Epidemia de planete în Capricorn: Adevărul ca stil de viață

Din 1518 încoace nu s-a mai pomenit atâta adunare de planete în semnul Capricornului, cu conjuncții dintre cele cu efecte ce se întind pe decenii. Jupiter, Saturn și Pluto stau aici aproape tot anul 2020 (Jupiter pleacă pe 19 decembrie; Saturn trece în Vărsător o perioadă, între 22 martie și 1 iulie, apoi pleacă fără să se mai întoarcă pe 17 decembrie), Marte pune și el gaz pe foc între 16 februarie și 30 martie, Nodul Sud se mută din Capricorn în Săgetător pe 5 mai, ca să nu mai amintim și două eclipse pe axa Capricorn-Rac (21 iunie, Lună Nouă în Rac cu eclipsă de Soare și 5 iulie, Lună Plină în Capricorn cu eclipsă de Lună).

Pare important anul 2020, dacă nu chiar ieșit din comun; ba nu pare, ci chiar este. Capricornului îi sunt pe plac lucrurile clare, aflate la vedere și rostite direct, cu încredere, dintr-o poziție de autoritate incontestabilă. Așa că trebuie să-i facem pe plac și să enunțăm cuvântul-cheie al anului, o sinteză a sintezelor pentru trăirile de care prea puțini pot să scape. Acesta ar fi:

A-D-E-V-Ă-R.

Anul 2020 este anul marii călătorii în căutarea ADEVĂRULUI. E vorba despre adevărurile absolute, demonstrabile și evidente pentru toată lumea, dar și despre adevărul personal.

Piatra de încercare pe care ne-o aruncă anul acesta tranzitele planetelor din Capricorn până în străfundurile minții este acceptarea adevărului gol-goluț, așa cum este el, neîmbrăcat în impresii strălucitore. Trăim cu toții povestea „Hainele cele noi ale Împăratului” de Hans Christian Andersen. Pe scurt, un împărat umbla în pielea goală pe stradă, tare mândru de noua sa ținută în care se iluziona că este îmbrăcat, pentru care primea complimente fără seamăn. Toți supușii vedeau adevărul despre îmbrăcămintea conducătorului, dar nimeni nu îndrăznea să-i spună adevărul. Din frică sau din lașitate, cu toții aclamau lingușitor noul cod vestimentar al majestății sale. Până când un copil nepervertit de slăbiciunile adulților exclamă cu voce tare până la urechile împăratului că hainele cele noi și minunate nu există, fața încoronată fiind, pardon de expresie, de-a dreptul în fundul gol și cu adaosurile bărbătești la vedere.

Adevărul în gura copiilor și a bețivilor (veche zicală).

Sunt două versiuni posibile anul acesta: ori ne trezim singuri și ne dăm seama că nu mai putem să ne mințim singuri acolo unde ne-am luptat să nu acceptăm realitatea, ori avem nevoie de cineva care să ne tragă de mânecă și să ne arate unde anume ne prefacem că ceea ce este ar fi ceea ceea ce credem noi. Pinocchio demascat! Atât în ceilalți, cât și în interiorul nostru.

Adevărul tronează asupra acelor aspecte ale vieții unde e timpul să recunoaștem realitatea dezbrăcată. 2020 nu este anul scuzelor, al amânărilor sau al șanselor multiple. Este anul în care vibrația Capricornului ne împinge de la spate să acționăm în conformitate cu adevărul, pe care nu mai avem nicio șansă să-l ignorăm.

Capricornul ne trezește pe tot mai mulți din minciună, din manipulare, din dulcele abandon în nepăsare și delăsare. Este de așteptat ca un număr tot mai mare de oameni să facă pasul în afara turmei și să trăiască conștient. Ne ajută enorm spălarea pe creier iscată prin isteria colectivă a presupusei pandemii de coronavirus, în fapt o inginerie prin care puterea își crește prerogativele însoțită de lovituri financiare prin care banii ajung la maeștrii păpușari ai economiei mondiale. Frica este adevăratul dușman, nimic altceva decât o vrajă care îi prinde pe cei slabi și îi îndeamnă, pe de o parte, să consume, iar pe de altă parte să își delege toată încrederea în autorități, instituții, stat, autointitulați singurii apărători în fața unui dezastru iminent care nu se va întâmpla niciodată.

Capricornul vine anul acesta să răstoarne ordinea lucrurilor din nuvela „Alexandru Lăpușneanu”. Acolo erau „proști, dar mulți”. Aici, tragem nădejde că mai crește și România pe acea scală a conștiinței lui Hawkins în rândul popoarelor mai greu de manipulat. Tranzitele astrale conspiră ca poporul să nu se mai mintă singur cu televizorul. Campaniile centralizate bazate pe frică ne arată doar cu cine avem de a face, cine ne conduce, care sunt interesele, cine are de câștigat. Suntem mulți, dar nu mai suntem la fel de proști!

Adevărul vizează atât nivelul colectiv al maselor, pentru care devin mai transparente jocurile de putere, cât și nivelul individual, personal, la care suntem chemați să luăm decizii categorice oriunde ne-am agățat de amăgiri. În 2020 nu avem cum să nu vedem adevărul, ceea ce pentru mulți este dureros, dar pentru și mai mulți este eliberator. 

Adevărata epidemie este steliumul de planete din Capricorn care promite:

„Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8, 32).

20 de comentarii:

  1. Multumim pentru doza de optimism!!!asa sa fie..

    RăspundețiȘtergere
  2. Sper sa conștientizăm adevarul pentru fiecare dintre noi , ce o însemna el ..Sunt un rac obosit rau de vreo 7 ani incoace ..

    RăspundețiȘtergere
  3. Doamne ajuta sa se schimbe ceva

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte adevarat!!! Multumesc, cu recunostinta!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu am crezut niciodată în magie sau vrajă, dar situațiile vieții m-au dus la o casetă de vrajă numită Dr. Ajayi, căsătoria mea de 12 ani se desfășura fără probleme până când soțul meu a început să se feminizeze și să se îmbete, acesta fiind comportamentul său a rupt familia în afară, am căutat ajutor. pretutindeni, dar toate eforturile mele nu au fost un rezultat bun, am mers chiar la un specialist pentru a ajuta tot efortul a fost o pierdere, el se purta ca o persoană posedată, în ziua de luni după-amiază, în timpul prânzului, am auzit două doamne discutând despre o vrajă. caster și cum l-a ajutat pe unul dintre ei să-și recâștige pacea în casa ei, după discuția lor m-am apropiat de doamnă și mi-a explicat situația mea și ea mi-a oferit contactele casterului de vraie Dr. Ajayi, am scris caserul de vraja pe Whatsapp număr: +2347084887094, mi-am explicat mie și mi-a spus să nu-mi fac griji că peste trei zile voi începe să experimentez pacea în casa mea, dar pentru a obține că mi-a spus și câteva lucruri pe care trebuie să le fac, am făcut-o după instrucțiuni editat de războiul vrăjitor Dr Ajayi și, așa cum i-a promis tot ceea ce s-a întors, soțul meu are acum grijă de lucrurile acasă și să-și pună la capăt tot ce a câștigat promovarea în locul său de muncă. Dacă aveți nevoie de serviciul unei casete de vrăji pentru a vă întoarce un iubitor sau orice problemă de viață, contactați Dr. Ajayi pe Viber / Whatsapp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  6. Mulțumesc dr. Ajayi am reușit să-mi recâștig soțul, totul pare un vis când s-a întâmplat pentru că am fost despărțiți aproape un an, iar perioada respectivă a fost printre cele mai grave momente din viață pentru că îmi place foarte mult soțul meu. L-am bagat să se întoarcă acasă să fie cu mine și cu copiii mei, dar el a refuzat. Prietena mea Doris mi-a povestit cum a reușit să-și recâștige soțul cu ajutorul casterului vrăjitor Dr. Ajayi pentru că treceau prin divorț, ea a spus că a ajutat-o ​​să readucă pacea în casa ei nu am altă opțiune decât să dau i-a încercat dr. Ajayi, l-am scris pe numărul său de WhatsApp: +2347084887094 și i-am explicat lucrurile. Mi-a spus să fiu calm și că anumite lucruri care trebuiau făcute pentru a-mi recâștiga locuința i-am urmat instrucțiunile, după trei zile de la vraja soțul meu a venit acasă ținând un ursuleț mare și mi-a cerut să-l iert pentru toate greșelile sale și din asta în ziua de azi chiar familia mea s-a umplut de dragoste. Luați legătura cu dr Ajayi, care are soluții la toate problemele de viață, nu vă fie timizi de problemele dvs., ar trebui să-l contactați pe WhatsApp: +2347084887094 sau pe e-mail: drajayi1990@gmail.com pentru o soluție de durată.

    RăspundețiȘtergere
  7. Vreau să-i mulțumesc dr. PADMAN un caster de vrăji foarte puternic, care mă ajută să-mi aduc soțul înapoi la mine, în urmă cu câteva luni am o problemă serioasă cu soțul meu, în măsura în care a ieșit din casă și a început să se întâlnească cu o altă femeie și el a rămas cu femeia, aproape că am renunțat până când am văzut o mărturie online despre dr. PADMAN și am decis să-l contactez. I-am explicat problema mea și m-a asigurat că voi vedea un rezultat pozitiv după 24 de ore, în mod surprinzător soțul meu a revenit a doua zi după vraja, implorându-mă să-l iert și mi-a promis să nu mă mai lase niciodată, mulțumită dr unității pentru vraja reală și, dacă aveți vreo problemă, contactați-l, este sincer.

    site web: https://padmanspell.com

    Whatsapp +19492293867

    E-mail: padmanlovespell@yahoo.com.

    https://twitter.com/padman_dr.

    RăspundețiȘtergere
  8. SALVEAZĂ-ȚI CĂUTĂȚIA DACĂ ÎȚI IUBIȚI SĂRĂȚIA. Dacă refuz să împărtășesc această mărturie înseamnă că sunt egoist față de mine și de oamenii pe care îi iubesc atât de mult, care ar putea avea probleme similare, soțul meu a plecat după o mică neînțelegere și nu a revenit niciodată acasă la început am crezut că este o glumă el m-a lăsat pentru amanta lui afară, toate acestea s-au întâmplat în septembrie Împărtășesc această mărturie pentru că Crăciunul este la colț și va fi o sărbătoare foarte proastă dacă nu o petreci cu persoana iubită, atât de mulți bărbați își vor trăi soția și vor sărbători De Crăciun cu prietena lor, m-am plâns prietenei mele foarte bune, ea mi-a spus că are o astfel de problemă în căsnicia ei până când a fost prezentată lui DR PADMAN un medic specialist care este specializat în readucerea caselor rupte și căsătoriilor rupte site-ul DR PADMAN: https: // padmanspell.com/index-3.html aruncă o vrajă pentru mine în 2 decembrie, în mod surprinzător soțul meu a venit acasă pe 6 decembrie, scuzându-mă că ar trebui să-l iert că acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată. cu asta nu voi uita niciodată pe dr. PADMAN care mi-a salvat căsătoria. adresa de contact este padmanlovespell@yahoo.com, https://twitter.com/padman_dr. WhatsApp +19492293867 vă mai puteți salva căsnicia dacă vă iubiți cu adevărat soțul .. https://padmanspell.com/index-3.html

    RăspundețiȘtergere
  9. Am o mulțime de bucurie și entuziasm în mine, sunt torpey clare, am fost fericit cu căsătoria mea, până când soțul meu a început să asculte bârfele despre faptul că nu sunt credincios jurămintelor noastre conjugale, am încercat să-l fac să înțeleagă că sunt bârfe și minte, dar a pierdut dragostea, încrederea și încrederea în noi. Așa că am devenit cupluri copleșitoare și apoi am cerut divorțul, mai târziu, ne-am separat. la ani de la divorț, am încercat să duc o viață normală fără el, dar nu am putut, așa că am început o căutare despre cum să-l recuperez pe fostul meu soț, apoi am fost menționat, BaBa ogbogo un om mare și extrem de spiritual care a aruncat un iubirea vrajă asupra mea și a făcut ca EX-ul meu să revină la mine. Sunt copleșit, așa că renunț la contactul său aici pentru cei care au probleme de relație și căsătorie, astfel încât să poată ajuta cu lucrări extraordinare. E-mail: greatbabaogbogotemple@gmail.com. Sau numărul său de whatsapp ... + 234902018697 Luați legătura cu el, vedeți cât de mare și puternic este. De asemenea, ajută în aceste chestiuni ...

    (1) Opriți divorțul.
    (2) Încetează sterilitatea.
    (3) Mult succes noroc.
    (4) Vrajă de căsătorie.
    (5) Scăpați de problemele spirituale.

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu am știut niciodată că aș putea obține online, bune și fiabile, care ar putea ajuta oamenii cu adevărat ca mine care aveau nevoie de ajutor în relație. M-am despărțit de soțul meu când s-a despărțit de mine și m-am întors la fostul său iubit, încât eram atât de devastată și de sufletă. Nu am fost eu până când un prieten de-al meu m-a trimis la un bărbat grozav numit Great Baba Ogbogo că ar putea fi de ajutor situației mele. La început, m-am îndoit și ulterior l-am contactat și mi-a spus că va avea o dragoste vrajă pregătită pentru mine pentru a-mi aduce prietenul înapoi la mine. După ce am făcut lucrurile necesare, am făcut totul așa cum mi-a spus el și, spre marea mea surpriză, am primit un telefon de la iubitul meu că vine acasă și îi pare rău pentru tot ce m-a făcut să trec. Rezultatul a avut succes și astăzi, trăim fericiți. I-am dat cuvântul că voi împărtăși experiența mea cu lumea, astfel încât ceilalți să poată primi ajutor de orice fel de la el. Puteți să-l trimiteți prin e-mail prin: greatbabaogbogotemple@gmail.com sau pentru un răspuns urgent, scrieți-l pe linia sa de WhatsApp +2349020168697 ... Vă mulțumesc, excelent, BaBa Ogbogo

    RăspundețiȘtergere
  11. După căsătorie, viața mea a fost atât de grea, încât soțul meu a început să urmărească alte femei pentru că nu i-am dat un copil după ce am așteptat câțiva ani. Mi-am văzut căsnicia dispărând. Am făcut tot posibilul pentru a schimba situația, dar nimic nu a funcționat până l-am întâlnit pe Dr. DAWN, un vindecător spiritual. Dr DAWN mi-a salvat viața și căsnicia. acum am 3 copii. Sunt recunoscător Dr. DAWN și de aceea îmi las mărturia oricărei persoane care suferă de probleme conjugale și de fertilitate. E-mail de contact: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp:+2349046229159

    RăspundețiȘtergere

Seminar de ASTROLOGIE MEDICALĂ, online, 13 și 20 noiembrie 2024

Miercuri 13 noiembrie și miercuri 20 noiembrie 2024, între orele 20:00 și 23:00 (ale României), reiau seminarul de astrologie medicală. Ulti...