Între 1159 și 1185, o călugăriță, Herrada de Lansberg, se apuca în mănăstire să întocmească un tratat despre știința vremii pe care a pus-o într-o carte de învățătură numită Hortus deliciarum (Grădina deliciilor). Liniștiți-vă, nu e vorba despre plăcerile lumești cele păcătoase, ci despre nevinovatele delicii studioase pentru subiecte precum teologia și morala. Notăm însă numele unei femei în istoria scrisului (și ne simțim deja mai deștepți, dar și mai corecți politic), care lămurește pe deplin că nu, nu e adevărat! I-a spus ei Dumnezeu că treaba șade altfel: cele 7 arte liberale au fost inventate de către nimeni altul decât Duhul Sfânt. De aici rezultă că fie Hermes s-a împreunat degeaba cu Filologia, fie nici nu s-a împreunat și doar gura a fost de el.
De altfel Hermes, a.k.a. Mercur, știm precis (din alte surse, călugărița de mai sus are altă părere) că era bun de gură, căci, spuneau grecii și romanii, inspira oamenii de litere, dar la fel de bine era considerat patronul hoților. Astfel a ajuns și retorica să fie asociată cu sofiștii, niște hoți de cuvinte, care te păcăleau ca să te aducă la părerea lor și să te convingă să crezi în ceea ce îți spun ei. Slavă Sfântului Duh că nu mai avem printre noi asemenea ticăloși în zilele noastre! Hermes/Mercur rămâne cel dintâi sofist, dar poate n-ar fi fost așa grav, căci, vorba ceea, nici toți preoții nu prea sunt duși la biserică și nici nu sunt ușă de închinat. Problema e că Hermes aparținea ca reper vechiului set de credințe, care trebuia înlocuit. Astfel, părinții Bisericii au decretat că Hermes/Mercur, laolaltă cu toate zeitățile, erau totuna cu diavolul, iar toate creațiile sale (inclusiv retorica) erau copii ai lui Satan. E atât de simplu: creezi două tabere, una bună și una rea, și arunci orice potențial adversar care prezintă cea mai mică urmă de amenințare în tabăra cealaltă! Între timp și această metodă s-a pierdut, nu se mai practică în zilele noastre...
Tematica acestui curs este numerologia personalitatii aplicata in viata de zi cu zi. Continutul este practic si are in vedere nu doar descrierea si intelegerea modului in care functionam in propria viata, cu ce am venit, ce avem de facut, cum ne sincronizam cu ceilalti, cu tot ce face parte din Universul nostru personal si cu timpul (asta am facut la primul modul de curs).
Două principii ar trebui să stea scrise ca o stea în fruntea celor ce fac
referire la astrologie, fie că o îmbrățișează, fie că o discreditează:
În ultimii zeci de ani, odată cu ascensiunea unor piste alternative de cercetare, printre care studiile de gen și abordarea feminității în context semiotic, gândirea științifică s-a deschis tot mai mult spre explorarea lumii prin intermediul subiectivității. Știința rămâne obiectivă și rațională, astrologia abordează viața din perspectivă subiectivă și intuitivă.
Este, așadar, astrologia, o formă de cunoaștere greșită sau eretică? Cine stabilește o ierarhie între obiectiv/subiectiv, rațional/intuitiv? Cum cine? Convingerile limitative devenite paradigmă culturală specifice gândirii patriarhale.
Am zis că vă mai redau scene din consiliere. Un dialog din foiletonul "De vorbă cu femeia înșelată", ca să vedem la treabă mecanismele minții, dar și ale comunicării:
Valeriu P: Ce v-a deranjat, de fapt, cel mai mult?
Doamna X: Că soțul mi-a ascuns, că m-am simțit exclusă.
Valeriu P: Și cum ați fi preferat să fiți inclusă? Voiați să fi fost acolo, cu ei, în timp ce erau împreună? Voiați în 3?
Doamna X: M-a durut că nu am știut, că nu mi-a spus.
Valeriu P: Și cam cum ați fi vrut să vă spună? "Vezi că deseară întârzii, să nu mă aștepți. Mă duc să mă simt bărbat* cu alta"? Asta voiați să auziți?
*adevărul e că aici am folosit o expresie mai directă... nu chiar atât de directă pe cât v-a trecut acum prin cap!
De pe margine dădură cu piatra atâtea voci de se făcură grindină: nu e etic ce fac, cică râd de clienți. Exemplul era confidențial, o simplă documentare a unui caz anonim. Freud și Jung au înregistrat ședințele de terapie și le-au dat mai departe lumii întregi, că doar așa se face, din studii de caz se învață. În fine, pentru mulțimea sensibilă, prilej de corectitudine politică rănită. Pentru mine, operațiune de rutină de curățenie generală în lista celor care au acces la postările mele. În paranteză fie spus, a fost a doua curățenie generală în decurs de o săptămână, după ce anunțasem că ne-a fătat pisica și avem pui pentru doritori. Potop de inepții și de replici psihopate: suntem de vină, din cauza noastră se umplu străzile de pisici, în condițiile în care puteam să adoptăm pisici ale străzii în loc să ne fete pisica, așa că la foc încrucișat am primit sentința: Castrați pisica! Păi eu de asta am făcut postarea? Ideea era să împărtășesc bucuria apariției unor forme de viață drăgălașe forte, nu să mă plâng. Știu și eu ce avem de făcut, că trebuie să o castrăm, numai că Tigroaica apucase să rămână din nou gravidă și am refuzat să o ducem la avort. La așa lipsă de empatie un block pe Facebook a fost soluția elegantă, prin care m-am asigurat că tai comunicarea la timp, înainte de a le întreba pe toate narcisistele comentatoare (de notat că numai femeile, de bună seamă feministe, au fost de părerea obligativității castrării) când au de gând să-și lege trompele.
- Te lepezi de Satana? – Mă lepăd de Satana! – Te lepezi de Satana? – Mă lepăd de Satana. – Te-ai lepădat de Satana? – M-am lepăda...
