Hoții de identitate! Părinții căpcăuni mănâncă viața copiilor

- Nu-i așa că părinții știu ei mai bine ce mai bine pentru copiii lor?

- NU!

Unul din îndemnurile devenite clișeu în ședințele de consiliere este: ‘Dă-te jos de pe copilul tău! Ești DOAR MAMA LUI sau DOAR TATĂL LUI, nu ești DUMNEZEUL LUI! Mulți părinți ajung să se comporte ca și cum ei ar fi singurii responsabili să-și protejeze odrasele și să-i ferească ‘de greșeli’ (e vorba despre ce consideră ei că au fost ‘greșeli’ în propria viață), atingând cote impresionante de hiperprotecție, combinată cu gelozia. Ce învață copilul dintr-o astfel de atitudine bazată evident pe FRICĂ:

1. LUMEA este un MEDIU OSTIL, în care trebuie permanent să te aperi de pericole, să te protejezi, să stai cu garda sus.

2. El este CENTRUL UNIVERSULUI! Prin urmare, să nu ne mire că produsul acestui tip de educație parentală devine egoist, narcisit, cu dificultăți de integrare socială. Părintele este cel care îi încurajează aceste trăsături de caracter, făcându-l să trăiască într-o sferă izolată de exteriorul amenințător, astfel încât copilul ajunge să se creadă STĂPÂN, inclusiv STĂPÂNUL PĂRINTELUI, din moment ce e vorba doar despre LUMEA LUI, DESPRE EL și despre BINELE LUI. Despre el și ceilalți, despre el și lupta cu restul lumii, din care trebuie să iasă învingător, dezvoltându-și astfel abilități de separare și distrugere, nicidecum de cooperare și creație.

3. DEPENDENȚA. Părintele este singurul care îl poate proteja, el nu poate avea încredere în nimeni altcineva și orice altă persoană trebuie să treacă prin filtrul părintelui.

4. NEÎNCREDEREA ÎN SINE. Copilul nu se descurcă singur, părintele este mare, copilul e întotdeauna mic și neputincios, la orice vârstă, și nu face față singur.  În fapt, nevoia nu este a copilului, ci a părintelui. Părintele are nevoie ca copilul să aibă nevoie de el! Din rănile sale, din frica sa de a nu fi respins sau abandonat, din frica de a nu avea un rost pe lume.

5. FRUSTRAREA ȘI NEMULȚUMIREA. Pe măsură ce copilul înaintează spre stadiul de adult acumulează furie, devine rebel și acuzator, întrucât personalitatea lui este suprimată și începe să intre în conflict cu modelul parental care își dă seama că se impune cu forța. Pe măsură ce copilul încearcă să evadeze de sub autoritatea abuzivă, părintele își întărește mecanismele de control, devine nemulțumit de copil, deci părinte critic, îi contestă deciziile și îi arată în orice împrejurare că el știe mai bine decât copilul. PĂRINTELE ARE ÎNTOTDEAUNA DREPTATE, IAR COPILUL ÎNTOTDEAUNA GREȘEȘTE!

6. FRICA. Căci frica în care crește lângă părintele său devine frica sa de mai târziu, nevoia de a-i domina pe alții la rândul său, de a-și lua revanșa, de a deține puterea și controlul, cu predispoziție spre anxietate, victimizare, învinovățirea altora, paranoia.

Un asemenea copil crește ca o statuie nedezvelită la o inaugurare care se tot amână, în confort material, dependent de alegerile altcuiva. Bineînțeles, din punct de vedere spiritual, acest tip de relație toxică părinte-copil este permisă, ca plată karmică și școală pentru ambele părți implicate. Dar un părinte ce se trezește și devine conștient de efectele acestui tip de educație înțelege că copilul său NU SE SIMTE IUBIT!

Iubirea necondiționată dă întotdeauna încredere, nu soluții, iar părintele este o călăuză ce îl însoțește pe copil în procesul de evaluare a alegerilor pe care le face singur, ca să învețe și să progreseze. Nimic mai mult! Dar și părintele învață odată cu copilul. Ne întoarcem la marea iluzie că părinții își cresc copiii! În realitate, părinții cresc la rândul lor odată cu copiii, evoluând în înțelegere și, mai ales, în iubire. Cum se spune, ‘Vai de părinții care n-ascultă de copii!’

Părinții căpcăuni, care își mănâncă copiii energetic, hrănindu-se cu viața lor, sunt aceia care la întrebarea ‘Care este cea mai mare realizare a ta în viață!’ răspund cu mândrie ‘Copilul MEU!’ Aoleu! Stai! Aia e viața copilului, nu viața ta! Realizările copilului sunt ale lui, nu ale tale! Tu nu-ți afișezi decât orgoliul și mândria! 'Datorită mie e cine e! Dacă nu eram eu, el era un nimeni!' Înseamnă că tu, ca părinte, îți trăiești viața doar prin copil, ceea ce înseamnă că definești copilul ca pe o extensie a ta asupra căreia ai drepturi! Nimic mai fals! 

Exercițiu didactic. Sesizați diferența:

Una e să spui 'Sunt mândru de copilul meu și de tot ce este el!', alta este să afirmi sus și tare 'Copilul meu este mândria mea! El totul pentru mine!', deci el e tot ce ești tu, adică noroc cu el, că fără el ai fi un nimeni.

‘Copiii voştri nu sunt copiii voştri.

Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea însăşi îndrăgostită.

Ei vin prin voi, dar nu din voi,

Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu însă şi gândurile voastre,

Fiindcă ei au gândurile lor.’

(Khalil Gibran, Profetul, Despre copii)

Părinții care contestă permanent deciziile copiilor le subminează permanent autoritatea internă, nevrând cu niciun preț să cedeze puterea asupra lor, judecându-i după propriile convingeri. Iar ei susțin că le vor binele și că fac asta ‘din dragoste’. Dar de unde știi tu, ca părinte, ce e bine pentru copil? Tu, care de cele mai multe ori, nu știi dinainte nici ce e mai bine pentru tine? Cum de ești așa de sigur în privința copilului? Copilul are nevoie de EXPERIENȚA LUI, nu de deșteptăciunea ta! Sigur, asta nu înseamnă că nu intervii când își poate pune viața în pericol. Dar, în esență, tu doar îi oferi un model și îl ghidezi pe harta alegerilor sale. În numele iubirii și al lui Dumnezeu s-au comis pe planeta noastră dintotdeauna cele mai mari atrocități. 

Copiii își doresc PĂRINȚI IUBITORI, care să se simtă împliniți prin ei înșiși, fără presiunea frustrărilor revărsate asupra lor. Părinții iubitori își încurajează copiii să fie ei înșiși, nu să fie cine vor și nici să nu fie cine nu vor ei! Copiii au nevoie de energia părinților pe care să simtă că se pot baza când se împiedică și au nevoie să se lase pe spate, convinși că părinții îi prind în brațele lor. Nu de părinți care îi desființează, care le reamintesc că sunt mai buni ca ei, care sunt mici și nu sunt în stare!

Nu e bine! Știu eu mai bine cum trebuia să faci!

Nu așa! Nu m-ai ascultat! Vezi? Ți-am spus eu!

Știți persoanele singure și nefericite care nu au copii și care spun cât de fericite ar fi ele dacă măcar ar avea un copil? Păi dacă tu nu ești fericit, ce împărtășești cu copilul tău? De unde îi dai dacă nu ai tu? Fii mulțumit de tine și de viața ta ca să poți dărui iubire unui suflet care să se încarneze în viața ta! Altfel, înseamnă că vrei doar un suflet de la care să te hrănești cu energie. Iar un copil îl faci pentru el, nu pentru tine!

Tot spun că unul dintre secrete vieții este să-ți respecți locul. Iar Creația te distribuie în fiecare clipă la locul optim în funcție de alegerile tale și de evoluția ta. În relația părinte-copil, mai ales părintele, în prima parte a vieții, trebuie să fie conștient că el reprezintă autoritatea și sursa de iubire, dar nu mai mult de atât! Iar familia este o relație ierarhică până când copilul devine la rândul său adult responsabil. Până atunci, părintele trebuie să-și respecte locul și să-l pună pe copil la locul lui! Numai că, în realitate, e suficient să intrăm pe rețelele de socializare ca să vedem ce se întâmplă. Vedem părinți care își pun la poza de profil fotografii cu ei și copilul (fără celălalt părinte) sau doar cu copilul.

- Iubi, hai că nu sunt chiar așa de geloasă!

- Deloc, iubita mea. Mai ții minte când te-ai supărat

că nu te-am lăsat să apari în poza mea de buletin?

Are loc astfel un FURT DE IDENTITATE. Ca să fim mai puțin duri, un transfer sau o redistribuire disfuncțională a rolurilor din familie. Inversarea rolurilor îi transferă întotdeauna puterea copilului! Ca în cuplurile ce stau împreună ‘pentru copii’. Copiii conduc, părinții se subordonează, sunt manipulați, șantajați și crează grave dezechilibre emoționale și psihice, copiii ajungând la rândul lor să considere că au drepturi asupra părinților, al căror rol ar fi să-i servească pe ei. Așa se nasc copiii tirani. Un tată ce se afișează cu o poză de profil în care apare cu fiica își pune fiica pe locul partenerei de viață! Energetic, el este însurat cu fiica! O mamă se se afișează ca identitate în poză cu fiul își pune băiatul în rolul soțului! Să nu mai vorbim când la pozele de profil apare copilul sau apar copiii. Ierarhia este clară. Părintele se hrănește cu viața copilului/copiiilor, cărora le-a cedat puterea.

Și apare în consultații întrebarea: ‘Când îmi refac și eu viața? Sunt de atâția ani singură cu copilul meu!’ Răspunsul este: ‘Când o să divorțezi de fi-tu/de fi-ta.’ Deci când o să pui copilul pe locul lui de copil, nu în rol de partener, indiferent dacă e băiat sau fată. Apar astfel CĂSĂTORIILE ENERGETICE, care nu depind de sex, căci și un tată poate fi căsătorit energetic cu fiul, iar o mamaă poate fi căsătorită energetic cu fiica. Asta se întâmplă când oamenii nu stau pe locul lor și îi pun pe alții pe un loc pe care nu îl au, iar în relația părinți-copiii acest fenomen este cel mai ușor de detectat.

Echilibrul în relația dintre părinți și copii depinde de capacitatea părintelui :

- de a se pune pe locul său de părinte CU IUBIRE și de a-și pune copilul pe locul său de copil;

- de a nu confunda rolul de părinte cu rolul de Dumnezeu;

- de a nu lua locul copilului, furându-i identitatea pentru a-și compensa fricile și frustrările.

Sursa foto: http://www.dainiknepal.com/2016/10/189051.html