Păcatele lui Lilith în Fecioară! 9 luni de „Doamne-ajută!”

În astrologie, Lilith este regina neîncoronată a jocurilor de putere. Dar ei nici că-i pasă, pentru că s-a încoronat singură, precum Napoleon. Și ce-i mai place să aibă putere asupra altora! Să riposteze, să se răzvrătească, să-și manifeste forța. E cazul să revenim la tranzitul lui Lilith prin Fecioară (3 octombrie 2023 – 29 iunie 2024), ca să vedem unde și din ce cauză își arată dânsa colții.

În primul rând, Lilith în Fecioară e veșnic nemulțumită. Prin urmare, perfecționiștii riscă să atingă un apogeu de-a dreptul clinic. Nimic nu-i nemulțumește pe cei oricum nemulțumiți. „Se caută nod în papură!” Așa ar suna un titlu care să apară pe burtiera de la știri la tv. Totul e bine, dar... Îmi place, dar... Sunt de acord, dar... Avem de-a face cu 9 luni de adversitate. După numele din gramatică al conjuncției „dar”: adversativă. 

Ca doctorul care rânjește la tine:

-          Mâncați sănătos

-          Da.

-          Beți?

-          Nu.

-          Fumați?

-          Nu.

-          Nu zâmbiți, că tot vă găsesc eu ceva!

La orice nivel ar fi lucrurile, parcă se putea și mai bine. Astfel, ajungem, pe tărâmul compulsiilor și al obsesiilor. Unii ajung să nu mai doarmă noaptea dacă au lăsat o cană murdară în chiuvetă. Se ridică din pat după ce au stins lumina ca să o spele. Totul trebuie pus la locul lui! Curat, spălat, aliniat! Lilith în Fecioară vrea totul la dungă. De unde și expresia „ești într-o dungă”. 

Obsesia celui mai mic detaliu îi poate face pe mulți să nu mai vadă pădurea de copaci. De la o chichiță se poate ajunge la un scandal monstru. De la un pantof rătăcit la ușă sau de la o pastă de dinți lăsată fără dop la baie. Dar adevăratele războaie încep de la un singur cuvânt. Un singur reproș, o singură aluzie greșit înțeleasă, o critică pornită doar de la o constatare ajung să fie motiv de despărțire sau de divorț. Sunt oameni care pot ajunge să nu-și mai vorbească de la o vorbă. Lilith în Fecioară nu suportă să fie criticată, prin urmare pornește răscoala, este disproporționată în reacții, exagerează cu replica. 

Atelier de astrologie: Lilith în Fecioară, online

În urma solicitărilor, va propun un atelier de întâlnire cu noi înșine pe tema unui tranzit de actualitate:

Lilith în Fecioară.

Fiecare participant va putea să-și compună propriul tablou despre această etapă care durează  9 luni. Cunoștințele necesare sunt cele de bază.

Online, pe Zoom, miercuri, 15 noiembrie 2023, orele 20:00-23:00 ale României. 

160 lei

Înscrieri: doar pe mail: valeriu.panoiu@gmail.com.

Sursa foto: https://www.romaniajournal.ro/spare-time/lilith-in-virgo-hard-to-digest-both-literally-and-metaphorically/

Conferință de astrologie, București, 18 noiembrie 2023

INTALNIRE ASTROLOV
E de suflet, e pentru suflet. E cu bucurie si multa emotie! Sa ne vedem cu bine!
Pe 18 noiembrie ne vedem la:
ÎNTÂLNIREA AstroLov, aläturi de Barbara Bacauanu, Valeriu Pănoiu, Minerva - Dima Gabriela gazda podcastului, Lavinia Badea!


© Descoperim magia hartii tale natale si amprenta acesteia asupra relatiilor noastre si a felului în care iubim cu Valeriu Pănoiu.

© Constientizäm si integràm lectile traumelor noastre, pentru a descoperi calea cãtre alegeri mai întelepte cu Minerva.

© Explorãm legätura dintre destin, alegere si lectile karmice cu Barbara Bacauanu.
Rezerva-ti locul acum!
18 noiembrie, 14:30, Sala Dalles

Mai mult ca perfect! Lilith în Fecioară (3 octombrie 2023 – 29 iunie 2024)

-  Las-o așa, că merge!

-  Nu, de data asta nu mai merge și așa!

Aceasta este o mostră de dialog specifică tranzitului lui Lilith prin semnul Fecioarei, care durează, ca de fiecare dată, 9 luni. 9 luni în care crăpăturile trebuie lipite, pentru că se văd, iar noi le mai suportăm. Dacă, până acum, am tot amânat anumite reparații sau am ignorat calitatea unor aspecte din viața noastră, de acum înainte crește în noi o tensiune de natură compulsiv-obsesivă. S-ar putea să nu prea mai putem să abandonăm lucrurile într-un anumit stadiu și să le lăsăm pe mâine, pentru că nu dormim noaptea. S-ar putea să nu mai putem meșteri pe biroul de lucru până nu ștergem praful și punem toate hârtiile și obiectele la locul lor. S-ar putea să nu mai stăm confortabil pe canapea cu telecomanda în mână și să vedem că un tablou aflat pe perete stă strâmb până nu ne ridicăm să îl îndreptăm.

Scoală-te, Lazăre, din groapă, că te-ai culcat pe veci și n-ai dus gunoiul! Atenția se îndreaptă spre asemenea detalii care ne scăpau înainte sau pe care le ignoram cu bună știință.  Acum nu ne mai lasă Lilith, care ne cere să ne ocupăm de tot ce am lăsat de izbeliște. Tot ceea ce este neîngrijit ne sare în ochi și ne provoacă o grimasă. Tot ceea ce este în neregulă se vede. Lucrurile trebuie făcute corect, complet, cu precizie chirurgicală.

Lilith în Fecioară are darul de a face ordine în viețile noastre și în stilul nostru de trai. Tot ce provoacă haos nu mai este binevenit, de aceea simțim să luăm măsuri acolo unde confuzia, nesiguranța și incertitudinile și-au făcut de cap. Lilith în Fecioară adoră mesagerul din clasele primare care trâmbițează când se sună de intrare: „Șase, vine doamna!” Și alergi repede în bancă, îți îndrepți uniforma, scoți batistuța și pui mâinile pe bancă, pentru că doamna e aspră și vine să verifice dacă ai unghiile tăiate. Lilith nu e democrată, ea nu te lasă să faci ce vrei. E o comunistă nenorocită, de modă veche, e ca pe vremea lui Ceaușescu, dacă nu respecți regulile, primești bătăiță cu rigla sau cu arătătorul la palmă.

Schimbare de Destin! Nodul Nord în Berbec (iulie 2023 – ianuarie 2025)

Din 17 iulie 2023 spre miezul nopții și până pe 12 ianuarie 2025 după miezul nopții, Axa Destinului circulă nestingherită pe ruta Berbec – Balanță.  Nodul Nord se întoarce în Berbec, iar Nodul Sud în Balanță după obișnuitul ciclu de 18 ani și jumătate. Precedentul tranzit s-a petrecut între 26 decembrie 2004 și 22 iunie 2006.

Un an și jumătate de curaj. Asta cere de la noi schimbarea de Destin. Curajul exclude lașitatea, compromisul, amânarea, nehotărârea și chiar lenea. Prin urmare, e cazul și e timpul să punem osul la treabă, să facem planuri, să începem să le punem în aplicare și să ne aruncăm cu pieptul gol înainte. Viața are ceva pregătit pentru noi, e ceva, undeva, acolo, iar curiozitatea ne trage de mână să tot facem câte un pas fără să știm precis unde vom ajunge. Nici nu contează, de aceea se și spune că importantă este călătoria, nicidecum destinația. Nici nu contează unde ajungi, o să vedem noi, important este să ne mișcăm din loc.

Energiile astrale indică lanțul de condiționări în care suntem prinși în funcție de etapa de viață. Actuala axă a Destinului ne condiționează să reușim pe cont propriu. De capul nostru. Prin forțe care pornesc din interior. Marea barieră mentală care ne stă în cale este credința că nu putem să facem nimic singuri. Că nu ne descurcăm fără altcineva. Că nu răzbatem decât dacă avem pe cine să ne bazăm. Jap-jap, două palme de trezire și de încurajare! Greșit!

A FI CU ALTUL SAU CU ALȚII TREBUIE SĂ REPREZINTE O ALEGERE!

Aleg să fiu aici, nu stau pentru că nu am încotro.

Frica și neputința nu prea se mai poartă până în ianuarie 2025.

Nodul Sud vine în Balanță să arate cu degetul atașamentele, dependențele și compromisurile. Toți cei ce se bazează pe alții vor avea probleme. Toți cei ce depind financiar, material, social de altcineva s-a putea să piardă sprijinul ca să învețe să stea singuri pe picioarele lor. Cine s-a obișnuit să primească va învăța să producă atât pentru el, cât și pentru alții

Curs de numerologie, online, din 2 august 2023

Cui se adreseaza?

Cursul, organizat ONLINE se adreseaza tuturor pasionatilor de numerologie (inclusiv incepatorilor), care doresc sa inteleaga si sa foloseasca in mod constructiv puterea numerelor ascunsa in data naşterii, in nume si prenume.

Cursul se desfasora la distanta, in sistem videoconferinta, pe ZOOM.

In fiecare seara de miercuri, timp de 4 intalniri consecutive, ne dam intalnire pe internet (3 ore), incepand cu ora 20:00 (ora României). Ca resurse, e nevoie de un laptop, o tableta, un calculator (chiar și un telefon poate fi suficient), precum si de o conexiune buna la internet.


Cursul are loc in timp real si este interactiv.
Ne aflam cu totii intr-o clasa virtuala.

Participantii isi vor putea identifica profilul de personalitate si misiunea din aceasta viata, intelegand ritmurile cosmice şi caracterul ciclic al vieţii. Numerologia natala este completata de numerologia previzionala şi de compatibilitatea numerologica.

Desi se vor face conexiuni cu alte discipline spirituale (de exemplu, astrologia), nu sunt necesare cunostinte din alte domenii! Cursul se adreseaza incepatorilor, precum si celor care doresc sa-si sistematizeze cunostintele de numerologie.

Misiunea si promisiunea:

Cursul are caracter practic, urmărind aplicarea cunoştinţelor în primul rând asupra propriei persoane, dar și în viața de zi cu zi!

Acest curs reprezintă prima parte a cursului de numerologie, urmând cea ce-a de-a doua parte să aibă loc în toamna acestui an. Tematica acestui modul de curs este NUMEROLOGIA GENERALĂ, urmând ca cea de-a doua parte să fie de aprofundare în NUMEROLOGIA AVANSATĂ.

La finalul acestui curs, participanții vor fi capabili:

Atelier de astrologie: Nodurile Lunare pe axa Berbec - Balanță, online

Ca să marcăm momentul astral, se impune o analiză cu dedicație a tranzitului Nodului Nord prin Berbec și a Nodului Sud prin Balanță. Ingresul are loc pe data de 17 iulie 2023, seara târziu, iar șederea pe noul teritoriu, unde a mai fost acum 19 ani, durează un an și jumătate, până în ianuarie 2025.

Întâlnirea este online, pe Zoom, joi, 20 iulie 2023. Seara de la 20:00, ora României. Încheiem spre ora 23:00. Vă aștept la revelații. Atelierul este accesibil și celor ce au doar minime cunoștințe de astrologie.

Ateliere de astrologie: PROGRESIILE. Din 5 iulie 2023, online

De la astrologie nu se ia vacanță, în schimb, vara poate fi timpul pentru puțină practică. Formăm un grup de lucru de nivel mediu plus - avansați, pentru că tema necesită o bună cunoaștere cel puțin a astrologiei natale. Așadar, nu ne adresăm celor fără cunoștințe astrologice, în schimb începătorii care au luat contact cu astrologia previzională sunt bineveniți.

Atelierele sunt de zi. Dinamica este următoarea: ne vedem miercurea dimineața pe Zoom de la 10:00 la 12:00 (ora României) timp de 6 întâlniri consecutive. Începem pe 5 iulie, iar calendarul spune că încheiem pe 9 august.
Desigur că a doua zi sosește înregistrarea (important mai ales dacă cineva nu se poate prezenta fizic vreodată). Lucrăm în principal pe hărțile participanților dispuși să interacționeze.

Abordăm:
Semnificația hărții progresate secundare
Schimbările de direcție
Progresia planetelor în zodii și case
Datarea evenimentelor în timp
Vârste și ciclicități

Interviu Radio România Internațional: Cunoaștere și astrologie. Generațiile la granița dintre 1 și 2

Dacă, din munca mea, acest singur interviu rămâne și face o mai mare diferență peste 20 de ani, în speranța că tot mai multe spirite se trezesc la realitatea superioară a acestei planete, înseamnă că misiunea mea a fost îndeplinită.

Dialogul cu Roxana Iorgulescu Bandrabur, realizatoare de programe la Radio România Internațional, a scos la suprafață o latură erudită, aproape elitistă a abordării științelor simbolice, inițiatice, sacre. Este meritul total al jurnalistei de a evidenția asemenea valențe ale astrologiei și numerologiei.
Sunt atât de recunoscător pentru ținuta intelectuală în care a fost îmbrăcat rolul acestor discipline ale cunoașterii, condamnate drept „pseudoștiințe” în comunitatea celor ignoranți.

Un mare mulțumesc, Roxana Iorgulescu Bandrabur și Radio România Internațional pentru o asemenea platformă de exprimare!

Atelier de astrologie, București, 18 iunie 2023: Astrologia personalității, partea 1

Vă propun un șir de 4 ateliere la clasă, în București, câte unul pe lună. Primul din serie este programat duminică, 18 iunie, între orele 10:00 și 17:00. 

Aria de studiu:
ASTROLOGIA PERSONALITĂȚII

Tema de lucru:
ETAPELE ASTROLOGICE
ALE DEZVOLTĂRII PERSONALE
Partea 1: LUNA și MERCUR

Tema poate fi subordonată și altei ramuri de cercetare astrologică:
ASTROLOGIA VÂRSTELOR

Etapa Lunii (0-7 ani) și etapa lui Mercur (7-14 ani) conțin semințele tiparelor de viață specifice zodiilor și caselor în care se află cele două planete în harta natală și aspectelor pe care le fac.

Lepădările. Venus retrogradă în Scorpion și Balanță (3 octombrie - 13 noiembrie 2026)

-           Te lepezi de Satana? – Mă lepăd de Satana! – Te lepezi de Satana? – Mă lepăd de Satana. – Te-ai lepădat de Satana? – M-am lepăda...