Secretele numerelor: 13, numărul transformării

Ce se află dincolo de tot ceea ce există? Ce urmează după absolut? Dar după infinit? Ce se ascunde dincolo de maxim?

12 este numărul Universului, de la Pitagora, părintele numerologiei, citire. 1, Creatorul, împreună cu 2, Creația. Masculinul și femininul care se întrepătrund în eternul dans yang și yin al luminii și al întunericului. După 12, urmează însă 13, numărul care conține Totul, și încă ceva pe deasupra.

Numărul 13 este porta către un nou început în viața noastră. El anunță încheierea unui ciclu care nu mai are nicio rațiune să continue. Iar după încheiere, vine golul, căderea liberă, haosul. 13 marchează exact această etapă de tranziție de la o epocă a vieții noastre, care a trecut, către ceva nou, care ne așteaptă după colț. Temut, numărul 13 poartă energia fricii de necunoscut. El este păzitorul pragului dintre un atașament care se dizolvă și un început care abia capătă o formă.

Persoanele cărora le apare constant în cale numărul 13 sunt avertizate asupra ieșirii dintr-o zonă de confort! Acesta este mesajul. Confortul poate fi o relație care nu mai aduce nimic, un drum profesional care se înfundă, un loc ce trebuie schimbat etc. Energia lui 13 este intervenția chirurgicală pe un capitol de viață ce trebuie îndepărtat definitiv, pentru că ne trage în jos. 13 fertilizează și solul în care deja se pun semințele noilor orizontului. În acest context, 13 poate anunța răul necesar, evident, dinaintea binelui greu de întrezărit deocamdată.

Cei născuți în data de 13 sau care trăiesc evenimente marcante în zile de 13 au de învățat că tot ce are formă are un ciclu de creație și distrugere și că nimic nu poate rămâne la fel. 13 avertizează că totul se transformă și că, atâta timp cât încercăm să nu se schimbe mai nimic din ceea ce ne place decât pe ici, pe colo, adică pe nicăieri, nu facem decât să blocăm energia. Blocajele conduc la împietrire și la moarte, deci la respingerea curgerii vieții. 13 vine astfel să ne ajute să vindecăm frica de a nu pierde ceva sau pe cineva. Căci, știm prea bine, de ce ți-e frică, nu scapi. Și iarăși vine vorba, iată, despre obișnuințele, confortul și atașamentele pe care numărul 13 ne susține să le curățăm.

Evoluția începe cu transformarea, iar transformarea începe cu numărul 13. În primul rând, cu acceptarea nevoii de transformare. Aici intrăm pe terenul dualității: putem accepta transformarea sau putem să ne luptăm să menținem o structură care nu mai există, agățându-ne de realitatea de altă dată, care acum este doar o iluzie. Numărul 13 ne spune că ce a fost, a fost, iar ce va fi, va fi. ‘Acum’ este pragul dintre ceva ce s-a terminat și un nou început, de la capăt. 1 lângă 3 vorbește despre crearea unui nou Univers, despre o nouă Trinitate, despre un nou Întreg, despre o nouă perfecțiune a Creației, despre o nouă formă de viață pe care o experimentăm. Prefacerea poate fi radicală, bruscă, asemenea unui big-bang, dar mai este și absolut necesară.

Numărul 13 este frecvența energiei care ne dă peste cap viața, asemenea unei baraj care oprea curgerea apei și care, odată spart, ne ia pe sus. 13 marchează închiderea unui ciclu și deschiderea altuia. Este cercul care se închide pentru a putea desena alt cerc. Energia lui 13 pune bazele unor noi succese. Numărul este încărcat cu forță de realizare și de materializare în planul fizic. Prezența lui așază temelia unor acțiuni ce necesită forță și tenacitate. Tot ce se întâmplă sub amprenta lui 13, care adunat este un 4, primește capacitatea de a depăși orice obstacol și de a-și atinge scopurile. 13 este un număr pe frecvența muncii cinstite și a hărniciei care conduce spre recompense. De asemenea, 13 promite ca tot ce se pornește sub semnul lui să fie organizat, bine pus la punct și făcut cu responsabilitate.

Fiind un număr încărcat cu putere de materializare, el conduce și spre o bună administrare a banilor iar, în ultimă instanță, spre abundență materială. De el se bucură toți cei născuți în zilele de 13 sau pe 1 martie (01.03) ori 1 decembrie (01.12, 1+2=3, deci 01.03), precum și cei ce se aruncă înainte cu curaj, voință și ambiție într-un proiect nou într-o zi de 13. În plus, 13 conferă și o sexualitate puternică (deci cei ce-și sărbătoresc relația sau căsătoria într-o zi de 13 n-ar avea motive să se plângă), precum și destulă agresivitate, care poate fi redirecționată însă prin muncă. 13 este și un număr al conflictelor, dar al conflictelor constructive, care întotdeauna conduc spre armonie și spre soluții. Conflictul este cel întreține armonia. 13 este un număr cu rol de brainstorming. Ceva, ceva bun tot o să iasă!

Aunci unde este ghinionul lui 13? El se manifestă doar la cei ce se eliberează greu de atașamente și care suferă de... stagnare. Doar la cei ce au nevoie să piardă, să sufere și să aibă parte de eșec pentru că nu pricep și nu acceptă că gata, s-a terminat o misiune, și că trebuie să privească în față, nu în spate. Dar asta e o lecție pe care tocmai cei marcați de 13 nu o au, sau pe care o învață repede. Energia lui 13 este greu de dus numai pentru toți ceilalți, nicidecum pentru cei ce au legătură cu ea.

Reînnoirea. Luatul de la capăt. Piatra de temelie a unui nou proiect, cu șanse mari de materializare. Scheletul unei noi construcții. Trecerea într-o nouă etapă. Moartea urmată de renaștere. 13 este însăși esența vieții. Este viața care merge mai departe. Este singura certitudine pe care o avem în viață: schimbarea.

Sursa foto: http://www.cunoastelumea.ro/numarul-13-intre-superstitie-si-coincidenta-este-acest-numar-atat-de-sumbru/

30 de comentarii:

  1. Valabil si pentru 31?

    RăspundețiȘtergere
  2. Am constatat ca 13 imi poarta noroc. Data nasterii - fiind 26 - are vreo legatura?

    RăspundețiȘtergere
  3. adevarat, eu sunt balanta la 13 grade , sotul meu este peste pe 01 .03.
    deci , da....

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt născută pe data de 13 ........și mi-a murit copilul. ........și ce trebuie să înțeleg sa nu mă mai uit înapoi să uit de ea și sa merg mai departe ca și când nu ar fi existat ? CUM AȘ PUTEA FACE AȘA CEVA ? ESTE ABSURD !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu trebuie sa uitați încercați doar sa va detașați . NU SE MAI POATE FACE NIMIC

      Ștergere
  5. Viata merge mai departe, orice s-ar intmpla, chiar si de-ti moare cineva drag, tocmai despre asta vorbeste si Valeriu. Ca fiind impregnat cu energia lui 13 stagnarea si imposibilitatea de a rupe atasamente, de a merge mai departe aduce ghinion, blocheaza energia creatore, transformatoare.
    Sunt nascuta intr-o zi de 13, chiar martie, Pesti, o zodie greu de dus, dar pot spune ca ori de cate ori am simtit ca ma blochez, ca sunt nemultumita de ceva, faptul ca am facut o schimbare, m-am rupt, desi am suferit ca un caine....mi-a adus acele oportunitati chiar nesperate, negandite. Si de multe ori am realizat ca a fost mai bine chiar decat mi-am imaginat, cand imi faceam planuri cum sa fac si ce sa schimb.

    Deci da, 13 este un numar aducator de transformare, te poarta intr-un mountagne rousse ametitor si in functie de capacitatea sau incapacitatea ta de lupta si a-ti infrange temerile interioare.
    Iar curajul nebunesc pe alocuri m-a facut sa creez cele mai frumoase, trainice si binefacatore lucruri si situatii din viata mea.
    Multumesc, 13 !

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte folositor articolul, multumesc! De multa vreme imi apare constant numarul 13 oriunde ma uit, si atat am cautat si m-am tot intrebat ce inseamna. Ma bucur ca in sfarsit am gasit un articol care explica lucrurile mai pe larg. Multumesc! <3

    RăspundețiȘtergere
  7. Sa inteleg ca data de 13 pt casatorie este de bun augur.....

    RăspundețiȘtergere
  8. Sa inteleg ca data de 13 pt casatorie este de bun augur.....

    RăspundețiȘtergere
  9. Cu ajutorul unui om numit Dr.Agbazara am reușit să rămân însărcinată prin rădăcină și ierburi. Sunt de 47 de ani, mi-a fost greu să rămân însărcinată, deși soțul meu mă iubește, dar chiar mi-a fost rău că nu am propriul copil, dar după mulți ani am întâlnit-o pe Dr.Agbazara, a cărei adresă de e-mail este ( agbazara@gmail.com) mi-a dat rădăcini și ierburi și am fost însărcinată o săptămână după ce i-am ajutat. Sunt acum 7 luni însărcinată și, de asemenea, îmi place să sfătuiesc pe toți cei care caută ajutor pentru a rămâne însărcinați să contacteze chiar pe acest om prin adresa sa de e-mail: ( agbazara@gmail.com )

    RăspundețiȘtergere
  10. Sunt nascuta pe 13 mai ,numarul la casa mea adunat da 13 ,sotul meu a decedat anul acesta pe 13 mai!ceexplicatie ami dati
    ?

    RăspundețiȘtergere
  11. Buna!
    Deci insfarsit, am gasit ceva despre 13!!! Nu'mi vine sa cred!
    Desi, am descifrat singur care este chestia cu numarul 13, vad ca acest articol este bine argumentat.
    Imi apare cam toata ziua numarul 13, pana si in ziua de azi.
    La ceas cand deschid telefonul, numere de casa cand ma uit asa din senin, etc...
    Sincer, iubesc numarul 13! M'a ajutat enorm, toate lucruriile bune s'au intamplat in data de 13, dar chiar 13. Un exemplu, postul de munca s'a incheat pe data de 13.07.2018, intr'o vineri.
    AM observat, din relatia anterioara, inainte de despartire mi se arata tot 13, peste tot. Si dupa 4 luni, m'am desparit de ex.
    Cand totu` este bine, nu imi mai apare 13. Si uite ca numai in aceasta luna, Iulie, am dat timpu' inapoi sa'mi pot da seama ce este cu 13. Si am priceput!
    Si alta chestie ce mi'am dat seama. Daca sunt intr'o relatie si este pe punctul de a se termina, imi apare mie cu o luna inainte, toata ziua si dupa o luna ii se apare si ei. Ca si cand, 13, imi arata ca despre relatie este vorba.
    In fine... e o poveste lunga, despre 13. :)
    PS: Cifra mea de destin, este 3, sunt varsator.16.02.1983

    RăspundețiȘtergere
  12. Și eu am aceeași problema legată de cifra 13. Situația este uneori exasperanta! Nu este zi in care sa nu mi iasă in cale aceasta cifra. Ma obsedează de a dreptul. Tind sa cred ca e o avertizare, deși situația asta e de vreo 2 ani încoace. Așa pățiți și Dvs? De când va apare?

    RăspundețiȘtergere
  13. vad mai tot timpul cifra 13 nu stiu ce avertizare imi da cum sa descifrez semnalul pe care mil da

    RăspundețiȘtergere
  14. Trec printr-un moment de despărțire dupa 17 ani interesant de 2 saptamani îmi apare nr 13 .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vad ca acest lucru se intimpla si la alte persoane, eu sunt despartit de doi ani, vad de atunci nr 13 si mai si locuiesc la nr 13...tot ce am observat mai clar este ca in ziua cind vad ora 13:13 chiar este o zi cu intimplari nu.prea fericite...

      Ștergere
  15. Trec printr-un moment de a ma despărți de soție dupa 17 ani si îmi apare nr 13 de 2 saptamani foarte interesant!

    RăspundețiȘtergere
  16. Eu ce sa Mai zic,sunt nascuta pe 13.09,marți,la 3 noaptea,numele meu este cu A.A.A(1+1+1),mama nascuta pe 31,tata 11,soțul in cartierul nr 3,apartamentul pe strada nr 31,apartament 3,,,si asa mai departe ,,,,🙂totul in viata mea începe cu 1,13,31,3 alte numere nu exista pt mine.🤯

    RăspundețiȘtergere
  17. De cate ori merg cu masina prin oras, cand ma uit la semafoare, la majoritatea se intampla sa ma uit exact cand arata cifra 13. Ce inseamna asta, ce sa inteleg ???

    RăspundețiȘtergere
  18. Sunt născută pe 13. Vineri, am venit de la Rm. Vâlcea cu un autobuz, locul find 13,biletul a costat 13 lei. De unde veneam? De la Schitul Frasinei de unde am primit o binecuvântare... Deci, clar pentru mine este un nou început. Mulțumesc mult pentru lămuriri!

    RăspundețiȘtergere
  19. Am peste 50 ani si pana acum tot timpul mi-a iesit in cale:Cand priveam egal unde ;Ceas sau alte indice ma intalneam cu cifra 13 eu am considerato cu noroc si o mai consider.De ce? Pentru ca eu o cred ca face parte cu restul numerelor din univers bla,bla,bla...

    RăspundețiȘtergere
  20. Numele meu este Emily, eu și soțul meu suntem căsătoriți de aproximativ 8 ani acum. Am fost căsătoriți fericiți cu doi copii, un băiat și o fată. Acum 3 luni, am început să observ un comportament ciudat de la el și câteva săptămâni mai târziu am aflat că soțul meu vede pe cineva. A început să vină acasă târziu de la serviciu, ca înainte, nu-i mai pasă de mine sau de copii, uneori iese și nici măcar nu se întoarce acasă de câteva zile. Am făcut tot ce am putut pentru a remedia această problemă, dar fără niciun rezultat. Am devenit foarte îngrijorat și am avut nevoie de ajutor pentru a-l face să revină la normal. În timp ce navigau pe internet într-o zi, am dat peste un site web care sugera că Dr. Ogala poate ajuta la rezolvarea problemelor conjugale, la restabilirea relațiilor rupte și așa mai departe. Deci, am simțit că ar trebui să-l încerc. L-am contactat în legătură cu problema mea și el a făcut o vrajă pentru mine. Două zile mai târziu, soțul meu îl va schimba, îmi va spune foarte bine că eu și copiii îi spun că ne iubește atât de mult, încât și-a cerut scuze pentru greșelile pe care le-a făcut și a promis că nu o va mai face niciodată. De atunci, totul a revenit la normal. Eu și familia mea locuim din nou fericiți împreună. Mulțumesc dr. Ogala. Dacă aveți nevoie de un aparat care poate arunca o vraja care funcționează cu adevărat, vă sugerez să îl contactați. Nu te va dezamăgi. Acesta este e-mailul său: e-mail: drogalad02@gmail.com și, de asemenea, WhatsApp +2347049668119 ....

    RăspundețiȘtergere
  21. Ori unde mă uit în general la ceas tot timpul văd nr 13 și nu știu ce să cred

    RăspundețiȘtergere
  22. Ce puteți spune despre 13 septembrie

    RăspundețiȘtergere
  23. Bună ziua prieteni, sunt medic de profesie. Nu am crezut niciodată în superfeshier din cauza experienței mele profesionale până când l-am întâlnit pe Dr. DAWN, un puternic vrăjitor care este minunat cu munca lui. Aveam probleme în căsnicia mea de 12 ani când am descoperit că soțul meu avea o aventură cu colegul său, așa că l-am confruntat, tot ce mi-a putut spune este că ar trebui să fiu gata de divorț pentru că s-a săturat de mine, asta a fost cu adevărat surprinzător. pentru ca in doua zile primesc actul de divort de la el, il implor sa se opreasca dar s-a purtat ciudat nici nu se gandeste cum ne va afecta copiii, atunci am discutat cu o prietena despre problema mea si mi-a spus cum ea a fost într-o situație similară, dar Dr. DAWN a făcut o vrajă de dragoste pentru ea care i-a salvat căsnicia, am fost sceptic, dar chiar nu vreau o căsnicie eșuată, așa că l-am contactat pe Dr. DAWN pentru ajutor, după ce i-a explicat situația mea, el mi-a spus ce să fac și am făcut totul perfect așa cum mi-a spus el, astăzi soțul meu este din nou în pace cu mine și i-a întrerupt toate actele rele față de mine. Dacă ai o problemă în relația ta, Dr DAWN este ultima ta oprire pentru o soluție. Puteți contacta pe Whatsapp /+2349046229159
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere

Seminar de ASTROLOGIE MEDICALĂ, online, 13 și 20 noiembrie 2024

Miercuri 13 noiembrie și miercuri 20 noiembrie 2024, între orele 20:00 și 23:00 (ale României), reiau seminarul de astrologie medicală. Ulti...