Lilith în Capricorn. Bă, tu știi cine sunt eu?

Samson, dulău de curte, era deunăzi revoltat de mândria unor lighioane mai mari decât el, precum lupii, urșii sau leii. Militant pentru egalitate, personajul principal din fabula lui Grigore Alexandrescu Câinele și cățelul, ținea un discurs aproape politic despre egalitate și despre meritele fiecăruia de a fi respectat cu apelativul domnia voastră. Samurache, un  cățel, alegător de rând cum ar veni, cetățean turmentat cum i-ar zice Caragiale, se lasă amăgit de discursul demagogic și îl aprobă pe Samson, care se dezice imediat de el. El vrea egalitate numai cu cei e deasupra lui, nicidecum cu cei mai mici!

Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei."

Aceasta între noi adesea o vedem,

Şi numai cu cei mari egalitate vrem.


Mândria, fățărnicia și interesul ghidează tranzitul astrologic al lui Lilith prin Capricorn, timp de 9 luni, din 9 noiembrie 2017 până în 6 august 2018. Scopul scuză mijloacele. Sub un fals altruism, se poate ascunde o dorință de a parveni cu orice preț, de a urca, de a fi deasupra altora.

Vreau și eu să fiu șef! Vreau și eu să am privilegii! Vreau și eu să calc pe cineva pe cap! Asta răcnește din colțul întunecat al străfundurilor Lilith în Capricorn. Sigur, ca să ajung acolo, promit, zâmbesc frumos, mimez devotamentul. Dedesubt colcăie însă dorința de a parveni! Dar nu contează unde ești și cât ai! Important e să fii și să ai mai mult ca altul! Datul din coate devine sport național.

Lilith în Capricorn trezește monștrii puterii. Ideea de lider este înlocuită cu rolul de STĂPÂN! Lilith în Capicorn iubește subordonații, supușii, sclavii. Răsare printre noi obsesia de a exploata, de a ne da mari, de a da ordine.

Marea barosăneală din 9 noiembrie 2017 până în 6 august 2018! Testul puterii vine cât Lilith stă în Capricorn peste toți cei ce au ORGOLIU de șefi, de conducători, de boși. Peste cei ce vor să urce treptele puterii ca să-i înjosească pe alții și să se simtă superiori. De aceea, lecția acestei perioade este UMILINȚA! Agresorii și abuzatorii ies la rampă și se demască singuri. 

Bă, tu știi cine sunt eu? Aceasta va fi replica preferată a atotputernicilor în tot acest interval. Dar vai când cad cei atotputernici! Cu cât căderea e de mai sus, cu atât se face mai mult zgomot și sunt târâți mai mulți în prăpastie. Și nimeni nu se prăvale mai repede în abis decât cei ce suferă de păcatul MÂNDRIEI, convinși că lor LI SE CUVINE!

Vreau și eu să fiu sus! Vreau și eu să fac trafic de influență! Vreau și eu să câștig și să piardă ei! Recunoaștem lupta aceasta între NOI și EI! De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu. (vorba lui Alexandru Lăpușnenaul) Tot ce contează este să fim în tabăra care trebuie, adică să fim cu NOI, nu cu EI! Aceasta este mentalitatea românului indicată de astrograma țării de la 1 decembrie 1918. De ce să câștigăm toți? Cine s-ar mai uita la mine de jos în sus?! Trebuie să le arăt eu lor cine sunt! Nu se pun ei cu mine! Harta României îl are pe Marte în Capricorn în casa a XII-a, a încercărilor grele și a relației cu Divinitatea, în opoziție cu Jupiter din Rac. De aceea avem în sânge mândria neacoperită de fapte, de rezolvat la nivel de karmă colectivă. Iar cu Lilith peste acest segment din harta țării și peste Marte ni se reamintește tocmai că egalitatea este doar pentru dulăi, nu pentru căței. Cei mari au numai drepturi, cei mici au numai obigații, democrația fiind înțeleasă ca o libertate lipsită de responsabilități, care înseamnă că fiecare face ce vrea.

Pe Lilith în Capricorn, ROMÂNIA sărbătorește o NUNTĂ COSMICĂ. Ce se întâmplă la nunta românească la finalul petrecerii? Câteva zeci sau sute de invitați plătesc pentru ca mirele și mireasa să facă sex în noaptea nunții. Toată țara, EI, (niște milioane de nuntași care produc, excludem trântorii – aceștia sunt privilegiați, doar beneficiază de resturile de la masa mirilor) plătește pentru ca cei ce conduc, simbolizând mirele și mireasa de la nuntă, să facă sex noaptea, ca hoții, în toate pozițiile. Pe banii celor ce muncesc adică. NOI și NF și cu banii luați – ca să facem și horoscopul general al țării pentru 9 luni.

Lilith în Capricorn cere eroi. Persoane cu un curaj supranatural, care apără DREPTATEA și ADEVĂRUL, principii atât de dragi Capricornului. Ei vor fi primii persecutați, dar VICTORIA nu poate fi decât a lor. Cei ce au suferit de pe urma abuzurilor, a nedreptății, a minciunii ajung să se reabiliteze și să fie reinstalați în locul care li se cuvine. Lilith recompensează calitățile și virtuțile celor ce nu se dau bătuți și nu cedează în fața presiunilor. Ea vrea în Capricorn modele umane spre care ceilalți să privească cu ADMIRAȚIE. Iar vârfurile, elitele, înțelepții se vor ridica precum nuferii din mlaștină, impunând respect prin INTEGRITATE, LOIALITATE ȘI DEMNITATE.

Mitul de cea mai mare actualitate devine mitul lui PERSEU, cel ce a tăiat capul Gorgonei, pe care-l folosea ca să-și împietrească dușmanii cu privirea monstrului. Dar ca să ajungem a el, trebuie să explicăm cine este Casiopeea. Soacră-sa. Adică: această Casiopeea era o regină neasemuită pentru frumusețea ei. Dar știm că cei mai periculoși oameni sunt cei pătrunși de ei înșiși, de cine sunt și de ce fac! Mai ales pe vremurile lui Lilith în Capricorn. Revenind la Casiopeea, în mândria ei, s-a înfoiat că e mai frumoasă chiar decât cele mai frumoase, care erau considerate nereidele, fiicele nimfelor, făpturi ale mării. Poseidon, zeul mării, așa s-a înfuriat încât a trimis peste țara condusă de Casiopeea un monstru, o balenă care să persecute întreg poporul și să distrugă totul în cale. Oracolul a spus că singura cale prin care poate fi răpus monstrul este un sacrificiu uman, nimeni alta decât fiica reginei, tânăra și nevinovata Andromeda. Andromeda a fost legată cu lanțuri de o stâncă și înainte de a fi devorată, a fost salvată de Perseu, care a răpus monstrul și a luat-o de soție.

Cu Lilith în Capricorn avem următoarea traducere a mitului: pentru mândria, lăcomia și lipsa de măsură a celui aflat în frunte plătesc toți și, mai ales cei nevinovați. Dar povestea poate avea un final fericit prin intervenția divină miraculoasă a unui EROU salvator care îi inspiră pe toți prin curaj și iubire, îndreptând fărădelegea și vindecându-i pe cei ce au fost abuzați și transpuși în rol de victime.

Orice asociere a acestei regine, Casiopeea, cu personaje aflate la conducerea țării, este pur întâmplătoare. De asemenea, orice asociere cu Casiopeea a celor ce comit abuzuri în familie sau la locul de muncă este de asemenea o simplă coincidență. Trăim o perioadă în care cei ce iau decizii nu țin cont decât de beneficiile personale, nicidecum de consecințele asupra vieții celorlalți. Doar din ORGOLIU și doar să iasă ca ei! Doar să demonstreze că își impun voința și că dețin puterea și controlul! Avem părinți care fac asta cu copiii lor. Avem soți sau soții care se încrâncenează spre paguba tuturor. Avem șefi care distrug echipe, seamănă zâzanie și se înconjoară doar de lingăi ca și ei.

Lilith în Capricorn le dă mână liberă celor mândri și atotputernici să facă ce vor. Cum negociem relațiile cu cel ce o ține pe a lui și nu vrea să asculte? Lasă-l să facă ce vrea! Oricum va face, se va ascunde și tot ca el va acționa. Fă-i jocul până cade singur în groapa săpată pentru tine. Voința este inflamată, la fel și venele celor ce știu să se impună doar cu pumnul în gură sau în masă. Limitele nu pot fi impuse din exterior pe acest context astral. Oamenii învață acum să-și impună singuri limite, dându-se cu capul. Facă-se voia lor, căci voia lui Dumnezeu veghează oricum deasupra și nu permite nimănui mai mult decât poate duce.

Dar Lilith în Capricorn promite că vine Perseu! Că adevărul se instaurează. Că lumina străpunge întunericul. Că EROUL se trezește.

Lilith în Capricorn zodie cu zodie:

Berbec: provocări sociale și profesionale, conflicte cu autoritățile, încheieri de capitole, singur împotriva celorlalți, invidii.

Taur: relații cu Justiția sau Biserica, renunțarea la prejudecăți, contexte de viață inedite, influență a străinilor.

Gemeni: tranzacții și obligații financiare, repunere în drepturi, transformare și renaștere, sprijin din exterior.

Rac: influență a partenerului asupra deciziilor, responsabilități asumate în cuplu, pagube din cauza altora, procese, refuzul compromisurilor, luptă pentru dreptate.

Leu: condiții schimbate la locul de muncă, revoltă profesională, transformara obiceiurilor alimentare și a rutinei, oboseală cronică.

Fecioară: secrete amoroase, surprize legate de copii, trădări și lovituri de imagine, descoperirea sau urmarea unei pasiuni.

Balanță: efervescență în familie, emancipare, dezgroparea unor fapte vechi, plăți din urmă, finalizarea unor tranacții legate de proprietăți.

Scorpion: alergătură epuizantă, birocrație, acte și hârtii, comunicare intensă și explicații, vecini și frați solicitanți, examene sau teste.

Săgetător: dreptate financiară, exploatarea talentelor, încheierea unor relații tărăgănate, nevoia de a răspunde la acuzații pentru a folosi stima de sine.

Capricorn: decizii bazate pe renunțare, pierderea controlului, sentiment de luptă și supraviețuire, probe de stăpânire de sine.

Vărsător: renunțarea la dorințe și la voință, dreptate divină, rezultatul nor demersuri îndelungi, pierderi sau recompense, credință.

Pești: întoarcerea unor situații la 180 de grade, tulburări în anturaj, trădări, demascări, frici sau certitudini legate de viitor, urmărirea unui ideal.
  
Sursa foto: Perseu și Andromeda Marmură de Carrara, Pierre Puget, 1684, Muzeul Luvru, Wikipedia.

6 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Multumim! Adevar si dreptate sa fie! De povesti romanul e bun!

      Ștergere
  2. Multumim mult Valeriu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna seara
    Domnule Panoiu, intru de cateva ori pe saptamana pe blog in cautare de noutati. Va rog mult sa ne scrieti. Mai ales ca, stiti dumneavoastra, nu va vom vedea nici la B1 de atunci de cand... A fost urat si e prima oara cand v-am vazut nervos?, nemultumit, iritat intr-o emisiune tv... Va inteleg acum, dupa ce am citit si explicatiile "din culise", desi imi ajunsese ceea ce am vazut si auzit eu insami. Numai ca...suntem destui (cel putin eu cunosc cativa) cei carora ne lipsiti. Va citim, e adevarat...dar ne placea sa va auzim, sa va vedem zambetul si - mai ales-ochii, privirea. Asa recunosc eu oamenii curati, onesti. Ce sa fac! Sunt de moda veche, imi place sa vorbesc cu oamenii privindu-i in ochi. Sau macar sa ma priveasca ei atunci cand imi vorbesc. Imi sunteti tare drag, recunosc. Sunt batrana, dar imi place onestitatea, claritatea, simplitatea dumneavoastra (destul de sofisticata dealtfel daca "auzi" bine - tu, ca si ascultator). Numai oamenii daruiti stiu sa explice simplu si clar lucrurile complicate. Va doresc sa vi se intoarca toate gandurile, vorbele si faptele bune.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dnă, vorbele dv m-au atins și vă mulțumesc, să fiți în continuare tânără și cu pasiune de viață :)

      Ștergere

Seminar de ASTROLOGIE MEDICALĂ, online, 13 și 20 noiembrie 2024

Miercuri 13 noiembrie și miercuri 20 noiembrie 2024, între orele 20:00 și 23:00 (ale României), reiau seminarul de astrologie medicală. Ulti...