelor, darurile de Lumină pentru cei născuți în fiecare din cele 12 zodii. După muncă, vine răsplata.
Zodiacul devine un amplificator al Luminii interioare din fiecare individ uman. Cele 40 de zile de la Paște până la Înălțare dau măsura evoluției spirituale a oamenilor. În funcție de propriile praguri de iubire, iertare, acceptare, devotament, bunătate, curaj, integritate, frumusețe, adevăr pe care le depășim, ne deschidem sufetul și brațele ca să aducem în concret, în viața de zi cu zi, ca să punem în practică, să realizăm în planul fizic cele mai înalte acte personale de voință care coincid cu voința divină. De ce ni se face voia acum, după post? Pentru că postul este, în primul rând, un act de stăpânire de sine prin autocontrol, deci prin voință: postesc cei care vor, deci cei care aleg, respectiv aleg să nu. Ai vrut și ai făcut? Acum Universul răspunde la ce vrei tu, desigur, în măsura în care este spre binele tău și nu încalci planul divin pentru ceilalți. Alegerea Luminii în cele 40 de zile de dinainte de Paște dă forță alegerilor personale în cele 40 de zile până la Înălțare. Să ne gândim la forța de materializare pe care o au cuplurile care lucrează împreună, ca să nu mai vorbim de situațiile în care o familie întreagă împinge energia iubirii.
Cum nu oricine a ales Lumina, ci și-a exercitat din plin capacitatea de a face rău, de a încălca liberul arbitru al altuia, de a se răzbuna, de a agresa, de a trișa, de a abuza, este evident că premierea nu vine și pentru cei ce transportă încrâncenarea și răutatea după Paște. Nu-i nimic, tura următoare poate reușesc să prindă mâna întinsă de Dumnezeu spre ei. Mai avem perioade de stăpânire de sine chiar până la postul Crăciunului, mai este și postul Sf. Petru și Pavel, mai este și postul de Sf. Maria. Sigur, stăpânirea de sine se poate dobândi și practica oricând cu același succes, numai că în aceste perioade ample forța fiecărui individ se propulsează prin forța colectivă a tuturor celor ce trăiesc în ritm și ciclicitate.
Darurile de Lumină pentru fiecare zodie aduc în realitatea concretă în cele 40 de zile consecutive Paștelui cele mai înalte aspirații ale sufletului care e benefic să se împlinească acum. Dacă discutăm de case astrologice, la modul general, sufletul este în casa a 4-a. Deci fiecare zodie își trage sufletul cosmic din energia celei de-a 4-a zodii numărând de la ea încolo. De exemplu, sufletul Berbecului vine din Rac. Numărăm 4 zodii începând cu Berbecul și ne oprim la Rac. Sufletul Săgetătorului se trage din Pești (numărăm 4 zodii începând cu Săgetătorul). Zodia în care ne-am născut, corespunzătoare casei 1, ne indică voința, curajul, acțiunea fermă, alegerea de a face lucrurile să se întâmple și fapta propriu-zisă.
Susținuți de energia cosmică, prin meritele personale, în acest interval de 40 de zile, între Paște și Înălțare, chemarea sufletului este urmată și beneficiem de acele sincronicități care ne permit să acționăm, să facem ceea ce am cerut din toată inima, să obținem ceea ce ne împlinește, în cea mai înaltă măsură în care e posibil și benefic la acest moment. Se spulberă incertitudinile: ceea ce ni se întâmplă și putem face să ni se întâmple în aceste 40 de zile ne așază pe drumul cel mai potrivit în propria viață. A se citi atât pentru zodie, cât și pentru Ascendent. Încă o dată, DARURILE SUNT DIRECT PROPORȚIONALE CU MERITELE! CINE N-A MUNCIT PENTRU LUMINĂ, NU PRIMEȘTE, DECI NU I SE DĂ, BA CHIAR E POSIBIL SĂ I SE IA!
Berbec
Binecuvântările vin în aceste 40 de zile prin familie, părinți, copii și rude. Acasă este cel mai bun teren de joacă, satisfacțiile venind prin cei dragi, care își găsesc locul. Lucrurile se așază acasă cât mai bine pe făgașul lor, investițiile și preocupările ce țin de locuință, terenuri, decorațiuni, contact cu natura prind formă. De asemenea, se desfac legături vechi, trecutul se vindecă, noi direcții de viață apar la orizont, dezlegate de blocajele care atârnau și trăgeau în jos ori, mai rău, înapoi. Este un timp pentru construcții solide, durabile, pentru a pune piatra de temelie în proiecte de familie.
Taur
Este intervalul perfect pentru a ieși în față, pentru a expune un proiect, pentru a face propuneri, pentru a aduce la lumină ceva ce a copt în spate. Afirmarea și recunoașterea meritelor, a talentelor, a valorilor personale aduc un sentiment de împlinire. Perioada este extrem de fertilă, fie pentru o acțiune grandioasă menită să atragă atenția altora, fie biologic, prin procreere sau lucrul cu copiii. Vocea Taurilor se face auzită și respectată, iar iubirea este cea care însuflețește relația actuală sau o nouă poveste. Revine pasiunea vieții prin mai mult timp liber, printr-un hobby, prin sport sau act artistic.
Gemeni
Echilibrul revine în viață într-un mod miraculos, dar și spectaculos. Tot efortul de până acum este răsplătit, mai ales în plan profesional, unde aprecierile și recompensele vin să pecetluiască un devotament exemplar față de muncă. Orice demaraj ce are legătură cu profesia, mediul de lucru, colegii, se desfășoară sub cele mai bune auspicii. Și, pentru că balanța a înclinat mai mult spre muncă până acum, darul cel mare de Lumină pentru Gemeni este restabilirea armoniei între muncă, timp liber, odihnă, plăcere și distracție. Timpul începe să curgă mai domol și să fie mai generos. De asemenea, revine în parametri starea de sănătate, printr-o atenție mai mare acordată corpului fizic. Gemenii devin mai prezenți în viața lor, nu doar într-a altora, având și cu cine să-și împartă responsabilitățile pe care le-au dus singuri.
Rac
Viața de cuplu, parteneriatele și asocierile sunt lozurile câștigătoare ale celor 40 de zile. Starea generală de ușurare este susținută de armonizarea contrariilor, de reducerea la tăcere a unor conflicte, de împăcarea cu persoane divergente. În acest mediu deopotrivă astral și terestru înfloresc acum planurile în doi, inițiativele de cuplu, relațiile, cooperările în scop de afaceri. Împreună devine sloganul Racilor merituoși, care au cu cine, au cu ce, au și unde. Cel mai important este poate pentru acești nativi conștientizarea că scuza Dar de ce atâta grabă? nu mai funcționează. De ce? Pentru că e timpul pentru acțiune și concretizări. Împinși de la spate, Racii se vindecă acum de incertitudini, ezitări, indecizie și amânare. Își dau seama ce vor și trec la acțiune, cu privirea tot înainte, lăsând în spate tot ce-i trage înapoi.
Leu
Victoria este de partea Leilor merituoși în aceste 40 de zile. Cei denigrați, nedreptățiți, agresați, se reabilitează. Este anotimpul luptelor câștigate, care-i repune pe acești nativi în drepturi. Leii ajung din nou în poziția de forță, de lideri, de surse de inspirație pentru alții. Recăpătarea puterilor pierdute sau dobândirea de noi puteri sunt culoarele deschise din plin. Leii au acces la resursele altora, pot să învârtă și să acceseze bani, să recupereze sume importante, să administreze fondurile altora. Surprizele și darurile ce confirmă statutul Leilor vin uneori de unde nici nu se așteptau. De asemenea, Leii sunt învestiți cu încredere și devin confidenți ai secretelor altora. Strategia și ambiția sunt punctele forte care le dau Leilor aripi.
Fecioară
Un ideal sau un vis poate deveni realitate în aceste 40 de zile magice. Ceva ce Fecioarele așteptau și stagna ori părea de-a dreptul imposibil se poate manifesta din senin. Fecioarele care au dat drumul luptei și au lăsat totul în voia Universului pot acum să culeagă laurii. Nu e vorba despre ceva nou și neașteptat, ca la alte zodii, ci tocmai despre ceva început de mult și îndelung așteptat, care nu mai venea. Marele dar poate fi o deblocare uluitoare a ceva încuiat sub un lacăt greu: o sumă de bani, un premiu, o permisiune, o acceptare, un aviz favorabil, o deschidere a drumurilor, accesul la străini și străinătate. Ceva ce doar picura sau era înfundat vine cu jet. Departe le devine aproape, iar senzația aceea de țeavă care se desfundă le redă Fecioarelor curgerea cu bucurie în propria viață. Fecioarele depășesc un prag critic în timp ce se autodepășesc.
Balanță
Dacă în viața Balanțelor totul se învârtea în cerc și nimic nou nu se arăta la orizont, iată că toate au o limită. Balanțele ies din faza de platou în doi pași. 1. Reușesc să ducă la bun sfârșit ceva ce le măcina și parcă nu se mai încheia odată, indiferent că e vorba de un loc de muncă, de o relație sau o boală. 2. Se deschid noi începuturi. Balanțele se reinventează social și profesional, își schimbă funcția, rolul, statutul. Eticheta pe care Balanțele o poartă se rescrie. Balanțele cresc în ochii celorlalți, iar beneficiile de imagine stârnesc admirație, laude sau, după caz, invidie. Lumea are ce să comenteze la adresa Balanțelor care fac un salt în viața lor lor, mai ales cârcotașii... Fac ele Balanțele ce fac, și tot în centrul atenției ajung...
Scorpion
Viața Scorpionilor se mătură acum de toți oamenii care îi țineau în șah, de toți vampirii și profitorii, de toți cei ce mai mult sugeau decât dădeau și la schimb. Cele 40 de zile magice le refac anturajul Scorpionilor, care atrag și persoane de mare încredere și voie bună, în care se regăsesc pe termen lung. Și dacă tot veni vorba despre termenul lung, aceeași perioadă coincide cu vederea clară înainte. Scorpionii văd clar încotro se îndreaptă, care sunt pașii următori de făcut, care sunt alegerile corecte. Lipsa de direcție își încetează funcția. Scorpionii își folosesc intuiția ca să-și împingă viața înainte, lăsând în urmă ce nu mai corespunde cu drumul lor. Pe același drum, corectat din mers, apar protectori, susținători, fani, elevi, ce le dau Scorpionilor sentimentul apartenenței la un grup sau la o mișcare ce le confirmă și mai mult demersurile.
Săgetător
Finalurile unor cicluri de viață sunt acum beneficiile maxime ale astrelor sincronizate cu intervalul dintre Paște și Înălțare. Săgetătorii ating un înalt grad de acceptare a lucrurilor așa cum se întâmplă, se împacă cu lucrurile pe care nu pot să le schimbe și își găsesc pacea interioară în împăcarea cu credința și cu Dumnezeu. Starea de haos și de confuzie, speranțele deșarte, luptele împotriva curentului sunt reduse la tăcere. Săgetătorii ies din rolul de eroi și de salvatori, părăsind schemele care le-au alimentat egoul. De asemenea, starea de sănătate devine o preocupare majoră, Săgetătorii găsind acum terapeutul potrivit, metoda optimă de vindecare sau chiar un leac miraculos. Săgetătorii se vindecă de iluzii și de așteptări, luând lucrurile așa cum sunt, fără să mai încerce să le schimbe după chipul și asemănarea lor. Săgetătorii acceptă limitele și nu le mai forțează, mergând pe firele care vin spre ei, nicidecum pe cele care li s-au tot împotrivit.
Capricorn
Acești nativi fac ce știu ei mai bine: îi lasă pe ceilalți în plata lor sau a Domnului și își văd de drumul lor. Capricornii sunt magistrali în aceste 40 de zile magice pe cont propriu, în acțiuni care nu depind de alții, fără să aștepte nimic de la nimeni. A nu te lega de nimeni ca să obții ceva, ci doar de propriile scopuri, devine mod de viață. Capricornii au succes în rol de locomotivă, care-i impulsionează pe cei ce se urcă în trenul lor. Este sezonul alegerilor categorice, ferme, al deciziilor prin care curajul este răsplătit cu vârf și îndesat. Eu, prin mine, pentru mine și pentru cine mă urmează. Cine este împotrivă, nici nu contează!, acesta este motoul. Capricornii se regăsesc în ipostaza de motoare de inițiativă și acțiune, își văd de drumul lor și investesc energie cu randament 100% în activități de pionierat, unde alții nici măcar nu îndrăznesc să pună degetul. Capricornii pornesc cu elan, au demaraj și nu cunosc obstacole în acțiunile constructive.
Vărsător
Acești nativi își reintră pe deplin în rolul lor cu care au venit la naștere, acela de protectori ai celor mulți și ai tuturor celor opresați, agresați, abuzați de alții. Vărsătorii capătă acum acces la resurse materiale, obțin bani, bunuri, li se dezleagă proiecte legate de casă, proprietăți, amenajări, pe care le pun la dispoziția altora. Vărsătorii își extind teritoriul, își măresc spațiul de locuit și sfera de influență, dobândesc mai mulți bani și resurse ca să aibă grijă, să se dedice, să se pună la dispoziția și mai multor suflete. Vărsătorii își extind aripile ca să ia asupra lor spre alinare și vindecare problemele și suferințele altora. Ei devin surse de siguranță materială și emoțională, oferind stabilitate și confort într-un cuib stabil și solid. Vărsătorii protejează drepturile altora, îi eliberează sau le apără libertatea și îi ajută să crească iubiți, devenind exemple vii că iubirea nu îngrădește, ci oferă spațiul necesar fiecărui individ de a fi cine este el și de a deveni cea mai înaltă versiune a sa.
Pești
Timp de 40 de zile, inteligența sclipitoare și capacitatea de a le citi celorlalți gândurile fac din Pești ființe fascinante și seducătoare. Peștii merituoși trăiesc acea perioadă a vieții în care le vine întâi răspunsul și apoi li se pune întrebarea, în care au o soluție și apare contextul blocat în care să o pună în practică. Peștii fac acum conexiuni instantanee, fiind excelenți în rezolvarea sarcinilor multiple, în coordonarea unei echipe, folosindu-și din plin harul de oratori, de profesori, de formatori. Peștii sunt recunoscuți ca surse credibile de informație, sunt căutați pentru companie și sunt izvoare de bună dispoziție. Ei sunt instalați în rolul de mentori și de autorități incontestabile, atât în teorie, cât și în practică. Peștii primesc acele ponturi, revelații, piese de puzzle cu care pot să-și completeze lacunele din viața lor și din viața celorlalți.
Sursa foto: https://ro.pinterest.com/pin/267471665348478447/