Previziuni: O să murim cu toții

Începem cu titlul: nu e vreo afirmație ironică și nici apocaliptică, ci face referire la o replică din filmul de animație „Goana după alune 2” dintr-o scenă de panică generală, în care soarta personajelor părea pecetluită, iar forțele inamice păreau să obțină victoria finală și definitivă.

Tema analizei noastre prezintă aceeași încărcătură energetică într-o etapă de viață în care totul pare pierdut, e din ce în ce mai rău, iar luminița de la capătul tunelului s-a stins: conjuncția Jupiter-Pluto. Un aspect astrologic de natură eminesciană, cu trimitere filosofică spre meditațiile pe tema trecerii timpului și a morții. Pentru culturalizarea generațiilor de școlari români care nu vor mai apuca să învețe online decât să citească subtitrările pe youtube și să numere banii las aici versurile uneia dintre poeziile mele preferate. Insist să repet numele autorului, în caz că va fi și el scos în curând din programa școlară și înlocuit cu programe educative sexuale începând cu clasa a treia: Mihai Eminescu. Poezia se numește „Scrisoarea I” (se citește „întâi”, în caz că și cifrele romane vor fi interzise în școală, laolaltă cu limba latină).

În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte,
Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;
Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist și roș
Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoși,
Cum planeții toți îngheață și s-azvârl rebeli în spaț'
Ei, din frânele luminii și ai soarelui scăpați;
Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
Ca și frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;
Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie,
Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
Și în noaptea neființii totul cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace...”

Aceasta este imaginea sfârșitului veacurilor în viziunea lui Eminescu, descris ca „întoarcere în neființă”. Observăm grupul nominal de la final, cu rol de concluzie, care face ca toate versurile de dinainte să pară o definiție a ceea ce înseamnă „eterna pace”. În ciuda acestei perspective, pe care ne-o oferă chiar și cei care s-au întors din moarte clinică și au povestit ce e dincolo de viața întrupată, duhul isteriei colective stăpânește pe deasupra planetei noastre.

Frica de moarte este o angoasă a conjuncției Jupiter-Pluto, care pe 12 noiembrie se întâmplă a treia și ultima oară în 2020. Precedentele conjuncții au avut locul anul acesta pe 5 aprilie și pe 30 iunie. Semnul în care se petrece acest eveniment astrologic care se petrece la fiecare 13 ani, elucidează unul din marile mistere. Capricornul este zodia puterii și a statutului social, a conducătorilor și a instituțiilor. Folosind cea mai mare frică a omului, cea de moarte, pentru a manipula masele, structurile de putere își întăresc privilegiile. Instituțiile sunt cele amenințate de către tranzitele astrale până în 2024, ceea ce generează o nevoie de autoprotecție și de autoconservare pentru toți cei ce se hrănesc din rolurile de putere publică. Toate restricțiile sunt, de fapt, măsuri luate de indivizi narcisiși aflați în fruntea unor organisme narcisiste, a căror supraviețuire depinde de supunerea maselor care trebuie să fie ținute în dependență. Ei sunt salvatorii, fără ei o să murim.

Manipularea, știm, se face în principal prin manipularea cifrelor. Legenda spune că într-un sat de 200 de locuitori s-au făcut 300 de teste Covid, dintre care 400 au ieșit pozitive. Se așteaptă ce puțin 401 decese.

Realitatea contrazice toate măsurile, care este evident că nu sunt luate în beneficiul populației, ci cu scopul de a se proteja pe ei. Cu cât restricțiile au devenit mai severe și oamenii au fost mai separați, cu atât cazurile de îmbolăviri s-au multiplicat. Nu trebuia să fie invers? Iar dacă tot nu e invers, de ce mai avem nevoie de restricții? Conjuncția Jupiter-Pluto girează totalitarimul, cu Saturn alături în Capricorn. Viața normală este confiscată de cei ce se tem pentru ei, nu pentru noi. Angoasa cea mare este să nu-și piardă ei puterea, nu să nu ne pierdem noi starea de bine. Și au reușit! Deocamdată, scenariul lor ne-a înghițit.

Fabuloasă declarația campioanei olimpice Gabriela Szabo, actual șef de club sportiv, fost ministru al sportului, diagnosticată cu Covid-19: „În ciuda faptului că ne protejăm, că avem grijă de noi și de cei din jurul nostru, că respectăm cu sfințenie măsurile impuse de autorități, iată, nu suntem feriți în niciun fel de acest virus care ne-a dat viețile peste cap.” (digi24.ro, 5 noiembrie 2020) Atunci nu cumva cu „măsurile impuse de autorități” e ceva în neregulă?

Dar deocamdată conjuncția Jupiter-Pluto nu ne lasă să punem întrebări, ci doar să mergem pe cartea supunerii. Mai vorbim după 19 decembrie, când Jupiter pleacă din Capricorn și, mai ales, după conjuncția Jupiter-Saturn din 21 decembrie 2020 în Vărsător. Eu privesc cu mirare cum se bat în stradă niște cetățeni prin alte țări cu autoritățile. N-am zis eu că protestele sunt inutile? Mai ales acum. Totul e degeaba. Dar anul viitor o să mă uit probabil cu aceeași stupoare în partea cealaltă, la guvernanți. Forța planetelor din Vărsător răstoarnă polii, iar puterea va fi de partea maselor, a poporului, a străzii. În 2021, orice restricție va fi primită cu o vehemență capabilă să aprindă mulțimile la o simplă scânteie. Atunci chiar că vom avea ce vedea la televizor pe posturile plătite din banii noștri să facă reclamă la pandemie. Să vedem atunci retractări, nuanțări, delimitări. 

În 2021 e de așeptat ca apostolii Covid să se lepede de stăpâni întocmai cum s-a lepădat Petru de Iisus, de trei ori înaintea cântatului cocoșului. Ca să nu mai spunem ce pățește cocoșul când începe să se încingă grătarul: își pierde capul.

Contextul astral care s-a desfășurat în 2020 pe fundalul acestei triple conjuncții Jupiter-Pluto ne-a adus aminte de fragilitatea condiției umane și de un adevăr pe care majoritatea îl uită: nu suntem nemuritori! Prin urmare, mulți au de înțeles că viața este o „deșetăciune a deșertăciunilor”, mai ales cei care se cred veșnic puternici, Dumnezei atotstăpânitori, absoluți, totali, infiniți.

Această conjuncție PERMITE! Oferă contextul! Creează cadrul de manifestare! Fiecare devine mai mult din ceea ce este. Abuzatorii devin și mai agresivi. Victimele devin și mai frustrate. Iar cei ce trăiesc conștient văd și mai clar toată țesătura ascunsă a realității.

La nivel individual, Jupiter și Pluto ne obligă să învățăm SĂ RENUNȚĂM la ceea ce nu ne folosește. CE ESTE CEL MAI IMPORTANT PENTRU NOI? Aceasta este întrebarea, urmată de o alegere necesară. E clar că majoritatea oamenilor sunt provocați să renunțe în primul rând la convingeri de care se agățau!

Conjuncția Jupiter-Pluto ne ia pe sus și ne împinge să dăm o nouă definiție propriei vieți. Atitudinile rigide nu mai stau în picioare. Afirmațiile care începeau cu „E niciodată nu o să renunț la...”, „Eu niciodată nu o să fac...!”, „Eu nu o să schimb niciodată la mine...”, „Eu nu vreau să...” devin exerciții prin care se completează spațiile marcate cu puncte-puncte și se trece cu roșu o nouă propoziție.

Energia combinată a relației Jupiter-Pluto a conspirat tot anul 2020 la o schimbare din rădăcini a stilului nostru de viață. Era timpul! Pandemia a oferit doar contextul și motivația spre schimbare. Și da, vom muri cu toții. Într-o zi! Dar din pandemie vor fi unii care vom scăpa. Și care nu vom avea încotro! Care ne vom conforma la poruncile celor doi dirijori astrali:

BA O SĂ RENUNȚI!

BA O SĂ FACI!

BA O SĂ SCHIMBI!

BA O SĂ VREI!

„Eterna pace” a lui Eminescu va veni pentru unii în lumea dincolo. Dar cei ce rămân trebuie să facă loc pentru „eterna pace” în lumea de dincoace.

SE ELIMINĂ ACUM CE ESTE ÎN PLUS ȘI CE NU NE MAI FOLOSEȘTE, IAR CEEA CE RĂMÂNE ESTE SPRE FOLOSUL NOSTRU ȘI PERMITE UNUI ALT VIITOR SĂ INTRE ÎN VIEȚILE NOASTRE.

Curățenia generală începută în anul 2020 permite mizeriei să iasă la suprafață în toate formele ei. Dar după ce ducem gunoiul, în 2021... (să completeze fiecare spațiile marcate cu puncte-puncte).

Conjuncția Jupiter-Pluto pentru fiecare zodie și Ascendent:

Berbec: schimbare majoră în carieră, modificare de statut social, renuțarea la ceea ce nu mai aduce satisfacție sau venituri, lupte de putere.

Taur: vindecare de prejudecăți, atitudine schimbată față de străini și străinătate, schimbarea mediului de trai sau de lucru, acceptare a ceva ce a fost respins.

Gemeni: reinventare financiară, planuri noi legate de afaceri și carieră, pierderi, moșteniri, vânzări-cumpărări, transformare radicală a stilului de viață.

Rac: decizii majore în cuplu, lovituri financiare împreună cu partenerul sau cu un asociat, reinventare în doi, curățenie generală în relații, acte de justiție.

Leu: schimbări profesionale, condiții de muncă diferite, transformări ale colegilor, atenție acordată stării de sănătate, o nouă rutină, renunțare la tot ceea ce e toxic.

Fecioară: transformări în dragoste și în relația cu copiii, afirmare personală, recunoaștere publică a meritelor, mai mult timp liber, recompense sau premii.

Balanță: schimbări majore în familie, investiții în locuință, reparații, tranzacții imobiliare, mutare, responsablități față de părinți sau rude în vârstă.

Scorpion: comunicare pe alt nivel, access la o rețea de oameni, transformare a relației cu frații, surorile și vecinii, studii, examene, adaptabilitate.

Săgetător: activare a unui potențial ascuns, bani din talente, creștere a veniturilor, încetarea unor activități care sunt pierdere de bani sau timp, grijă față de cei dragi.

Capricorn: decizii radicale, individualism, capacitate de atingere a unor ambiții, dorințe împlinite, alegeri dificile care în trecut erau exclus de renunțare la ceva.

Vărsător: intervenție divină, responsabilități copleșitoare, încheieri de capitole, sentiment că totul atârnă pe umerii lor, rezolvarea unor situații imposibile.

Pești: schimbări în anturaj, renunțare la prietenii, planuri noi de viitor, adaptare la noile circumstanțe de viață, depășirea unor limite autoimpuse, idealuri schimbate: fie nu-și mai doresc ce își doreau, fie își doresc acum ce nu voiau înainte.

Sursa foto: https://www.gameskinny.com/iqdx6/dying-light-2-preview-making-decisions-matter-in-the-zombie-apocalypse

33 de comentarii:

  1. Profira Rusu07 noiembrie, 2020

    O analiză profundă,cam dura,fara menajamente dar utila. Ne trezește la realitate și ne îndeamnă să luăm măsuri. Să ne transformăm radical fara văicăreli sau amânări.Altfel nu vom face fata noilor energii.

    RăspundețiȘtergere
  2. E foarte interesantă previziunea,îmi dă și o oarece neliniște,pe care o dau deoparte ca să fac loc încrederii că o să mă descurc cu noile date ale problemei existențiale care ni se impune de către evoluție.Chiar sper să reușim cât mai mulți să mergem înainte,către noua lume mai bună,pozitivă!

    RăspundețiȘtergere
  3. Extraordinar de bine punctat. Profund si clar mesajul pt cine are urechi sa asculte si ochi SA VADA!
    Mulțumesc din suflet. Sa vina odată pacea eterna❤🤗🙏🙏🙏

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulțumesc, m-a uns pe suflet!
    Doamne Ajută-ne să fie bine pentru cât mai mulți dintre noi! 🙏🏼🙏🏼🙏🏼

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumim, din pacate asa vremuri traim!

    RăspundețiȘtergere
  6. Desigur evolutia presupune transformare shimbare,deci depinde de fiecare cat este de pregatit sa primeasca aceste modificari si sa le accepte.
    Multumesc🌺

    RăspundețiȘtergere
  7. Pentru ce perioada e analiza? Noiembrie, decembrie 2020? Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu sunt Varsator in ianuarie 2021 Saturn, Jupiter, vor fi in aceeasi pozitie ca la nastere.Acum 30 de ani am inceput ceva, care nu era facut bine.Acum am sfarsit in maniera justa ceea ce nici prin cap nu-mi trecea sa fac. Cand, eu evit sa rostesc: nu fac, nu zic, nu mi se intampla, pentru de-al naibii tot asa se adeveresc.

    RăspundețiȘtergere
  9. Bine punctat, fără menajamente, hotărât, așa și trebuie! Doamne Ajută, să trecem cu bine și cu intepciune peste acest'pahar'.
    Mulțumesc, foarte interesant, de citit și de urmat!

    RăspundețiȘtergere
  10. Si dupa ce ducem gunoiul, cu ce ramanem ? Vom gasi curatenia dorita sau cel mult promisa ? Vom trai si vom vedea ce ramane in urma acestui haos mondial.Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  11. La cuvinte înainte! Care e diferența dintre manipulatorii de pe tv din zilele astea și autorul care folosește aceleași tehnici ieftine pt a atrage vizualizări prin titlul său apocaliptic?

    RăspundețiȘtergere
  12. Daca am putea ajuta semenii sa inteleaga rostul pandemiei,ne am trai viata incontinuare fara angoase si apropiati de cei dragi

    RăspundețiȘtergere
  13. vorbe vorbe si iar vorbe...ce usor e sa vorbesti 😁 toti stiu totul dar de fapt nu stiu nici ce se intampla in viata lor

    RăspundețiȘtergere
  14. Mulțumesc! 💜Trăiești conștient!

    RăspundețiȘtergere
  15. Right: words, just words only! Vorbe - doar vorbe!

    RăspundețiȘtergere
  16. Sunt foarte fericit că am postat aici această mărturie despre modul în care un mare jucător de vrăji m-a ajutat să-mi readuc dragostea vieții mele. Știu că există o mulțime de femei ca mine care au făcut atât de mult pentru a-și întoarce soțul sau iubirile odată, sunt aici să vă spun tuturor să nu mai căutați, deoarece răspunsul este chiar aici. Cred cu sinceritate că dacă există până la cinci turnătoare de vrăji precum Dr. ODION, această lume ar fi un loc mai bun, am văzut oameni plângându-se de felul în care castele de vrăji false au promis că îi vor ajuta, dar cu Dr. ODION îți spun că problema ta este rezolvat deja. Soțul meu și cu mine eram despărțiți de 4 luni și nu puteam suporta fără să trăiesc fără el, am încercat totul pentru a-l avea înapoi, dar nimic nu a funcționat până nu am văzut numeroase mărturii despre un jucător de vrăji numit Dr. ODION și cât de grozavă este munca este. și l-am contactat prin WhatsApp la (+2349060503921) imediat și urmez pasul pe care l-a cerut și în următoarele 48 de ore amantul meu m-a sunat și a fost dornic de iertarea mea și că nu-și dorea altceva decât să mă aibă în brațe pentru totdeauna. Am umplut atât de multă bucurie și fericire încât l-am găsit pe Dr. ODION. Sper că toți aici veți găsi această mărturie a mea și îl veți readuce pe soțul dvs. în doar 48 de ore datorită lui DR ODION contactați adresa sa de e-mail (drodion60@yandex.com) și puteți WhatsApp, de asemenea, la +2349060503921.

    RăspundețiȘtergere
  17. O sà faceți și un horoscop pe 2021 pentru noi cei din strainătate? Noi nu avem așa ușor acces la cartea pe care o scrieți
    Poate veți posta aici ceva sau vă vedem la B1 tv ca de obicei la fiecare sfîrsit de an?

    RăspundețiȘtergere
  18. Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs.
    1) Vraji de dragoste
    2) Vraji de dragoste pierdute
    3) Vraji de divor?
    4) Vraji de casatorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vraji de rupere
    7) Alunga un iubit trecut
    8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
    9) dori?i sa va satisface?i iubitul
    Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  19. Este un privilegiu să împărtășești lumii această mărturie miraculoasă. Sunt Beth Walters din Anglia. Soțul meu a divorțat de mine cu 4 luni în urmă și am fost plin de remușcări pentru că nu știam ce să fac pentru a modifica problemele cu soțul meu. Am căutat ajutor pe internet cu privire la modul în care aș putea obține ajutor în căsnicia mea și am descoperit martori minunați despre VRAJA DE IUBIRE SĂNĂTOSĂ care a fost progresivă cu vrăjile sale. Am luat legătura cu el și iată că Dr.Wealthy mi-a spus că îmi va pregăti o vraja care să-l aducă înapoi pe soțul meu. Eram sceptic, dar nu aveam altă opțiune decât să lucrez cu el. 2 zile mai târziu, soțul meu m-a sunat că se întoarce acasă și din acea zi și până în acest moment, am trăit pașnic. S-a întors acum cu atâta dragoste și grijă. astăzi mă bucur să vă anunț cu toții că acest jucător de vrăji are puterea de a aduce înapoi iubitorii și cel mai surprinzător lucru este că dragostea noastră este foarte puternică acum, fiecare zi este fericire și bucurie. și Nu există nimic ca a fi cu omul pe care îl iubești. Îl voi recomanda pe Dr.Wealthy oricui are nevoie de ajutor. Dacă aveți vreo problemă, contactați Dr.Wealthy, vă garantez 100% că vă va ajuta !!.

    wealthylovespell@gmail.com

    Scrieți-l pe Whats-app +2348105150446

    RăspundețiȘtergere
  20. Vreau doar ca întreaga lume să știe despre acest aparat de vrajă pe care l-am întâlnit cu ceva timp în urmă, nu pot să spun tot ce a făcut pentru mine. soțul meu m-a părăsit acum 4 ani cu copiii mei. Navigam pe internet când am întâlnit mărturia acestui om minunat online, am decis să-l încerc și soțul meu s-a întors acum și suntem fericiți din nou, nu pot pune tot ce m-a ajutat în scris, tot ce pot să spun este să vă mulțumesc foarte mult, sunt foarte fericit și m-a asigurat că face multe vrăji, inclusiv

    Vraja dragostei,
    vraja de promovare a locurilor de muncă,
    vrăji pentru un loc de muncă bine plătit,
    Vraja de protecție,
    vrajă pentru a câștiga un proces judiciar,
    vraja noroc,
    vraja loteriei etc.

    Dacă aveți nevoie de ajutorul drojdiei Dr. Ajayi, contactați-l pe această adresă de e-mail (drajayi1990@gmail.com) sau adăugați-l pe WhatsApp +2347084887094 și discutați problema cu el. Este un om bun și îi voi fi întotdeauna recunoscător.

    RăspundețiȘtergere
  21. Vreau doar ca întreaga lume să știe despre acest aparat de vrajă pe care l-am întâlnit cu ceva timp în urmă, nu pot să spun tot ce a făcut pentru mine. soțul meu m-a părăsit acum 4 ani cu copiii mei. Navigam pe internet când am întâlnit mărturia acestui om minunat online, am decis să-l încerc și soțul meu s-a întors acum și suntem fericiți din nou, nu pot pune tot ce m-a ajutat în scris, tot ce pot să spun este să vă mulțumesc foarte mult, sunt foarte fericit și m-a asigurat că face multe vrăji, inclusiv

    Vraja dragostei,
    vraja de promovare a locurilor de muncă,
    vrăji pentru un loc de muncă bine plătit,
    Vraja de protecție,
    vrajă pentru a câștiga un proces judiciar,
    vraja noroc,
    vraja loteriei etc.

    Dacă aveți nevoie de ajutorul drojdiei Dr. Ajayi, contactați-l pe această adresă de e-mail (drajayi1990@gmail.com) sau adăugați-l pe WhatsApp +2347084887094 și discutați problema cu el. Este un om bun și îi voi fi întotdeauna recunoscător.

    RăspundețiȘtergere
  22. Soțul meu de șase ani m-a părăsit pentru o altă fată pentru că îl acuz că a văzut o altă fată și de atunci încerc să-l recuperez, dar el refuză să se întoarcă la mine, nu răspundea la apelul meu sau la e-mail și chiar neprietenindu-mă pe face-book și, de asemenea, urmărindu-mă pe IG și mi-a spus că a terminat cu mine și cu cei doi copii ai mei, m-am confuzat foarte mult, căutam ajutor pe internet și am văzut o mărturie despre modul în care o vrăjitoare ajută-i să-și recupereze fostul, așa că am decis să încerc, dar am fost și mai confuz din cauza multor mărturii pe care le-am văzut, dar mintea mea mi-a spus să merg cu DR SAGURU pentru că am făcut multe cercetări despre el și am găsit nimic rău despre el, așa l-am contactat și i-am explicat problemele mele și el a aruncat o vrajă de dragoste pentru mine și îmi garantează 7 zile că fostul meu se va întoarce la mine și spre marea mea surpriză a treia zi o mare minune a căzut peste mine și fostul meu s-a întors la mine în a treia zi și mi-a cerut iertare DR SAGURU tu sunt doar cei mai buni, voi continua să-i public numele pentru că el este Mântuitorul meu, acum suntem o mare familie fericită și unită, dacă ai nevoie de ajutorul lui, poți să-l trimiți prin e-mail Nu pierde speranța prea curând contactează-l Dacă ai nevoie de ajutorul lui puteți să-l trimiteți prin e-mail @ drsagurusolutions@gmail.com pentru o comunicare ușoară și rapidă, de asemenea, îl puteți apela sau adăuga pe WhatsApp cu acest număr +12098373537v

    RăspundețiȘtergere
  23. Aceasta este o mărturie pe care o voi spune tuturor să o audă. sunt căsătorit de 4 ani și în al cincilea an de căsătorie, o altă femeie a avut o vrajă pentru a-mi lua iubitul de la mine și soțul meu m-a părăsit pe mine și pe copii și am suferit de 2 ani până când am vrut să spun o postare în care acest lucru om Dr.Wealthy am ajutat pe cineva și am decis să încerc să mă ajute să-mi aduc soțul iubit acasă și crede-mă, i-am trimis fotografia lui și a soțului meu și după 48 de ore așa cum mi-a spus, am văzut o mașină a intrat în casă și iată că era soțul meu și el a venit la mine și la copii și de aceea sunt fericit să vă fac pe toți dintre voi în probleme similare să se întâlnească cu acest bărbat și să-l revină pe iubitul vostru e-mail: wealthylovespell@gmail.com sau îl puteți contacta sau whatsapp la acest +2348105150446 Blog: https: //wealthylovespell.blogspot.com ..... mulțumesc mult Dr.Wealthy. ...

    RăspundețiȘtergere
  24. Numele meu este Lilian N. Aceasta este o zi foarte plină de bucurie din viața mea, datorită ajutorului pe care mi l-a dat Dr.saguru, ajutându-mă să-l recuperez pe fostul meu soț cu vraja lui magică și de dragoste. Am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de groaznic, deoarece soțul meu mă înșela într-adevăr și căuta un divorț, dar când am dat peste e-mailul Dr.saguru pe internet despre cum a ajutat atât de mulți oameni să-și recupereze fosta și ajuta la fixarea relației. și face oamenii să fie fericiți în relația lor. I-am explicat situația mea și apoi îi cer ajutorul, dar, spre surprinderea mea, mi-a spus că mă va ajuta cu cazul meu și aici sărbătoresc acum pentru că soțul meu s-a schimbat complet definitiv. El vrea întotdeauna să fie lângă mine și nu poate face nimic fără prezentul meu. Îmi place foarte mult căsnicia mea, ce sărbătoare grozavă. Voi continua să depun mărturie pe internet pentru că Dr.saguru este cu adevărat un adevărat jucător de vrăji. AI NEVOIE DE AJUTOR APLICĂ ACUM CONTACT CU DOCTORUL SAGURU ACUM VIA E-MAIL: drsagurusolutions@gmail.com sau WhatsApp +12098373537 El este singurul răspuns la problema ta și te face să te simți fericit în relația ta. și este, de asemenea, perfect în
    1 VRAIE DE IUBIRE
    2 CÂȘTIGĂ EX BACK
    3 FROTUL MIEREI
    4 PROMOVAREA VRAJELOR
    5 PROTECȚIA VRAJILOR
    6 VRAIA DE AFACERI
    7 VRAJA MUNCĂ BUNĂ
    8 VRAJA LOTERIEI ȘI VRAJEA CAZULUI CURȚII

    RăspundețiȘtergere
  25. Bună ziua tuturor, acesta este cel mai minunat lucru pe care l-am experimentat vreodată și trebuie să împărtășesc această mărturie minunată. Vreau doar să spun mulțumiri lui DR ISIKOLO pentru că mi-a luat timp să mă ajute să arunc vraja care o readuce pe fostul meu iubit care a pierdut brusc interesul pentru mine după șase luni de logodnă, dar astăzi suntem căsătoriți și mai fericiți decât niciodată. Am fost cu adevărat uimit și șocat când a făcut treaba pentru mine și în 48 de ore după aceea, Kris s-a întors la mine acasă și a început să implore iertare și să-l accept înapoi .. Sunt într-adevăr lipsit de cuvinte și nu știu cât să-ți transmit aprecierea mea DR ISIKOLO ești un Dumnezeu trimis pentru a restabili relația ruptă. Îi place profund să-i ajute pe oameni să-și îndeplinească dorințele, să găsească dragostea adevărată, să-i readucă pe foștii lor iubiți, să oprească relațiile abuzive, să găsească succes, să atragă fericirea, să găsească sufletele pereche și multe altele. Contactați-l astăzi și lăsați-l să vă arate minunile și uimirea sistemului său de vraji de dragoste. Oferă cele mai bune rezultate în aruncarea vraji. Trimiteți un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com Puteți să-l WhatsApp și la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  26. DR ISIKOLO a făcut-o din nou pentru mine după ce m-a ajutat să-l recuperez pe soțul meu. Vreau să anunț lumea despre DR ISIKOLO, marele jucător de vrăji care mi-a adus înapoi soțul meu, când am crezut că orice speranță s-a pierdut. așa că l-am contactat și am respectat tot ce mi-a spus să fac și într-adevăr, am obținut rezultatul în 48 de ore, așa cum m-a asigurat. DR ISIKOLO și-a folosit vraja lui puternică pentru a-mi pune un zâmbet pe față, aducându-mi bărbatul cu vraja lui, la început am crezut că visez când soțul meu s-a întors la mine în genunchi implorându-mă să o iert și să o accept înapoi și chiar de atunci el mă iubește mai mult decât mă așteptam vreodată, așa că mi-am jurat sinele că voi anunța lumea despre DR ISIKOLO pentru că este un om grozav. Ai probleme în relația ta? partenerul tău s-a despărțit de tine și încă îl iubești și îl vrei înapoi? Ai probleme cu finanțele tale? sau aveți nevoie de ajutor de orice fel, atunci contactați DR ISIKOLO astăzi pentru că vă garantez 100% că vă va ajuta la fel cum m-a ajutat. Site-ul DR ISIKOLO: https://isikololovetemple.com și adresa de e-mail este: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp lui pe: +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  27. IUBIREA REALĂ ȘI EFICIENTĂ VRAJITOR PENTRU REVENIREA EX DRAGOSTEI Soțul meu și cu mine suntem căsătoriți de aproximativ 7 ani acum. Am fost căsătoriți fericiți cu doi copii, un băiat și o fată. Acum 3 luni, am început să observ un comportament ciudat de la el și câteva săptămâni mai târziu am aflat că soțul meu vede pe cineva. A început să vină acasă târziu de la serviciu, cu greu îi mai pasă de mine sau de copii, uneori iese și nici măcar nu se întoarce acasă vreo 2-3 zile. Am făcut tot ce am putut pentru a remedia această problemă, dar fără niciun rezultat. Am devenit foarte îngrijorat și am avut nevoie de ajutor. În timp ce navigau pe internet într-o zi, am dat peste un site web care sugera doctorului Simon, care poate ajuta la rezolvarea problemelor conjugale, la restabilirea relațiilor rupte și așa mai departe. Deci, am simțit că ar trebui să-l încerc. L-am contactat și mi-a făcut o vrajă. Două zile mai târziu, soțul meu a venit la mine și și-a cerut scuze pentru greșelile pe care le-a făcut și a promis că nu o va mai face niciodată. De atunci, totul a revenit la normal. Familia mea și cu mine trăim din nou fericiți împreună. Mulțumesc dr. Simon. Dacă aveți nevoie de un aparat care poate arunca o vraja care funcționează cu adevărat, vă sugerez să îl contactați. Nu te va dezamăgi. Acesta este e-mailul său: drsimon1264@gmail.com +2349050624742

    RăspundețiȘtergere
  28. Astăzi este cea mai fericită zi din viața mea, am încercat toate mijloacele posibile pentru a rămâne însărcinată timp de peste 8 ani după ce m-am căsătorit cu soțul meu iubitor, dar nimic nu a funcționat pentru mine până când am întâlnit un prieten foarte bun de-al meu care m-a îndrumat către Dr Dawn acuna. , i-am scris Dr. Dawn acuna pe Whatsapp și i-am explicat situația mea, mi-a dat lumile ei și mi-a promis că mă va ajuta, am făcut tot ce mi-a cerut, am fost la spital la 4 săptămâni după vrajă și doctorul a spus că sunt însărcinată, asta a adus bucurie gospodăriei mele, în sfârșit am copilul meu frumos, acum sunt o femeie căsătorită fericită, toate mulțumesc Dr. Dawn acuna, contactați-o pentru orice fel de soluție,
    * Daca vrei sa ramai insarcinata.
    * Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    * Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    * Dacă vrei să ai o casă fericită.
    * Dacă vrei noroc sub orice aspect.
    * Dacă aveți probleme cu vaginul/penisul.
    Ea te va ajuta imediat.
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere
  29. După căsătorie, viața mea a fost atât de grea, încât soțul meu a început să urmărească alte femei pentru că nu i-am dat un copil după ce am așteptat câțiva ani. Mi-am văzut căsnicia dispărând. Am făcut tot posibilul pentru a schimba situația, dar nimic nu a funcționat până l-am întâlnit pe Dr. DAWN, un vindecător spiritual. Dr DAWN mi-a salvat viața și căsnicia. acum am 3 copii. Sunt recunoscător Dr. DAWN și de aceea îmi las mărturia oricărei persoane care suferă de probleme conjugale și de fertilitate. E-mail de contact: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp:+2349046229159

    RăspundețiȘtergere
  30. Salutare tuturor, ma numesc Gisela din Grecia, vreau sa ii multumesc minunatei Dr. Dawn pentru ca m-a ajutat si mi-a restabilit casnicia rupta, nu am crezut niciodata ca dupa ce ma despartim timp de 2 ani voi putea sa-mi recuperez sotul. încercând toate mijloacele mele să-l recuperez, ceea ce am eșuat de multe ori și am decis să nu mai încerc, ci doar după ce am dat peste cum acest bărbat minunat pe nume Dr. Dawn a restabilit căsnicia ruptă de 7 ani a altcuiva și a fost uimit pentru că a mea avea doar 2 ani. vechi. Așa că a trebuit să încerc dacă mă poate ajuta și pe mine, ceea ce a făcut cu puterile lui și, pe scurt, acum îl am pe soțul meu acasă și trăim fericiți împreună ca niciodată. Vreau să apreciez și să-l recomand pe Dr. Dawn tuturor celor care au nevoie de ajutor în orice domeniu al căsătoriei sau relației și vă pot asigura că Dr. Dawn va restabili unitatea în casa voastră distrusă. Îl poți contacta pe e-mail: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp:+2349046229159

    RăspundețiȘtergere
  31. Sotul meu s-a intors!!! După 1 an de căsnicie ruptă, soțul meu m-a lăsat cu doi copii și viața mea a fost spulberată. Am vrut să termin, aproape m-am sinucis pentru că ne-a lăsat fără nimic. Am fost rupt emoțional în tot acest timp și viața pare fără sens. Într-o zi fidelă, în timp ce navigam pe internet, am dat peste câteva mărturii despre Dr DAWN. Unii au mărturisit că și-a adus înapoi fostul, alții au mărturisit că restaurează uterul și vindecă afecțiunile cu ierburi. Pe mine m-a interesat mai mult împăcarea cu soțul meu, pe care dr. DAWN a făcut posibilă aducerea soțului meu înapoi în 3 zile. Acum soțul meu s-a întors și de atunci trăim fericiți. Toate mulțumim Dr. DAWN. Aici, las contactul lui pentru toată lumea. Căci are orice fel de provocări,
    E-mail ( dawnacuna314@gmail.com )
    Whatsapp: +2349046229159

    RăspundețiȘtergere

Seminar de ASTROLOGIE MEDICALĂ, online, 13 și 20 noiembrie 2024

Miercuri 13 noiembrie și miercuri 20 noiembrie 2024, între orele 20:00 și 23:00 (ale României), reiau seminarul de astrologie medicală. Ulti...