Cum se înmulțesc zodiile între ele: 4x9


Elementele urmează o succesiune simbolică: după o zodie de Foc vine una de Pământ, apoi o zodie de Aer și una de Apă. Zodiacul conține 3 serii consecutive de câte 4 zodii, fiecare fiind alimentată cu energia câte unui element.


Berbec (Foc), Taur (Pământ), Gemeni (Aer), Rac (Apă)
Leu (Foc), Fecioară (Pământ), Balanță (Aer), Scorpion (Apă)
Săgetător  (Foc), Capricorn (Pământ), Vărsător (Aer), Pești (Apă)

În 9 puncte, urmărim atitudinea, motivația, implicarea și abordarea generală de care dau dovadă zodiile în relații. Mergem pe firul celor 4 elemente. 4x9. Să înceapă calculele cu propria noastră imagine și cu a celorlalți:

Zodiile de Foc

sunt ființe sociale, spirite vesele, entuziaste și directe.
au marele dar de a-i pune pe ceilalți la treabă în beneficiul lor personal, le place să primească și găsesc întotdeauna persoane care să-i servească.
folosesc atacul, preiau inițiativa și, dacă un li se oferă, își iau singuri ceea ce consideră că li se cuvine.
trec peste nevoile și interesele celorlalţi, uneori chiar fără să îşi dea seama.
fac întotdeauna ceea ce le place, găsind metode și scuze să-i lase pe alții să ducă la îndeplinire ceea ce un le face plăcere.
sunt lipsite deseori de autocontrol, manifestând indiferență față de ceilalți și trecând foarte greu peste orgoliu, mai ales dacă s-au simțit umilite, ironizate sau dacă imaginea lor a fost prejudiciată.
sunt competitive, iar în relații au un aer superior, urmărind să epateze întotdeauna printr-un talent care nu are valoare dacă nu este recunoscut și de ceilalți.
sunt cuceritoare, curtenitoare, galante și extrem de insistente.
dau dovadă de o nerăbdare primordială, care le transformă în cotropitori ce dau năvală, acaparează și iau cu forța ceea ce poftesc.

Zodiile de Pământ

se atașează ușor și au nevoie de o rutină a vieții din care să nu fie scoase.
au o frică nativă de schimbare, orice ieșire din zona de confort îi destabilizează, confortul putând fi uneori un viciu care știu prea bine că le face rău, un tratament abuziv din partea unei persoane sau o situație de viață care îi nemulțumește.
din întreg zodiacul, au cea mai mare capacitate de a îndura.
sunt și zodiile candidate cu cel mai mult succes la o viață dublă sau la o formă de evadare din realitate, dar au întotdeauna nevoie de stimuli externi ca să iasă de tot din toxicitate.
în cuplu, dacă sunt nefericite, chiar dacă se angajează în povești paralele, pleacă definitiv doar dacă partenerul preia inițiativa; chiar și după ruptura definitivă, trec greu peste trecut și se agață, uneori de suferință.
vânează întoteauna rezultatele și performanțele, fiind teritoriali și suportând foarte greu concurența; se așază singuri deasupra celorlalți, în postura de  inegalabili.
sunt atât de rezistente la schimbare, încât orice cumpănă sau succes al partenerului le scoate din certitudinile lor, putând să dezvolte o frică de a nu fi mai prejos, cu urme de inferioritate.
în orice fel de relație, pe termen lung, pierderea linearității le face suspicioase, provocatoare, ajungând să-l testeze permanent pe celălalt, să-l verifice sau să-i pândească minusurile, împingându-l să greșească pentru a primi confirmări și provocând ruptura sau separarea.
au nevoie de rădăcini, de un loc în care să se simtă în siguranță, unde să-și clădească un confort care să crească exponențial, locul putând fi de muncă, o relație sau o locuință.

Zodiile de Aer

promit întotdeauna mai mult decât pot face.
sunt maestre ale așteptării atunci când au ideal sau un țel suprem, pândesc, hărțuiesc, provoacă și întrec des măsura, ca să testeze limitele celorlalți și să tatoneze până unde pot să se întindă.
se răzgândesc ușor, se reorientează și dau înapoi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
sunt firi independente și iubitoare de libertate prin excelență, un fel elegant de a spune că fac mai mereu ce vor, după capul lor.
se revoltă dacă se simt constrânse ori inhibate în exprimare.
schimbă ușor locul sau anturajul, renunță la oameni sau la familie, dar nu la valorile lor fundamentale și la obiectivele supreme în viață. 
sunt cele mai neobosite în încercarea de a-i modela pe ceilalți după chipul și asemănarea lor.
dau cei mai sociabili nativi, care au și cea mai vastă rețea de prieteni și cunoștințe.
suferă cel mai mult dacă opiniile lor nu sunt luate în seamnă și ripostează sau luptă să demonstreze contrariul ori de câte ori capacitățile lor intelectuale sunt puse la îndoială.

Zodiile de Apă

au o profunzime a sentimentelor care îi face să persiste în atitudinea față de oameni, să nu dea înapoi ușor, să se răzgândească greu.
dau nativi care, fiind atât de capabili să facă incursiuni în mintea, sufletul și viața altora, au o frică fundamentală de a nu se pierde pe ei înșiși, deci de a nu se dizolva, de a nu-și pierde integritatea structurală.
se mulează ușor după oameni și situații dacă este în interesul lor, au ceva de obținut sau nu se simt amenințați.
sunt cele mai conservatoare zodii, își modifică numai forma, dar nu-și schimbă niciodată esența, felul de a fi sau caracterul.
creează impresii, iluzii și așteptări, interpretează roluri, dar întotdeauna conduc jocul și își urmăresc propriile dorințe.
sunt discrete, secretoase, țes o pânză de mister în jurul lor și al vieții lor private.
incită și atrag, având cea mai mare forță de seducție din zodiac și, implicit, cei mai mulți admiratori; stârnesc pasiuni, gelozii, obsesii, duplicitate și drame personale.
trăiesc simultan mai multe vieți, având permanent cel puțin o lume paralelă în care evadează din realitate prin imaginație, credință sau viciu.
își securizează un spațiu personal unde nu are acces oricine, preferă să se expună și să se deschidă numai dacă aleg ele.

Cele 4 elemente imprimă o energie, care nu însuflețește doar Soarele din astrogramă. Fiecare element își pune amprenta asupra planetelor care intră sub incidența sa. Există un element predominant în hartă, iar la cântar atârnă într-adevăr, cel mai greu, elementul zodiei, care colorează structura fiecărui individ, pe urmă elementul Ascendentului. Pe segmente specifice ale vieții, modul în care individul comunică, relaționează sau acționează poate să aibă întipărit specificul unui alt element. Cineva poate să fie născut, de pildă, într-o zodie de Pământ, dar să aibă Mercur și Venus în zodie de Foc, iar Marte în semn de Apă.

Puterea fiecărei planete este animată, așadar, de o energie specifică unui element pe o anumită direcție de viață, în funcție de simbolismul planetei.

Sursa foto: http://www.selvamadre.com/four-elements/

Un comentariu:

  1. Inteleg ca esti plecat din tara. De aceea scrii mai des ca atunci cand esti aici si n-ai idee cat ma bucur! Ai darul comunicarii si ii faci pe cei ce te citesc sau asculta sa inteleaga usor ceea ce transmiti. Multunesc mult Valeriu pentru fiecare postare.

    RăspundețiȘtergere

Seminar de ASTROLOGIE MEDICALĂ, online, 13 și 20 noiembrie 2024

Miercuri 13 noiembrie și miercuri 20 noiembrie 2024, între orele 20:00 și 23:00 (ale României), reiau seminarul de astrologie medicală. Ulti...