Astrologie cu șaorma
De ce să știi astrologie? Studiu de caz: revoluția solară
Bineînțeles, ca de fiecare dată, realitatea depășește cu mult așteptările. Îl prind pentru ultima dată în această viață pe Uranus în Taur fix pe ascendent în harta revoluției solare, în cuadratură cu Soarele, aspect pe care îl am oricum și în harta de la naștere. Evident că întâmpin de ziua mea cu maximă curiozitate orice fel de situație imprevizibilă, pe care nici nu o pot anticipa, darămite preveni, după cum scrie la cuadratura cu pricina. Mai mult, mă pregătesc mental pentru situații destabilizatoare ce implică tehnologia și limitarea căilor de comunicare. De asemenea, nu exclud deciziile bruște și acțiunile ireversibile care mă lasă și pe mine mască, din categoria comportamentelor pe care în mod obișnuit nu le-aș pune în practică.
Drumul spre lumină trece prin bezna minții...
Pe 6 februarie dau o lovitură de teatru care mă surprinde în primul rând pe mine. An personal 5, am zis că în 2026 schimb telefonul, laptopul și mașina. Sun la furnizorul de telefonie să verific ofertele, ba chiar comand o prelungire de contract și telefon nou.
Intru într-un magazin al altui furnizor și mă duc teleghidat la un telefon. Întreb ce telefon e ăsta, unul slim după cum îmi place, fără să întreb cât costă îl anunț că vreau 2 pe loc și că mă portez la ei cu toate numerele. Îmi calculează oferta și aflu că plătesc la abonamentul lunar cu aproape 100 de lei mai puțin decât dincolo cu un telefon cu tot, dându-mi seama ce risipă făceam înainte cu cât plăteam lunar, o ultimă urechere a lui Uranus în Taur care ne-a îndemnat atâta timp să ne optimizăm financiar.
Pe 10 februarie merg cu soția triumfător în același magazin să solicităm eliberarea unui e-SIM, căci noile telefoane nu au cartelă fizică. În 2 ore primim pe mail 2 coduri QR, era deja seară, mă apuc să fac transferul de date din ambele telefoane, le las peste noapte la încărcat, a doua zi dimineața, la mulți ani, e ziua mea, pun mâna pe telefoane.
Șoc și groază! Constat că am scanat cu telefonul meu codul QR alocat numărului soției mele. Prin urmare, toate datele din agendă și WhatsApp s-au transferat la mine. Problema nu era asta, căci în casă toată lumea are acces la toată lumea în telefoane, ne cunoaștem toți parolele în libertate și transparență, nu era vorba despre confidențialitate, ci despre acces la telefon.
67 de zile de hipnoză colectivă cu Mercur în Pești: 7 februarie – 15 aprilie 2026
Mercur în Pești rimează cu ce nici cu gândul nu gândești. Mintea care gândește, de fapt nu gândește. Ea pătrunde, călătorește și ia forma gândurilor pe care le întâlnește, iar în ultimă fază asimilează. Mercur în Pești are acces la cunoaștere prin conectare. Mintea este holografică, ea trăiește prin imagini, prin viziuni și prin atotcuprindere. Ea e prezentă în tot ceea ce se află în jur, atât în interior cât și în exterior.
Cele 67 de zile de Mercur în Pești reprezintă o rară ocazie pentru mai bine de 90% dintre oameni de a înțelege cum trăiesc, gândesc, învață, comunică și interacționează cei 8% care s-au născut cu Mercur în Pești. Iar când vorbim despre a înțelege mintea celor născuți cu Mercur retrograd în Pești, vorbim despre a-i înțelege pe cei mai greu de înțeles, maxim 3% din populația pământeană. Procentele sunt oferite pentru a înțelege cât de specială este această perioadă astrală.
Atelier de astrologie: Marea conjuncție Saturn-Neptun în Berbec, 20 februarie 2026, online
Atelier: Astrologie lunară, 14 februarie 2026, București
Curs de formare continuă în astrologie din 21 ianuarie 2026, online
În esență este un curs de specializare, de supervizare sau de mentorat, pe
care l-au solicitat în special colegi cu bagaj astrologic, care au nevoie de
îndrumare și sprijin pentru a-și găsi curajul să consilieze sau să se exprime
în public, astfel încât să-și împărtășească darurile.
La acest curs este binevenit orice practicant al astrologiei, întâlnirile nu se adresează numai absolvenților cursurilor mele, ci tuturor celor care au nevoie de un cadru organizat și de o comunitate care să ne susțină energia și fapta bună prin astrologie.
Am anticipat de anul trecut că în 2026 nu fac curs de astrologie pentru începători (cel puțin nu în serii de un an ca de obicei). Vreau să mă dedic celor care au cunoștințe avansate, care practică, dau mai departe și orientează oamenii spre sinele lor. Tuturor celor care au nevoie să nu se simtă singuri pe acest drum.
Așa că vă provoc și vă invit pe toți cei care vreți, puteți și trebuie (formula din Reiki) să ajungeți în acest grup să ne adunăm forțele ca să creăm ceva mai mare decât fiecare dintre noi și să facem singurul lucru care contează cu adevărat: să stăm în LUMINĂ! Pe calea regală a astrologiei. Căci toate cele bune și plăcute decurg din lumină: iubire, abundență, succes etc.
Vârstele de destin în astrologie. În prezent pe podium axa Pești - Fecioară, se pregătește să intre în scenă axa Vărsător - Leu
În primul caz se află acum toți cei născuți cu Nodul Nord în Pești, respectiv Nodul Sud în Fecioară. Pe cer, în tranzit, Nodurile Lunare se află pe axa Pești-Fecioară între 11 ianuarie 2025 și 27 iulie 2026. Generațiile născute între 26 iulie 1950 – 28 martie 1952, 19 aprilie 1969 – 2 noiembrie 1970, 2 decembrie 1987 – 22 mai 1989, 22 iunie 2006 – 18 decembrie 2007 traversează în tot acest interval etapa de ÎNTOARCERE a Nodurilor, așadar Nodul Nord traversează Nodul Nord, iar Nodul Sud traversează Nodul Sud natal.
În schimb, cei născuți cu Nodul Nord în Fecioară și Nodul Sud în Pești au acum Nodurile inversate, mai precis Nodul Nord se află în tranzit peste Nodul Sud, iar Nodul Sud tranzitează Nodul Nord natal. Generațiile cu pricina: 24 mai 1941 – 21 noiembrie 1942, 15 decembrie 1959 – 10 iunie 1961, 5 iulie 1978 – 12 ianuarie 1980, 25 ianuarie 1997 – 20 octombrie 1998.
Spunem „Axa” Destinului căci are doi poli care se inversează sau se întorc la fiecare 9, respectiv 18 ani. Aceste etape din viața noastră marchează VÂRSTELE DE DESTIN, când ne aliniem cu centrul ființei noastre. Din perspectivă spirituală, Dumnezeu nu ne lasă până ce nu ne construim identitatea care să ne permită să evoluăm și să ne facem misiunile personale.
Atelier de astrologie: Lilith în Săgetător, 9 ianuarie 2026, online
Jupiter retrograd în Rac! Leacuri pentru dulcea otravă a fructului oprit: 11 noiembrie 2025 - 11 martie 2026
Previziuni 2026: Trecutul a murit! Nu începe un an nou, începe o nouă eră!
Trecerea de la energia dominantă a semnelor feminine, pasive, indirecte la acțiunea vibrantă a zodiilor masculine, energice, hotărâte vestește o lepădare colectivă de preferința pentru dramă, de atașamentul de suferință, de stilul indirect, manipulator, ascuns în relații, de căutarea inconștientă a ipostazelor de victimă și salvator. Rolurile pe care le jucăm se schimbă, scenariile cosmice propun pentru viața fiecăruia dintre noi filme în care să ne dăm rolul principal în propria viață, fără să căutăm la fel de multă satisfacție în compensațiile exterioare.
Într-un interviu recent, anul 2026 ar fi declarat „Nu ne mai plac victimele!” și ar fi făcut recomandarea fermă către tot norodul adult: „Mai controlați-vă, ce dracu', ce învață copiii voștri de la voi? Acușica vine Destinul pe Leu-Vărsător și vă întreabă ce dați mai departe, ce lăsați în urmă și, mai ales, ce modele de inspirație sunteți pentru copiii voștri actualii sau viitori, la fel pentru generațiile următoare. Mai potoliți-vă, că doar n-ați dat în mintea copiilor!”
După 15 ani neptunieni în care am ajuns să nu mai știm ce este real sau care este diferența dintre adevăr și fantezie, 2026 promite o ieșire din anestezie, care la unii se simte ca o externare dintr-o colonie unde ne-au prins niște extratereștri care au făcut experimente pe noi, ne-au sedat, ne-au drogat, ne-au testat rezistența fizică, ne-au scurtcircuitat emoțiile, ne-au luat mințile și s-au jucat cu ele expunându-le la diferiți stimuli ca să vadă cât rezistăm la stres. Toate limitele noastre au fost întinse la maxim și nu de puține ori am trăit cu senzația că nu mai suntem noi, că ne-am pierdut, că nu mai avem rost pe această lume. Mai ales în 2025, cu Lilith în Scorpion, am văzut neoameni, zombi teleghidați, roboți umanoizi.
Lepădările. Venus retrogradă în Scorpion și Balanță (3 octombrie - 13 noiembrie 2026)
- Te lepezi de Satana? – Mă lepăd de Satana! – Te lepezi de Satana? – Mă lepăd de Satana. – Te-ai lepădat de Satana? – M-am lepăda...
-
În 2026 începe o eră, nu un an nou. Finalul anilor de tranziție 2024-2025 lasă loc unei intersecții de cicluri proaspete. Se încheie o epocă...
-
Pe 26 aprilie 2026 se încheie septenalul „Uranus în Taur”, dar cine a pomenit Revelion fără foc de artificii la miezul nopții?! 3 săptămâni ...
-
Dacă mi s-ar fi cerut să programez declanșarea unei isterii de masă aș fi ales exact aceste configurații astrale din anul 2020, cu steliumu...









