Tot ceea ce trăim are în spate un scenariu, ca un pilot automat. Controlul îl deține sistemul nostru de credințe, care ne dă direcția a tot ceea ce ni se întâmplă. Pentru majoritatea oamenilor, nu este adevărat ceea ce este adevărat și cât se poate de evident, ci este adevărat ceea ce cred ei că este adevărat. Așa ajung să trăiască în holograme și proiecții despre propria viață, preferând impresiile și visarea în locul realității.
Oamenilor le place să fie mințiți și caută confirmări care să le valideze alegerile. Așa se face că, în etapa de viață în care nu sunt pregătiți să renunțe la iluziile lor, iau contact cu terapeuți, clarvăzători, ghicitori care le confirmă că așa este, ei au dreptate să spere și că, într-adevăr, așa va fi. Numai că după ce timpul face așteptările să devină cenușă, sosește momentul de trezire. Stai așa că nu era așa! Atunci vine rătăcirea cea de pe urmă când, cel ce-i spune omului adevărul în față, devine dușmanul său.
La limita aceasta foarte fragilă între speranță, așteptare, iluzie, închipuire, confirmare și adevăr înoată numeroase povești de iubire. Toate sunt scăldate în experiența și fricile tuturor celor ce au trăit și au iubit de-a lungul timpurilor, deci în inconștientul colectiv.
Într-o viziune lucidă, să spunem că sistemele, prin instituțiile lor, nu-și doresc niciodată oameni fericiți și independenți! Statul, școala, Biserica au nevoie de oameni nefericiți și dependenți ca să existe. Oamenii care gândesc singuri și care ies din turmă nu pot fi controlați, ori pentru atâția păstori trebuie carne de miel, iar la atâția stăpâni care ajung să guste puterea e nevoie de cât mai mulți oameni cu mentalitate de sclavi, altfel cum ar putea să-și etaleze puterea?! Cum ar putea afirma atâția ‘Ia uite cine sunt eu!’ dacă n-ar avea cine să-i admire, să-i preamărească și să-i lingușească aspirând ca, într-o bună zi, să se înfrupte la fel ca ei sau, încă și mai bine, să le ia locul și să-i vadă la mâna lor.
Și atunci de ce ne mirăm că nefericirea, laolaltă cu frica, nedreptatea, eșecul sunt servite zilnic în toate știrile, emisiunile, programele tv, filmele, campaniile publicitare sau electorale? MITUL NEFERICIRII este probabil cel mai puternic mijloc de manipulare în masă din câte există, pentru că anulează forța iubirii. Numai că omul însuși este cauza propriei nefericiri! Ni se spune că alții sunt nefericiți, sunt victime, sunt neputincioși în fața sistemului, deci și noi suntem ca ei, adică n-avem altă șansă, așa stau lucrurile, așa merge treaba, acesta este adevărul. Da, acesta este adevărul care ni se livrează și pe care îl credem dacă îl înghițim nemestecat. În dragoste, mitul nefericirii se regăsește în povestea celor doi eroi romantici ai lui Shakespeare, Romeo și Juieta. Iubirea imposibilă! Nefericirea a doi tineri care se iubesc și care nu pot fi împreună în această lume și în această viață din cauza familiilor și a mediilor sociale din care fac parte. Serios? Chiar acesta să fi fost mesajul dramei sau nu cumva e ceva mai mult de atât?
Shakespeare rămâne unul din cele mai înalte spirite a căror muncă inspiră umanitatea indiferent de generație, operele sale fiind o sinteză a vieții. Numai că se trece cu vederea un aspect: arta este un cod prin care se transmite adevărul. Prin artă sunt transmise mesaje în mod indirect, iar a lua informația ca atare este o eroare. Nimic nu este ceea ce pare în artă, întotdeauna sensurile se ascund, dar fiecare înțelege atât cât poate și cât vrea.
Romeo și Julieta reflectă iubirea condiționată de exterior care interzice împlinirea. Eu cred că Shakespeare nu a vrut să spună că un tipar, al iubirii neîmplinite, este normal și adevărat, ci a vrut să facă o incursiune în inconșientul colectiv, în credințele generale, în limitările pe care ni le impunem singuri și unii altora, în convingerile care ne sabotează. Eu cred că, dacă Romeo și Julieta, se iubeau dincolo de îndrăgostirea pasională, lăsau totul în urmă și se pierdeau în lume ca să-și consume dragostea. Numai că iubirea lor, iertat să fiu de către cei ce suspină la finalul lor tragic, nu este adevărată. Este iubirea în faza de îndrăgostire, cu atracție fizică, pasiune, dorințe și așteptări. Nu este iubirea autentică în desfășurarea sa propriu-zisă. Pentru că FĂRĂ ALEGERI ASUMATE DE AMBELE PĂRȚI ȘI FĂRĂ CURAJUL DE A CONSTRUI O LUME ÎNFRUNTÎND PREJUDECĂȚILE ȘI JUDECĂȚILE, NICIUN CUPLU NU TRĂIEȘTE IUBIREA ADEVĂRATĂ.
Romeo și Julieta este despre iubirea pe care doi tineri ar fi putut să o trăiască,
nu pe care doi tineri au trăit-o.
Shakespeare pune în artă prima fază a iubirii: îndrăgostirea, cu pulsiunile și provocările sale. Mediul, inconștientul colectiv, scufundă corabia iubirii celor doi, care nu trece testul. Moartea celor doi îndrăgostiți este moartea atâtor povești de dragoste care ar fi putut să fie, dar care n-au fost niciodată.
Romeo și Julieta ne arată vălurile iluziei. Câți nu trăiesc fără să se trezească în iluzii ale îndrăgostirii în relații consumate parțial, fugitiv, pe ascuns? Căci era cât pe-aci să se întâmple în realitate dar n-a fost să fie?! Iar oamenii cred că Romeo și Julieta sunt eroi ai iubirii înfrânte! De fapt, ei sunt eroi ai propriilor alegeri și condiționări pe care le acceptă. Ei devin propriile victime într-un joc al iluziilor. Mitul lor alimentează atâtea îndrăgostiri, fără ca oamenii să vadă că finalul fantasmei este scris dinainte ca în ‘Romeo și Julieta’.
Iar oamenii fac fixații pentru persoane nepotrivite în special pentru că nu-și accept[ sau nu-;i cunosc locul și încalcă liberul arbitru. A intra peste cineva într-o relație în deplină cunoștință de cauză este furt și se pedepsește ca atare după legile divine, inevitabil prin suferință și frustrare. Lipsa de stăpânire de sine, invidia, dorința de a avea ce are altul împing oamenii în teritoriul altora. Știi că e măritată și nu te oprești? Știi că e într-o relație și tot îl seduci? A TE PUNE PE LOCUL ALTUIA ȘI A LUA LOCUL ALTCUIVA REPREZINTĂ ÎNTOTDEAUNA O ACȚIUNE EGOISTĂ, O AGRESIUNE, O ÎNCĂLCARE, NICIODATĂ UN ACT DE IUBIRE. Dar oamenii confundă ușor egoismul cu dragostea. PENTRU CĂ CEEA CE CREZI TU CĂ E IUBIRE POATE LUA CEVA CE NU-I APARȚINE, CU FORȚA UNEORI, DAR NICIODATĂ NU POATE SĂ PĂSTREZE! Fascinația imposibilului aparține inconștientului, deci oamenilor pe care mintea și trupul îi ia târâș. Iar ei zic și cred că inima... E doar mintea! Ceva ce-i ia pe sus și nu pot să oprească, deci ceva instinctual, care-i controlează.
Romeo și Julieta spune povestea îndrăgostirii adormite care nu ajunge niciodată iubire adevărată, pentru că se prăbușește înainte să înceapă. Intriga (scânteia dintre ce doi) aduce direct deznodământul, finalul, nicidecum o desfășurare a acțiunii de durată. Dar iubirea este atât de ușor confundată cu îndrăgostirea, cu sexul, cu puterea, cu frica de singurătate, cu supraviețuirea, încât Romeo și Julieta trăiesc în 90 -95 % din cupluri. Iubirea trează, autentică, conștientă ia decizii, face alegeri și nu există în afara unui echilibru între spirit, suflet și corp.
Sursa foto: https://www.guthrietheater.org/shows-and-tickets/2017-2018-season/romeo-and-juliet/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu