Seminar de radiestezie, București, 17 noiembrie 2019

Scopul acestui seminar este familiarizarea cu măsurătorile radiestezice. Nu se pune problema de inițieri și grade, ci doar de un cadru general, în care aducem în principal claritate asupra unor concepte controversate sau greșit înțelese, pe care să știm să le folosim în conformitate cu Planul Divin.

Ne întâlnim ca să practicăm:
- punem în mână ansa și raportorul, învățăm ce facem cu ele și începem să le programăm și să le folosim
-    învățăm să intrăm în stare alfa
-    facem o meditație sau o rugăciune
-    stabilim niște parametri care se măsoară
-    aflăm ce putem măsura și când putem măsura

-     explicăm proprietatea unor termeni asupra cărora aducem un nou nivel de înțelegere:


Seminar „Astrologie cu Îngeri”, București, 8 noiembrie 2019

Tema:
Cum lucrăm cu Îngerii in astrologie?

Acest seminar este accesibil inclusiv începătorilor.

El se adresează celor care sunt pregătiți să treacă dincolo de limitele astrologiei clasice. Abordarea astrologiei se face din perspectivă energetică.

Învățăm să invocăm Îngerii, să ne protejăm cu ajutorul lor, să-i folosim ca intermediari, să-i punem la treabă în conformitate cu fișa postului fiecăruia dintre ei, să le fim recunoscători.

Identificăm Arhanghelii care guvernează fiecare zodie în parte și aflăm care dintre ei ne poate ajuta, în funcție de calitățile, blocajele și remediile de care avem nevoie, în concordanță cu astrograma natală.

Facem o meditație cu Îngeri.

De ce astrologia și numerologia NU se studiază în școală și nici nu trebuie!

Tot mai des aud voci. Stați, nu asta am vrut să spun. Nu e vorba despre acel tip de voci, nu am terminat fraza. Ce vreau să spun e că tot mai des aud voci care susțin cu entuziasm introducerea în școală ca materie de studiu a științelor ezoterice. Sunt numeroși oameni care se descoperă pentru prima oară pe ei sau se redescoperă cu ajutorul astrologiei sau al numerologiei la o vârstă matură. Primul gând care le trece prin minte este „De ce n-am știut eu toate astea despre mine de la bun început?” 

Dați-mi voie să aduc lămuriri asupra problemei. În primul rând, adepții studiului științelor vieții (căci așa s-ar putea numi trunchiul comun al cunoașterii din care fac parte astrologia și numerologia) în cadrul curriculumului școlar ignoră anumite aspecte. Mai mult, am serioase motive să suspectez că cei aflați în această tabără întrunesc anumite caracteristici comune, cu titlu de probabilitate:
- e posibil să nu aibă copii și nici să nu fi stat prea mult prin preajma copiilor;
- e posibil să nu aibă aptitudini pedagogice;
- e posibil să fie lipsiți de viziune educațională;
- e posibil să manifeste un prea mare orgoliu al cunoașterii;
- e posibil să fie teoreticieni ai acestor discipline, nu practicieni;
- e posibil să nu aibă suficientă experiență de consiliere.

Științele vieții (cum am denumit mai sus astrologia și numerologia, fără a ne limita la acestea) în primul rând sunt științe inițiatice! Ele nu se adresează oricui, ci îi condiționează pe toți candidații la cunoașterea pe care o promite în funcție de rezonanța cu lumea invizibilă, de înțelegerea legilor Universului, de responsabilitatea față de propria persoană, de dăruirea față de ceilalți, de capacitatea de a iubi, de înțelegerea superioară a esențelor, de gradul de evoluție personală, de nivelul de conștiință. Toate aceste criterii reprezintă tot atâtea probe inițiatice pentru cei ce ajung să rezoneze pe aceste frecvențe. Unii au aceste forțe active încă de la naștere, în alții ele se trezesc pe parcursul vieții. Unii au o altă cale, ce nu presupune înțelegerea misterelor, ci alt tip de experimentare. Și acei oameni sunt la fel de în regulă pe drumul lor de viață, dar o asemenea cunoaștere mai degrabă i-ar sminti decât să îi ajute să se dezvolte.

Criză astrologică: Efectul Ponta. Horoscop 24 octombrie – 14 noiembrie 2019

Cu siguranță, fiecare dintre noi cunoaște măcar un personaj ros de propria importanță și dornic de putere asupra altora, care numai pe el nu se vede. Întotdeauna alții sunt de vină, e o conspirație generală împotriva sa, el nu a greșit cu nimic. În plus, știe tot și e mai bun decât toți, nu aude nimic din ce i se spune, iar ca trăsăturile sale să meargă spre terorismul psihic, niciodată nu recunoaște că a greșit, nu-și cere scuze și nu-i pare rău.

Tipologia corespunde unor indivizi care ies la suprafață între 24 octombrie și 14 noiembrie 2019. 24 octombrie e data la care Soarele trece în Scorpion și începe să formeze o opoziție cu Uranus din Taur, iar 14 noiembrie este data la care încep să se desfacă efectele cuadraturii Marte-Pluto. Între cele două aspecte, în intervalul menționat e în vigoare cea mai distructivă dintre cuadraturi: Marte-Saturn.

Soarele îl înfruntă pe Uranus și îi face pe mulți orbi la consecințele propriilor fapte. Pe cei care nu trăiesc la nivel conștient îi împinge necuratul de ego să se comporte acum fără să se gândească la ce va fi în viitor. „După mine, potopul!” Lipsa de chibzuință și, mai ales, lipsa de interes pentru binele comun devin frapante la nivel personal, dar mai ales la nivel social. „Ce mă interesează pe mine de alții? Eu și ai mei să fim bine!” Sunt unii care vor puterea și o vor acum, cu orice preț. Sunt mulți dispuși acum să plătească prețul, pentru că, de fapt, nu-l plătesc ei. Ei doar declanșează criza, iar ceilalți o suportă. Câștigul celor puțini se traduce în paguba celor mulți. Dar ce contează pentru ei? Căci lumea se împarte în stăpâni și sclavi! Iar stăpânii spun că e timpul sacrificiului. Nu pentru ei, desigur.

Numerologia generațiilor. Înainte și după anul 2000

Criza generațiilor este semnul evoluției la nivel colectiv, iar ca orice proces de maturizare, formarea identității unei generații se face prin contestarea unor valori și norme sociale valabile înainte, ceea ce conduce la crearea unei noi filosofii de viață care va fi, la rândul său, reformulată de către cei ce vin după. E firesc ca pe vremea noastră să nu fie ca pe vremea lor...

Toți oamenii născuți în decursul unui deceniu au în comun cel puțin o cifră prezentă în anul nașterii, care descarcă informații la nivel de subconștient colectiv. Fiecare generație duce experiența individuală și colectivă la un alt nivel de înțelegere a vieții și de interacțiune socială. Diferențele de viziune provoacă invariabil neînțelegeri, probe de toleranță și acceptare sau, după caz, ciocniri de putere. Numerologia explică de ce tranziția majoră s-a făcut la granița dintre anul 1999 și anul 2000, de unde au început să se zguduie fără precedent relațiile de familie, sistemele, instituțiile, abordarea sănătății și, mai ales, a educației.

În această tranziție de la un mileniu la altul, de la cei născuți în ani cu 1 în față la cei născuți în ani care încep cu 2, cunoașterea numerologică oferă instrumente de înțelegere și de acțiune pentru părinți, șefi, parteneri, profesori. Schimbarea frecvențelor numerologice descrie mutațiile de ansamblu pe care fiecare individ le manifestă într-un anume grad, pe un anume palier al vieții sale. Trecerea în revistă a particularităților fiecărei generații descrie evoluția sistemului de valori sociale și particulare, criza generațiilor fiind, în fapt, o criză a valorilor.

Generația ‘40

Cei născuți între 1940 și 1949 reprezintă generația oamenilor pragmatici, a celor muncitori și responsabili. Sunt oamenii care întotdeauna se orientează după soluții. Fiind vorba despre cei născuți în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial sau imediat după, au suportat crizele existențiale ale acelei perioade. Ei sunt obișnuiți să ducă greul în orice situație, cu eficiență maximă, devenind inovatori în abordarea problemelor și a crizelor. Crescuți ca niște supraviețuitori, au învățat de mici să fie solidari cu ceilalți și să-i ajute să depășească situații grele de viață. Ei sunt oamenii pe care te poți baza oricând, aflați în spatele oamenilor de succes, deseori în spatele unor copii, nepoți sau discipoli cu un înalt grad de responsabilitate, de multe ori publică.

Info: Consultații doar la distanță

Începând cu data de 22 octombrie 2019 renunț din nou pentru aproximativ un an de zile la activitatea de birou în București. Prioritățile se organizează în funcție de viața de familie: copii mulți și o sarcină din ce în ce mai avansată. 21 octombrie 2019 este ultima zi de birou în București anul acesta.

Activitatea de consiliere (astrologie, numerologie, dezvoltare personală) continuă exclusiv la distanță de la biroul de acasă. Sunt disponibil de oriunde numai prin telefon, Skype, WhatsApp, WhatsApp cu video, Messenger, desigur, cu programare la 0769674557 (mesaj pe WhatsApp, sms, telefon).

Din 31 octombrie 2019 încep din nou cursuri de astrologie online.

În rest, continuă cursurile și seminariile la clasă în București și eventuale foarte rare deplasări în țară, anunțate la vremea lor. În funcție de priorități, mă străduiesc să scriu și să ne vedem în mediul virtual sau la televizor, în limita posibilităților.





Curs de astrologie ONLINE, din 31 octombrie 2019

Cum?

Cursul se desfasora la distanta, in sistem videoconferinta, pe Skype.


In fiecare seara de joi, timp de 8 intalniri consecutive, ne dam intalnire pe internet, incepand cu ora 18:30 (ora României). Ca resurse, e nevoie de un laptop sau de un calculator cu webcam (chiar și un telefon poate fi suficient), precum si de o conexiune buna la internet.


Cursul are loc in timp real si este interactiv. Ne aflam cu totii intr-o clasa virtuala.


Fiecare lectie se poate inregistra si aprofunda ulterior (ceea ce este avantajos si daca cineva lipseste de la o intalnire, pe care astfel o recupereaza).

Alte avantaje majore: participanții se pot afla oriunde, iar timpul de deplasare dispare, cursul putand fi urmat de acasa.


Participarea se confirma prin achitarea taxei de curs pana pe data de 29 octombrie 2019. Pe 31 octombrie, la 18:30, avem prima intalnire pe Skype.


Cui se adreseaza?


Cursurile de astrologie se adreseaza tuturor pasionatilor de astrologie aflati la inceput de drum, celor care doresc sa-si sistematizeze cunostintele in domeniu si tuturor celor care doresc sa-si refaca legatura cu propria persoana (cu sinele adevarat), cu lumea si cu Dumnezeu. Cursurile se organizeaza la clasa.
O luam de la zero, asa ca cei care au cunostinte minime de astrologie au ocazia sa ia startul. In egala masura, cursurile se adreseaza si celor mai experimentati, care doresc sa puna astrologia in perspectiva spirituala, sa isi clarifice conceptele si sa isi construiasca propriul sistem de interpretare.

Misiunea si promisiunea

Marte în Balanță (4 octombrie - 19 noiembrie 2019). Cine luptă, se bate singur

Din seara zilei de 4 octombrie până în dimineața zilei de 19 noiembre 2019 suntem acordați cu toții pe o frecvență de cooperare. Chiar și cei individualiști, cei care lucrează pe cont propriu, ba chiar și cei ce susțin că nu au nevoie de nimeni au nevoie de cineva pe care să se bazeze. Explicația astrologică este dată de tranzitul planetei Marte prin semnul Balanței.

Pentru mulți este o lecție majoră să învețe să se bazeze pe alții. Alții sunt obișnuiți, în schimb, să-și paseze responsabilitățile și să lase pe alții ceea ce pot face prea bine și singuri sau ceea ce intră în atribuțiile lor. Toamna aceasta, Marte în Balanță reconciliază contrariile. Toți avem ca temă să cerem ajutor fără să abuzăm, făcându-ne datoria și practicând un schimb corect. Cei obișnuiți să primească mai și dau, iar cei obișnuiți să dea mai și primesc.

Tranzitul marțian face acum din colaborare un scop în sine. Indiferent ce avem de gând să întreprindem sau indiferent de ceea ce deja am pus în aplicare, cuvântul cheie este ÎMPREUNĂ. Apare nevoia de a ne completa unii pe alții, de a avea cu cine să împărtășim ceea ce suntem și ceea ce facem. De aceea, relațiile ocupă din nou prim-planul atenției generale. Parteneriatele, asocierile, colaborările, cuplurile, căsniciile se reevaluează după raportul cerere-ofertă. Suntem mai vocali în a ne cere drepturile, în a primi atenție și sprijin. 

Seminar de ASTROLOGIE MEDICALĂ, online, 13 și 20 noiembrie 2024

Miercuri 13 noiembrie și miercuri 20 noiembrie 2024, între orele 20:00 și 23:00 (ale României), reiau seminarul de astrologie medicală. Ulti...