Polenizare, infidelitate și fertilitate în astrologie

Puțini știu că semnificațiile atribuite nativilor fiecărei zodii sunt în concordanță cu ritmurile naturii. Toți cei născuți într-o zodie împrumută forțele care circulă în natură în perioada respectivă a anului. Adică ce se întâmplă în natură în răstimpul cât Soarele trece printr-o zodie, se oglindește în natura umană a celor ce se nasc atunci.

Cea mai vie perioadă a anului este epoca Gemenilor, între 21 mai și 21 iunie. Natura este acum o explozie de culori, de forme și de gusturi. Luna mai este denumită popular ‘florar’, iar luna iunie – ‘cireșar’. Perioada Gemenilor este sezonul de maximă diversitate din cursul anului: înfloresc florile, se coc primele fructe, gâzele își încep joaca, bâzâie muștele, albinele roiesc.

Dar cel mai impotant proces care se petrece acum este polenizarea. Fiecare floare se străduiește să fie cât mai atractivă, prin culoare și formă, astfel încât să își asigure popasul insectelor, care să poarte polenul și să perpetueze specia. Gemenii stăpânesc, dintre toate zodiile, cel mai bine seducția, fiind într-o contină mișcare, în două locuri în același timp, diversitatea fiind o tentație imposibil de stăpânit, ca și dansul dintre flori și insecte în această vreme a anului.

Nu e de mirare că sunt și zodia aflată pe locul întâi în topul infidelității. Supraviețuirea speciei depinde de polenizare, iar polenizarea depinde la rândul său de un întreg ritual de curtare, de joacă și de popasuri din floare în floare. Explozia vizuală este irezistibilă pentru Gemeni, care nu vor altceva decât au pentru că e mai bun sau mai apetisant, ci pur și simplu pentru că e... diferit.

Deloc întâmplător, Gemenii sunt guvernați de planeta Mercur, care stimulează trăirea la nivelul simțurilor. Prin urmare, energia Gemenilor are nevoie să vadă, să guste, să bage în gură, să atingă, să mângâie, să pună mâna, să audă, să miroasă, să se convingă fizic. Gemenii sunt și o zodie mentală, termenul ‘curvar’ fiind doar un alint, în cazul lor, pentru cei ce joacă la dublu.

'Curvăsăreala' presupune avantaje obținute cu intenție, spre paguba celuilalt, prin șantaj emoțional sau promisiuni deșarte care stârnesc iluzii și dezamăgiri (amantul/amanta care promite că își lasă nevasta/bărbatul și o ia pe ea/îl ia pe el). Amanții care practică amăgirile și sucesc mințile, promițând fără să aibă de gând să iasă din relația oficială, au de regulă o puternică energie de Apă! Amanții de Apă (cu amprentă de Pești, mai ales, dar și de Rac sau Scorpion) fac mult mai multe victime care ajung să se mintă singure. Gemenii sunt (dacă nu-i trag în jos alte aspecte din hartă) de obicei amanți raționali, care trasează din capul locului limitele, fără să facă promisiuni fantastice, urmărind principiul echilibrului, conform căruia amândoi se simt bine și... atât. Ca în bancul: ‘Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta!’ Adică ‘rămânem cu capul pe umeri.’ ‘Casa e casă, nevasta e nevastă, amanta e amantă’. Rolurile sunt foarte clare și nu se confundă.

De această energie duală și senzorială, considerată convențional ‘infidelă’, marcată de o viață dublă, de cascade de relații sau mai multe căsătorii nu duc lipsă:
- nativii Gemeni
- cei cu Ascendent în Gemeni
- cei cu al doilea Ascendent în Gemeni (adică Soarele în casa a treia)
- cei cu Lilith în Gemeni sau în casa a III-a
- cei cu Nodul Sud în casa a III-a
- sunt născuți cu Soarele în decanul lui Mercur

În cazul în care, pe lângă lista de mai sus, există un marcaj pe una din zodiile sau casele jupiteriene, adică Săgetător sau Pești, casa a IX-a sau a XII-a, curiozitatea și duplicitatea se amplifică, din moment ce Jupiter este o planetă fără simțul măsurii și fără limite. Adică: Ascendentul sau al doilea Ascendent în Săgetător sau Pești (Soare în casa a IX-a, respectiv Soare în casa a XII-a), Lilith în casa a IX-a sau a XII-a, sunt născuți cu Soarele în decanul lui Jupiter.

Limitările și înfrânarea apar în cazul celor puternic înrădăcinați în energia lui Saturn, președintele comitetului de cenzură. Saturnienii sunt singurii capabili să se țină în frâu sau să trăiască diversitatea măcar consecutiv, și nu simultan. Autocontrolul vine așadar la cei ce se regsesc în lista de mai sus cu amprentă de Gemeni, dar: sunt nativi Capricorn sau Vărsător (zodiile guvernate de Saturn), au Ascendentul sau al doilea Ascendent în Capricorn sau Vărsător (Soarele în casa a X-a sau a XI-a), sunt născuți cu Soarele în decanul lui Saturn. Dar, cum ar zice, Napoleon într-o celebră zicală, cum și ei au sânge de Gemeni care le curge prin vene... Oricum, ei trag la matcă sau, chiar dacă nu reușesc să se abțină, pleacă, dar nu pleacă de tot... 

Gemenii, a treia zodie la rând, corespund în astrogramă celei de-a treia case. Această casă devine în perspectiva ciclurilor cosmice, casa polenizării, care dă și cele mai mari șanse la urmași. De aceea, tranzitele planetelor prin casa a III-a par dintr-o dată, în viziunea ritmurilor naturii, cele mai clare și promițătoare semne de... polenizare finalizată cu sarcină. Atunci se deschide practic sezonul de făcut copii (pe testate și pe verficate!).

Când Soarele trece prin casa a III-a, atunci se pare că avem o lună de zile în care fertilitatea noastră este la apogeu. Pentru fiecare cuplu, există cam două luni pe an în care cresc șansele de a face copii: când Soarele este pe cer în zodia unde femeia are casa a III-a, respectiv când Soarele trece prin zodia în care bărbatul are casa a III-a. Și chiar dacă rezultatul nu este cu finalizare, Gemenii ar zice că merită încercat. Tot ei spun că important e să participi, nu să câștigi.

Gemenii și casa a III-a vorbesc, de asemenea, despre modul în care învățăm, în cele din urmă despre școala vieții. Și cel mai mult învățăm, se pare, din experiențele prin care trecem, după cum spune proverbul ‘Experientia docent’. De aceea, cei aflați pe o rezonanță aparte cu zodia Gemeni nu ratează vreo experiență nouă.

Un comentariu:

  1. Sunt cu un Geaman de 26 de ani. Am ascendent in Gemeni. Iubirea noastra este si in fapte si in ganduri. ”Curvasareala” tine si de educatie sau autoeducatie. E adevarat, are ascendentul in Capricorn, iar eu sunt Berbec.

    RăspundețiȘtergere

Seminar de ASTROLOGIE MEDICALĂ, online, 13 și 20 noiembrie 2024

Miercuri 13 noiembrie și miercuri 20 noiembrie 2024, între orele 20:00 și 23:00 (ale României), reiau seminarul de astrologie medicală. Ulti...